Acasa Opinii Obama pentru România

Obama pentru România

scris de Doru Dragomir
706 Afisari

În discursul său de la ora anunţării rezultatelor câştigătoare ale alegerilor prezidenţiale, din noaptea de marţi, 6 noiembrie 2012, domnul Barack Obama, preşedintele reales al Statelor Unite ale Americii, a explicat de ce România este pe ultimul loc între statele din zona Euro-Atlantică şi una dintre cele mai neperformate state din Lume.

Hari Bucur MarcuDe fapt, domnia sa a vorbit exclusiv despre Ţara sa, America şi despre naţiunea americană. Şi ne-a spus de ce este această ţară şi această naţiune prima din lume, atât ca dezvoltare economică şi socială, cât şi ca putere, mai ales armată. Numai că, pe mine m-a dus gândul la Ţara noastră, România, auzind vorbele americanului. Aşa că, domnul Obama parcă a vorbit pentru românii de aici, din România.

A spus americanul: „Ceea ce fac America excepţională sunt legăturile care îi ţin laolaltă pe membrii celei mai diverse naţiuni de pe Pământ, credinţa că destinul nostru este împărtăşit (de toţi), că această ţară funcţionează numai atunci când noi ne acceptăm anumite obligaţii atât unul altuia cât şi generaţiilor viitoare, astfel încât libertatea pentru care atâţia americani au luptat şi au murit să ne parvină împreună cu responsabilităţi, precum şi cu drepturi, iar între acestea regăsim şi dragostea, şi mila, şi datoria şi patriotismul. Asta este ce face (atât de) măreaţă America!”.

Numai că eu am auzit: Ceea ce fac România să fie ruşinea Europei sunt inexistenţa oricăror legături între membri uneia dintre cele mai omogene naţiuni de pe Pământ, lipsa de credinţă în puterea unirii tuturor românilor, faptul că această ţară funcţionează numai atunci când noi ne pasăm obligaţiile unul altuia şi împovărăm cu lipsa noastră de responsabilitate generaţiile viitoare, astfel încât libertatea pentru care au luptat şi au murit atâţia români să însemne doar degrevarea de orice responsabilităţi şi pretenţia de a primi numai drepturi, fără a da nimic în schimb, nici dragoste, nici compasiune ori milă, nici îndeplinirea datoriei de cetăţean şi nici măcar manifestarea patriotismului. De asta este România ultima!

A mai spus americanul: „Sunt plin de speranţă în noaptea asta pentru că am văzut cum acest spirit funcţionează în America. L-am văzut în acele întreprinderi de familie ale căror proprietari şi-ar reduce mai degrabă propriile salarii decât să îi lase fără muncă pe vecinii lor, precum şi în acei muncitori care şi-ar reduce mai degrabă numărul de ore de muncă decât să îşi vadă un prieten pierzându-şi serviciul. L-am văzut în soldaţii care s-au reînrolat după ce li se amputase un membru şi în acei (membri ai forţelor speciale) Seals care au şarjat pe scări în sus, în întuneric şi înconjuraţi de pericole pentru că ştiau că au un tovarăş care le acoperă spatele. L-am văzut pe ţărmurile din New Jersey şi New York , unde leaderi din toate partidele şi toate nivelurile guvernării au dat la o parte toate diferendele pentru a ajuta o comunitate să se reconstruiască din ruinele cauzate de o furtună teribilă.

Numai că eu iarăşi am auzit: Sunt disperat că nu văd acest spirit la lucru în România. La noi, fiecare preferă să se îmbogăţească pe seama celui de lângă el, decât să muncească alături de acesta. Proprietarul micii afaceri de familie este interesat numai cum să mă păcălească la preţ, cum să îl pună ce altul la lucru pe gratis, ori cum să nu plătească dările la stat. Muncitorii preferă să îi vadă pe toţi ceilalţi daţi afară, întreprinderile lor date la fier vechi, numai lor să le fie bine. Soldaţii nu mai luptă pentru Ţară, ci pentru bani şi nu mai este nimeni să le acopere spatele, nici în operaţii, nici acasă. Am văzut dezastre naturale în care membrii comunităţilor loviţi de furia naturii au fost certaţi de preşedintele de Ţară şi batjocoriţi de primul ministru, care a şi căutat să îi întărâte pe unii împotriva altora, acolo, în mijlocul dezastrului. Am văzut generali de vârf ai Armatei României cum se uitau cu respect la un alt prim-ministru, mai mititel, cum dă la lopată să dezăpezească o epavă de lux.

Domnul Barack Obama a mai explicat că nu vorbeşte aici despre optimism orb, despre acel fel de speranţă care ignoră magnitudinea sarcinilor ce le stau în faţă ori obstacolele pe care le întâmpină pe parcurs. „Nu vorbesc despre acel idealism al năzuinţelor (deşarte) care ne perimte să stăm pe margine ori să fentăm o luptă. Întotdeauna am crezut că speranţa este acel lucru încăpăţânat din interiorul nostru care ne face să insistăm, în pofida oricăror dovezi contrare, că ceva mai bun ne aşteaptă în viitor, atâta vreme cât noi avem curajul să continuăm să întindem mâna pentru a apuca (acel viitor), să continuăm să muncim, să continuăm să luptăm.

Din contră, în România domină exact acest idealism al viselor imposibile, care ne face să stăm pe margine, în speranţa că alţii vor veni să ne facă viaţa mai bună, fie prin muncă, fie prin luptă. La noi, speranţa înseamnă resemnare şi conştiinţa ancestrală că noi tot aici vom fi şi peste mii de ani. Numai că vom fi atunci cum suntem şi acum, cei mai săraci şi mai de jos dintre naţiile europene.

America, eu cred cu tărie că putem clădi pe temelia progresului realizat până acum şi putem continua să luptăm pentru noi locuri de muncă şi noi oportunităţi, ori o nouă siguranţă pentru clasa de mijloc”, a concluzionat preşedintele american. „Sunt convins că putem să ne ţinem de promisiunea fundamentală, de idea că, dacă eşti dispus să munceşti din greu, nu contează cine eşti sau de unde vii, sau cu ce te asemeni ori unde este dragostea ta. Nu contează dacă eşti negru sau alb ori hispanic sau asiatic ori nativ american, sau tânăr ori bătrân, sau bogat ori sărac, în putere sau cu dizabilităţi, normal sau pe invers. (Ceea ce contează este că) poţi să ai succes aici, în America, dacă eşti dispus să încerci!

La care, eu m-am gândit că sunt român, destul de alb, normal şi în putere, cu multă experienţă, pricepere şi cunoaştere, dispus să muncesc din greu şi să încerc să fac bine, aici, în România. Numai că nu pot…

21 comentarii

CALUGARUL; 08-11-2012 - 14:44

Domnule H. B.-Marcu, ceea ce ai retinut dumneata din speach-ul acestui reales presedinte sunt numai vorbe. Vorbe, vorbe, si iar vorbe. Insa, de la vorbe la realitatea americanului de rind e o distanta ca de la constelatia Casiopeea la virful degetului mic al lui Simona Senzual.

Domnule Hari, traiesc in SUA de peste 24 de ani si credeti-ma ca relatia cetatean american si politicienii americani este aceeasi ca cea din Romania si din oricare alt loc de pe acest glob, adica, impresia cetateanului de rind fata de politicieni este ca acestia din urma nu sunt nimic altceva decit niste escroci santajabili si corupti. Nimeni dintre americani nu au nici cea mai mica impresie de bun augur despre acesti escroci.

Exista un exceptional comedian, de origine evreiasca, pe numele lui Lewis Black, si acesta explica foarte bine care este impresia americanului de rind cind se afla in camera de votare, si el spune: „cind te afli in camera de votare si trebuie sa decizi intre un presedinte si altul este ca si cum te-ai afla in fata a doua farfurii pline cu rahat; singura diferenta este de miros” !! 🙂 Si tot el, Lewis Black, explica cum merg treburile in politica americana. Si spune el atit de bine si de exact: ” Sistemul politic american este format din doua partide: democrat si republican. Partidul republican este partidul cu ideile rele, iar partidul democrat este partidul fara nici o idee. Cum merg treburile, atunci, in Senat? Simplu: republicanii se ridica si striga in gura mare: „Avem cea mai nenorocita idee, posibila!” Iar democratii raspund imediat: „Aduceti-o aici ca noi o s-o facem si mai de rahat!”.

Eu cind ma duc la cafetaria, asa se chema locul in care isi iau muncitorii americani micul dejun si masa de prinz, si indraznesc numai sa aduc vorba despre ce se intimpla in politica americana, imediat sunt apostrofat cu : I’n not in the mood for politics! Politicians are ‘crooks and liars’!” Asa ca, despre politica vorbesc numai emigrantii !, iar americanii se uita la noi ca la niste „ciudati”!

In capitalism nu exista mila, morala, sentiment; in capitalism totul se sintetizeaza la un singur element: banul. Asa ca, singura relatie dintre Romania si SUA este, cit reprezentam noi, romanii, pentru americani d.p.d.v.d al vreunui folos de care ei sa se foloseasca. Cioran, saracul, a exprima acest fenomen al relatiei stat mare-stat mic, atit de bine, spunind ca, relatia dintre un stat mare si un stat mic e ca relatia dintre un elefant si un tintar. Restul?, sunt numai exercitii literare pe care le fac unii jurnalisti ca atita stiu si ei sa faca, sarmanii!

Eu cred, sincer va spun, ca intr-o lege a presei, ar trebui sa se instituie cu sens de obligatie legala, ca orice text de presa, sau aparitie in public al vreunui comentator, sa porneasca de la cuvintele : „Parerea mea, si numai a mea, deci, va rog sa nu-i atribuiti vreo valoare, este aceea ca : …, dupa care poate sa urmeze textul „parerii”” De ce spun asta? Pentru ca, pe aceasta planeta sunt 7 miliarde si ceva de pareristi, si nici una nu seamana cu alta, si nici unul dintre „pareristi” nu va accepta parerea altuia; asa ca, ce rost au editorialele acestea ale dumneavoastra? Eu cred ca singura motivatie pentru ziaristi si jurnalisti de a-si da cu parerea este aceea de a ne binedispune, asa cum radioul o face prin transmiterea de muzica sau programe distractive.

Sa va spun sincer, eu am votat cu Romney. Si am votat cu el nu pentru ca as sti ceva despre programul lui sau despre viata lui. Nu ! Ci, pentru ca doream un singur lucru: ca sa nu o mai vad pe aceasta zgripturoaica de Hillary, singurul element din aceasta realitate care ma face sa vomit instantaneu. Pina si o caprioara zdrobita pe autostrada nu ma face sa am aceasta reactie, cum ma face cind apare aceasta femeie (desi, cred ca declarind ca Hillary este femeie jignesc in cel mai mizerabil mod cu putinta ideea de femeie!) pe ecranul televizorului meu. Cit despre Obama? Eu il asemui ca pe un titirez facut dintr-o rotita mica de ceas stricat, care se invirte fara sa stie de ce! Singura lui calitate fiind : bobirnacul!

ValVerde 08-11-2012 - 15:11

Calugare, esti de 24 de ani in America si inca nu ai invatat ca politica, religia si banii personali sint „tabu” ca tema de conversatie in societatea americana? Inca nu stii ca e considerat de prost gust sa-ti expui ideile poiltice sau religioase cind ai chef de o susanea?

” I am not in the mood…” era o formula politicoasa de a-ti spune ” Nu fii prost crescut, du-te si cinta la alta masa ”

Ai dreptate, sintem 7 miliarde cu o multitudine de idei si valori proprii iar in cazul tau dovedesti ca ceea ce scrii este unul din cele 7 miliarde de concepte diferite, neimpartasite de nimeni in afara de autorul lor.

florentin ionescu 08-11-2012 - 19:19

Americanii si canadienii muncesc si-si inchina gandul si energiile natiunii.
Romanii muncesc putin si vorbesc mult!

BULA 11-11-2012 - 08:54

Cat de destept sunteti ! N-am mai vazut pana cum o gandire atat de clara si de profunda.

digital 08-11-2012 - 21:54

stai cam rău la capitolul integrare și relaționare dacă de 24 de ani în americăneală nu ai tupeu!
am înțeles acum de ce unu ca tine și valul vin să mai joace călușul pe forumurile românești!
vă e dor de România,sereacii de voi!

ValVerde 08-11-2012 - 22:20

De Romania, da.
De cei ca tine, care din pacate sint majoriatate in tara, nu.

De fapt, cind mi-e dor, vin pe forum, va citesc pe tine, urbos, bula huhu si restul satrei si ma lecuiesc.

O fi frumoasa tara mea de bastina, dar pacat ca a fost invadata de o fauna semianalfabeta care o face aproape de nelocuit.

digital 08-11-2012 - 22:35

după ce că ești cretin,mai ești și uituc!
ți-au sedat amerlocii și ultimul neuron,România suntem noi,nicidecum tu,așa cum greșit ți-au indus sentimentul fals,stăpânii pe la care slugărești!
doar subconțtientul te mai ține aproape de România,în rest ești o ființă în agonie!
cred că e cel mai mare blestem pe care ți-l poate da cineva:să nu-ți mai recunoști identitatea!
din câte am văzut,la tine e patologic măi vale,oricât ai dori tu să disimulezi!

ValVerde 08-11-2012 - 22:44

@degetar

„România suntem noi”

====

Da ma, asta spun si eu !
De asta nu-mi place ! De asta sufar !

Ca voi ati ajuns Romania !

Tot atit de adevarat ca nu ma identific cu voi.

Unicul motiv de bucurie (din punctul meu de vedere) e ca sintem atit de diferiti.

urbos 08-11-2012 - 22:51

Nu am ajuns noi Romania ma rebutatule, oricine e mai roman decat unu ca mataluta. Oricum esti prost cu spume.

digital 08-11-2012 - 22:55

te-au golit ăia de sens!
ce mai vorbești mă cu noi,atunci?!
nu vezi că te contrazici singur?!
ai fost și tu în adâncul ființei tale exact ceea ce suntem noi acum,dar în orgoliul tău stupid,nu vrei să mai recunoști,și nu mai poți recunoaște vis a vis de statutul sau poziția ta socială,iar asta te doare!

nimic din ce ai fost nu mai poate fi acceptat de ceea ce ești!
asta te macină!

urbos 08-11-2012 - 22:59

E vorba de sindromul ratatului. L-am mai descris, astia apar pe forumuri romanesti cu speranta ca in tara din care au fugit, lumea o duce mai prost decat ei. Fiind ratati si traind tot in mizeria de care au fugit, asta le poate fi ultima consolare.

ValVerde 08-11-2012 - 23:03

@degetar

„ce mai vorbești mă cu noi,atunci?!”

===

Trei motive:

1. Imi sterge imaginea idealizata pe care din cind in cind mi-o formaz in cap.
Dus rece, revin pe pamint, e mai usor sa accepti uritul, cind ti se aduce aminte ca exista.

2. Daca cineva citeste, in special vreun tinar, sa inteleaga ca exista alternative la limbajul si ideile pe care le aveti voi.
(Nici macar nu pretind ca eu sint mai grozav, doar sa se stie ca exista si altceva in afara manelelor voastre mintale)

3. Ma distrez.

digital 08-11-2012 - 23:17

ce vorbești mă?!
chiar ai demonstrat că ai nevoie,mă!
toate cele trei puncte denotă că ai nevoie mă,tu pe cine crezi că prostești?!
pe europeanuul sau creștinul?!
toate acele trei puncte sunt necesitățile TALE!
altfel ai sta dreq în americăneala ta salubră și civilizată,pedantă și democratică!
dar ai NEVOIE,asta e problema fugiților!
cel puțin,pentru mine,ești un caz CLASIFICAT!

PARAIPAN 10-11-2012 - 19:59

Pentru dobresandu,

ma’, tu esti o mare problema a RO!
Nu poti evolua, nu intelegi nimic!
Ma si mir ca nu esti pe listele PPDD!

Era o anecdota:
– Ba’ tigane, vazut-ai tug?
– Haha, ba si mancat-am!
– Da’ cum sa manca tugu’; ba’?
– Dracu’ sa-l ia. Tata mi-o zis!

florentin ionescu 08-11-2012 - 19:40

Proprietari şi-ar reduce mai degrabă propriile salarii decât să îi lase fără muncă pe vecinii lor, muncitori care şi-ar reduce mai degrabă numărul de ore de muncă decât să îşi vadă un prieten pierzându-şi serviciul, soldaţi care s-au reînrolat după ce li se amputase un membru şi Seals care au şarjat pe scări în sus, în întuneric şi înconjuraţi de pericole pentru că ştiau că au un tovarăş care le acoperă spatele, leaderi din toate partidele şi toate nivelurile guvernării care au dat la o parte toate diferendele pentru a ajuta o comunitate să se reconstruiască din ruinele cauzate de o furtună teribilă.

Aici in Romania toti acesti oameni normali sunt repudiati de diversi „patrioti” care scuipa si injura tot ce e normal, dar asa cred ei ca sunt de folos natiunii!

Ca populatie si ca teritoriu suntem pana in a zecea parte din USA, dar ca si realizari sau atitudine constructiva, „up”, suntem sub 0,1%!
Domnule autor, sunteti nascut prea devreme pentru acest popor al nostru!

digital 08-11-2012 - 21:06

cu băsescu în frunte chiar poți construi o Românie,aidoma SUA!
au trecut 8 ani și pe jumate e construită,să-i mai dăm zece și Romanian dream,va fi împlinit!
Amin!

florentin ionescu 08-11-2012 - 22:45

Domnule,
C-o sa fiu sluga, nu contest!
Dar faptul ca nu am fost, stiu sigur!
Modul dumneavoastra de a incita (probabil ca verbul folosit in constientul dumneavoastra este „a dialoga”) este inept si precar, deoarece exprima deosebite profunzimi de tulburari la nivel psihotic.

florentin ionescu 08-11-2012 - 22:49

Sorry,
Era adresat unui tip care nu exprima dacat psihoze!
Nu am vrut sa deranjez, dar vad c-a fost radiat!
Tky!

BULA 09-11-2012 - 06:52

Nu credeam ca in America urmasii sclavilor vor ajunge sa ocupe functia suprema in stat. Obama e un fel de Victor Ponta, dar la alta scara. Imi provoaca aceeasi scarba.

Viorica Ianc 09-11-2012 - 18:32

Buna seara, Calugare ! De multa vreme nu mai….aparushi pe acilea !
Chiar daca negroteiul asta mai sta la voi inca 4 ani pentru Europa noastra este de preferat!!! Si daca mormonul este cuplat in viitorul guvern ?
Se vehiculeaza pe acilea ca Hy(i)lari ar fi viitoarea presedinta ! Pai daca merge
Merk-uleasa de ce nu si Clintoneasa peste Balta…in 4 ani !
Sanatate Calugare ! Pe unde este Neamtu Tiganu ? Pe vremuri a fost fara injuraturi pe acilea…

Grig 10-11-2012 - 17:36

Cata dreptate ai Calugare!… Si cat de departe suntem sa intelegem „vraja” care ne incanta inainte de evenimente gen „alegeri” [democratice!!!???]!
Enjoy la greu!
BFIT

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS