O alegere hulită și-o moschee nedorită | Ziua Veche
Acasa Opinii O alegere hulită și-o moschee nedorită

O alegere hulită și-o moschee nedorită

scris de Doru Dragomir
11 afisari

În general, responsabilitățile cele mai mari în luarea deciziilor care asigură securitatea națională a unui stat le au președintele, ministrul de externe și cel al apărării, în mod special, aceștia fiind cei mai mari clienți în consumarea informațiilor de sorginte externă. În tot acest mecanism, guvernul este, la rându-i, statul major al acțiunii politice, responsabil de modalitățile pragmatice de a pune în operă decizia strategică.

Stan Petrescu editorialist Ziua VecheUn serviciul de informații extern poate fi definit ca unul dintre actorii de informații cei mai importanți ai unei comunități de informații, fiind  responsabil de cunoașterea operativă a spațiului extern de securitate  a statului și furnizorul cel mai avizat de produși de informații, destinați liderului strategic: Președintele.

În raport cu un asemenea serviciu, personalitatea liderului din capul statului este extrem de importantă. Dacă avem norocul de un președinte cu mintea deschisă, inteligent, comunicativ, integru, responsabil și avid de cunoașterea reală a fenomenului politic din perspectivă rațională și nu emoțională, comunitatea de informații are numai de câștigat. Un lider inflexibil, îngust, panicat, dogmatic, nereceptiv la informaţii noi, sau la cele care sunt în contrast cu deciziile și  politicile sale, atunci calvarul se va instala în lumea informațiilor pentru securitate externă.

Prin definiţie, președinții sunt înclinaţi mai mult spre a da dispoziții decât spre a urma sfaturile și consilierea altora, redimensionându-și noianul de păreri prezidențiale într-un spațiul ascuns, neinteresați de informații  mai ales când acestea sunt ambigue şi nesigure, tratându-le după bunul lor plac. Sau dacă simte că informaţiile primite  îi pune într-o anume derută, alege să le ignore, să le refuze, mai degrabă, decât să procedeze la  atenta lor analiză. Președintele jucător și pensionar era arhicunoscut pentru un asemenea comportament refractar, autoritar, „știindu-le el pe toate”, punea în dificultate,liderii organizațiilor de informații, motiv pentru care aceștia din urmă îi serveau doar acele informații care-i linguşeau „orgoliu blond”.

Legătura dintre lider și organizație, de regulă, se asigură de către un consilier pentru securitate, cu misiunea de a-și evidenția expertiza sa – dacă o are –  pe domeniul securității, servind  țara  și nu „persoana șefului”,. Rolul unui consilier pentru securitate crește atunci când liderul pentru care lucrează nu are experienţă în munca de informaţii. Mă întreb, dacă domnul jurnalist, cu acte în regulă, Sebastian Huluban, dotat cu un cv impresionant, are abilitatea de a consilia,  în domeniu, pe liderul său politic şi dacă dispune de capacitatea  de a orienta, conform urgențelor și priorităţilor Administrației, serviciului/serviciile de informaţii așa cum stă bine unui consilier mintos, disciplinat și eficient.

Dacă un consilier are o comunicare defectuoasă cu liderul, el nu va reuși să exercite o influenţă pozitivă asupra deciziilor acestuia. Prin urmare, arta consilierului eficient constă în aceea de a fi un bun tactician, un bun diplomat și să demonstreze autoritate profesională, din belșug, atunci când liderul pare a fi eliptic de date. Stau cu ochii pe tot ce se emite de la Cotroceni și nu desprind nimic bun din ceea ce s-ar numi aportul echipei de consilieri eficienţi.  Cred că acolo se tace, în loc să se gândească.

O bună funcționare a unui serviciu de informații externe este legată de practicarea unui management performant a conducerii, care să aibă înțelepciunea unui Sun Tzu valah și cu condiția ca acesta să aibă, în apropiere, un adjunct operativ de meserie, care să combine calităţile unui foarte bun ofiţer de informaţii cu aceea a unui subtil psiholog și diplomat, a unui foarte bun lider, a unui exigent manager militar.

Un lider civil al SIE,  constituie vârful de lance al serviciului și permanent trebuie să fie într-o relație profesională, decentă, cu adjunctul său său militar, echilibrată cu  Președintele.

Problema de viitor pentru neguțătorul de speranțe, Președintele, o reprezintă adoptarea unui nou cadru normativ al organizației/organizațiilor de intelligence și întărirea controlului civil asupra lor. Controlul este şi va rămâne un lucru necesar şi intrinsec unei bune funcţionări a mecanismului democratic, absenţa acestuia periclitând democrația în ansamblul ei. Nu există o reţetă  unică după  care se controlează serviciile. Controlul civil se efectuează în termenii unui mecanism care să nu permită abuzuri din nici o parte: controlorii trebuie să aibă o țintă ireproșabilă, să fie absolut integri, profesioniști desăvârșiți, iar în privinţa activităţii informative să fie exclusă orice formă de favoritism politic. Într-o democraţie autentică, relaţia dintre lider şi serviciile sale de intelligence nu poate fi admisă ipostaza complicității reciproce, adică, mai pe șleau  „o mână spală pe alta”. Să ne aducem aminte de afacerea Watergate, când președintele Nixon a demisionat urmare unei asemenea complicități.

