Acasa Opinii Pledodarie pentru rani si fluturi

Pledodarie pentru rani si fluturi

scris de Ziua Veche
2 afisari

„First cut is the deepest”. Prima taietura este cea mai adanca, spune cantecul pe care il tot fredonez de cateva zile, fie ca il ascult in varianta Rod Stewart, Cat Stevens sau Sheryl Crow. Toti imi amintesc de acelasi adevar al lumii relatiilor: cand te arzi pentru prima oara, raman urme adanci. Insa arsa fiind de mai multe ori (de ai spune ca sunt un piroman nenorocos) stau si ma intreb daca nu cumva taieturile, arsurile, sunt de fiecare data la fel de adanci, sau macar la fel de dureroase…


De ce ar fi mai dureros prima data cand ti se sfarseste o relatie? Fiindca nu te astepti. Fiindca nu ai mai trecut printr-un sfarsit pana atunci. Pielea iti era neatinsa, fara semne si te-a usturat rau taietura primului cutitul de sfarsit. Apoi, se schimba lucrurile. Nu mai e doar durerea sau adancimea taieturii. E si frica primei rani, cand ai stat si ai privit neputincioasa  hemoragia de sentimente. Cand, masochist, ai derulat la nesfarsit toate amintirile prin fata ochilor mintii si te-ai intrebat cu disperare: cand se va coagula oare totul? Se va inzdraveni vreodata sufletul acesta si voi mai fi cine am fost inainte? Dar frica ar trebui sa ne fie de altceva. Sa nu devenim cinici, rana proaspat inchisa sa nu devina un scut de care, vreme indelungata, sa nu poata trece nimeni si nimic, sa nu lasam inimile sa se pietrifice ori sa sece fara sansa unor noi iubiri.

Mai bine, lasati ranile sa vina la voi! Nu, nici mie nu imi place sa sufar, dar imi place sa cred in oameni de fiecare data la fel. Nu imi plac sfarsiturile, dar imi plac fiorii fiecarui inceput… si daca o rana este pretul potential pentru fiecare aruncare in neantul acesta al emotiilor, din care cine stie cum vei iesi, atunci imi voi lasa inima sa fie brazdata de cicatrici, ca sa scrie clar pe ea de cate ori am renascut naiva, copila, cu incredere infinita. De cate ori am dat sanse inimii mele sa isi caute o noua sursa de lumina si caldura, de cate ori mi-am dat inima cu imprumut, chiar daca mi-a fost inapoiata plina de zgarieturi.

Ati putea spune ca omul care s-a fript o data, trebuie sa sufle apoi si in iaurt. Ca nu te poti pune cu soarta, cu intelepciunea populara, cumulata, testata, rafinata chiar, de atatea suflete. Dar eu nu vreau ca o noua relatie sa ma gaseasca mai inchisa, mai speriata si mai sceptica, mai dura si mai prevazatoare. Fiindca teama alunga iubirea, cu tot alaiul ei de trairi extatice. Prea multa precautie face ca ritmul inimii sa devina monoton, fluturii din stomac sa moara de plictiseala sau rabdarea inimii celuilalt sa nu fie pe masura fricii tale.

La fiecare noua iubire nu e ca si cum o am lua-o mereu de la capat, ca un Sisif, pe care in varf il asteapta dezamagirea. Stiu, fiecare rana e cea mai adanca, la momentul ei. Dar tocmai acesta este miracolul indragostirii: sa poti lasa vechile dureri in uitare si sa crezi in imboldul inimii care tanjeste dupa bucurie. Si daca nu se intampla asa, nu te intreba cu manie „Cum m-am putut amagi si acum? Cum de nu m-am invatat minte? Cat de fraiera sunt, sa cred mereu si mereu ca de data asta, cu siguranta, va fi altfel?” Gandeste-te doar la cat de saraca ai fi fost. Asa, ai avut curajul sa incerci din nou si ti-ai dat voie sa simti iarasi fericirea. So, if you want I’ll try to love again…

Un click pe catchy.ro si poti asculta si melodia 🙂

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult