Oare ce apără Occidentul în România?

Nici până astăzi nu a fost explicată convingător intervenţia brutală şi disporporţionată a unor înalţi funcţionari şi demnitari occidentali în România, în lunile iulie şi august, anul curent, exclusiv în favoarea domnului Băsescu Traian, preşedintele suspendat şi revenit al acestui stat european.

Asta, deşi ocazii de oferire a explicaţiilor au existat. Domnul comisar şef Barroso de la Comisia Europeană chiar s-a lăudat cu ceea ce a comis şi a afirmat cu tărie că este mândru de faptele sale, fără însă a le justifica, în orice fel. Frau Merkel von Deutchland a evitat, la rândul domniei sale, să spună cum este cu susţinerea necondiţionată a domnului Băsescu, pe timpul cât era suspendat, dar s-a arătat încântată de rezultat.

Desigur, „explicaţiile” oficiale au fost că se apără astfel „statul de drept” şi „instituţiile” acestuia, dar aceste explicaţii nu stau în picioare, din două motive. În primul rând, pentru că au fost propuse chiar de domnul Băsescu personal, evident părtinitor şi direct interesat să îşi păstreze tronul presidenţial. În al doilea rând, pentru că lexicul folosit, care include şi sintagmele „război civil” şi „lovitură de stat”, este cu totul necorespunzător situaţiei de fapt din România, unde se petrece o banală luptă pentru puterea politică.

Singurii care nu au fost solicitaţi să îşi explice poziţia au fost americanii domnului Obama de la Washinton D.C. Asta, pentru că poziţia lor este clară şi neschimbată de cinci ani încoace, adică de la ultima suspendare a domnului Băsescu. Atunci, politica lor faţă de România a fost devoalată în câteva telegrame confidenţiale schimbate între amabasador şi Centrală, din care rezulta cu sinceritate că domnul Băsescu Traian este atât exponentul intereselor americane particulare în România, cât şi agentul de influenţă al Guvernului american în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Ce s-a schimbat de atunci, au fost doar numele unora dintre companiile cărora domnul Băsescu le netezeşte calea spre afaceri româneşti, în general de tip exploatare. Aşa cum a declarat recent domnia sa, „au apărut Exxon şi Chevron-ul”.

Nevoia de explicaţii privind politica europeană de susţinere a domnului Băsescu este accentuată şi de faptul că, pe vremea când americanii schimbau între ei telegrame cu acest subiect, rezulta că preşedintele român susţinea interesele lor nu împreună cu, ci împotriva celor europene. Câtă vreme voi fi eu preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, România nu va cumpăra avioane de luptă europene, era citat domnul Băsescu că le-ar fi promis, în secret, americanilor. Iar, pe faţă, l-a făcut „samsar de avioane” pe ambasadorul suedez la Bucureşti, care îndărzinse să îşi promoveze avionul de luptă naţional în Aviaţa Militară Română. De unde şi nedumerirea multora: ce i-o fi determinat pe europeni să îl ţină strâns în braţe pe acest declarat americanoid?

În absenţa unor răspunsuri oficiale, putem observa, de exemplu, că este impropiu de vorbit despre toţi europenii, deşi cancelarul german Merkel şi guvernul său lasă mereu impresia că ei sunt toată Europa, cel puţin atunci când vine vorba despre „salvarea monedei unice”. Cum putem observa că nici toată America nu este băsistă, ci doar domnul ambasador american, care a făcut şi alte pasiuni conexe domnului preşedinte român, cum sunt domnul Morar de la Parchetul Anticorupţie şi doamna Macovei, cea de nicăieri şi de peste tot.

Asta, la nivel personal. Pentru că, la nivel instituţional, lucrurile sunt ceva mai nuanţate. Cam toţi politicienii români, indiferent de vopseaua partinică, se declară şi, probabil, chiar sunt devotaţi intereselor occidentale în România. Deci, nu ar trebui să fie o problemă îngrijorătoare schimbarea celor de la cârma treburilor statului, pentru că nici un stat occidental nu ar avea nimic de pierdut din această schimbare. Dacă ar fi însă să ne uităm la cine are cel mai mult de câştigat de pe urma „victoriei la masa verde” a domnului Băsescu împotriva multor milioane de cetăţeni români, vom constata că avem de vorbit mai degrabă despre crima organizată, despre corupţie, contrabandă şi evaziune fiscală decât despre interese legitime străine în România.

Nu ne aventurăm să spunem că oponenţii Băsescului ar fi nişte luptători neînfricaţi împotriva corupţiei generalizare şi instituţionalizate, ori nişte tăietori în carnea vie a contrabandei cu te-miri-ce produse prohibite. Doar că ei sunt mai puţin cunoscuţi ca fiind naşi sau fini de interlopi, ori subiecţi de dosare penale puse la rece de cei „promovaţi” şi menţinuţi în funcţii cheie la Procuratură, special pentru aceasta. Şi, fiind ei aşa modeşti, este posibil să nu inspire încredere mafiei petrolului, aurului, uraniului, cimentului, fierului, armamentului, prostituţiei, alimentelor, ţigărilor, alcoolului şi altor asemenea domenii ce prosperă neîngrădite în România, în dauna banului public şi a bunăstării generale.

Nu putem însă ajunge la miezul problemei, fără să includem în analiză şi factorul timp. Momentul de ducere a luptei pentru putere, aşa, la marginea legii, cum îi stă bine oricărei bătălii politice, are semnificaţii multiple. Culmea este că aceste semnificaţii sunt mai puţin interesante pentru români decât pentru străini. Românii ar fi putut aştepta câteva luni în plus, până la alegerile generale, în condiţiile în care actuala guvernare nu a îndrăznit să experimenteze grăbirea acestora, în locul referendumului bramburit de demitere a preşedintelui. Alţii însă nu îşi pot perimte să aştepte. România trebuie să demonstreze acum că este ori neguvernabilă, ori guvernabilă exclusiv cu mâna forte a procuraturii şi „serviciilor de informaţii”, numite eufemistic „instituţiile statului de drept”, alături de Curtea Constituţională a României, şi al căror exponent de frunte este domnul Băsescu Traian.

Singurul eveniment extern ce justifică o asemenea grabă este revenirea domnului Vladimir Vladimirovich Putin la conducerea de drept a Federaţiei Ruse şi are o legătură aproape ombilicală cu situaţia strategică a Republicii Moldova. Domnul Putin are suficientă putere de persuasiune atât la Washington D.C. cât şi la Berlin, ori chiar la Bruxelles, ca să-i poată determina pe înalţii funcţionari şi demnitari de acolo să facă România  cât mai puţin atractivă pentru românii moldoveni. Astfel, rolul strategic pe care Occidentul i l-a atribuit domnului Băsescu, de apărător al „frontierei de Est” a NATO şi Uniunii Europene, cum a raporat, de curând, că a înţeles domnia sa, este în relaţie directă cu Republica Moldova, vecinul nostru de la Est, în afara Ucrainei, cea care are un statut special atât cu NATO cât şi cu Europa, statut ce exclude România.

Deci, pe lângă faptul că domnul Băsescu Traian se opune vârtos şi deschis unirii celor două administraţii ale aceluiaşi popor, statul al cărui preşedinte este trebuie să fie dominat de lupte interne pentru putere, să aibă o justiţie coruptă şi aservită politic, să fie obedient în faţa puternicilor lumii şi rezervat în a formula idealuri naţionale de orice fel şi, mai presus de orice, să fie guvernabil doar după placul şi interesul Occidentului, care, se pare , are cel puţin o ureche foarte benevolentă la interesele ruseşti în zonă.