Acasa Opinii O falsă dovadă de patriotism

O falsă dovadă de patriotism

scris de Marin Neacșu
2.722 Afisari

Consiliile locale ungare au fost îndemnate, marţi, de către secretarul de stat din MAE de la Budapesta Zsolt Nemeth să arboreze “steagul secuiesc”. De aici declaraţii ale unor părţi ungare sau române şi dispute pe tema dreptului unui stat de arbora sau interzice arborarea unor steaguri.

Marin NeacsuCulmea culmilor este că fiecare parte se amestecă unde nu îi fierbe oala. Ungurii, prin reprezentanţii lor la diferite nivele,  revendică dreptul cetăţenilor români de a arbora un steag în România în timp ce românii prin vocea primului ministru se supără că ungurii au fost îndemnaţi să arboreze un steag pe clădirile din Ungaria.

Domnul prim ministru arborând şi el steagul patriotismului şi fluturând pe sub nasul Ministerului de Externe cauza, cere un  răspuns diplomatic, afişând o falsă dovadă patriotism:

“Vreau să vă rog, domnule ministru de Externe, înainte să plecaţi la Bruxelles – nu dumneavoastră, MAE – să daţi un răspuns foarte ferm şi foarte clar că nu acceptăm niciun fel de – eu nu vreau să folosim un termen nediplomatic, aş fi spus în mod normal obrăznicii -, dar nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale. Cred că avem cele mai înalte standarde din Europa de reprezentare a minorităţilor, de autonomie a structurilor locale. Cred că, dacă cineva vrea să-şi facă campanie electorală în România, vreau să aveţi o atitudine foarte fermă, fără să ne lăsăm prinşi în capcane pe această temă. Nu cred că cineva ne poate spune ce steaguri afişăm pe aici şi cum să afişăm steagurile. O să rog şi domnul ministru de Interne, prefecţii, toate autorităţile statului să-şi facă datoria conform legii. Nu vreau să cădem în capcana de a fi provocaţi, dar nici nu vreau să pară că cineva ne dă lecţii de peste frontieră”

Îmi dau lacrimile. Domnul Ponta şi-a descoperit brusc filonul românismului,  al independenţei, al mândriei naţionale şi suveranităţii. Este de-a dreptul pur şi simplu, este înduioşător cum domnul Ponta se suie pe calul lui Mihai Viteazu şi într-o oglindă întoarsă a istoriei taie capul lui Basta. Nimic mai fals decât această încercare de a arăta că îi pasă de ţara asta lui, ca şi cotroceanului. Hai să vedem cu ce argumente dovedeşte premierul grijuliu că e patriot.

  1. Csibi Barna cel care a lovit în simbolurile naţionale ale românilor, spânzurând demonstrativ o momâie reprezentându-l pe Avram Iancu şi purtând tricouri care cereau segregarea, este în libertate;
  2. Domnul Kelemen Hunor , preşedintele UDMR, cel care a declarat că nu respectă Art 1 din Constituţie şi nu îl recunoaşte,  este în libertate;
  3. Domnul Frundo care şi el a făcut aceeaşi afirmaţie ca şi domnul Hunor, este în libertate şi chiar mai mult, este consilier al primului ministru;
  4. Domnul Tamaş Sandor refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească definitivă şi este în libertate;
  5. Domnul Laszlo Tokeş declară pe 1 Decembrie că Ziua Naţională a României este de fapt zi de doliu pentru el şi asta este cea mai dulce referire a lui Tokeş la adresa României şi românilor. Şi uite că este în libertate;
  6. Şi eu mă întreb aşa pentru că nu am ce face, DE CE TOŢI ACEŞTI OAMENI SE AFLĂ ÎN LIBERTATE? De ce domnul Ponta, până să plece la Bruxelles, nu domnia sa, ministrul de Interne, Parchetul,  nu au luat măsuri de întocmire de dosare penale şi trimitere în judecată împotriva celor vinovaţi?
  7. Mergem mai departe. Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu  cel care a îndrăznit să îl supere pe domnul Tamaş este înlocuit din funcţia de prefect, la ordinul domnului Tamaş „Domnul prefect nu face altceva decât încearcă să creeze tensiuni etnice în zonă. Îl vom sesiza pe primul ministru Victor Ponta despre modul în care activează reprezentantul Guvernului în judeţul Covasna. Nu cred că astfel de acţiuni fac parte din programul guvernamental”şi mutat la Ministerul Apărării Naţionale, pe un post de consilier ceva, pentru că aşa a vrut UDMR. Nu numai capul lui Mihai a pierit sub securile secuilor ci şi al lui Munteanu.
  8. Domnul Gittenstein, fostul ambasador al SUA, a făcut ce a vrut cu legile României, cu numirea procurorilor, cu numirea şefilor serviciilor secrete, cu tot ce au vrut muşchii domniei sale şi dimineaţa şi seara, dar nu l-am auzit nici măcar odată pe domnul Ponta să spună că „ nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni”;
  9. Să trecem graniţa: Mister Barroso dă un plic cu 11 mutări de mat lui Ponta cu ocazia alegerilor, printre care modul în care trebuia să aplice legea referendumului, cum să aleagă avocatul poporului, cum să selecţioneze pe şeful parchetului şi al DNA.  Nu am avut onoarea să îl aud atunci pe domnul Ponta  spunând „nu acceptăm niciun fel de lecţii de la nimeni despre cum se aplică în România legile, inclusiv cele privind funcţionarea autorităţilor locale.” De ce atunci domnul Ponta nu şi-a adus aminte că e român şi are mândrie? Păi pentru că îl durea în cur pe el atunci de legile României, pe el îl durea scaunul de sub şezut.
  10. FMI vine în vizită de control şi dărâmare şi  ne spune ce să vindem, ce să distrugem în aşa fel încât să fie vândut pe un preţ cât mai mic, altfel guvernul nu mai primeşte bani, nu mai poate plăti salariile şi pensiile şi guvernul pică. Nu am auzit nici măcar un chiţăit din partea domnului Ponta. A zâmbit provocator, a mişcat unduitor din dos şi gata, FMI a plecat,  el a rămas mulţumit că  a mai primit răgaz 3 luni să distrugă şi CFR marfă şi Electrica  ca să poată fi„ privatizate cu succes”
  11. Comisia Europeană prin purtătorul de cuvânt Mark Gray anunţă în plin Parlament European că guvernul României este plin de puşcăriabili, acuzaţi de corupţie, aducând acuze grave, dar nefondate, nedovedite, în baza unor plângeri ale unor trădători de ţară care aduc prejudicii de imagine ţării pentru că aşa vor domniile lor. Mă aşteptam ca domnul Ponta să arate cât de mult ţine la imaginea ţării, a guvernului şi   ca prim ministru şi să ceară probe la afirmaţiile şi acuzele aduse, sau scuze din partea raportorului, concomitent cu identificarea celor care au făcut aceste plângeri şi au dus la aceste acuze nefondate. Da de unde, domnul Ponta nu are boaşe, îi e frică să deschidă gura, se face mieluşel, se duce la Bruxelles se întâlneşte cu Barroso şi revine victorios, a reuşit să repare imaginea guvernului, a Românie şi uite  asa nu mai are 3 miniştri corupţi, are doar doi . Victorie!!!!! Victoreee…, unde îţi era atunci patriotismul şi sângele din instalaţie?
  12. Brusc înainte de orice schimbări legislative, înainte de orice reparări legislative, înainte de revizuirea Constituţiei, de schimbarea Legii Electorale şi de micşorarea  numărului de  şacali parlamentari , domnul Ponta vorbeşte şi intenţionează să schimbe organizarea teritorială  pentru că deşi nu spune,  asta este una din cerinţele de bază ale şefilor europeni. Pe undeva, pe şeful deputaţilor îl scapă gura şi spune că vezi doamne, aşa vom primi mai uşor banii europeni, dar nu spune care este legătura între regiuni şi bani. Dacă lui îi e ruşine, mie nu îmi este. Împărţirea pe regiuni, chiar dacă iniţial sub forma anunţată, nu este cea dorită de UDMR, este totuşi un deziderat al lor şi al celor care doresc împărţirea României. Dar un lucru este cert şi anume faptul că  în urma unor interese externe se impune împărţirea României, în primă fază cu păstrarea  judeţelor (care cu timpul se va „constata” că nu mai sunt rentabile şi vor fi desfiinţate pentru că îngreuiază conducerea şi administrarea) apoi prin reaşezarea regiunilor, odată cu desfiinţarea judeţelor. Repet, această reîmpărţire administrativă este ordonată şi impusă  sub ameninţarea că dacă nu se va face, nu se vor mai da bani sau mai plastic spus, „ veţi primi mult mai uşor banii, dacă  vă împărţiti şi apoi  desfiinţaţi teritorial.”

Ei bine, eu mă aşteptam ca la aceste fapte să sară domnul Ponta şi să îşi manifeste patriotismul şi intransigenţa, bărbăţia, cutezanţa, independenţa şi dreptul la suveranitate. Când colo, ce face domnul Ponta? Face sluj la toate încălcările reale  ale suveranităţii şi  latră fioros prin gard la fluturarea unui steag  dincolo de propria curte. Nu m-aţi convins domnule Ponta, asta este o falsă dovadă de patriotism. Iar media, discută o falsă problemă naţională indiferent ce declară un ambasador instigat care are rolul de a întîrâta spiritele şi a crea subiecte de discuţii care să se răsfrângă tot asupa României şi să acopere adevăratele probleme care ţin de regionalizare.

Victoraş latră fără rost, aşa ca să se bage în seamă, să îşi semnaleze prezenţa, să vadă cineva că există şi are glas. Efectul e nul, lătratul se execută simbolic, fără obiect nici nu sperie pe nimeni, nici nu ia nimeni nici o măsură.

73 comentarii

BULA 07-02-2013 - 14:20

Bine ca v-ati trezit din amorteala la spartul targului, cand tara e falimentata. Daca nu era lovitura data la buzunarul propriu, precis va faceati ca ploua si rontaiati cascavalul ascuns de privirile celorlalti romanasi.
Dar chiar si asa e bine ca v-ati pus pe ei, pe gunoaile de la conducere, care nu stiu decat sa tradeze poporul din care se trag.

digital 07-02-2013 - 14:53

hahaha!bulanu!
da tu cu cine-ți ronțăi cașcavela!

BULA 07-02-2013 - 14:58

Eu sunt „alergic” la cascaval, asa ca ma sare randul. Nu pot sa ling in fund, oricat m-ar plati de mult.

Tache 08-02-2013 - 01:10

Romanii isi inchipuie ca, dupa privatizarea aurului (fier foarte vechi) si a sistemului energetic (fier mai putin vechi), vor scapa de privatizari.

Nimic mai fals! Privatizarile vor continua si vor continua. Vor fi privatizate toate bunurile romanilor. La un moment dat va fi privatizata apa si va fi privatizat aerul. Patronul Nesle vorbeste deschis despre privatizarea apei. In ceea ce priveste aerul, omul inspira oxigen si expira dioxid de carbon. Dioxidul de carbon polueaza planeta, produce incalzire globala. Se va pune o taxa pe respiratie, caci asa este corect, sa se plateasca pentru pagubele pricinuite.

