Acasa Opinii Partidul condamnaţilor

Partidul condamnaţilor

scris de Marin Neacșu
302 Afisari

Elita
Pesediştii şi-au stabilit conducerea partidului. Partidul va fi condus de doi oameni care reprezintă nu doar ce are mai bun partidul ci trendul partidului, dar – să recunoaştem – şi al societăţii româneşti prezente şi viitoare.

Marin-Neacsu-266x300A devenit aproape unanim recunoscut că nu poţi ajunge pe o treaptă înaltă în partide, în societate, în structurile statului, dacă nu eşti şantajabil, dacă nu ai cel puţin un schelet în dulap, schelet care să garanteze supunerea şi menţinerea cursului şi drumului trasat de cei care conduc destinele românilor. Dacă se întâmplă ca cel care candidează la o funcţie în partid, Parlament sau structurile statului, să fie sau să aibă în familie un fost nomenclaturist, turnător, sau securist, este cum nu se poate mai bine succesul şi al lui şi al structurii în care este încadrat este garantat.

Pe aceleaşi criterii se aleg şi primarii şi şefii de partid, şi miniştrii, şi deputaţii şi senatorii şi şefii de direcţii, deconcentrate şi toţi cei care vor să îşi tragă şi ei un ce profit. Uneori chiar şi cei care sunt promovaţi în partid sau prin guverne pentru că ar reprezenta un nume în sport, show-bizz media sau mai ştiu eu domeniu şi ar fi necesari pentru imagine, sunt şi ei aleşi tot dintre cei care au dacă nu o bubă, măcar o zgaibă prin chelie. Ultimul exemplu, cel al lui Arşinel, un actor de comedie şi de revistă care nu mai are nevoie de prezentare, poate doar de alte reclame la Catena, este elocvent. Intrarea sa în UNPR este atât de străvezie încât nici chiar el şi Oprea nu au reuşit să o explice credibil. Domnul Arşinel a spus că i s-a făcut oferta de către domnul Oprea şi nu a putut refuza, domnul Oprea a declarat că el nu are nici un merit, a fost voinţa domnului Arşinel. Iată ce a declarat cei doi : Arşinel: „S-a întâmplat ca acum, mai spre sfarşitul anilor pe care poti să-i aduni, mi s-a propus sa intru in UNPR, un partid care într-un fel sau altul în ultimul an s-a detaşat printr-o politica verticală, corectă, dreaptă, cu anumită coloană vertebrală pe care o datorăm şi preşedintelui, sau mai ales preşedintelui, domnului Oprea, care a rezistat multor provocări şi tentaţii şi şi-a menţinut linia cu care a debutat în partidul UNPR.” Oprea însă, declară că „Ei pur şi simplu au venit, vreau să vă spun că, în ultimele trei luni de zile, peste 70 de mii de oameni s-au înscris în UNPR din toate categoriile sociale.” Se referea domnul Oprea şi la Vasile Muraru. Unul din ei, minte, ori Arşinel, ori Oprea. Ar fi putut ca măcar pe acest aspect să mintă la fel. Impresionează însă limba lui Arşinel care nici nu a intrat bine în partid şi a ţinut să arate cât este de devotat preşedintelui partidului. Bună treabă. La rândul său, domnul Oprea nu a pierdut ocazia să se laude cu calificarea naţionalei de fotbal la Europene, graţie membrului fondator al UNPR, generalul cu trei stele -deocamdată- Iordănescu. Pot pune pariu că la 1 Decembrie Iordănescu va mai pune o stea pe umăr şi la fel şi Năstatse, că doar de aia a trecut la UNPR.
Socoteli
Dar să revenim la conducerea PSD. O vorbă din popor spune : „ cum e turcu, şi pistolul”. Păi dacă în fruntea PSD au fost aleşi un condamnat şi un repetent, către ce se îndreaptă partidul?

Orice om de bun simţ ar întreba cum au putut pesediştii să voteze în fruntea partidului un om cu o condamnare, fie ea chiar şi doar în primă instanţă? Nu au luat în calcul faptul că aceasta poate rămâne definitivă sau chiar că se poate agrava? Se pare că nu. De ce ? De proşti? Sunt chiar atât de inconştienţi încât să fie gata să cheltuiască alţi bani cu alte alegeri dacă Dragnea va fi condamnat definitiv? Să fiu sincer nu cred. Şi atunci de ce ? Pentru că au fost convinşi că până la urmă Dragnea va scăpa basma curată.

Cine i-a convins? Asta ştiu ei. Dragnea sigur este convins de asta. Pe el cine l-a convins? Eu nu pot decât să bănuiesc, dar eu nu sunt aşa de sigur că cel care i-a promis că va scăpa nevătămat dacă îl dă pe Ponta jos de la partid şi de la Guvern, se va ţine de cuvânt. Ponta a acceptat şi el acest joc şi chiar dacă până acum se ţinea tare în şa, acum la Congres a anunţat că el de mult şi-a pus capul la picioarele lui Dragnea şi mandatul său de ministru este în mâinile lui Dragnea. Se pune întrebarea dacă este şi el tot atât de naiv încât să creadă că Dragnea nu i-l va tăia? Sau a acceptat până la urmă un troc cu cel care încearcă de un an aproape să îl dea jos de la guvern, sperând şi el că aşa va menţine măcar partidul la guvernare până la alegeri? Dacă astea le-au fost socotelile, speranţele şi aranjamentele, amândoi au luat ţeapă, dar Ponta face colecţie. Se aude de cam o lună că până la urmă Ponta va fi debarcat şi va fi numit prim-ministru un personaj agreat atât de PSD cât şi de Iohannis, dar nu din opoziţie, ci un „neutru” cam cum a fost şi Oprescu, pe numele său Vasile Dâncu. Culmea este că deşi informaţia asta se vehiculează pe surse de mai bine de o lună, întrebat ce spune despre asta, tocmai domnul Dâncu spune că ”Nu cred. În acest moment, nimic nu îmi dă vreun semn. E adevărat, nu știi ce ți se întâmplă în viitor.” Săracu domn Dâncu, îi atârnă sabia guvernului deasupra capului şi el habar nu are. Eu ştiam că premierii mint când ajung la putere dar domnul Dâncu a luat-o înainte ca să fie sigur că îndeplineşte condiţiile. Domnul Ponta va avea un demn succesor. Sunt Curios însă ce va spune IRES despre şansele domnului Dâncu de a deveni premier.
Asta da democraţie
Deci la ora asta PSD ul este condus de domnul Dragnea secondat de colegul lui Mihai Viteazu, repetentul Zgonea, Dacă asta a decis partidul, înseamnă că îşi merită conducătorii şi soarta. Până la urmă cârlanul a fost încălecat, va pleca din guvern la trap şi după el şi colegii de partid, cu toate sigurările date de mut că vor rămâne la Victoria, iar dacă va fi votată legea votului prin corespondenţă sau electronic, nu îi va mai scăpa nimeni la alegerile următoare, care vor fi mai mult ca oricând câştigate de STS. Am auzit că la PSD femeile au avut 4 locuri rezervate pentru a candida pentru funcţia de vicepreşedinte. Deci indiferent câte sau cât de merituoase ar fi fost femeile din PSD, numai 4 aveau dreptul să se aleagă, celelalte, oricate facultăţi ar fi avut trebuiau să acccepte să se lase conduse de frizeri, lăcătuşi, şoferi, pedagogi, auto, etc. Asta da democraţie. Propun ca la viitoarele alegeri să se creeze locuri speciale pentru condamnaţi sau penali. Dar să fie cât mai multe, că va fi bătaie mare pe locurile alea.

Dacă UNPR-ul a devenit partidul trădătorilor, de ce nu ar deveni PSD ul partidul condamnaţilor?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult