Oficiali ai Ungariei revizioniste şi trădători de neam ai României cutează să vină pe teritoriul ţării noastre şi să facă declaraţii antinaţionale, anticonstituţionale, îndrăznind să se amestece în probleme de politică internă ale unei ţări independente care nu se află nici sub protectorat şi nici sub jugul ungar. Doar PDL se află sub cizmă UDMR-istă şi mă întreb până când.
Ca răspuns la cele afirmate de Orban şi Tokeş, oficialităţile române vor spune cel mult că nu e nici o problemă, nu există nici un pericol, declaraţiile celor doi, care ar fi trebuit să fi fost deja arestaţi pentru instigare la destrămarea unităţii statale a României, nu reprezintă un pericol pentru România aşa cum nu au reprezentat nici furtul focoaselor şi nici al documentelelor de la Piteşti.
Aşa parşiv şi diabolic cum este Băsescu, nu va da satisfacţie maghiarilor pe acest aspect, de asta sunt sigur, are el multe defecte, dar se foloseşte doar de UDMR, nu îi iubeşte. Chiar şi diversiunea cu Tokes este făcută tot pentru a slăbi unitatea maghiarilor. Nu e prost matrozul.
Îmi e teamă însă de discuţiile USL -UDMR şi de eventualele înţelegeri care ar putea avea loc în disperarea USL de a dărâma mai repede guvernul Boc şi de a avea o susţinere mai puternică în parlamentul viitor. Îmi e teamă, pentru că, chiar dacă nici PSD-iştii nu iubesc UDMR-ul, nici PSD şi nici PNL nu au un lider de calibrul lui Băsescu nici ca forţă , nici ca tupeu şi nici ca viclenie. Îmi e teamă, pentru că UDMR-ul are politicieni abili şi consecvenţi care dacă vor cădea la înţelegere cu USL vor şti ce să ceară şi cum să obţină şi vor merge până acolo încât vor şantaja şi vor sparge USL-ul care nu va putea rezista aşa cum a rezistat Băsescu la şantajele UDMR-iste. UDMR-ul va merge până la a propune PNL sau PSD o alianţă alături de CD şi UNPR, care să le asigure majoritatea minimă şi la câte ambiţii şi fricţiuni sunt deja in cadrul USL, după o eventuală trecere la guvernare va fi suficentă o scânteie pentru a sparge Uniunea. De aceea urmăresc cu înfrigurare discuţiile UDMR – USL. Băsescu îi lasă să vorbească. Îmi e teamă că USL îi va lasă şi să facă, nu numai să vorbească. UDMR dacă va ieşi din înţelegerea cu Băsescu va ieşi numai pe motivul regionalizării şi pentru acelaşi motiv va intra în discuţii şi negocieri cu USL, iar dacă va trece în tabăra uslaşilor înseamnă că aceştia le-au oferit mai mult decât Băsescu. Să nu uităm că USL încă nu şi-a exprimat o poziţie tranşantă faţă de regionalizare şi pretenţiile UDMR-iste pe acest subiect. Oare de ce ?
În privinţa UDMR avem câteva axiome :
1. UDMR nu agreează să fie în opoziţie şi până acuma e partidul cu cei mai mulţi ani la guvernare.
2. Întotdeauna îşi negociază la sânge sprijinul pentru partidele aflate la putere şi obţine ceea ce vrea.
3. Au un electorat constant care până la modificarea procentului de intrare în parlament, îi propulsează de fiecare dată în parlament, apoi la conducere.
4. UDMR este de fiecare dată curtat şi gâdilat atât de putere cât şi de opoziţie, nimeni nu îndrăzneşte să le taie capul, pentru ca şi-ar pierde orice şanse de a forma o majoritate.
5. Orice ruptură între UDMR şi partidul aflat la putere , înseamnă o ofertă mai generoasă din cealaltă parte.
Pe cale de consecinţă, ieşirea UDMR de la guvernare, înseamnă o acceptare a condiţiilor lor de către ceilalţi. În rest, orice ameninţări, declaraţii, şantajuri, şicanări, sunt simple jocuri de curte, ca în celebrul clip cu căţeii.
În plus, eu sunt reticent şi vizavi de câştigarea alegerilor de către USL pe care toată lumea o doreşte, o prevede şi o aşteaptă. Există nişte date care din păcate sunt în favoarea PDL.
- Absenteismul va fi din nou o problemă, chiar mai mare decât în anii precedenţi. Oamenii sunt şi mai sătui şi mai dezamăgiţi de clasa politică românească, nu numai de guvernare, dar şi de opoziţie, care s-a dovedit lipsită de unitate, nepregătită, dezorientată, fără un program concret şi unitar, cu doi lideri care când se pupă, când îşi zâmbesc mânzeşte. Neavând nici o alternativă viabilă, nici un lider adevărat de urmat, oamenii nu vor mai urmări nici măcar la tv alegerile.
- Există în rândul ambelor partide USL (cele mari ) atât politicieni cât şi simpli membri de partid, susţinători şi simpatizanţi care nu văd cu ochi buni această uniune contra naturii şi nu vor merge la vot. În felul acesta ambele partide îşi vor pierde o parte din voturile radicalilor din cadrul partidului.
- Dacă Băsescu va reuşi (şi nu mă îndoiesc că va reuşi, la cât e de diabolic) să introducă votul electronic, va avea o posibilitate imensă de transferare a voturilor în contul său, fără nici un risc. Este simplu să dai vina pe un virus sau un program sau programator care nu este perfect.
- Simpatizanţii, membri de partid şi susţinătorii USL, din motivele enumerate mai sus, nu se vor repezi la vot, în plus, sunt atât de convinşi că vor câştiga, încât vor considera că nu e nici o problemă dacă nu se votează ei personal , micşorând semnificativ voturile propriilor partide. Există riscul ca atâtea sondaje de opinie în favoarea USL înainte de alegeri, să liniştească pe cei ce sunt împotriva lui Băsescu şi să îi ţină acasă, convinşi că oricum va câştiga USL-ul şi fără ei.
- Pe de altă parte, PDL-iştii se vor mobiliza la sânge pentru că sunt conştienţi că se joacă o carte mare, vitală pentru ei, pierderea alegerilor însemnând chiar dispariţia partidului, dar mai ales deschiderea unor dosare. E posibil ca Băsescu să renunţe la PDL sau chiar ca PDL să se scindeze în caz de nereuşită şi vom avea un nou caz UNPR. Deci vom vedea o mobilizare exemplară a PDL la viitoarele alegeri.
- Un cuvânt destul de important îl va avea şi politica de cumpărare a PDL care în mod cert va veni cu nişte oferte promoţionale în preajma alegerilor, sensibilizând un segment care fie se va lăsa orbit, fie este pur şi simplu inconştient şi nu vede niciodată mai departe de două zile, două kg de ulei, două de zahăr, 20 de lei la pensie sau două sărbători legale în plus.
- Băsescu va lovi puternic în puterea financiară a partidelor rivale, prin diverse dosare, amenzi, controale, mascate sub lupta împotriva marilor corupţi, făcându-i fie să cotizeze ca DIP, fie să cotizeze pe faţă la PDL, varianţă care ar fi oricum mai bună decât să îţi vezi averea controlată şi sechestrată de DNA. Fără bani, fără susţinere financiară, USL va avea puţine şanse. Răspunsul la întrebarea cu cine faci banking, va fi foarte important.
- Vor fi lovituri mari de teatru în preajma alegerilor.
- Toate organele puterii vor lucra pentru Băsescu atât timp cât puterea judecătorească va fi la discreţia marinarului. Dacă s-a reuşit furtul pe faţă al voturilor în parlament, cui îi va mai fi frică să fure sau să schimbe nişte saci cu liste? În mod cert nici un primar sau prefect nu îşi va face probleme de conştiinţă sau nu se va teme de braţul legii atât timp cât legea e de partea puterii. Semnalul a fost dat, cazul Roberta le-a arătat cât de departe poate merge Băsescu pentru a-şi proteja oamenii.
Iată de ce eu cred, cu toată nemulţumirea generală, că vom rămâne într-un status qvo sinucigaş, iar declaraţiile antistatale vor rămâne nesancţionate.
După câteva zile vom avea un alt subiect de presă.
49 comentarii
PDL si Basescu vor sta sub cizma UDMR pina la alegerile parlamentare din 2012.
USL nu are nevoie de UDMR, are 60%.
Mai vorbim .
Punctul 7deja s-a pus in aplicare . Domnii Ponta si Sova sunt un pic cercetati de DNA parca pentru o reclamatie de la fisc cu ceva sponsorizari. Nu se va ajunge nicaieri, dar ceva sicanari, sperieturi, dosarele, atentionari nu stica . Bineinteles ca in spatele acestor impunsaturi se ascund alte angarale, ca si in cazul Hunor, dar e un mic semnal , care spune .. ai grija domnule , stiu ce ai facut asta vara .
Rectific, Borbely nu Hunor.
Asta se cheama santaj ordinar si abject portocaliu-pedelist!
CE BINE AR FI DACA NU AR AVEA CU CE SA SANTAJEZE.
Eu nu il invinuiesc pe cel ce santajeaza , ala e un profitor, il invinuiesc pe cel ce da motive de santaj.
Tu esti si dobitoc daca nu acuzi sanjajistul CARE E LA PUTERE, ca ala conduce vezi Doamne statul asta, boule! In al doilea rand dobitocule, a fi amenintat de institutiile de forta aservite, nu inseamna neaparat ca ai vreo vina. Ti se fabrica un dosar si aia e. Asa ca mai gandeste cap tuguiat, inainte sa dai din gura.
Urbos, pune mana pe limba romana inainte de a folosi cuvintele . Citeste ce inseamna a santaja si ce implica. Tu ai folosit acest cuvant . Santajat, nu poate fi decat unul care a comis ceva ilegal sau imoral, sau care a facut ceva ce nu se cuvenea „.ȘANTÁJ, șantaje, s. n. Constrângere exercitată asupra cuiva prin amenințarea cu divulgarea unui secret compromițător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul; mijloc întrebuințat în acest scop.”
Deci Urbosule, neexistand obiectul compromitator, nu exista nici santajul si nici santajistul. Iti reamintesc ca dumneata ai folosit cuvantul santaj. Daca foloseai cuvantul inscenare., era cu totul altceva. Asa ca alta data cand mai folosesti cuvinte pe care nu le cunosti, inclusiv dobitoc si bou, fa-o dupa ce te uiti bine in dictionar su dupa aia in oglinda.
In primul rand ce-am spus ramane valabil indiferent de ce-ar fi facut Ponta, adica trebuie sa fii imbecil sa nu sanctionezi PUTEREA care santajeaza. Esti prost la cap?
Deci in primul rand e vorba de ce face puterea, nu ce face Gigi.
Si in principiu, mai nemernic e ala care santajeaza, el se afla in afara legii, pentru ca poti fi santajat si pentru lucruri banale nu ilegale, de exemplu ca te-a filmat unu cand te masturbai in wc.
Asa ca lasa vrajeala. Cand institutiile statului se ocupa de ilegalitati precum santajul, in loc sa faca Justitie, ce poate fi mai grav decat asta? Faptul ca X e santajabil? Gandeste cap tuguiat.
In al doilea rand nu eu l-am folosit ci Ciu, eu am mers insa pe ideea ta, legata de cine e mai important.
Iar ce faci e sa despici firul in patru, caci se poate vorbi(daca e cazul, poate Ponta e vinovat) si de santajul cu un dosar fabricat, daca tot vrei sa facem analize amanuntite.
Ca sa-ti si desenez, iti dau urmatoarele variante:
1 Iti fabric un dosar, te condamn si te bag in parnaie.
2 Iti fabric acelasi dosar, dar nu te dau pe mana tribunalului ci iti spun ca daca nu faci ce zic io te bag in parnaie ca-n varianta 1
3 Iti fac un dosar pe bune, dar nu te dau pe mana tribunalului ci iti spun ca daca nu faci ce zic io te bag in parnaie
Mai conteaza cine si ce-a facut victima cand PUTEREA se ocupa cu asa ceva?
Si inscenarea duce tot la un santaj, te santajeaza cu un dosar fabricat, cu fapte nereale care te pot baga tostusi la puscarie la ordinul lui Basescu, chiar nevinovat fiind!
Inscenarea e una , santajul e alta. Nu o mai da la intors. Ai scos porumbelul. ori ridici mana sportiv, ori o lasi jos, ca macane .
Inscenarea e una cu santajul, la un dosar fabricat, nu se poate santaj fara incenare, portocaliule basist-pedelist!
Numai un prost se lasa santajat cu o inscenare, cand se stie nevinovat. Punct.
Sa dea Dumnezeu sa faci puscarie cu o inscenare+santaj, pentru ca sa intelegi adevarul! Doar o luna sa stai in puscarie sa-ti vina mintea la cap, sa vezi adevarul. Nu-ti doresc sa stai inchis.
Ciu-hule
Esti dus cu capul. Ce-mi doresti tu mie sa iti creasca in gradina . Eu am spus ca inscenarea e una , santajul e alta. Inscenare santaj nu exista. Ori e santaj si ala e pe baza unor fapte reale, ori e inscenare. Oamenii cinstiti nu pot fi santajati. Poate amenintati cu viata cuiva drag, dar nu santajati cu ceva ce nu au facut.
Ma portocaliule tu te faci ca nu intelegi, la ordinul lui Basescu ti se poate face o inScenare, un dosar fabricat si ti se spune ori faci ce-ti spunem noi ori faci puscarie, daca te opui vei face puscarie pentru ca ordinul lui Basescu e
SFINT!
Mai ciu-hu hule tu nu pricepi ca ala nu e santaj ? Nici dupa ce ai citit definitia nu pricepi ? Esti dus rau baiatule. Unde ai luat tu Bacu mai ciuhule ? A fost taica-tau cioban sau chelner ?
Oblio tu esti batut in cap, cazut in cap ca toti portocalii sau esti o lichea portocalie ce te faci ca nu pricepi,citeteste ce scrie mai jos dl. Neacsu despre santaj la care inscenarea e sora geamana! Poate-ti vine mintea la cap!
Tu esti si prost.
Auzi la cretinul asta, nu stie ce-i ala stat mafiot, nu stie ce-i aia dictatura. Mars dreacu la rahat de prost ce esti. mai Vii si cu figuri dupa ce ca esti dobitoc. Ti-am explicat ca la prosti.
„Art. 211 C.pen. -(1) Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 5 ani.
Santajul reprezinta fapta care lezeaza sau este posibil sa lezeze
dreptul persoanei santajate de a-si manifesta vointa si de a dispune
de aptitudinile sale.
Santajul, în vorbirea curenta, este o modalitate imorala de obtinere
în mod injust de la o persoana, prin constrângerea acesteia, a unui
folos pentru cel care santajeaza ori pentru alta persoana.”
Deci despre ce santaj este vorba aici ? Ce i s-a cerut lui Ponta sa faca sau sa nu faca ?
Lui Ponta nu i s-a cerut nimic sa faca, in public, el e intimidat si in secret i se cer anumite lucruri, nu in public!
Aista-i santaj portocaliu 100%!
Ti s-a destainuit Ponta ? Sau Daciana ? Si Ponta e intimidat ? Saracul de el .. e si el procuror , si ca si procurorii DNA se intimideaza repede .Spunea bine Neacsu pe aici, suntem o tara de Emo, oameni sensibili. Nici un hot, nici un violator, nici un criminal, nici un evazionist. Toti romanii sunt intimidati cand li se cere sa dea socoteala pentru ceva . Asa o sa se intimideze si PDL-istii cand o sa fie luati la bani marunti peste un an .
Lui Ponta i se cere sa faca ciocu mic si sa plece capul, ce-o fi greu de inteles?
Eu nu bag mana in foc ca va pierde PDL-ul. La cum decurg lucrurile, vor fi depasiti de evenimente. Nu vedeti ? OPOZITIA NU ARE NICI O REACTIE LA PRETENTIILE LUI TOKES SI ORBAN. DE PDL CE SA MAI SPUN , DE LA AIA MACAR NICI NU AVEAM PRETENTII. Dar opozitia ce face ? FACE SLUJ PE LANGA UDMR SA NU CUMVA SA II SUPERE ? SI TRATEAZA IN SECRET. IESIREA DE LA GUVERNARE? CE LE OFERA IN SCHIMB ?
Pare verosimil ce spui matale colea, dea Domnu’ sa gresesti!
E PRIMA OARA CAND VREAU CU ADEVARAT SA MA INSEL .
Nu are legatura cu Opozitia, lucrurile sint clare. Nici un om normal nu voteaza cu PDL, dar PDL va castiga furand alegerile in stil stalinist.
In alta ordine de idei Opozitia nu face sluj la UDMR, ca daca facea, UDMR avea de ce sa iasa de la guvernare.
Insa e drept, Opozitia are ce sa ofere UDMR daca il darama pe Basescu: LIBERTATEA.
urbos
Esti ori un idealist , ori un fanatic .USL poarta negocieri cu UDMR .Ce crezi tu ca negociaza ? Pana la urma vor cadea la intelegere.Iar chestia cu LIBERTATEA e tare rau .
UDMR-ul are libertate mai multa decat romanul, iar singura libertate pe care o mai vor se numeste autonomie teritoriala. Aici ai dreptate, ASTA NEGOCIAZA USL cu ei . Gura mincinosului adevar graieste.
Asta este un prost care a prins gustul capitalismului (sa munceasca altii pentru el) si de asta este asa de fanatic. Ar face pact si cu dracu, numai sa-si conserve statutul. Il doare in kur de democratie si de Romania. Nu vezi ce catrranit este pe interior ? Securelul asta n-ar face nimic pentru binele comun. El crede ca secureii ca el pot sa traiasca in siguranta intr-o tara unde lumea moare de foame. Oricand li se poate rupe gatul la jegurile astea care s-au imbogatit furand de la stat (adica munca noastra).
Nu domnule Yaakov,
Urbos nu este PDL-ist, este USL-ist ca si dumneata .Si ca toti sustinatorii de partide, nu vede decat paiul din ochiul adversarului, nu si barna de sub pleoapa proprie. De asta va suparati domniile voastre din cand in cand pe mine , ca eu nu am barne sub pleoape nici de stanga nici de dreapta. .
Astai o buna autodescriere, bravo te-ai descris bine!
Dumneata nu pricepi romaneste ? Am zis eu ca urbos ar fi PDL-ist ? El e probabil cu PNL-ul. Iar eu nu sunt simpatizant al partidelor actuale.
Ce este asa de greu de deinteles ca sunt si unii forumisti care sunt independenti si care sunt nemultumiti de directia in care a luat-o tara noastra ?
Tataie io nu USL-ist si nu sustin partide. Io sustin principii, habar n-ai de asa ceva, eu sint liberal. Tu ce esti?
Iar independent cum zice tovarasu yakov nu inseamna sa fii un imbecil fara principii. Daca nu-ti spune nimeni ce sa zici si ce sa faci, esti independent.
Indifent cum te crezi, te inscrii inevitabil intr-una dintre doctrinele politice, dupa modul in care iti inchipui societatea in care vrei sa traiesti.
Asa ca gargaragii care nu se dau nici de dreapta nici de stanga sint doar niste prosti care nu stiu ce-i cu ei.
In rest yakove, nu pricep de ce esti nemultumit cand tu n-ai nici o solutie? Inseamna ca asta e fatalitatea, impaca-te cu ideea.
Urbos liberal ? Mai urbos tata , ai vrut sa spui libertin, dupa cum te exprimi. Vezi ca nu e tot aia. Pune mana pe artimetica mai urbos si caligrafiaza . Vezi ca nu toti cei care gandesc liber se numesc liberali, mai unii isi spun libericugetatori, ca taica iliescu.Daca gandesti liber ce vrei tu si jignesti lumea nu se numeste ca eti liberal. Sau poate asta scrie in doctrina liberala ? Interesant, este posibil.In ceea ce priveste doctinele si inscrierea in una din concepte, daca sunt reprezentate de oameni ca cei din fruntea partidelor actuale prefer sa fac si eu parte din randul celor ce nu sunt asa destepti ca tine incat sa sustin niste impotenti politic.
Tu cand te trezesti dimineata , care ochi il deschizi primul? De stanga sau de dreapta?
Urbos-ule, as avea solutii, dar populatia de la noi e atat de cretina ca nu se pot aplica, decat prin „dictatura luminata”.
Si cinstit vorbind, ca sa refaci tot ce s-a distrus in ultimii 20 de ani, trebuie sa pui toata tara la munca fortata.
Peste cateva zile (la 1 august) se pune in miscare planul de distrugere a retelei de cale ferata. Jegurile care ne conduc acum au ordin de la FMI sa rada 5000 de kilometri de cale ferata.
Ce faci ma Oblio il exonerasi si pe Ilici de comunism?
E adevarat ca-s si libertin, aia e alta treaba.
In rest, cum am spus, poti sa te scuzi cat vrei, tot te inscrii unde te inscrii.
Nu te pune nimeni sa sustii lideri politici, ci sa-ti sustii propria politica, iar asta inseamna sa FACI ceva, nu sa latri de pe margine considerandu-te si destept.
Pai nu am spus ce poate sa negocieze USL cu UDMR? Sa nu-i bage in puscarie. Nu stiu ce ai inteles. Ti se pare putin? Asta implica si supravietuirea politica a UDMR, supravietuire altfel imposibila.
USL nu poate oferi UDMR ceea ce ofera PDL pentru ca USL nu e cu spatele la zid ca PDL, a carui soarta depinde de UDMR. Daca oferea ce spui matale, atunci UDMR iesea demult din combinatia cu Basescu, care e toxica pana si pentru ei si care nu-i poate duce decat la un singul lucru bun pentru ei: destramarea Romaniei(deci nu autonimii si alte prostii, ci independenta).
Domnule Urbos,
USL-ul nu poate negocia ceea ce nu poate obtine. Deci daca dumneata sustii ca USL negociaza cu UDMR (SI ASTA AI SPUS CLAR, NU MAI POTI NEGA) atunci inseamna ca USL santajeaza UDMR sa treaca de partea lor, ca sa nu ii bage in puscarie. Se inscrie perfect in toate definitiile aparute prin comentarii. Si atunci te intreb, dumneata pe cine invinuiesti, pe santajist sau pe cel santajat? De partea cui te afli de data asta si care este diferenta intre USL si PDL, sau UDMR daca toti aplica santajul ?
Intrebarile sunt retorice, nu e nevoie sa raspunzi, stiu ce vei raspunde, vei trece la artileria grea, jigniri, etichete, aprecieri. Adevarul este ca orice ai incerca sa mai spui, e inutil Porumbelul a zburat. USL santajeaza UDMR cu puscaria, daca nu sar din barca puterii. Astept sa aud asta si din gura sefilor celor 3 partide. Asta da bomba de presa.
Asa ceva n-am mai auzit, hahaha.
Vad ca faci ca stupidul ala de Oblio, ma pui sa discut despre o chestie, apoi afirmi ca io am spus-o. Nu, tu ai apus ca USL negociaza cu UDMR, eu nu stiu, dar daca ar face-o cred ca ar face ce spun eu. Am facut o discutie pornind de la ipoteza ta. Trebuie sa fac formulari super-precise ca sa nu fiu interpretat la milimetru, intr-un stupid mod avocatesc? Pe de alta parte sper sa negocieze.
Asta nu e santaj, pentru ca OFERI! La santaj IEI.
Deci daca USL negociaza, poate spune UDMR asta, DACA iesiti de la guvernarre, va garantam supravietuirea politica! Asta nu e santaj, santajul suna invers, DACA NU faci asta, iti fac asta. Dar USL nu poate ameninta ca n-are mijloace, nu e la putere.
Situatia de astazi pentru salvarea tarii, poate impune ceva similar situatiei in care mafiotului i se garanteaza libertatea pentru a-i da in gat Organizatia. E greu de priceput?
Si numai daca esti batut in cap compari o organizatie anti-democratica precum PDL cu una democratica(pana la proba contrarie) ca PSD(PNL este o formatiune democratica).
Urbos
1. Da, eu am spus ca USL negociază cu UDMR, pentru că așa au afirmat anumiți politicieni USL.
2,Eu am spus că UDMR nu poate negocia altceva decat autonomia teritoriala. Pe alte subiecte nici nu sta de vorba. Ei asta vor, asta negociaza.
3. Dumneata ai spus ca daca USL ar negocia cu UDMR ar negocia netrimiterea in judecata a UDMR daca iese de la guvernare pana in alegeri.
4, Eu am spus ca aia nu mai e negociere , aia s-ar numi santaj.
5.Comparatia dumitale cu martorul care destainuie in schimbul obtinerii protectiei, si absolvirii de vina, nu se aplica aici. Faptele PDL sunt cunoscute, tara, sau justitia nu are nevoie de martori in acest caz, iar UDMR nu ar avea ce probe sa aduca. Deci comparatia dumitale e fortata.
6. Ai putea spune ca UDMR ar incerca sa-si negocieze salvarea ca aprtid si libertatea ca afaceristi, daca initiativa negocierilor ar fi de partea UDMR dar cei care le-au demarat sunt cei din USL asa ca suna a santaj, nu a negociere.
Sper ca am fost clar. Este ceva prezentat incorect aici ?
Si mai pe scurt. Daca USL NEGOCIAZA CU udmr autonomia teritoriala, tradeaza.
Daca negociaza -asa cum sustii dumneata ca ar fi posibil- salvarea UDMR ca partid paolitic, santajeaza. Oricum ai lua-o nu e bine . Concluzia : USL NU ARE CE NEGOCIA CU UDMR. Sper ca aici sa fii de acord cu mine .
Si acuma intrebarea de baraj : DE CE NU A LUAT USL ATITUDINE FATA DE DECLARATIILE CELOR DOI UNGURI ?
Rapsuns : Pentru ca nu vrea sa ii supere pe domnii din UDMR pe care ii asteapta la negicieri.
Comparatia cu mafiotul se referea strict la ideea renuntarii la ceva ce in mod normal ai face, pentru a atinge un scop mai mare.
Daca salvarea tarii cere ca sa scoti UDMR de la guvernare oferind protectie(nu la toti udemeristii ca nu toti sint vinovati precum PDL-istii) atunci o faci.
N-am explicat bine? Asta nu e santaj, e oferta, USL nu poate ameninta pentru ca nu are mijloace. USL nu ajunge la putere in veci prin alegeri organizate de majoritatea lui Basescu, deci n-are ce sa ameninte, pricepi?
Iar legat de ultimul punct, eu nu sint deloc convins ca lucrurile nu stau chiar asa, adica UDMR sa incerce sa negocieze.
Eu sint conins ca USL nu negociaza autonomia teritoriala, nu vezi cum merg lucrurile? Ti se pare cumva, din ceea ce se intampla acum pe scena, ca USL negociaza asa ceva cu UDMR?
UDMR cum am spus de multe ori, este practic terminat politic. Asa ca maghiarii nu pot visa decat la dezmembrarea tarii. Asa ca, maghiarii sint cu spatele la zid ca si PDL. Din cauza asta exsita posibilitatea unei oferte, in cazul in care planurile lor nu se intrevad realizate, salvarea politica si chiar juridica pentru unii dintre ei.
Eu daca as fi la conducerea USL, as semna orice cu maghiarii, l-as da jos pe Basescu, apoi nu mi-as onor anici o promisiune si as aresta tot ce e e arestat din UDMR si din restul, in frunte cu Basescu si familia lui.
Probabil ca si maghiarii isi dau seama de asta, caci de fapt, n-au nici o garantie dupa ce USL majoritar ar prelua puterea, asa ca nici pretentiile lor nu pot fi exagerate, ca sa nu supere USL.
Daca USL nu a raspuns la declaratiile ungurilor, pentru a nu tulbura apele cu UDMR, eu zic ca e de bine, caci daramarea nebunului de la Cotroceni ar deveni posibila.
Pe de alta parte, pe mine nu ma deranjeaza autonomia teritoriala a nimanui, pe mine ma deranjeaza dictatura, incalcarea libertatii.
Fleosc! Tu mai citesti din cand in cand ce postezi Urbosule ? Nu vezi ca te contrazici de la un coment la altul?Cum te incuie cineva cum o dai la intors. Omul ala ti-a aratat pe puncte ce enormitati spui, iar tu zici ca nu, ca nu a inteles el bine. Ma mir ca mai sta de vorba cu tine . Eu iti dadeam de mult flit, ca spui numai prostii. Cand te superi pe santajistu de Basescu, cand te bucuri ca USL si UDMR negociaza, cand e bine ca negiciaza, cand nu e adevarat, cand USL ameninta UDMR cu puscaria, cand nu stii nimic despre asta, cand USL face bine ca nu raspunde la declaratiile ungurilor, cand trebuie desfiintati. Te-ai umplut de respect .
Pana una alta, penultima remarca se confirma. Nici o reactie a oficialilor vizavi de problema declaratiilor celor doi . Se fac ca nu au auzit nimic. Se confirma si ultima . Deja a aparut alt subiect de presa, cazul de la Deta , si este un subiect care convine tuturor, si opozitie si putere si presa. Opozitiei pentru ca pot latra la luna , si nu sunt nevoiti sa faca declaratii in cazul Tokes si Orban, puterii pentru ca toata lumea toaca la seminte in loc sa rupa din berbec, presa pentru ca are sange .. si se face la lucreaza .Daca luam in calcul si subiectul Ponta, incepe sa se confirme totul punct cu punct.
Comments are closed.