Președintele jucător pensionar a recunoscut, public, faptul că serviciile, necontrolate, pot acumula mai multă putere și, în loc să apere democrația, adăugăm noi, ar putea să o distrugă. Este absolut obligatoriu să se facă investiții serioase în stimularea îmbogățirii culturii de securitate, a liderilor politici, a factorilor decizionali, a întregii clase politice, pentru a elimina coieficientul de ignoranță în materie de cunoaștere a principiilor de funcţionare a serviciilor secrete.

Serviciile de informaţii vor face tot ce pot pentru a sprijini, cu eficiență maximă, consumatorii de informații. Succesul unui serviciu de informații este strâns legat de calitatea conducerii staffului decizional aflat la nivelul ce mai înalt. Un lider care nu este conștient de răspunderea și responsabilitatea sa, în orientarea  serviciilor, va avea atâtea informații de câtă atenție le acordă.

Dacă aceste sunt reperele, în mare, ale unui serviciu de informații externe, care este rezervat doar Domnilor, să vedem cum stăm cu personajele noastre, vii, „de intelligence”, pe teren.

Asupra  liderilor în uniformă, profesioniști talentați și discreți, nu doresc să mă pronunț, pentru că știu ce au de făcut și ce greutăți apasă pe umerii lor mai ales în noile condiții geopolitice răsăritene, sau când deasupra lor se produc schimbări frecvente în eşichierul comenzii politice, care pot să influențeze, în bine sau rău, mersul organizației.

Personajul cheie, atât de controversat și hulit, MRU, a fost „pus”  la SIE, urmare unei conjuncturi politice confuze, sau poate a unui ordin, clar, venit de pe alte meleaguri, nonromânești. Hulitul Răzvan, va rămâne în istorie, la greu, etichetat cu multe „licențioase vorbe” și sintagme de duh: „premierul unguent„, „prim ministrul Kobe„, „puțoi opărit”. I s-a remarcat, de către presa „ticăloasă”, o atitudine disprețuitoare față de oameni și cetățenii modești, are un comportament arogant,  de ins superior, se autolingușește cu propriul amor, ne sugerează că ar fi un „intelectual de excepție”, epatează cu o multitudine de studii și cursuri pe la școli de renume, unele fiind absolvite pe filiera scurtă și cu bani soroșiști, chipurile burse,  autor de gafe răsunătoare, călcător în străchini, pescuitor neobosit de funcții înalte, unele prea mari pentru pălăria sa mică, obișnuit să trăiască sub aripa unei demnități cu putere de ungere într-o funcție, eventual, în străinătate. Operativ vorbind, scheletele sale din dulap rămân funcția avută în CC al UTC (ar fi urmat să devină un Apostol al lui Ceauşescu)  și angajarea soției la o firmă străină pe care, firmă, din poziția sa de șef al SIE, ar fi trebuit s-o aibă în vizorul informațiilor economice. Mai are și alte bubițe pe care contraspionajul ofensiv al organizației le are în lucru și să sperăm că acel filon patriotic existent în cadrul Serviciului, nu-l va lăsa să joace, la dublu, prea multă vreme.

Necazul cel mare ar fi acela că Președintele Johannis  este determinat să se armonizeze cu un șef, SIE, încrezut, arogant și doct, posesor al unui cv umflat cu pompa, un om ale cărui sfaturi și consiliere vor fi rostite pe un ton pedant, cu aerul  superiorității intelectuale, „excesiv de locvace”, rabinic în discurs, istoric nedefinit și universitar navetist, poliglot și fanfaronard-juvenil, conduită care îi va crea condiții suficiente de a se distanța faţă de lider, pentru că, întotdeauna, liderul suprem, va vrea să se simtă dominant, un adevărat stăpân și nu un supus ascultător de sfaturi. Ori, acest lucru, îl va înnebuni pe vorbitorul de limbi multe, MRU, care în fraze alambicate nu spune mai nimic. Oamenii care, în vorbire, fac abuz de grandilocvență nu vor putea să vorbească niciodată pe înțelesul oamenilor obișnuiți. Acest Director va fi mâna moartă în jocul de cărți în care Klaus Johannis este parte, ca și plenipotențiarul de la Washington, care-l va controlape Președinte prin consilierul său pentru securitate, acsta fiind crescut, după cum se știe, la curtea Maiorilor.  Cel ce l-a dărâmat din funcția sa, prea scurtă, de prim-ministru, îi oferă proaspătului nou numit Director o nouă provocare: mutarea Ierusalimului la București. Printr-o simplă alunecare de pix, domnului Ponta, un fel de așchie soră cu MRU, pune bazele construcției unei uriașe Moschei a Neamului Tătăresc, în România. El nu s-a consultat cu Biserica Ortodoxă Română, nu a cerut binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh, căruia, cu o imensă obrăznicie contra bunuri imobile, i-a solicitat voturi. Și nu a avut parte de ele. Tovul Ponta a săvârșit un act de blasfemie, dacă pe pământ creștin fără acordul BOR-ului, a aprobat, cu de la sine putere, așa ceva. De fapt, nu-i prima ofensă adusă Bisericii Neamului și istoriei naționale. Incultura șefului de guvern ne-a pus într-una dintre cele mai dureroase aduceri aminte despre clipa fatidică a execuției Brâncovenilor, astăzi canonizați.

În vizita sa la Istanbul, 2013, Ponta  a „lipit” de zidul închisorii istorice, unde așteptau decapitarea  fiii voivodului martir, o tăbliță, conținând un înscris nu despre martiriul Brâncovenilor, ci despre ceva care vorbea despre o „istorie comună” a celor două popoare: român și turc. Adică o tâmpenie! Și presa a tăcut, Academia Română niciun cuvânt, istoricul Răzvan Ungureanu, ioc, profesorul Lap-Top  Țac-Țac, și el istoric, nimic pe la teveul de casă al puterii, decanul Cioroianu, istoricul „cinci minute”, niciun protest pe  post, iar ciracii politici dâmbovițene nu că  i-ar fi interesat gafa guvernamentală, ci habar nu aveau despre însemnătatea acelui eveniment. Crima Gojdu, petrecută sub semnătura tovului MRU, nu-i mai brează decât fapta bezmeticului premier, acum aflat în covalescență la Stambul.

Marea Moschee, dacă se va construi, va produce serioase declicuri în credința unor ortodocși practicanți, în glumă fiind spus. Parcă-l văd pe Gigi Becali că, în loc să cânte „Mântuiește Doamne poporul Tău” va exclama:  „Alah Akbar!” Și tot Stadionul Național, umplut la refuz cu steliști  islamizați, îi va urma strigarea. Ce vremuri ne așteaptă!

Așa că, mărite Răzvane, dacă opera Profetului se va împlini, veți muta sediul operativ al SIE în Palatul Expoziţional, avându-l, de-a dreapta, drept consilier, pe fostul premier, Victoraș Doctoraș, care vă va sfătui cum să conceptualizați o doctrină antiteroristă împotriva studenților fundamentaliști islamici ce vor veni, cu miile, la Marea Moschee din București. Să vezi lupte antitero și războaie hibride pe aliniamentul Moscheea cea Mare – Casa Scânteii – Pipera. Pe axa Washington – București, va interveni, cu ajutor american,  domnul proaspăt ambasador, Maior George, care va trimite, ca întăriri, eventual, Portavionul George Pomuț, ce va fi lansat la apă pe Lacul Herăstrău, spre a face față unei asemenea amenințări de la frontiera sud-est europeană și a NATO.

Cei mai  bucuroși vor fi evreii, pentru că vor scăpa de teroriștii de lângă casă, odată ce Noul Ierusalim va fi la București. Așa se va împlini profeția unui guru indian care spunea că, în curând, Centru Spiritual al lumii se va muta în Orașul lui Bucur. Bucurați-vă români! Clipa cea mare sosit! Meteorii care ne luminează începutul de secol și aduce mântuirea „dâmbovițeilor”, pentru o mie de ani, sunt geniile neamului precum Mihai Răzvan Ungureanu, Victor Ponta, George Maior Diplomatul, Emil Hurezeanu Încetățenitul și mulți alții. Dumnezeu a tunat și ei s-au adunat spre a aduce așa mari bucurii nouă, cei cuminți și ascultători.

Prefericirea Sa, Patriarhul Daniel, are poporul creștin ortodox de partea Sa și îndreptățirea plină de Harul Sfânt să cerceteze cu înțelepciune duhovnicească, Planul Ponta, de musulmanizare a românilor, urmând să-l trimită pe autor la Mănăstirea Secu, pentru îndreptare, prin post și rugăciune și facerea de mătănii. Ar merita să primească, pe spinare, și vreo câteva cârje patriarhale, spre a fi adus la  smerenia, evlavia  și ascultarea  Dreptei Învățături.  Domnul Director, prof. univ. dr. MRU,  îi va asigura protecția informativă spre a nu lua legătura cu diavolii externi, aciuați pe la Neamț, care vor să ne distrugă țara.

Hulitul Răzvan și Turcitul Victorș, ne-au făcut de tot râsul Fanarului. „Alde elitiști” din aceștia, cu cv-uri „briliante”, abundând de multe prostioare neinteligibile, scrise acolo în engleză și cu aplomb, bine cosmetizate, nu spun adevărul despre viața lor. Ei ne apar, după o lectură  atentă, drept  niște fantoșe cu biografii artificial construite. Astfel de exemplare, produse prin eprubete oculte, urcă foarte sus și habar nu au unde merg. De aceea, în politică, spunea Napoleon, prostia nu este un handicap.

De fapt, nouă românilor, nu ne lipsesc oameni de rang înalt, școliți la foc automat, ci caractere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult