Înlăturarea cenzurii și asanarea mediatică, în plină campanie prezidențială, rămân, până la urmă, un arzător deziderat. Dezbaterile dintre candidați se încing pe ultima sută de metri, nu ca niște evenimente civice importante, ci ca niște spectacole de târg gâlcevitoare. Televiziunile nu dispun de moderatori de clasă înaltă și nici de jurnaliști curajoși, care să dea glas exprimării libere, fiind, cu toții, împovărați de frica cenzurii etatice.
Stan PETRESCU
Puterea politică de pe malurile Dâmboviței, nu ramâne absentă la cine va fi ales noul președinte. Pentru a-și securiza puterea, acești comandidari politici, bătrâni în politica minciunii, își pregătesc calea menținerii puterii cu orice preț. Decidenții din palatele conducerii centrale, numesc în sinapsele importante ale statului, oamenii lor, nu foarte buni, ci mai degrabă slabi, obedienţi, slugarnici, șantajabili, cum este și cazul acestui politizat Consiliul Național al Audiovizualului-CNA, alcătuit din fel de fel de conștiințe năimite și căzute la examenul de gazetărie autentică. Într-o țară normală, membrii acestei instituții trebuie aleși din rândul membrilor Clubului de Presă, UZPR-ului, Uniunii Scriitorilor, a Academiei Române, adică oameni de condei, integri, înțelepți și cu multă carte.
Cenzura a prins rădăcini și apoi putere în bucătăria partidelor politice comasate, fiind folosită ca un instrument solid de a tempera zelul opoziției, declarată din start filorusă, antieuropeană și extremistă. Este modul brutal, nedemocratic și caracteristic de conservare a puterii politice autoritare. Cenzura reprezintă mijlocul sigur de control asupra conținutului și a difuzării informațiilor, tipăriturilor, filmelor, muzicii, televiziunii, teatrului, radioului, picturilor, benzilor desenate, jocurilor video, site-urilor web etc. Acum cenzura funcţionează şi în spaţiul virtual, cerberii atenți ai poliției CNA, blocând acele conţinuturi considerate a fi periculoase în campania prezidențială, pentru candidatul ce ar pune în dificultate puterea comasată. În practică, cenzura este pusă în opera de către instituții specializate și politizate ale statului, în scopul eliminării și prevenirii răspândirii materialelor sau curentelor de opinie considerate a fi opuse puterii politice și deci neagreate de către aceasta. Este foarte limpede că cenzura a căpătat accente brutale, intruzive, în contra libertății de exprimare și liberă gândire a individului, influențarea conștiințelor maselor de oameni de a acționa la ordinul păpușarilor politici. Cenzura a devenit o unealtă imbatabilă a Puterii, folosită pentru păstrarea neschimbată a pozițiilor de putere în ierarhia statului așa zis democratic.
Cerberii CNA-ului atacă selectiv și posturi de radio și de televiziune comerciale, pe varii motive, fiind amendate abuziv cu sume greu de suportat, în acest fel lovindu-se brutal în libertatea fundamentală de exprimare. În era digitală, comunicarea umană între statele cu democrații consolidate, care împărtășesc aceleași valori, nu mai poate fi barată de nicio frontieră politică. Cenzura continuă să constituie o mare cangrenă cu impact devastator asupra libertății de informare și de apărare a democrației în țările unde cei care conduc întorc spatele cetățeanului, așa cum se întâmplă în România de astăzi.
Cenzura, în realitate, pune botniță presei și apare atunci când puterea politică, sau demnitari de rang înalt vor să își impună propriile idei politice asupra publicului prin alterarea cuvintelor, imaginilor, sau pe care le găsesc neconforme cu tiparul oficial.
Dacă actualul stat, aflat în funcțiune, cu o conducere strategică fracturată, ca urmare anulării alegerilor din toamna trecută, își amplifică formele de manifestare autoritară, ca să-și conserve puterea cu orice preț, prin îngrădirea libertăţii presei până la cvasitotala ei suprimare, atunci românilor li se pregătește o democrație hibridă în culori cernite.
Jurnaliști responsabili și cu pretenții nu trebuie să abdice de la niciuna dintre cele mai importante virtuți, specifice lor – independența și imparțialitatea. Un ziarist trebuie să aibă libertatea de a scrie ce vrea și nu cum vrea bossul presei. Rolul nobil al presei nu trebuie să devină unul ignobil, așa cum o fac unii confrați. Parte din gazetari, puțini la număr, au devenit vânători de adevăr trunchiat, infatuați, aroganți și greu de stăpânit, un fel de „ciocănari de presă.” Cu astfel de modele, adevărul își pierde din substanță și contur, fiind umbrit de prea multă ficțiune, îngropat prea adânc într-o mare a minciunii mediatice. Cui aduce servicii acum o astfel de conduită jurnalistică? Bineînțeles că ciolacilor, bolojanilor și hunorilor cățărați la putere prin încovoierea și mutilarea Constituției de către niște nouă călăi ai ei.
Respectul pentru adevăr şi informarea corectă a publicului sunt imperativele supreme ale jurnalistului, iar în situații de cumpănă pentru țară, cum sunt cele trăite în prezent, edecarul din presă trebuie să devină „soldatul condeier” care să o apere. Un jurnalist luptător, contondent, dedicat luptei pentru adevăr trebuie să aibă în ranița sa de campanie mediatică știrea adevărată, nealterată și neperisabilă, dar și propria-i cenzură, nefiind nevoie de una impusă prin prin abuzul clasei politice și a unui CNA semidoct și obedient, alcătuit nu din români, ci din vorbitori de limbă română. Așa cum sunt retrase bancnotele bolnave de pe piață, operațiune numită asanare monetară, tot așa trebuie extrași făcătorii de presă strâmbi din spațiul mediatic, sau respinși de către marele public, prin refuzul de a-i citi, promova, vedea și asculta. Ar fi un fel de asanare mediatică naturală și necesară. Constat că mai toate televiziunile românești comerciale, inclusiv trista televiziune română, sunt făcute din același aluat, pentru că redacțiile lor sunt conduse de instrumente umane comandate și nu de oameni, redacțiile fiind populate cu adevărate soboare, nu de gazetari antrenați în arta comunicării, ci formate din briganzi de presă urâcioși și analfabeți în meserie.
În actualul context al pieței informaţionale online, când informația devine pletorică, stresul concurenţial crește exponențial, în spațiul cibernetic, apărând o profesionalizare crescută a producătorilor de conţinut. Această ofensivă a comunicațiilor digitale globale pune în dificultate maximă mass-media clasică, lovind puternic în presa scrisă. În aceste împrejurări multe publicaţii sunt obligate să-și deschidă afacerile în online, căci trendul publicului, mai ales cel tânăr, este acela de a se informa pe site-urile web, iar altele s-au mutat cu totul pe Tik Tok. Jurnaliștii clasici dispar, iar cei adaptabili își construiesc o altă identitate, în conformitate cu noul context mediatic. Cu toate aceste mișcări revoluționare moderne, în materie de comunicare, libertatea de exprimare rămâne totuși o iluzie atâta vreme cât clasa politică din dorința de a rămâne la putere dorește și mai multă putere.
Până când elita politică românească va reuși să-și modeleze caracterul și să-și desăvârșească educația, spre folosul poporului în slujba căruia pretinde că se află, va mai curge multă apă tulbure pe Dâmbovița.
Vom trăi într-o democrație peticită, cu o libertate a presei iluzorie, cu o cenzură care nu va da semne că moare.
