Acasa Opinii OPRIŢI UNPR-izarea ARMATEI

OPRIŢI UNPR-izarea ARMATEI

scris de Marin Neacșu
3.270 Afisari

Domnul Oprea, fostul şef al mafiei personale a lui Adrian Năstase, fostul prieten al lui Cozma, reevaluat şi ajuns veselar al lui Băsescu, a trecut la ofensivă de Ziua Naţională. A lustruit cazanele, a încărcat aruncătoarele de fasole cu muniţie, a mobilizat rezerva , a sunat mobilizarea generală, a scos din remiză propaganda găunoasă, a scos tehnica de la ştoc şi .. pe ei !

Marin Neacsu

Auzind el că filialele Timiş ale UNPR dezertează în masă, s-a gândit să contrabalanseze deficitul de imagine şi a scos geniştii cu petardele fumigene pe strasse, aburind cititorii cu preluarea – înghiţirea PPPS, un partid minuscul de care nu au auzit decât cei care l-au înfiinţat şi judecătoria care l-a înregistrat. Nu conta cât de mare sau de necunoscut este partidul, cu cât mai mic, cu atât mai mici şansele să afle cineva că e o cacealma. Uite însă că preşedintele PPPS încă mai trăieşte, mai citeşte presa şi s-a sesizat că domnul Oprea anunţă din burtă, adică falsează. Ba mai mult , persoana cu care spune domnul Oprea că a semnat neşte acte de preluare a partidului, domnul Popescu, nu numai că nu mai este membru al partidului respectiv, dar mai este şi un om cam certat cu legea şi morala, fiind element cam controversat puţin, după cum spune domnul Petre Răcănel cel care spune că este preşedintele partidului: „Doru Nicolae Popescu . Fost ofiter de securitate. Dupa evenimentele din decembrie 1989 a disparut in strainatate. La inceputul lui 1999 a fost expulzat din Canada, fiind identificat ca “membru al Securitatii romane, complice la mai multe atrocitati” Mai ceva ca în Caragiale. Cu ce l-o fi momit domnul Oprea pe domnul Popescu Nicolae să semneze actele ? Face cumva colectie de dosare şi vrea să îl aibe şi pe al lui Popescu lângă cel al lui Solomon ?

Cine este PPPS. Partidul Popular şi al Protecţiei Sociale, a apărut în 2005. În 2009, aşa ca fapt divers avea ca primvicepreşedinte pe Nati Meir. În lunia Iulie 2011 a avut loc Congresul Extraordinat al partidului, ocazie cu care au avut loc noi alegeri şi a fost ales preşedinte domnul Răcănel Petre. Ca titlu informativ, domnul Popescu Nicolae nu figurează nici măcar în Biroul Permanent, deci se pune întrebarea pe cine a supt pardon, absorbit domnul Oprea şi cu cine a semnat documentele? Dacă domnul Popescu nu face pate din PPPS ce şi cu cine a semnat domnul Oprea?

Interesant este şi modul în care acest partid îşi ”alege” preşedinţii de filială. Aflăm din Ziua de Cluj din data de 10 martie 2011 că “PPPS îşi caută şef de filială, la Cluj, pe bestjobs“ . Citind articolul veţi afla că PPPS “ angajează consilier politic/preşedinte de filială. Se oferă un singur post, iar salariul se stabileşte în urma interviului.”Condţiile sunt anunţate în continuare. Interesant nu ? Cel puţin oamenii spun pe faţă cum au loc alegeri sau racolări. Pe bani. Se numeşte –peiorativ- salariu. De acuma probabil se va numi soldă. La alte partide, funcţiile de partid şi locurile eligibile pe listele de candidaţi se plătesc de către candidaţi, şi li se spune sponsorizare. “Câte bordeie obiceie!.”

Spune-mi cu cine te aduni, ca să spun cine eşti, spune o vorbă la români. Domnul Oprea o cunoaşte ? Socoteala nu era proastă, lumea nu caută să vadă cine e PPPS ce vrea, din câţi oameni e compus, vede doar că un partid a fuzionat cu UNPR, sau aşa cum declară veselarul, că “UNPR este un partid care se consolidează şi care câştigă atât simpatia alegătorilor, cât şi încrederea unor noi parteneri din spaţiul politic sau social” Curat murdar coane Oprică.
Totuşi, prevăzător, domnul Oprea mai declară şi că : “”Astăzi nu răspunsul la întrebarea ‘câţi’ este relevant pentru noi, ci răspunsul la întrebarea ‘de ce’” Aici trebuie să îi dau dreptate domnului Oprea şi să admit că a pus degetul pe rană. DE CE DOMNULE OPREA, a intrat în partidul dumneavoastră domnul Solomon, de ce ati semnat un document fără nici o valoare cu un alt client al sălilor de judecată, expulzat din Canada pentru complicitate la înfăptuirea mai multor atrocităţi? De ce domnule Oprea?

Vorbeşte lumea prin târg că aţi fi “recomandat” cadrelor militare active să vină la manifestările dedicate Zilei Naţionale în număr cât mai mare şi să îşi mobilizeze şi familiile. De ce, ca să fie câţi mai mulţi susţinători ai puterii care să contrabalanseze eventualii fluieraşi ? Aţi devenit dintr-o dată stăpân şi pe programul familiilor cadrelor militare, nu vă mai ajunge viaţa lor, acuma vă introduceţi cu partidul dumneavoastră şi în familiile cadrelor active ? Unde aţi învaţat asta? Nu e de ajuns că folosiţi tehnica militară în deplasările şi activitâţile de partid mimând câte o vizită la unităţi de care nu aţi auzit decât din presă, acuma folosiţi şi familiile cadrelor militare în interes de partid pentru a arăta lumii cât de iubită este conducerea de partid şi de stat şi cît de iubit este conducătorul hulit pe toate meleagurile patriei?

Nu vă mai săturaţi de ilegalităţi? Cine vă dă dreptul acesta domnule Oprea?

Sau o să spuneţi acuma că faceţi ce vreţi cu familiile şi programul cadrelor militare ca ministru al apărării aşa cum faceţi şi cu tehnica militară? Aţi avea tupeul să daţi un asemenea răspuns. Nu îi plimbaţi şi pe ei cu tancul, cu fregata sau avionul în vizitele dumneavoastră ? Sau vă păstraţi pentru alegeri. Parcă văd că atunci agenda dumneavoastră ca ministru se va umple de vizite pe la câte o companie prin Cucuieţii din Deal pe unde filialele UNPR nu au nici un sprijin.

Pe 1 Decembrie, am văzut în rândurile delegaţiei UNPR în momentul depunerii coroanei un fost coleg care se spune că era pensionar începând chiar cu ziua de 1 Decembrie. Cel puţin aşa susţinea el. Nu pot să nu mă întreb şi eu, ca în bancul acela de pe timpul lui Dej: ”Aşa tânăr şi Gheorghe”? Adică nici nu trecuse bine în rezervă şi deja era înscris în partid. Pe 1 Decembrie prima zi de rezervist şi el deja era inclus în delegaţia UNPR care depunea coroane. Asta zic şi eu viteză de acţiune. Doamne ce repede se mişcă partidul acesta. Când s-o fi semnat adeziunea ? În week-end sau odată cu semnarea cererii de pensionare?Şi cât de dornici sunt tinerii pensionari militari să se înscrie în rândurile partidului păstorit de domnul ministru. Îţi vine să plângi nu altceva. Alţii se laudă deja că după ce ies la pensie au asigurat un loc pe la cate o primărie din partea UNPR. Nu ştiu cât e adevăr şi cât fanfaronadă, dar dacă e să mă iau după tânărul pensionar din delegaţia UNPR de la Craiova, parcă aş zice că e ceva adevărat. Şi atunci, ce facem cu art. 28 din LEGEA 80, sau cu art. 40 punctul 3 din Constituţie ?

Eu zic să mai temperaţi „zelul” tinerilor pensionari militari dornici de afirmare cu orice preţ, ca nu cumva să creadă lumea că desfăşoară activităţi contrare articolelor mai sus enumerate. Spuneţi-le să aştepte şi ei măcar o săptămână, să nu creadă lumea că erau înscrişi în partid dinainte de a avea acest drept. Parol !

30 comentarii

ParpanghElE : M a n d r i a NATIONALA 10-12-2011 - 13:15

Toate aceste …zvarcoliri nu sant altceva decat incercari de a se salva, MINCIUNA si IMPOSTURA actalului SISTEM in frunte cu TRAIAN BASESCU aceasta PIAZA REA a ROMANIEI . Ce ppps, aici doar PPC a fost CUVANTUL de ORDINE si in traducere libera : Poate PICA ,CEVA ! Si uite ca PIKA: TRAIAN BASESCU sa SVOIM ORCHESTROM ! Generali de mucava de la PLOTONUL CUR (SPATE) facuti peste noapte din ospatari , caporali si tucsfureri ! NU mai TINE , imclusiv cu schimbarea CONSTITUTIEI chiar de catre GARANTUL ei!Ia un ELICOPTER si INTINDEO !

Traian Basescu 10-12-2011 - 16:01

Neacsule,

Ai trecut binisor de varsta cosurilor pe fata, dar mare lucru tot n-ai inteles. Hai sa te lamuresc un pic cum sta treaba cu UNPR-eaua: Toti UNPR-eii au fost PSD-ei care la aproximativ un an dupa ce fusesera alesi in parlament sprijiniti de PSD, ca cei mai buni si mai drepti dintre socialisti, au dezertat in cautarea unei pomeni mai bune. Dupa ce PSD-u’ va pierde si alegerile din 2012 vei vedea aparitia UNPR 2.0 sa umflarea UNPR-ului actual (cu proaspetii dezertori din PSD), daca chiar intra in parlament. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Asta pana la urma nu e un fenomen izolat si marginal. Uita-te la Geoana care acum doi ani era prezentat drept lumina intelepciunii socialiste iar azi nu-l mai scoate nimeni din „prostanac”. Ce incredere mai poate avea un alegator cu creierul ceva mai mare ca aluna intr-un partid ai carui candidati geniali si integri inainte de alegeri devin tradatori si cretini in masa dupa alegeri?! Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Daca printr-un grav accident al istoriei PSD-eii chiar castiga alegerile din 2012 UNPR-eii vor fi momiti inapoi in PSD. Fireste ca se vor intoarce (impartiali, cat tot socialistu’), dar nu inainte de a se tocmi temeinic. Asta evident in detrimentul prostovanilor si moflujilor care au indurat anii grei ai opozitiei. Adica voi veti fi din nou dati la o parte (datorita unor ratiuni superioare de partid si stat) si fortati sa-i pupati pe bot in Piata Endependentii pe aia de i-ati injurat si blestemat cu doar cateva zile inainte. Mde, apriga soarta socialistului… Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Cat despre APV-ila ala care te-a enervat atat de tare ca s-a facut peste noapte UNPR-eu, spre deosebirede tine baiatu’ ala judecat corect. sa nu-mi spui ca tu faci galerie socialismului din convingere. O faci si tu in speranta ca odata si odata vei ajunge la borcanul cu smantana. Sansele aluia de a se alege cu ceva de pe urma UNPR-ului sunt mai mari decat cele de a infuleca ceva de pe urma PSD-ului. Si dupa cum spuneam mai sus daca UNPR-ul da chix, ala va avea intotdeauna usa deschisa la PSD. Mai mult decat atat, el stie ca PSD-ul nu va ezita sa-i scoale pe oricare din moflujii de teapa ta de la masa pentru a-i face loc lui UNPR-ila cel pocait si intors la matca precum fiul risipitor din Scriptura. Grea misie misia de socialist nene. Unde te uiti numa’ tepe si tradari. Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă, Hă…

Ciu Huhu 10-12-2011 - 20:15

Da, ca Ceausestii vei sfirsii!

Napoleon Damboviteanu 10-12-2011 - 20:34

Daca tot vreti sa opriti politizarea armatei, nu aveti decat sa faceti publice listele cu militarii activi care indeplinesc sarcini si misiuni de partid, de la contras-amiralul purtator de cuvant si pana la mecanicul de bord al elicopterului de deplasat politicianul la adunarea de partid.

Ca trebuie sa fie pe undeva, pe acolo, prin legi si regulamente si o prevedere cum ca militarii nu fac politica. Chiar daca nu sunt pedepsiti acum, pe loc, lista tot va fi buna pentru cand vor veni unii seriosi la comanda.

Cati credeti ca vor sa se vada pe o asemenea lista? Mai ales ca au dreptul sa refuze indeplinirea ordinelor nelegale si neregulamentare.

Iar pe rezervistii punrizati, poate ii vom chema la o concentrare, ceva mai incolo, sa ne explice cum este cu gradul si pensia primite de la Base si Gabi.

neacsum 10-12-2011 - 23:11

Traian Basescu
Iti dau dreptate pana la ultimul apargarf. Nu am fost , nu sunt si nici nu voi fi PSD-ist, si nici un alt partid nu a reusit sa ma convinga inca sa semnez vre-o adeziune. Pana in acest moment nu sunt pe lista nici unui partid si nici nu intrevad perspective, si nu pentru ca as cauta ciolanul sau nu mi s-ar fi oferit ceea ce tu crezi ca urmaresc, ci pentru ca Nu cred in nici unul. DE votat va trebui sa votez, de ales va trebui sa aleg, poate din doua rele ilvoi alege pe cel mai , dar asta numai pentru a nu da altuia posibilitatea sa aleaga in locul meu, nu pentru ca as muri de dragul cuiva.

BULA 10-12-2011 - 23:50

Pai cu ce partid votezi domnule, daca nu crezi in nici unul ? Care e logica ?

petre 11-12-2011 - 16:03

Bai nu e obligatoriu sa votezi cu partidu’. De cele mai multe ori votezi omul nu partidul cel putin asa ar trebui. E mai rau in momentul in care nu ai ce alege.
Dar revenind la subiectul articolului, are sau nu are voie sa faca politica atata timp cat e pensionar. Ca am auzit de multi pensionari militari care ingroasa randurile partidelor politice de pe la noi inca din 90 si nu a fost nici o problema.

urbos 11-12-2011 - 19:56

Numai prostii voteaza „omul”. Omul nu inseamna nimic fara institutie, caci numai atunci ai control, tu ca cetatean. Votezi omul si el o sa se pise pe tine. Asa cum si meriti de fapt.

neacsum 11-12-2011 - 20:13

Petre,
Nu astaera problema . Ca pensionar are voie sa se inscrie in orice partid vrea fiecare. Problema este ca domnul Oprea se foloseste de armata ca de propria unealta pentru atingerea unor scopuri personale si de partid.

urbos 11-12-2011 - 03:26

Nu crezi in niciunul dar de fapt esti comunist. Ca asa-s comunistii, aia batuti in cap, o freaca cu „ciolanul” si cu inexistenta doctrinelor politice. Comunistii cu tupeu si nesimtire se dau socialisti.

BULA 11-12-2011 - 07:21

Macar tu ai dat de bine. Din securist, cu salariu mare si privilegii, ai devenit „om de dreapta”, privatizat prin furt de la stat.
Vezi-ti de ingineriile financiare pe care „le ai in lucru” si nu mai da lectii altora.

urbos 11-12-2011 - 07:30

Nu era pentru tine tampitule, dar te-ai simtit.
Pai ti-am mai zis, ce te iei de Neacsu, ca esti ca el. Tu ai vreun partid cu care votezi? Nu vezi cat esti de redus mintal? Si comunist.

BULA 11-12-2011 - 07:44

Ce vrei ma ciudatule, sa votez partidele securistilor privatizati ? Ce castig eu la afacerea asta ?

urbos 11-12-2011 - 07:52

Hahaha, ba cretinule, ideea e ca esti ca Neacsu, exact ce spuneam, nu votezi cu nici un partid dar te iei de el.
Tu esti intreg la cap? Ai familie? Te tine izolat in pod? Ti-au luat scara?

BULA 11-12-2011 - 08:01

Ba securelule, partidele pe care ai vrea tu sa le votam, nu au in programul lor ceva de care sa beneficiem. Este de groaza cu Basescu si PDL, dar nu cred ca va fi altfel daca vin ceilalti la putere. De ce nu zic nimic de abrogarea legii prin care se privatizeaza sistemul de asigurari de sanatate, ca i-ar vota trei sferturi din pop.ulatie ? De ce nu zic nimic de refacerea industriei nationale ? Ce vrei, sa votam ca prostii niste partide dirijate din umbra tot de americani, sa le legitimam la conducerea tarii ?

urbos 11-12-2011 - 08:12

Ma cretinue, iti zic io sa votezi cu cineva?Daca gandesti ca Neacsu, de ce te iei de el?

Cat despre ce gavaresti tu acolo ti-am spus ma retardatule de nu stiu cate ori, nu te mai uita la Truica si ai sa vezi ca Opozitia vorbeste si despre asigurari si drespre cei care au castigat salariile in instanta, si despre multe altele. Daca habar n-ai, esti necitit, retardat, asculti manele si te uiti la Cruduta de dimineata pana seara, macar ai bunul simt sa taci. Nu vota sau voteaza cu cine te taie capu al amic si defrmat, dar macar nu mai spune minciuni prostesti.

BULA 11-12-2011 - 10:07

Unde spune Opozitia de desfiintarea CAS, ca in aparitiile televizate are ciumelor Antonescu si Ponta nu se face referire decat la hotiile lui Basescu ? Asta conteaza, ce spun liderii la TV (acolo are impact), nu ce scrie in cabina portarului, care poata sa si dispara dupa alegeri.

Si nu sunt ca Neacsu, ca eu nu votez pe nimeni, iar el vrea sa voteze ca sa se afle in treaba, desi nici el nu e multumit de partide.

Miron 11-12-2011 - 10:48

Dupa iesirea la penzie, militarii pot opta inscrierea in orice partid doresc. Cei mai multi aleg partide in care spera ca-i va putea reprezenta cel mai bine. UNPR are foarte multi membrii din randul fostilor militari, dar de aici pana la „uneperizarea armatei”, este un titlu putin cam nervos si exprima mai mult frustrari personale.

neacsum 11-12-2011 - 11:37

Miron
Nu este nimic frustrant.Este o evidenta. Militarii activi sunt cumparati cu grade (va amintiti ridicarea treptei de incadraere de acum un an?)sunt Țstaftuiti Ț sa participe in nume mare la festivitatile organizate de partid , unitatile militare si tehnica militara sunt folosite la activitati de partid, pensionarii militari momiti cu functii de consilieri si primarii prin primariile UNPR-iste. Gradele sedau celor su rude, neamuri, pile de partid, functiile la fel, membrii UNPR obtin intr-un an grade pe care nu le-au obtinut in toata cariera militara, domnul Ontanu de exemplu avansat direct colonel de la gradul de fruntas. Unde ne sunt valorile ? Ce vor face bucatarii ajunsi generali in caz de mobilizare ? Ce te vei face daca vei pus ca mobilizat sub conducerea unui colobel avansat de pe listele UNPR care nu are nici armata facuta si nu stie nici cum sa prinda centura cu diagonala ?Asta inseamna UNPR-izarea armatei.

mardare 11-12-2011 - 11:56

Subscriu celor spuse de Miron. Militarii pensionari se indreapta spre partidul care le poate reprezenta cel mai bine interesele. Si ce este rau in asta? Articolul este vadit tendentios la adresa UNPR-ului care se pare ca devine un adversar politic puternic si periculos daca se apeleaza la astfel de tehnici de denigrare.

BULA 11-12-2011 - 12:34

Este o cardasie intre nesimtitii care paraziteaza pe salarii grase in Armata si jegurile din politica.

ana 11-12-2011 - 13:05

Aici nu e vorba despre Oprea ci de militari in general. Chestia cu uneperizarea armatei e gratuita si mult prea generala chiar daca se refera doar la rezervisti. Mult a fost, putin a mai ramas pana la alegeri si la aflarea adevarului.

BULA 11-12-2011 - 13:22

Iar eu am zis ca sunt mari jeguri aia din Armata si cei din politica. Ce nu e clar ? Se bazeaza pe lipsa de reactie a acestui popor smintit. Romanasii s-au invatat sa-si fure caciulile intre ei. Dar este normal ca societatea romanasilor sa fie stratificata si jegurile mai mari sa fie cocotate in politica si in servicii, armata, unde se toaca mai multi bani.

ParpanghElE : M a n d r i a NATIONALA 11-12-2011 - 16:53

@ Homunculii Bula (MDD:Yacoov ben Garbitsch) & Comp( Sobru,urbos tot gonoi): Daca permaprostul ciuciu apare :gestiunea este complecta. Mai …imunzilor, mai …patibularilor cu nivelul vostru de dialogare murdariti netul. Si inafara de nivelul de 20/30 de onomatopeice nu santeti in stare de nimic, hai MARSHUL lu Radetzki in varianta …autohtona !

decebal 11-12-2011 - 18:14

Armata trebuie sa fie apolitica.Armata nu trebuie folosita sub nici o forma ca mijloc de manipulare sau atingere a unor scopuri politice.Ceea ce se intampla acuma , ceea ce face acest sef de partid care foloseste bunurile armatei in interes personal si de partid este nu numai imoral dar si ilegal.Dar vad ca unii sunt de alta parere pe aici . Poate asa ii place romanului, sa fie abuzat.

Den Siao Pin 12-12-2011 - 16:38

am postat un comenteriu,nu vreti sa-l puneti il mai postez odata! Mari pisicheri…De ce sunteti asa de patimasi si deci orbiti in rationamente ? Rusia a avut mereu oameni de exceptie in fruntea ei. De la Ţari li se trage. Il putem acuza si pe Stalin ca a fost un criminal FARA egal in istoria lumii dar nu era retardat! Era teribil de inteligent desi era inteliganta Diavolului in gruzinul acela. Eu cred ca diplomatii acestia rusi numai de prostie nu pot fi acuzati. Sunt scoliti si destepti,.Priblema este ca educaţia lor şi in ţarism, şi în comunism şi acum este una IMPERIALA, megalomană. Daca Base şi altii de-ai nostri – de Ilici Ion Iliescu nu vorbesc pt ca Dansul e şcolit la Kremlin- ar fi gandit ca Putin şi ca ceilalţi demnitari ruşi nu am fi ajuns aici! Noi suntem convinsi mereu ca PATRIOTISMUL NU E BUN PENTRU CA ESTE COMUNIST, ca mândria românească este o prostie pentru că românul este un mamaligar nenorocit, ni se spune că suntem o naţie de comunişti, de hoţi şi de şmenari! NOI ROMÂNII NU SUNTEM AŞA. dar preluam de la alţii mizeriile astea. Mi-aş dori ca să descoperim şi noi un Putin care sa fie orice – securist, comunist, capitalist., evreu, mason,etc – dar să facă tot ce poate el pentru România! Da mai dă-i încolo de ruşi, ce-i a lor e a lor dar şi ce este al nostru nu ni-l ia Dumnezeu pe veci! Românismul n-o murit, num-o ţâr s-o hodinit…

BULA 12-12-2011 - 16:48

Nu te mai prosterna in fata lui Putin, ca n-a facut nimic concret pentru rusi. De cand conduce, Rusia este in stagnare si americanii se tot intind (ca raia) si pun rachete peste tot. Este o mare pacaleala, cu „nationalistul” Putin.

BULA 12-12-2011 - 16:51

Pentru noi ar fi mai bine sa existe un echilibru de forte intre rusi si americani. Ne-am mai putea strecura printre ei. Suntem sufocati de „unica superputere”.

Den Siao Pin 12-12-2011 - 18:05

Nu ma prosternez.Eu ziceam ca daca noi am avea un om asa hotarat am sti si noi in ce directie mergem…Totusi Putin sprijinit de FSB face in Rusia ce vrea si…cred ca si prin lume….

BULA 12-12-2011 - 18:19

Lasa ca nici cu Basescu nu ne e rusine. Si el are serviciile in spate si face ce vrea (adica ce i se comanda de la Washington).

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS