O societate democratică îşi schimbă viitorul prin alegeri corecte, în care voturile sunt acordate lucid. Nu pentru surâsul unui candidat, sau altul. Ci în favoarea unui program electoral credibil.
Afirmaţia de mai sus este valabilă peste Ocean. Şi în democraţiile consolidate din Europa. În ambele arealuri, cine a încălcat legea răspunde pentru fapta sa. O dezvăluire în presă, susţinută de probe, ce nu pot fi ignorate de justiţie, se finalizează, de regulă, cu demisii de onoare şi încheierea unor promiţătoare cariere politice.
Când un asemenea mecanism este blocat parţial, sau total, acţionează, prompt şi legal, opoziţia.
Din păcate, sunt semeni care, atunci când le semnalezi cum funcţionează democraţia în ţara Statuii Libertăţii, fiind stresaţi de o realitate autohtonă deloc veselă, replică, întotdeauna cu năduf, că noi nu trăim în America. Şi au dreptate. Nu trăim acolo, dar ne dorim să beneficiem de multe dintre regulile tipice societăţii americane.
Apropo! De ce Partidul Republican din S.U.A./GOP, care este în opoziţie faţă de cel democrat, al preşedintelui Obama, are o mare şansă, la alegerile parţiale din 2 noiembrie a.c., ca să schimbe raportul de forţe în Congres?
Explicaţia este simplă. Trei propuneri ale GOP au atras, în mod special, sprijinul alegătorilor americani. Astfel, 55% dintre ei vor o altă abordare a politicii de facilitare a forajelor submarine în apele teritoriale ale S.U.A. 51% doresc schimbarea actualului sistem social de securitate, pentru a permite crearea de conturi private pentru muncitorii tineri. Şi tot 51% susţin abrogarea actualei legislaţii în domeniul sănătăţii.
Există o singură chestiune de interes naţional, la care votanţii au opţiuni egale. 46% dintre ei aprobă şi tot atâţia dezaprobă iniţierea unui amendament constituţional, prin care copiii imigranţilor ilegali nu vor deveni automat cetăţeni ai S.U.A.
În schimb, partidul preşedintelui mizează pe reţinerile alegătorilor faţă de alte iniţiative ale opoziţiei. De pildă, 48% dintre votanţi nu sunt de acord cu îngheţarea cheltuielilor guvernamentale, cu excepţia celor destinate securităţii naţionale, dar 43% o doresc. În S.U.A., nu în România.
Şi tot în America, nu la noi în ţară, 52% dintre cetăţeni nu vor investigarea modului în care actuala administraţie prezidenţială a girat priorităţile naţiunii.
Americanii au dreptate:”Nu suntem ceea ce vrem să fim, nici ceea ce vom fi, doar ceea ce am fost.”