Dar privatizarea va continua. Si va continua. Romanii nu sunt responsabili si sunt si cam criminali. Ati vazut stirile de la ora 5, de la Pro Tv. ”Privesti si castigi ! ” Si romanii au castigat.

Privatizarea se va sfarsi doar atunci cand romanii vor fi cumparati, la legatura, de la piata. Cu belciuge in nas. Stapanul va avea grija de ei.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 01:19

Chiar ,nu mai era nevoie sa -ti demonstrezi , imbecilitatea !
Ai dovedit-o pina acum de nenumarate ori, si te credem
in acest sens !
Si cand dai copy/paste din coja&roncea ET. COMP , nu intelegi
nici macar contextul darmite semantica.
Esti una dintre dovezile peremptorii a IMBECILITATI de sorginte
Rasista, Xenofoba si ANTISEMITA ….halal !

Tache 08-02-2013 - 02:05

Am auzit copy-paste…

În mod cert, cei mai mulți dintre dumneavoastră nu ați auzit de satul Nadăș din comuna arădeană Tăuț. Nici eu nu auzisem, sincer să fiu, până în urmă cu ceva vreme, atunci când o știre de pe tv mi-a atras atenția. Pentru mulți, acest loc este doar un punct pe hartă, unul dintre sutele de sate ale României, dar pentru cei 1.200 de locuitori locul se numește ACASĂ.

O casă pe care unii încearcă din răsputeri să le-o fure. Concret, în baza unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile, emise în grabă, în cadrul unei singure ședințe de judecată, sentință nejustificată, un număr de persoane care, fără a aduce vreo dovadă, pretind a fi urmași ai unui grof maghiar, Iosif Grosz, au câștigat în instanță întreg satul, cu locuințele sătenilor, terenurile agricole ale acestora, pădurile și pășunile, ba chiar și terenul bisericii și cimitirului din sat.

În total este vorba de peste 8.700 de hectare, din care 5.000 reprezintă pădure, pădure care, în prezent, poate fi considerată cel mai mare ocol silvic privat din România. Sentința a fost emisă în anul 2006 și, de atunci, locuitorii din Nadăș trăiesc cu teama că, în orice moment, noii proprietari le pot dărâma locuințele evacuându-i de pe pământul unde moșii și strămoșii lor au trăit generații întregi.

BULAa 08-02-2013 - 18:39

Nu se gaseste nici unul care sa-i elimine pe falsii proprietari ? Ar fi o lectie buna si pentru altii.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 01:29

A, domnu’ T(rahan)ACHE, venerabilu’ domn’ Tache, cu ochiu pe aer si mana gheara pe valuri, nu ai bagat de seama ca ti-o face posta golanii pe coana Mitza.

Dar, ce vad, ai un umar un pic lasat? Sa nu fie de la diagonala cu pistolet, ca inca se mai vad bataturile de la tragaci, desi a trecut o vreme.

Tache 08-02-2013 - 02:09

Pe Mitza o cheama ROMANIA.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 02:22

Vremurile schimba valorile, asa a fost din totdeauna. Toti batranii sufera, ca viata e ca o roata pentru fiecare generatie, sta in Cismigiu pe banca cu prietenu’ da cu zaru’ si se ‘ inainte era mai bine”.

Tache 08-02-2013 - 02:25

Problema Romaniei nu este a batranilor. Problema Romaniei este a tinerilor. Vai de mama lor si de viitorul lor nenorocit !

Cocosu garlic 08-02-2013 - 02:28

Da, da asa este, inainte era mai bine, aveti multa dreptate!
Era pentru aia.
Acum e altii.

Tache 08-02-2013 - 02:37

Inainte a fost rau. Mai inainte a fost bine. Dar si mai inainte a fost foarte rau.

Ai auzit de teoria Yin si Yang ? Yinul incepe mic, creste si iar creste, iar, cand atinge maximul, se transforma in Yang.

Ai auzit de teoria pendulului ? Pendulul pleaca din centru spre dreapta (sa zicem). Si se tot duce spre dreapta. Cand ajunge intr-un punct, incepe sa o ia in sens invers. Si tot asa.

Ai auzit de teoria elasticului ? Elasticul este……..elastic. Poti sa tragi de el. Dar, daca tragi prea tare, la un anumit punct….se rupe.

Cu roata vietii este la fel.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 02:42

Da, cu roata vietii este interesant.
Oare cu se face sa o invartesti 2-3 sute de ture, ca sa nu zic mii si mii, pe urma crede lumea ca sunt lacom si egoist.
Numai gandeste-te… o rotesti de vreo 65 de ori, iasi la pensie, si pe urma esti ocupat cu tot felul de pasiuni inca 250 de ture.
Dar si baba la fel, altfel ce facem?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 02:58

Haloaismaul din cutia ta craniana a ajuns la proportii ingrijoratoare, de unde intoarcerea este imposibila. Ai dat-o pe Confucianisme fara sa intelegi o iota din teoria alternantei . Esti si mai gretzos cand crezi ca lansand fumigene, dai impresie !Dar IMPRESIA GENERALIZATA despre tine este creata tocmai de tine care incerci refugii in expresii si cuvinte,,pretioase”. Esti ,doar o alternativa a altui imbecil de factura asemanatoare, falusul din banie !

Cocosu garlic 08-02-2013 - 03:23

Interesant:
Parpale = inapoi, pe tiganeste.
Deci oarecum la subiect „inainte era mai bine”

Tache 08-02-2013 - 03:26

Parpanghel ! Teoria Yin Yang isi are originea in Daoism, nu in Confucianism. Apare in Daodejingul scris de Laozi. Este si o teorie a medicinei traditionale chineze.

Confucianismul apare odata cu Confucius, adica Cong Fi Zi. Se ocupa de morala, metafizica si cosmologie. Adica omul perfect, omul superior, nobletea spirituala, eticheta (in societate).

Nu tot ce vine din China este confucianist.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 03:33

Aha, chestii chinezesti foarte foarte vechi, deci inainte de tot era mai bine

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 03:37

Teoria yng-yang a fost aplicata pe TCM conf . filoozofiei cunoscuta MY LING, daca tu trebuia sa inveti doar termenii intrebuintati in TCM, nemai vorbind de diferentele de abordare a celor 5 elemente care constituie micro si macro cosmosul, nici nu ai aminti asa ceva. Dar nici aici nu ai gasit fraierul, incearca alte domenii !

Tache 08-02-2013 - 03:40

MY LING ? Nu exista asa ceva, tigan tupeist. Spui bolboroseli fara inteles…

Cocosu garlic 08-02-2013 - 03:44

Aici Tache are dreptate. De ce nu-i zici pe sleau: haorade, hamulo mij, ciarti car?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 03:48

Ia de fwa o consultatzie la corifeii tai ioncoja&roncea ca aia macar detin o doza de cultura generala raportat evident la un analfabet absolut ca tine ,teche !

Tache 08-02-2013 - 03:59

Dupa ce va sterilizati. Tu, nevasta, copiii si restul. Acum, asta este problema importanta. Cultura, dupa…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 04:02

Nu e casus la noi, cu glanda !
Iar la alde ca voi, nici pwe atat
De vreme ce va …inghitzitzi urmasii !

Cocosu garlic 08-02-2013 - 04:10

Hopa! Cu sterilizatu ti-ai dat arama pe fata Tacheeee! Esti de-ai lui Roncea tu-ti guritza matiiiiii!

Ai dreaq criminali, deci asa, da?

Da ia zii, asa e ca Roncea are chipu capitanului tatuat pe burta, si cand i-o sugi iti pare ca-ti zambeste?
Puah!

Tache 08-02-2013 - 04:20

Sunt de-al meu insumi. Dar bisturiul trebuie sa lucreze, nu poate sta.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 04:24

Gata, Tache sa stii ca te-am sters dintre oameni paduche, dar nu stiu unde sa te clasez viermele dreaq.

Ia uita-te la el, baliga dreaq, ce vorbeste ca un tembel de legionar, de iti vine sa versi pe el, si sa-i tragi si un scuipat in ochi.

Sa-mi ceri scuze bah, ca am vorbit cu tine, ca m-am murdarit . Bleah!

Tache 08-02-2013 - 04:30

Mai mult ca sigur ca tampenia “organelor” o sa ne aduca un nou proces la CEDO, cu despagubiri pe care o sa le plateasca tot romanii, pentru ca tiganii, in general, nu sunt prea iubitori de platit taxe si nici n-au buletin decat pe perioada alegerilor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, Mădălina Mezdrea, nu a oferit presei nici o lamurire privind motivele invocate pentru a desfasura perchezitii. Se cautau banii oferiti drept recompensa sau postarea de pe blog? Dincolo de gluma, precedentul Timisoara ne face sa ne intrebam al cui mai este “statul roman”, al mafiei tiganesti care devalizeaza tot Banatul sau al extremistilor maghiari care sunt recompensati pentru contestarea Constitutiei Romaniei cu posturi “onorifice” in Guvern?

Tache 08-02-2013 - 04:33

Romanii vor deveni, odata si odata, stapani in tara lor. Se va termina odata cu statul iudeo-tiganesc de dupa 1989.

Tache 08-02-2013 - 04:24

O situatie de dementa cronica a organismelor statului se deruleaza la Timisoara, cu repercusiuni nationale care privesc incalcarea crasa a libertatii de exprimare, drept consfintit de Constitutia Romaniei si toate prevederile internationale in domeniu la care Romania este parte. Aflam de la Mediafax ca “la Timişoara, au loc perchezitii la membrii unei grupări naţionaliste care au anunţat pe un blog că oferă o recompensă de 300 de lei fiecărei femei rome care se supune unei operaţii de sterilizare în 2013″.

Blogul a disparut deja – ras de cine, nu stim – iar tinerii de la Timisoara sunt calcati de “mascati” ca niste infractori de drept comun. Pentru o gluma. In acelasi timp si acelasi oras, sub privirile acelorasi “organe”, mafia imobiliara tiganeasca a pus mana si distruge din temelii si casa monument istoric a primului florar al Timisoarei, Wilhelm Muhle, dupa cum informeaza Cotidianul.

Adevaratul motiv al operatiunii agresive de intimidare a tinerilor nationalisti de la Timisoara nu pare insa sa fie glumita cu tigancile – pentru care se puteau alege cel mult cu o amenda de la CNCD pe care sa o conteste in Instanta si sa mai si castige procesul, la fel ca in cazul celebru cu Basescu si “tiganca imputita” – ci mai curand intentia acestora, anuntata public in urma cu cateva zile (vezi foto), de trecere la actiuni de nesupunere civica in cazul in care “organele” legii nu intreprind nimic impotriva mafiei imobiliare tiganesti din oras. Cu alte cuvinte, operatiunea “mascatilor” Politiei este de fapt o operatiune de protectie a mafiei tiganesti si a propriei coruptii din sistem.

Tache 08-02-2013 - 04:58

Am cunoscut un preot din Craiova, care a trebuit sa paraseasca orasul, pentru ca a intrat in conflict cu mafia tiganeasca, pentru un teren al bisericii. A plecat din cauza amenintarilor cu moartea, amenintari foarte credibile, multi oameni fiind omorati de tigani.

Intamplare din alt oras. Dupa 1989, dupa urcarea la putere a evreilor si tiganilor, tiganii au inceput sa acapareze toate afacerile si sa puna seaua pe romani. In acel oras era sediul unei armate importante, deci multi militari. Un roman, revolutionar, a vrut sa organizeze rezistenta impotriva tiganilor. A fost omorat cu un cutit in inima, ziua in amiaza mare, in plin centru al orasului. Romanii cei lasi nu au protestat.

Tiganii sunt condusi de la sinagoga. Teroarea tiganeasca este cunoscuta de multi romani. Sa speram ca viitorul va da posibilitatea romanilor sa se razbune.

Tache 08-02-2013 - 05:13

Cei pe care adevarul ii poate distruge nu au viata lunga.

tomi 08-02-2013 - 05:21

Tache este roman dar a trecut la islam. Vezi ca n-ai habar cu cine te certi. Vezi ca a intrat in slujba lui ahmed din iad si s-a rebotezat tache ismail. Este om in general sanatos cu exceptia celor patru cinci internari la ospiciul din Jimbolia unde l-a cunoscut pe HUHU si au devenit colegi in acelasi cuib legionar. Altfel este baiat bun si amabil, pacat doar ca inca mai rasulfla bestia.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 04:36

pe la forum se aduna
din samantza de barbari
doar ca n-au camasa bruna
blestemati de legionari!

varsa suc de matraguna
si numai mascari scheauna
blestemati de legionari!

Tache 08-02-2013 - 05:06

Legionarii au fost cei mai buni dintre romani, cei care au gandit si au dorit cu adevarat binele poporului roman. Tu esti sau tigan, sau esti evreu.

Tache 08-02-2013 - 05:33

Ce fel de oameni erau legionarii ? Sa le dam cuvantul.

Camarade, încă o dată de la d-ta aştept întâiul exemplu şi aici, în teatru. Fii corect, răbdător, modest şi acum, în vremea biruinţei, aşa cum ai fost şi în timpul prigoanei. Fii primul la datorie, la muncă, la sacrificiu. Înăbuşă interesele personale şi priveşte, cu încredere şi avânt, numai spre realizarea unui alt destin al Artei româneşti. Demn, corect, muncitor, gata de jertfă, să fii, permanent, întâiul exemplu pe linia morală. Trăiască Legiunea şi Căpitanul. Semnat: comandant legionar Radu Gyr

Tache 08-02-2013 - 05:11

Ce sa fac ? Iti cer scuze. Acum voi sunteti la putere in Romania, evreii si tiganii.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 13:19

@ Panpanghel

Misto verb „iaduleaza” gagiule!
I se potriveste ca o manusa lui Tache.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 08-02-2013 - 14:27

@…chochoSELL
Sa phii CUVINCiOOS ,
Quand te adresezi la
MANDELU,E CLAIR -ma’H !
Tzaganu are traditzii
MARTZIEne Peacilea !
Retzine ma’h :cioku miku !

BULA 09-02-2013 - 06:17

Conduc evreii si tiganii pentru ca romanii, desi sun majoritari, sunt cretini si lasi. Asta e SIDA poporului roman, de au ajuns microbii oportunisti sa-l invadeze.

tomi 08-02-2013 - 05:23

Bre cocosule nu natura i-a scos ci diavolul.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 07-02-2013 - 14:41

D-le Neacsu sunteti nedrept fata de d-ul Ponta. Nu maf avocatul diavolului, dar nu pot sa accept ca un comentator de presa sa faca si sa-si faca reclama din deciziile primului ministru roman. Sarcasmul d-stra de la inceputul editorialului privind „romanismul” d-lui Ponta nu va face cinste. Eu cred (si ca mine sunt milioane de romani) ca primul ministru Ponta este intr-adevar patriot. Din cele 12 puncte cu care-l acuzati de NEromanism pe Ponta, majoritatea nu i se pot imputa lui, ci fostei administratii si actualului presedinte (demis). Cit priveste acceptarea unor politicieni de tipul lui Gyorgy Fronda sau Kelemen sau Borbely sau Tokes, trebuie sa intelegeti ca faptul ca ei mai sunt in libertate se datoreaza unei strategii care functioneaza la noi de foarte multi ani. Arestindu-i pe acesti antiromani nu faci nimic altceva decit sa dai apa la moara si mai mult iredentistilor maghiari care i-ar transforma pe acestipenali in eroi. Asa? Asa ii vedem mieunind printre mai marii politicii noastre, fiind servili prin ministere sau pe la Inalta Poarta. Ei chiar daca declara citeva prostii in public, o fac de dragul de a-si mentine pozitiile lor inalte. Eu prefer un udmr al maghiarilor decit partidul lui Tokes, care este un partid cu totul si cu totul iredentist, si care la ultimele alegeri nici macar nu au sarit de 1%. Cu udmr-ul se mai poate discuta. Cit priveste ultimele declaratii dintre Romania si Ungaria pe tema steagurilor, trebuie sa recunoasteti ca actualul guvern a facut o „figura” mult mai hotarita decit guvernele de dinaintea lui. Amintiti-va la ce ne-a expus guvernul Boc si MRU, cind ungurii faceau parte din guvernare. Erau la un moment dat sa puna mina pe pozitia de vicepresedinte al guvernului Romaniei, functie prin care intri in contact cu TOATE secretele statului. Numai actiunea Antenei 3 si a opozitiei in acel timp s-a impiedicat acest lucru. Atunci nu v-am auzit spunind nimic. Eu cred ca primul ministru Ponta s-a comportat perfect, pina acum, in acest conflict cu Ungaria. Sa nu uitam ca PSD-ul este un partid in componenta caruia au intrat multi prm-isti (de-ai lui Vadim). PSD-ul nu are nici un fel de afinitati cu ungurimea, ba, din potriva, acest partid este perceput de maghiari ca fiind profund antiunguresc. In discutiile lui Corlatean si ambasadorul Ungariei la Bucuresti, ministrul nostru de externe a amintit omologului sau ca la Giula autoritatile maghiare nu permite arborarea drapelului romanesc la nici o manifestatie. Dupa multe luari de pozitie s-a permis arborarea drapelului romanesc intr-o singura situatie, cind localitatea avea sa fie vizitata de un inalt omolog roman dupa care, chiar a doua zi dupa ce romanul plecase, steagul a fost dat jos. Nu mai putin, la televiunile noastre nationale, Olguta Vasilescu a dsitrus la propriu orice mesaj venit din partea vreunui reprezentant al udmr-ului. Exista forte romanesti in fiecare partid care in situatia „maghiara” sa fie la unison si sa nu accepte nici un fel de jigniri aduse autoritatilor naostre. In privinta „problemei” maghiare cred ca toate partidele sunt la „unison”. In rest, pot sa spun ca ati enumerat pragmatic prin afisarea celor 12 puncte din editorialul d-stra, momente prin care statul roman a fost jignit de catre unguri. E normal ca ungurilor sa nu le convina situatia din Romania. Vazind ca timpul trece si nimic nu se intimpla. Visurile lor desarte privind Ungaria Mare isi pierd din actualitate pe timp ce trece, si din acest vis nu a mai ramas nimic, mai ales de cind Ungaria este membra a UE si a NATO-ului. Ei stiu ca nimeni si nimic nu le va accepta pozitia lor sovina. Asa ca, actualele lor zbateri nu sunt nimic altceva decit mici „jocuri de glezna” inaintea campaniei lor electorale.

Tache 07-02-2013 - 19:07

Spui prostii !

neacsum 07-02-2013 - 20:21

kfjelwkgjkgkgjej
Te-as ruga sa spui clar care puncte nu i se pot reprosa lui Ponta poate ai dreptate, poate nu. Dar asa sa spui marea majoritate mi se pare aiurea. Asa puteam sa spui si eu .. in marea majoritate a cazurilor, Ponta a gresit, dar eu am spus concret. Deci astept specificatia ca sa putem discuta.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 07-02-2013 - 22:31

1,2,4,5,6,8

neacsum 07-02-2013 - 23:21

jvoiehgiorbrv,
1.Pai vrei sa spui ca Csibi Barna a fost arestat de cand este Guvernul Ponta la putere si nu am aflat eu ?
2.Problema art. 1 din Constitutie este in mod clar aparuta in mandatul domnului Ponta, dar chiar daca ar fi fost dinainte, declaratia lui Hunor si a celorlalti lideri ai UDMR nu a fost retrasa deci problema este inca de actulitate. Sau poate vreti sa spuneti ca trebuie sa o repare cel de pe vremea caruia s-a comit infractiunea si cei care au venit de atunci la putere nu au nici o obligatie ?
4.Cazul Tamas Sandor ese intamplat sub guvernul Ponta .
5. Laszlo Tokes a facit declaratia ăn Decembrie 2012, cand Ponta era premier.
6. Ministrii cui se subordoneaza? Daca institutiile nu se sesizează din oficiu, poate ministrii si primul ministru pot face ceva. Cum s-au amestecat in cayul politistei de la Bals, dar in aceste cayuri au dormit?
8. Gittenstein era ambasador si s+a exprimat cu ocayia referendumului, iar Ponta s-a facut mic si a spus „am inteles”

Deci stimabile, saadmitem ca din toate cayulş lui Barna nu s+ar fi intamplat sub domnia lui Ponta,. dar cazul este inca deschis, iar individul tot nepedepsit. Deci cauta altceva, chestia aia cu majoritatea nu a tinut.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 08-02-2013 - 05:09

1. Actiunea lui Barna s-a petrecut pe vremea guvernului Boc.
2. Declaratiile udmr-istilor sunt aceleasi din 1989 incoace. Nu-i cereti lui Ponta sa faca ceea cenu a facut nimeni 23 de ani. Sa-l lasam sa lucreze!
4. Declaratiile lui Tamas, nu reprezinta un motiv de ingrijorare pt. Romania. El latra la luna de pomana. Ponta este prim ministru si nu este procuror ca sa aresteze pe cineva.
4. Tokes nu poate fi arestat pentru ca este in parlamentul UE, iar pe baza unor declaratii politcie nimeni nu poate fi arestat.
6. Repet, Ponta e prim ministru si nu judecator al DNA-ului. Sa lasam justitia sa se ocupe de faptele antisociale.
8. Asta este interpretarea d-tale. Ponta a socotit gresit referendumul. Se astepta ca toata romanimea sa iasa la vot, dar nu i-au iesit calculele. Mai greseste omul. Asta nu este un motiv serios sa-i imputi ceva lui Ponta. Sa fim seriosi!

neacsum 09-02-2013 - 09:51

Pai tunci daca Ponta nu poate face nimic, pentru ca e prim ministru si nu DNA, de ce vorbeste si nu munceste ? Sa il lasam sa munceasca ? La ce ? LA FEDERALIZAREA TARII ? IA FA MATALE UN CALCUL ARUNCA O PRIVIRE PE HARTA CU REGIUNILE PROPUSA DE PONTA SI VEZI CELE 3 JUDETE MAGHIARE NU SUNT CUMVA LIPITE DE ROSIA MONTANA, ZONA ALBA ? ESTE OARE INTAMPLATOR ? SI DE CE NE TREBUIE REGIONALIZARE CAND TOTI SE PLANG CA VOR DESCENTRALIZARE ? ESTI CHIAR ATAT DE ORB ?

