Acasa Opinii Ofertă de neacceptat?

Ofertă de neacceptat?

scris de Ziua Veche
6 afisari

Aşa cum demonstraţiile violente din capitala Greciei nu au condus la răsturnarea guvernului de la Atena, aşa nici la Bucureşti manifestaţiile de protest ale sindicatelor, divizate sau temporar unite, nu vor clinti un fir de păr din podoaba capilară a actualului premier român.

Coloneii greci s-au lecuit de tentaţia loviturilor de stat, iar cei români au alte preocupări. Cei activi să nu supere pe Amiralitatea Sa, care controlează tot ce mişcă în ministerul armatei, atât în sediul oficial, cât şi în unităţile teritoriale, spre liniştea Palatului Cotroceni. Cei în rezervă, fiecare cu convingerile şi iluziile sale, ultima volatilizându-se după 25 Octombrie, când până şi regele Mihai I, de ziua sa, se va convinge cât de disciplinaţi sunt rezerviştii organizaţi să demonstreze într-un cadru legal, ordonat, fără provocări, cu lozinci prestabilite ş.a.m.d. Bla, bla, bla…

Printre multele diferenţe dintre noi şi aliaţii greci este şi aceea a reacţiei la oferta chineză.

Astfel, pe 2 octombrie a.c., China s-a oferit să cumpere obligaţiunile emise de guvernul grec pentru a compensa, fie şi parţial, imensul deficit bugetar al ţării.

Oferta nu a fost făcută prin telefon, sau printr-un document transmis pe cale diplomatică.

Însuşi premierul Wen Jibao, aflat atunci în vizită la Atena, a făcut această propunere, în semn de sprijin a ţării a cărei datorie publică a agravat criza economică din zona euro şi a necesitat o soluţie la nivel internaţional.

Liderul chinez a precizat că ţara sa, bazându-se pe puternica  rezervă valutară va cumpăra obligaţiuni emise de Grecia. Cu menţiunea:”China va face un mare efort să sprijine statele din zona euro şi Grecia pentru a depăşi criza.”

De altfel, premierii  Wen Jibao şi George Papandreou au convenit asupra necesităţii coordonării politicilor economice la nivel global, unde anumite semne de revigorare au fost identificate, dar mai persistă multe surse de nesiguranţă.

Anunţul lui Wen vizează diminuarea criticilor generate la nivel mondial privind politica monetară a Chinei, precum refuzul de a lăsa moneda naţională, yuanul, să se aprecieze sever.

Tot atât de adevărat este că premierul chinez nu a precizat cât de mult va prelua, prin cumpărare, China din datoria Greciei. Dar o va face.

Sigur că România încă nu face parte din rândul statelor membre ale zonei euro. Dar o ofertă similară, pe cale diplomatică, partea chineză a făcut!

Răspunsul fiind, bineînţeles, negativ…

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult