Nu trageţi în simboluri dom’ Băse

Toate actele de represiune, nedreptate, împilare, asuprire, răzbunare, agresiune au mers de-a lungul istoriei până la o limită. Românul, ca şi orice alt popor, ca orice fiinţă, are puncte sensibile. Punctul sensibil comun al tuturor este simbolul. Este un lucru pe care orice specialist sau amator  în psihologia maselor îl cunoaşte, dar dom’ Băse sau consilierii domniei sale l-au ignorat.

Noi vrem pământ, poezie simbol a revoltelor ţărăneşti, arată clar până unde poţi împinge asuprirea ţăranului. „Răbdăm poveri, răbdăm nevoi, şi ham de cai şi jug de boi, dar vrem pământ.” Mihai Viteazu  nu a avut mai multe victorii şi nici nu a fost mai viteaz decât Ştefan cel Mare care nici el nu a fost prea mare, cum nici Mircea nu a fost cel mai bătrân, dar a rămas în conştiinţa românilor ca un simbol, simbolul unirii românilor. Încearcă să spui ceva rău despre Câmpia Libertăţii şi eşti linşat.

Turnurile gemene ale americanilor nu au fost lovite întâmplător, ele reprezentau un simbol, aşa cum tot un simbol reprezintă şi clădirea Pentagonului. Când au fost alese ca obiective, nu au fost alese pentru că ar fi reprezentat o pierdere economică sau militară prea mare ci pentru că reprezentau un simbol. O să spuneţi că Pentagonul reprezintă mai mult decât un simbol. Da, dar în cazul său scopul nu a fost distrugerea sa, pentru că a fost lovit cu un avion  de jucărie aş putea spune, iar pagubele au fost minime, în schimb au lovit cu două avioane mari turnurile, pentru a le distruge. Nu insist pe caz.

Băsescu, când s-a decis să dea ghicitori în plic privind demisia lui Arafat, nu ştia că va atinge o coardă sensibilă, nu ştia că va face din el un martir. Sau dacă ar fi făcut-o discret, cu o motivaţie oarecare, fără să arate lumii cât de ironic poate să fie el şi cum poate el să strivească o muscă arabă, nu s-ar fi întâmplat nimic. Lumea ar fi luat act de demitere şi gata, era un simplu act administrativ. Dar când Dumnezeu vrea să te piardă, îţi ia întâi minţile. A trebuit să arate lumii cine e el, şi cum face el ce vrea şi l-a transformat pe Arafat într-un martir, pentru că reprezenta simbolul omului cinstit, care  a făcut ceva bine, şi nu numai că nu e lăsat să facă în continuare, dar mai este şi batjocorit. Aici a greşit Băsescu şi a pierdut. Ceea ce a urmat trebuia să îi fie lecţie, dar nu a fost de ajuns. Oamenii au ieşit la protest, întâi la Târgu Mureş, apoi în Bucureşti,dar nu oriunde, ci la Universitate. Când spui Piaţa Universităţii, nu se mai gândeşte nimeni la cultură, ci la mişcare de rezistenţă. A devenit un simbol. Un alt simbol în care dom Băse loveşte fără să calculeze riscurile. Nici nu contează că acolo se strâng seara, de obicei, cel mult câteva sute de oameni, ei reprezintă ideea de rezistenţă prin simpla prezenţă a oamenilor acolo. Băsescu ar fi câştigat lupta cu protestatarii dacă ar fi adus cel mult 50 de poliţişti sau jandarmi pentru paza protestatarilor, 20 de ambulanţe, 10 corturi cu ceai şi mâncare pentru protestatari şi s-ar fi îngrijit de sănătatea lor cu o duzină de ONG-uri sau medici. Ce ar fi urmat? Cele câteva sute de oameni ar fi devenit ridicoli cerând demiterea unui preşedinte care  se îngrijeşte de sănătatea lor, le asigură hrană şi asistenţă medicală, le încurajează practic protestele. Efectul psihologic ar fi fost uriaş. Apoi ar fi venit în mijlocul lor, i-ar fi întrebat ce doresc, ar fi ridicat mâna sportiv recunoscând ca s-a pripit în chestiunea Arafat, l-ar fi repus în drepturi şi gata.

Bineînţeles însă că un asemenea scenariu nu intră în calculele unui om care îi ordonă unui subordonat să îl care în spinare pentru că nu a reuşit să repare liftul sau loveşte  un copil pentru ca a strigat sus Iliescu. Dom’ Băse crede că se poate lupta cu oricine, pentru că are procuratura, Curtea Constituţională, Serviciile secrete şi Jandarmeria la picioare, deci poate lovi, intimida, şantaja şi cumpăra orice. Un lucru a uitat dom’ Băse: Nu poţi lovi, intimida, şantaja sau cumpăra un simbol, o idee, un vis. Românul îţi dă orice, nu-i lua visele.

Şi  după lupta cu Cinstea şi Revolta, colac peste pupăză, de aseară dom Băse mai are de luptat cu un simbol: Armata.

Marea mută, de aseară, are glas. A călcat dom’ Băse în picioare pensionarii militari i-a umilit în toate chipurile,  a reuşit să îi încaiere între ei, să ridice lumea împotriva lor pentru că ar fi avut pensii nesimţite, i-a discreditat printr-o propagandă bine orchestrată. A promis Revoluţionarilor bani, semnând cu ei un protocol prin care le dă un pumn de grăunţe, făcând din ei o adunătură de târgoveţi care nu luptă pentru un ideal ci pentru o pâine albă. De azi înainte, orice protest al revoluţionarilor va fi perceput ca o nouă încercare de târguire.

Dar tot de azi înainte a mai apărut un simbol. Locotenent Alexandru Gheorghe, tânărul ofiţer care a venit în Piaţa Revoluţiei tocmai de la Câmpia Turzii ca să îşi exprime adeziunea faţă protestul oamenilor. Vederea unei uniforme militare în rândul demonstranţilor a atras imediat atenţia populaţiei şi a presei. Tratat iniţial ca un punct de atracţie, tânărul ofiţer a devenit deja un simbol: simbolul conştiinţei armatei, marea mută care a devenit în ultimul timp armata de ospătari servili şi umili la dispoziţia ospătarului şef Oprea. Cu generali avansaţi peste noapte, cu plimbări cu gărzi de onoare la scara elicopterului de partid, armata devenise în conştiinţa românilor preşul pe care coboară Oprea din elicopter. A trebuit să apară acest copil pentru a arăta lumii, românilor că armata, tace, dar nu trădează, că militarii execută ordine, dar mai şi gândesc, că au grade, dar şi conştiinţă.

Ce se va întâmpla cu el, este aproape lipsit de importanţă. Băse poate să iasă pe şi să întrebe ironic, ghiciţi cine pleacă, şi chiar dacă ar câştiga pariul pe moment, acest copil va fi înapoi în armată din prima zi a noii guvernări. Cel mai mare rău care i se poate întâmpla este să fie dat afară din armată. Şi atât. A încălcat nişte prevederi ale regulamentelor interioare, riscă să fie pedepsit disciplinar, riscă să fie discutat în Consiliul de onoare care poate propune de la degradare până la trecerea în rezervă sau nimic, dar atât. Acest risc a fost luat în calcul de locotenent şi este previzibil. Dar câştigul armatei este imens. Datorită gestului acestui tânăr, armata îşi recapătă respectul societăţii civile. Oamenii sunt convinşi acum că numai riscurile la care se supun datorită regulamentelor şi legii opresc militarii de la astfel de manifestări. Dar acum au convingerea că totuşi armata nu e nici indiferentă, nici mută. Nici nu e nevoie de mai mult. Armata nu trebuie să iasă în stradă, nu are de ce, nu e nevoie. Gestul de demnitate al locotenentului arată ceea ce oamenii voiau să ştie. Punct.

Ce va face Băsescu? Nu ştiu. Va risca un nou Arafat? Regulamentele militare îi dau dreptul lui Oprea să ia măsuri disciplinare. Iar preşedintele poate face un gest de graţiere. Ar mai exista şi alte variante mult mai înţelepte, dar nu vreau să le dau idei. Fiecare pasăre pre limba ei piere.

Gestul tânărului ofiţer mă fac să fiu mândru din nou, odată ca militar chiar şi rezervist şi a doua oară ca român. Dacă în tinerii din ziua de azi există curajul răspunderii, demnitate, spirit de sacrificiu aşa cum a dovedit acest copil, atunci există o şansă pentru această ţară! Acesta este simbolul gestului locotenentului Alexandru Gheorghe şi cine va încerca să lovească în el face o mare greşeală.

NU TRAGEŢI ÎN SIMBOLURI DOM’ BĂSESCU!!