neacsum 08-02-2013 - 20:49

Sintagma de stat naţional trebuie eliminată din Constituţie, declară într-un interviu la RFI preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El spune că din cauza acestei formule prezente în articolul 1 din legea fundamentală, maghiarii din ţară nu se simt egali cu românii, fiind „eliminaţi din Constituţie şi din stat, în principiu”.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/kelemen-a-trecut-vremea-statelor-nationale-minoritatile-nu-se-simt-de-acelasi-rang-cu-romanii_1107462.html#ixzz2KKpRcId1

neacsum 08-02-2013 - 20:51

Probabil Kelemen ar vrea ca in constitutie sa scrie ca Romania este un stat romanao maghiar. Nici atunci Ponta nu ar lua atitudine ca sa nu il supere pe Basescu, care nu vrea sa il supere pe Orban

digital 08-02-2013 - 20:57

neacsum,îi băghați cam mult în seamă pe bozghorii ăștia,în loc să-i călcați cu tankurile care ,încă le mai avem!

BULA 09-02-2013 - 06:23

@digital

Tancurile s-au dat la topit de multa vreme. Ce arata la televizor, sunt imagini de pe vremea lui Ceasca, sau machete din carton folosile la antrenament.

שׂפֿבּשׂפֿהּשׁ 07-02-2013 - 14:54

Si, ca sa va demonstrez ca nu sunt „avocatul diavolului”, iata ca, vin si va spun ceea ce-am spus cu citeva saptamini in urma ca in privinta prblemei Oltchimului, primul ministru s-a facut pur si simplu de rusine. Acum citeva minute televiziunile de stiri au anuntat ca directorul combinatului, un tip de la psd care inainte de a fi numit director vindea „tic-tac”-uri, si-a dat demisia. Tot azi am aflat alt mare ADEVAR privind combinatul, adevar care era ascuns de usl, care usl anunta cu surle si trimbite ca acum combinatul lucreaza la 35% capacitate si ca in scurt timp va ajunge la 65%. deci, azi aflam ca, de fapt, combinatul functioneaza DOAR la capacitatea de 4%, iar energie electrica de la Transelectrica primeste DOAR la cota de avarie ! Intre timp, primul ministru Ponta, discuta in spatele cortinei cu cei la PCC, care doresc sa preia combinatul pe GRATIS. Pina la urma, actiunea lui Dan Diaconescu privind dejucarea privatizarii MIZERABILE a combinatului Oltchim, apare in fata poporului ca o actiune EROICA. Daca sunteti un adversar al lui Ponta, si din cite citesc, sunteti, atunci puteai marsha pe acest motiv. In ceea ce priveste „problema” maghiara, primul ministru Ponta s-a comportat foarte bine, pina acum.

ValVerde 07-02-2013 - 15:36

Se umfla mamaliga nationala si se involbureaza discursurile patriotarde hranite da paranoia si ignoranta…

Neacsule, pune-o si pa aia cu pensia si te-ai definit integral.

digital 07-02-2013 - 19:10

ai dreptate vitălăule!
se va umfla foarte tare rânza-n tine când vei afla că din ceea ce sperai ,ca o jighodie ce ești,nu s-a realizat ,nimic!

ValVerde 07-02-2013 - 21:33

Da bai unghie…

S-alta data, s-alta data
Oooo s-o faceti
Si mai, si mai lataaaa

Cocosu garlic 08-02-2013 - 03:47

Digilatule, ce e aia patriotism la tine, si pe scara ta de valori unde e, sau ai mai multe scari?

BULA 09-02-2013 - 06:27

@VV

Pe aia cu pensia n-o mai zice, dar e clar ca de acolo ii vin indignarea si curajul.

Iar tu esti o domnisoara batrana si necardita, care da in tremurici cand e langa un mascul viguros.

ValVerde 09-02-2013 - 06:37

Cu Chlorpromazine si Haloperidol ai incercat ?

BULA 09-02-2013 - 07:16

Ce ti-a priit tie, nu prieste si altora.

Tache 07-02-2013 - 18:56

Scenariul este deja făcut şi se derulează conform planului. Este interesant că majoritatea analiştilor preocupaţi (cel puţin declarativ) la integritatea teritorială a României nu doresc să recunoască câteva aspecte evidente, dar foarte incomode pentru cei care au fost toţi aceşti ani nişte propagandişti fideli ai „idealurilor euroatlantice”.

În primul rând, ideea că întregul conflict din Harghita şi Covasna ar fi o problemă româno-maghiară este aberantă. Contextul actual al procesului de creare a structurii supranaţionale şi federative a Statelor Unite ale Europei presupune atomizarea statelor europene existente. Independenţa Cataloniei, care în curând se va separa de Spania şi referendumul pentru independenţa Scoţiei nu sunt altceva decât proiecte-pilot de dezintegrare a statelor europene în vederea creării unei organizări administrative uniforme. Uniunea Europeană în forma federalizată despre care a tot vorbit Traian Băsescu va avea o structură care, sintetic, poate fi descrisă ca 150 de landuri şi un singur centru de comandă la Bruxelles. În aceste condiţii, crearea unor structuri teritorial autonome în cadrul României este un proces care se înscrie perfect în trendul european. În curând, vor deveni vizibile şi alte operaţiuni de acelaşi gen. Tendinţele separatiste din nordul Italiei vor începe să se facă simţite în viaţa politică. Urmează Ţara Bascilor, Bohemia, Moravia etc.

Programele de promovare a „identităţilor regionale europene” sunt deja în faze avansate de pregătire. Deloc surprinzător, principalii susţinători ai spargerii statelor sunt baronii locali, adică elitele regionale în care centrul de la Bruxelles găseşte aliaţi fideli în lupta cu elitele naţionale. Pentru un baron local, dezintegrarea statului aduce numai avantaje: bugetul creşte, statutul creşte, posibilităţile cresc, responsabilităţile se reduc, iar controlul din partea capitalei naţionale devine aproape nul. Deloc întâmplător, „federalizatorii” Europei aleg regiunile cele mai vulnerabile şi cele mai problematice gen Catalonia, Scoţia, HarCov pentru crearea de precedente care apoi vor fi uşor de transformat din excepţii în reguli.

Problema autonimei teritoriale nu are nicio legătură cu relaţiile dintre Bucureşti şi Budapesta, fiind legată ombilical de relaţia de obedienţă pe care România o are faţă de Bruxelles. Să facem un experiment mental: dacă mâine, José Manuel Durão Barroso declară că România trebuie să acorde autonomie teritorială Ţinutului Secuiesc, invocând drepturi ale minorităţilor sau alte poveşti din categoria „valorilor europene”, ce va face guvernul de la Bucureşti? Are cum să se opună acestui dictat? Desigur, se vor găsi mulţi analişti din zona pro-USL care vor susţine că aşa un dictat din partea UE este ceva imposibil, la fel cum au susţinut că este imposibil ca decidenţii de la Bruxelles să arunce la coş voturile a 7,3 milioane de alegători români în vara anului 2012.

România şi-a pierdut suveranitatea politică şi economică. Suveranitatea politică a fost transferată la Washington şi Bruxelles. Suveranitatea economică este în mâinile FMI care ia decizii în privinţa programelor de privatizare şi a parametrilor bugetari. Dezintegrarea teritorială este pasul următor şi aproape inevitabil. Inevitabilitatea provine din faptul că la Bucureşti nu există politicieni capabili să aplice „soluţia Cameron” în relaţia cu Uniunea Europeană.

ValVerde 07-02-2013 - 23:46

Minciuni, scenarita, frectii, brain farts

BULA 09-02-2013 - 06:14

Pana sa apuce kakatii din Vest sa rupa Romania in bucati, va incepe razboiul mondial in urma caruia Vest-ul va fi distrus de asiatici si de islamisti. Sa ne rugam la Dumnezeu sa se intample chestia asta cat mai repede, sa scapam pentru totdeauna de lupii colonisti din Vest, care ne sug sangele.

ValVerde 09-02-2013 - 06:34

Schizofrenia e lucru’ dracu’, da’ nici tu nu-ti iei pastilutele la timp.
Tu crezi ca totul se rezolva cu tuica de dude si zaibar de coceni…?

BULA 09-02-2013 - 07:13

Daca nu mai poti sa rozi morcovii, macar sa-i sugi. Spor la lucru !

ValVerde 07-02-2013 - 23:41

@neacsum

1,2,3 si 5 Cazuri clasice de manifestare a libertatii de expresie. Ia apa-n gura !

6 In baza caror legi? Ce prevederi legale au incalcat ?

8,9,10 si 12 Pui de la tine, interpretezi dupa ureche, nu ai argumente sa-ti sustii punctul de vedere.

4,7 si 11 Nu am suficiente informatii ca sa am o opinie, desi cred ca la 11 o rasucesti dupa cum crezi tu.

In general iti dai arama comunista pe fata. Crezi ca tot ce nu-ti convine tie si celor ca tine trebuie arestat.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 00:57

@ domnul Ve ăl verde

Aveti scoarţă fină. Vad ca buruiana digitala se agita in vant, plina de omizi, undeva la mare distanta dedesupt, tocmai in baltoaca ceea de noroi. Ce o face cand se usuca, zau nu stiu.

digital 08-02-2013 - 12:07

@ cocoșu-usturoiat
vezi să nu-ți zboare penaju și să rămâi sexy p-aici,că ”e” mulți care vur ceva despănușat!

Cocosu garlic 08-02-2013 - 03:11

Eu cred ca Ve nu vine de la un copac ceva, ca ma uitai la:

stejarul brumariu, stejarul pufos, garnita, cerul, gorunul, cedrul, bradul, molidul, zambrul si zada, plop, carpen, frasin, tei, paltin, jugastru, paducel, sanger, salcie, corn, lemn cainesc, alun, lemn raios.

Asta ultimul, lemnul raios, vad ca incepe cu urbos, deci am o oresicare idee.

Iar sub lemnul raios, printre frunze putrezite se gaseste ciuperca aia ca o minge „basina porcului” careia daca ii tragi un sut face „huhu” deci acum stiu de ce umbla ei de manutza.

Cocosu garlic 08-02-2013 - 13:16

Ce ba? Io sunt francez beget-get bai!
Ce, n-ai auzit de galii din Galia?

Cocosu garlic 08-02-2013 - 02:50

Eu cred ca mai corect este „tara arde si mosu’ se piaptana”
Si inca un mos ditamai chelia.

jan dinu 09-02-2013 - 07:04

––- BIR –– (bogatia interzisa romanilor )…. (marca inregistrata by JD)..-:))).
Romanii nu au bir
Sunt intrati in elixir
Liberi sunt sub pamint …
Ori la cer avind mormint …!
JD-USA ( SIR )

jan dinu 09-02-2013 - 07:07

corectare – la rindul 3
>> LIberi stau sub pamint <<
JD-USA

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS