Pe la mijlocul anilor ’90, un amic, vazandu-mi exasperarea privitoare la profilul clasei noastre politice, formata atunci – cu exceptia taranistilor si a unei parti din liberali – din activisti de rangul doi si trei din fosta nomenclatura comunista, mi-a spus: „Stai putin, Ioane, nu te impacienta! Trebuie sa treaca o generatie sau doua ca sa se formeze o clasa politica noua, democratica, si Romania sa intre în normalitate. Atunci, cand o sa se aleaga graul de neghina, o sa mai vorbim”.
Într-un fel, a avut dreptate: o buna parte din „corifeii” dezbaterilor parlamentare de la vremea respectiva au iesit din politica, unii chiar cu picioarele înainte. Cine-si mai aduce aminte de Oliviu Gherman-Somnorila, presedintele Senatului? Sau de Dan Martian? Dar de Vasile Vacaru, care credea ca domnia PDSR va dura o suta de ani? Dar de inenarabilul Gheorghe Dumitrascu, de la care s-a nascut rubrica din „Academia Catavencu”, „Camasile negre la guler”? Poate rudele, poate doi-trei colegi si prieteni.
Si-am tot asteptat s-apara noii oameni politici, tinerii. Si-au si aparut. De pilda, acest Cristian Boureanu, de la PDL. Frumusel, tupeist, obraznic, fara scrupule si, mai presus de toate, lacom. Dezvaluirile mass-media în privinta afacerilor lui pe baza suptului de la stat sunt naucitoare. Pare ca junele rade tot, pe modelul idolului sau prezidential. E lup tanar, flamand nevoie mare si vrea sa înainteze în ierarhia haitei.
Daca asta-i noua clasa politica, o s-ajungem s-o regretam pe aia veche.
(articol aparut in saptamanlul ziuaveche.ro nr.9)
