
Nu stiu daca va mai amintiti, dar chiar in aceeasi zi, pe 11 septembrie 2001, sau cu o zi inainte, nu mai am la dispozitie arhiva Ziua ca sa verific, intr-un oras elvetian un cetatean impuscase mortal vreo cativa consilieri municipali in cladirea primariei. Stirea era una extraordinara, incredibila, inimaginabila, care ar fi tinut intreaga Europa lipita de televizor daca n-ar fi disparut cu totul din peisaj sub daramaturile turnurilor gemene.
Ei bine, in timp ce americanii se pregateau sa rezolve problema cu terorismul cum stiu ei mai bine, adica s-a ingroape sub un covor de bombe impreuna cu cateva sute de mii de oameni, fie ei musulmani, europeni sau concetateni, fara sa rezolve nimic din fondul problemei, fara sa incerce sa priceapa ce i-a putut determina pe acei oameni sa intre cu avioanele in ei, elvetienii, departe de razboiul care urma sa prapadeasca Irakul, dezbateau problema lor domestica. Intrebarea pe care si-o puneau toti elvetienii, dar chiar toti, era unde si cu ce gresea statul si sistemul lor de guvernamant? Ce nu functiona in comunicarea dintre elvetian si stat, intre cetatean si institutii, de a ajuns un om sa comita un asemenea act. Unde a gresit Elvetia de l-a scos intr-un asemenea hal din minti pe bietul contribuabil? N-am mai urmarit problema de-a lungul anilor, dar se pare ca au rezolvat problema, pentru ca nu am mai auzit nici o stire referitoare la Elvetia de aproape zece ani. Seriozitatea lor ne cam strica cheful, asa ca am schimbat postul si am mai pus un pahar de vin in oala cu sarmale. Romaneste.
La fel de romaneste vom trata si tragedia de la maternitatea Giulesti. Sub presiunea isterica a media – pentru ca si presa care a mai ramas trateaza problema cu dosul, incercand s-o dea pe Basescu – autoritatile vor demite cativa manageri, buni meseriasi dar si mari nesimtiti, si o vor baga la puscarie pe asistenta vinovata. Setea de sange a poporului – justificata de altfel, in fond toata echipa de garda poate fi acuzata de crima din culpa – va fi stinsa. Si atat.
Sistemul va ramane in aceeasi ruina, iar viitoarea tragedie se va produce la fel de sigur ca proximul cutremur. Toate spitalele construite inainte de ’89 indeplinesc conditiile producerii unei catastrofe identice sau chiar mai mari. Sunt o bomba cu ceas, trebuie doar ca planetele sa se alinieze: fochistul sa fie beat de Sfantul Nicolae, femeia de serviciu sa uite carpa langa priza, o furtuna sa rupa un copac batran netaiat de primarie, medicul de garda sa fie ocupat sa-si caute o gazda pe net, asistenta sa fie presata de o nevoie fiziologica provocata de Sfintele Sarbatori, pacientul sa obtureze cu batista senzorul de fum ca sa fumeze in pat, si pac!, se umple cerul de ingerasi.
Iar dezbateri, iar vor intra unii oameni in pamant si altii in puscarie. Ca la americani. Cunoasteti cea mai banala stire de peste ocean: intra un bezmetic cu o mitraliera intr-o scoala, impusca ce impusca, vine politia si pac!, rezolva problema. Nici autoritatile lor, nici ale noastre, nu-si pun niciodata problema ca ar putea fi complice la crima. Si nici noi, pacientii care-i votam.
Acum sa va spun ceva, ca de la pacient la pacient. Mi-am rupt un un os de la laba piciorului intr-o seara frumoasa de vara, acu’ vreo patru saptamani. Inexplicabil, mi-e frica de spital, asa ca am asteptat urland in tacere sa se faca dimineata. Am un amic medic ortoped si l-am sunat a doua zi diminetata dupa ce am constatat cu stupoare ca problema nu disparuse. M-am dus la clinica privata. A ras de mine, m-a fotografiat la picior, m-a bandajat sumar si m-a trimis la un spital de stat, la un fost asistent pe care il scolise. „Tu nu poti?”. „N-am materiale, o sa pricepi tu”. „Stai frate, am bani”. „Ai tu bani, dar materialele de care ai tu nevoie sunt la stat”. M-am dus. Meseriasul m-a preluat si m-a rezolvat in jumatate de ora. Materialul de care vorbea este o rasina speciala. Rezultatul: in loc sa ma pricopsesc cu un clapar de sase kile de ispsos, daca ma duceam ca prostul la urgenta, ma falesc si acum prin cartier cu un papuc de lemn de doua sute de grame. „Pai de ce nu faceti la toata lumea chestia asta?”, l-am intrebat pe meserias. „Din doua motive: oficial materialul nu exista in spitalele romanesti, iar eu sunt singurul din Romania care stiu sa o fac”. „Pai, tu o sa te umpli de bani”. „Sigur c-o sa ma umplu, deja am aplicat pentru un job in strainatate”.
Am avut un usor moment de panica gandindu-ma la viitoarele si inevitabilele accidente, dar pe moment paream atat de sanatos incat sotia m-a dat jos din propria masina in fata Garii de Nord si m-a pus sa iau un taxi, pentru ca intarziase suficient la munca din cauza mea.
0 comentariu
Nimeni nu invata nimic din istorie. Teza, repetat verificata in istorie, este veche.
Ea a fost clar enuntata deja de Georg Friedrich Hegel in urma cu doua secole: ” Was die Erfahrung aber und die Geschichte lehren, ist dies, dass Völker und Regierungen niemals etwas aus der Geschichte gelernt und nach Lehren, die aus derselben zu ziehen gewesen wären, gehandelt haben”, G. F. Hegel, Die Vernunft in der Geschichte, Hamburg 1994, p. 19.
Intrebarea se pune insa altfel: ce au invat romanii, inclusiv culturnicii de mai sus, de la istorie? Aici raspunsul pare a fi mai simplu: „Capul plecat sabia nu-l taie” si „ne descurcam”!!!
Este si motivul pentru care romanii se afla acolo unde sunt si unde vor fi inca mult timp de aici inainte.
Serban Foarta are dreptate…