Paşalâcul Întunericit, din sudul României | Ziua Veche
Acasa Opinii Paşalâcul Întunericit, din sudul României

Paşalâcul Întunericit, din sudul României

scris de Ion Petrescu
1 afisari
562,474 km are şoseaua Bucureşti – Piteşti – Craiova – Drobeta Turnu Severin – Orşova – Caransebeş – Lugoj – Timişoara. Teoretic, aceasta poate fi parcursă în 6 ore şi 56 de minute. Frumoasă iluzie.
Ion PetrescuPractic, dacă respecţi viteza legală, în nu puţinele localităţi înşiruite ca mărgelele, dacă te mai prinde şi noaptea, la volan, în Banat, cu numeroasele curbe şi farurile puternice ale T.I.R.-urilor, în oglinda retrovizoare, atunci, vrând-nevrând, cu pauzele aferente, timpul chiar se dublează. Dar ajungi teafăr la destinaţie.
Şoseaua menţionată este aidoma unei dame de companie. Luminată. Cu kilometrajul marcat ca în Occident. Din loc în loc fiind popasuri utile realimentării cu benzină şi servirii unui mic dejun, dejunului sau cinei, după gustul şi buzunarul proprii. Dintr-o asemenea perspectivă, alinierea la standarde de civilizaţie fireşti constituie un lucru cert.
Numai că, orice damă de companie are şi câte-o Cenuşăreasă, în  propria casă. Una pe care am descoperit-o la revenirea din oraşul parcurilor şi al florilor – cum este alintată Timişoara -, atunci când, brusc, la Slatina, am decis să scurtez drumul prin sud.
Aşa am descoperit Voievodatul Uitat de guvernul de la Bucureşti. Şi aici nu este vorba de cel actual. Ci de toate cele care s-au perindat, la putere – deci şi pe la bugetul ţării – în perioada postdecembristă.
Prima constatare? O şosea peticită. Cârpită. Cu însemne mari la intrările în localităţile Brebeni, Coteana, Mărunţei, Coman. Ca să menţionez doar pe cele mai importante pe drumul – vizibil ziua – până la Drăgăneşti Olt. Însemne mari, pe care numele comunelor amintite, dar şi al altora, nepomenite aici, erau scrise cu litere mici, ca şi cum erau desprinse din ultimul rând al tradiţionalelor tabele, cu caractere descrescătoare, folosite de oftalmologi.
În schimb, din loc în loc, erau aninate pânze – peste capetele şoferilor amărâţi că au ajuns pe o asemenea rută, prost întreţinută – cu chipurile şi siglele unor politicieni a căror punct comun era părul argintat. După cum bine se vedea – degeaba. Localităţile pomenite fiind uitate de Dumnezeii Puterii Postdecembriste în sărăcie, lipsă de fonduri, de perspectivă. De speranţă. Un mediu în care orice ţopârlan, cu pretenţii de politician, cu o mână de arnăuţi electorali, poate manipula conaţionali sătui de înnegurata lor existenţă zilnică.
De la Drăgăneşti-Olt – luminat precum Capitala – am intrat pe drumul nimănui. Cel până la Roşiorii de Vede. Dar ce să vezi? Kilometrajul – ioc. Porţiuni de drum – parţial în reconstrucţie. Indicatoare lipsă. Întuneric spart doar de farurile maşinilor venind din direcţie opusă. Una ce nu putea fi clar identificată, panourile aferente lipsind cu desăvârşire. Aceasta este România înnegurată! În toată întunecimea ei. Care nu are nimic de a face cu aceea de peste munţi, unde parcă există o altă administraţie, mentalitate şi rigoare a lucrului bine făcut.
Roşiorii de Vede este un oraş deschis. Deschis dezorientării, dintr-o neatenţie putând fi ratat drumul spre Videle, dar nu şi cel spre Turnu-Măgurele, bine indicat, ca şi cum drumeţii întâmplători vor să ajungă degrabă la Dunăre, pentru a trage la peşte.
Cel mai scurt drum spre Bucureşti este prin Alexandria, dar numai bunăvoinţa localnicilor te îndreaptă spre monumentul, de la capătul oraşului, unde asfaltul este nou şi calea bătută de autoturisme de toate categoriile.
După care urmează coşmarul pe care ar merita să îl trăiască cei ce se fac (i)responsabili de starea drumurilor, mai mult sau mai puţin naţionale.
Beznă? Cât cuprinde răbdarea celor dornici să ajungă la Bucureşti. Care o fi la oarecare distanţă, din moment ce aceasta nu mai este indicată, pietrele kilometrice nu se văd pe partea opusă, pe cea dreaptă fiind o bandă întreagă afectată de lucrări de modernizare.
Însemnele anunţând comunele Peretu, Plosca, Nanov sunt singurele repere nocturne că mai trăiesc şi oameni, prin Ţara Întunericului!
O rază de lumină şi un optimism momentan o constituie Alexandria. Un loc în care, în absenţa panourilor indicatoare, cel mai bun sfat, primit la început de alt drum în beznă este îndemnul: „- O ţineţi tot înainte!” Salut pionieresc? Mai degrabă drăcesc! Pentru că maşinile sunt tot mai rare, întunericul mai puternic, din loc în loc fiind câte o oază fugară de lumină, precum la Măgura, Drăgăneşti-Vlaşca, Ghimpaţi, Iepureşti.
Cu cine au votat sau vor vota amărâţii conaţionali din România întunericită?…
Abia la Mihăileşti reintru în România luminată. Mihăileşti, apoi Cornetu fiind două dintre comunele aflate pe traseul canalului Dunăre-Bucureşti, scoase la lumină de Escu trăitor până în decembrie 1989, nu de Escu I, II şi III, din ultimii 22 de ani.
Despre Paşalâcul Întunericit, din sudul României, nu am auzit, văzut sau citit nimic în arealul presei din Capitală. Şi mă îndoiesc că jurnaliştii din judeţele Olt, Teleorman şi Giurgiu au cutezat să atenţioneze baronii locali, indiferent de culoarea lor politică, pentru ca să scoată semenii la lumina civilizaţiei.
Din câte am văzut, există un interes tacit, ca oamenii să trăiască altfel decât bănăţenii şi transilvănenii. Cu capul plecat. În faţa Întunericului. Atotputernic. Şi după alegerile parlamentare.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult