Acasa Opinii Ponta, între trădare şi prostie

Ponta, între trădare şi prostie

scris de Marin Neacșu
2.080 Afisari

Faptul că Ponta acţionează împotriva interesului USL nu mai este un secret de mult. Sunt atâtea exemple care demonstrează că practic a acţionat împotriva acestui interes încât fără să vrei te întrebi dacă Ponta este membru USL sau PDL. Ia să vedem câteva din cele ce susţin idea:

Marin Neacsu–          Prezenţa la investirea MRU şi declaraţia mieroasă la adresa lui Unguent în condiţiile în care toată opoziţia lipsea;

–          Scoaterea lui Geoană din partid şi implicit de la şefia Senatului;

–          Nominalizarea în guvern a nu mai puţin de 7 miniştri care apoi au fost fie retraşi, fie demişi pentru incompatibilitate sau acuzaţii de plagiat făcând astfel de râs alianţa şi dând apă la moară opozanţilor;

–          Nominalizarea lui Rus la interne la ordinul lui Băse;

–          Acceptarea listei lui Barroso fără a se consulta măcar cu Antonescu, dar mai ales, în favoarea lui Băsescu;

–          Scoaterea lui Pivniceru de la CSM unde USL  avea mare nevoie de ea şi numirea ei pe funcţia de ministru provizoriu. Pentru 2 luni ca ministru, au pierdut dacă nu un aliat, cel puţin un preşedinte al CSM neloial lui Băsescu care nu putea fi schimbat de Băsescu. Prin asta a făcut jocul lui Băsescu dându-i posibilitatea să scape de ea şi să aibă şi acolo un şef fidel;

–          Neactualizarea listelor electorale;

–          Alianţa cu UNPR şi alocarea către UNPR de locuri pe listele USL din fiefuri eligibile ale USL;

–          Eşecul privatizării Oltchim;

–          Nerespectarea promisiunilor făcute alegătorilor, în special pensionarilor militari pe care i-a dus cu zăhărelul făcându-l pe ministrul apărării să spere că va da undă verde ordonanţei, dar punându-l în situaţii incomode faţă de cei care credeau că va reuşi să le rezolve problemele;

–          Declaraţiile oscilante, oarecum diferite faţă de ale lui Antonescu în ceea ce priveşte atitudinea faţă de Băsescu. Mai nou, a descoperit că poate coabita cu Băsescu. Mâine va descoperi că nu mai poate coabita cu Antonescu. Primul pas a fost făcut;

–          Gafe de proporţii faţă de alegătorii care l-au aşteptat cu pâine şi sare, făcând mofturi şi strâmbând din nas că e întâmpinat ca pe vremea comuniştilor. Domnul Ponta a dat dovadă nu numai de o crasă lipsă de bun simţ ci şi de o incultură de neiertat, pentru că întâmpinarea oaspeţilor cu pâine şi sare ca obicei este nu numai  tradiţională, dar originea ei se pierde în negura timpurilor, ca să folosesc un termen deja consacrat.

Pentru mine deci, nu mai există nici o îndoială că Ponta este interesat de cu totul altceva decât ceea ce susţine USL oficial sau ceea ce doresc 80% din români. O să fiu contrazis poate şi o să se spună că fabulez. Să admitem că mă înşel, dar atunci se pune altă întrebare care este cred mai defavorabilă lui Ponta ca persoană şi premier. Iată despre ce e vorba: se spune că inteligenţa este o caracteristică a omului. Nu există o definiţie unanim acceptată, vizavi de inteligenţă sau cum ar trebuie să fie o  fiinţă inteligentă. Pe wikipedia se spune că „Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme noi.” N. V. Findler afirma că “un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la situații noi, are capacitatea de a raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței trecute” iar John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: “ o entitate este inteligentă dacă are un model adecvat al lumii , dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și procure informațiile din lumea exterioară când are nevoie și poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător cerute de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice”.

Fără a emite pretenţii de mare filozof, mi-am format un punct de vedere propriu vizavi de ceea ce ar trebui să caracterizeze persoana inteligentă. Eu cred că o persoană inteligentă se caracterizează prin 3 calităţi esenţiale: 1. capacitatea de adaptare şi de a reacţiona în funcţie de modificările  şi experienţa proprie sau de grup, 2. toleranţa şi 3, simţul umorului.

Dar ca să nu se spună că judec pe cineva prin semiperimetrul ochiului stâng, fiind deci limitat şi subiectiv, am săi iau în calcul ceea ce este comun tuturor definiţiilor, adică “capacitatea de a raționa, de a înțelege legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a recunoaște adevărul.”

Cu toată părerea de rău, micul Titulescu nu pare să facă dovada acestei calităţi. Pe ce mă bazez?

Când au iniţiat demersurile pentru suspendarea lui Băsescu, conducerea USL, dar mai ales domnul Ponta, au luat în calcul rezultatele alegerilor de la locale şi au negat sau refuzat să vadă sau măcar să analizeze unele semnale deloc încurajatoare. Aşa se face că bazându-se pe rezultatele alegerilor de la locale şi crezând că nu are cum să le scape ocazia de a-l da jos pe Băsescu, conducerea USL nu a dat atenţie nici legăturilor mafiote ale lui Băsescu, nici intereselor personale ale Angelei Merkel în păstrarea lui Băsescu la cârmă, nici  maşinaţiunilor  Monicăi Macovei, nici duplicităţii europenilor, nici manevrelor lui Gittenstein. Drept urmare, pe baza unor calcule optimiste, Ponta plin de el, orbit sau inconştient, dar în nici un caz inteligent, a acceptat condiţiile puse de Barroso chiar dacă erau anticonstituţionale, dând vina mai apoi pe faptul   că nu a avut încotro, că interesul României a fost mai presus de orice, recunoscând practic că s-a lăsat şantajat. Şi pentru ca lucrurile să fie clare, a refuzat sau “uitat” să se modifice listele electorale despre care ştia că sunt mult umflate, mergând pe o speranţă oarbă şi confundând populaţia antibăsescu cu populaţia pro USL. Prost calcul, inteligenţă lipsă. Şi ca să pună capac la toate, a calculat domnia sa că oamenii vor ieşi la vot şi va avea o prezenţă la vot peste 60%, adică cei care au ieşit la locale. Nu a vrut să ia în calcul sau nu l-a dus capul la un eventual boicot al PDL, UDMR şi UNPR, cu ultimii având chiar un acord semnat dar care l-au tras pe sfoară. Cu alte cuvinte domnul Ponta nu a fost în măsură să raţioneze, să facă legătura între fapte, să  înţeleagă fenomenele şi  să recunoască adevărul. A văzut un adevăr propriu, cel care îi convenea şi era cel mai lejer, cel mai puţin solicitant. Aşa a pierdut războiul, sau poate aşa l-a vîndut.

Aş fi tentat să îl iert pentru că  nimeni nu e perfect, chiar şi cei mai inteligenţi oameni pot avea un moment de oboseală, o sincopă, un moment de slăbiciune, nimeni nu este la capacitate maximă în orice moment. Putem spune deci că a greşit. Greşeală se spune că e atunci când faci ceva ce nu ştii sau nu vrei să faci, dar când faci şi a doua oară e ori prostie ori rea întenţie. Şi spun asta pentru că domnul Ponta face acelaşi lucru acum.

Urmează alegerile parlamentare. Ce face domnul Ponta?

Bazându-se pe aceleaşi rezultate de la alegerile din primăvară, preşedintele PSD  face greşeală după greşeală:

  1. Semnează protocol cu UNPR, cu naşul  Oprea, cel  care l-a mai lăsat odată cu popoul în baltă. Ba mai mult, îi dă locurile USL la alegeri, acolo unde USL are şanse de câştig, rupând din posibilele locuri ale PSD şi PNL. Aceste locuri vor reveni UNPR şi după alegeri, odată cu trecerea UNPR în tabăra lui Băsescu, vor fi ale PDL chiar dacă aleşii provin din zone USL. Ce va urma e clar. Primarii din localităţile cedate UNPR vor fi sabotaţi de PDL şi UNPR şi vor sfîrşi prin a trece de partea senatorilor şi deputaţilor, la fel si consilierii, dacă nu pe faţă, cel puţi pe ascuns, ca să aibă şi ei acces la fonduri şi afaceri ;
  2. Neînvăţând nimic din păţania lui Stolojan, crede în promisiunea făcută între patru ochi de Băsescu, că va fi numit premier şi îi face jocul acestuia, declarând că a constatat că poate coabita cu el. Nici o persoană inteligentă nu ar pune preţ pe promisiunile lui Băsescu, crocodilul care acuma plânge  şi după ce ai ajuns suficient de aproape te sfâşie;
  3. Contând ca şi la suspendare pe un număr imaginar de susţinători, neglijează şi îşi bate joc de cei cărora le-a promis în repetate rânduri că le rezolvă problema drepturilor luate abuziv, pensionarii militari. Îşi face o socoteală de om fără minte, că aceştia ar fi puţini, numai 30 de mii care în cel mai rău caz, s-a putea dubla sau chiar tripla, dar pentru el, 100 de mii de oameni nu înseamnă nimic. Uită domnul Ponta că Geoană a pierdut pentru mai puţine voturi. Şi nu realizează că mulţumiţi sau nemulţumiţi, ceilalţi rezervişti cărora le-au crescut pensiile, vor fi alături de colegii lor, din mai multe motive:

–          Cu ei au mâncat aceeaşi pâine o viaţă întreagă;

–          Ceea ce leagă viaţa militară, aplicaţiile, tragerile, cursurile, misiunile, nu dezleagă nici un guvern;

–          Ei nu datorează nimic guvernului USL, pensiile lor au crescut pe timpul guvernării PDL aşa că dacă ar fi cât de cât recunoscători cuiva, nu ar fi lui Ponta;

–          Toţi rezerviştii ştiu că guvernul Boc a dorit să le micşoreze pensiile şi chiar şi Oprea, dar lucrurile au ieşit altfel, din prostie. Şi atunci ei nu se vor considera datori nimănui, şi în cel mai rău caz vor sta acasă, dar nu vor veni să voteze USL;

4. Comite abuzuri, numind în funcţii prin guvern persoane care nu au altă calitate decât aceea că au verificat canapelele unor lideri de partid. Aceleaşi creaturi sau tot astfel de creaturi sunt cocoţate pe locuri eligibile pe listele de alegători deşi nu au terminat bine nici facultatea şi nu au nici o altă calitate decât cea pe care o aveau toate “luptătoarele” generalului Hore.

5. Duce o campanile total neproductivă, fără orizont, cu aceeaşi bandă rulată până la blocare, ca toate partidele indiferent de culoare, dar contând mai mult pe evidenţierea greşelilor adversarilor decât pe calităţile sau soluţiile proprii.

6. Tratează cu dispreţ pe toată lumea, chiar şi pe colegii din coaliţie, mergând pe principiu, ciocu mic, acum eu sunt la putere. Care este legătura dintre Ponta şi fudulie, ştie toată lumea;

Făcând toate astea, Ponta nu ţine cont de unele evidenţe, deci capacitatea lui de a vedea adevărul şi de a descoperi înţelesuri, este către limita minimă:

–          Nu realizează că nu se va mai întâlni cu procentul alegerilor locale nici ca prezenţă la vot şi nici ca număr de voturi pentru;

–          Cei care acum răspund la sondaje da, poate ar vota cu USL dacă ar merge la vot. Ei acum au răspuns că ar vota USL pentru că cei care i-au întrebat i-au oprit pe stradă şi i-au întrebat, dar nu vor merge la vot în locul lor. Datorită exact celor spuse mai sus, prezenţa la vot va fi sub 35 % ceea ce ar avantaja PDL sau ARD, pentru că :

  1. Prezenţa mică la vot favorizează fraudarea voturilor, iar cei care vor investiga fraudarea sunt oamenii lui Băsecu;
  2. PDL, UNPR, PPDD, UDMR, au un electorat constant, oameni care nu au fost dezamăgiţi de propriul partid, pentru că hoţii, oamenii uşor de dus de nas, îndoctrinaţii nu au probleme de conştiinţă, nu judecă, ei vin la vot aşa cum parlamentarii lor au stat în bănci sau aşa cum au stat acasă când li s-a spus să nu iasă la vot. Pe de altă parte, USL a pierdut o mulţime de simpatizanţi din cauza calităţii oamenilor puşi pe liste, înţelegerilor meschine semnate de USL cu diverse grupări sau indivizi, cum e cazul Plăcintă, Becali, etc. De când lumea, românii au venit la vot mai mult din interes, din dorinţa de a vedea cum moare capra vecinului şi mai puţin din convingere. Ponta ştie asta şi de aceea campania USL şi a Antenelor se bazează pe demolarea lui Băsescu şi a PDL-ARD, nu pe ceea ce îşi propun ei să facă sau soluţiile pe care le oferă. Numai că de data asta, ura de clasă nu mai este suficientă, lumea este scârbită de proprii aleşi mai ales când vede că pe listă apar fiţoase dame de consumaţie. Ţin minte că pe vremuri la un Bac , un elev, făcând caracterizarea lui Zoe din “O scrisoare pierdută”a spus că “Zoe e soţia unui grup de politicieni”. Nici nu ştia săracul elev atunci, ajuns poate între timp ales al neamului, cât de aproape de adevăr va fi idioţenia sa.
  3. Jocul cu pensionarii militari, chiar dacă nu întristează pe toată lumea, nici chiar pe toţi rezerviştii, aduce în faţa ochilor publici modul în care Ponta înţelege să îşi ţină promisiunile şi să se joace cu cuvintele, dând vina ori pe lipsa banilor, ori pe FMI ori, când  ambele variante au fost demolate, pe lipsa unor calcule. Nu numai rezerviştii afectaţi de guvernul Boc şi acum de Ponta vor sta acasă, ci şi ceilalţi rezervişti, şi familiile lor.  Să nu uităm că pe lângă cei 180000 de rezervişti mai aşteptau să vadă cum tratează Ponta rezerviştii şi cei activi, ca să vadă ce îi aşteaptă, şi familiile lor, şi elevii şcolilor militare şi familiile lor. Ponta nu realizează că actualii rezervişti au cel puţin încă un membru al familiei, sau vecin, sau rudă mai îndepărtată care se află în armată şi aceştia vor gândi şi vor vota prin prisma modului în care văd că Ponta rezolvă problema militarilor indiferent cine sau câţi ar fi ei.
  4. Toată societatea e cu ochii pe Ponta mai ales după eşecul Oltchim. Tot mai mulţi sesizează că Ponta promite, dar nu se ţine de cuvânt, aşa că vor trata alegerile aşa cum Ponta a tratat societatea;

Îndrăznesc să prevăd, fără a dori, un eşec de proporţii, caracterizat printr-o prezenţa foarte slabă la vot şi o situaţie pe muchie de cuţit în parlament, unde majoritatea nu va fi formată din actuala coaliţie, sau chiar dacă USL va avea la început o majoritate aceasta va fi fragilă, nu va depăşi 55 % în parlament,  şi va fi schimbată prin mişcări de culise iar USL va pierde majoritatea până în ianuarie-februarie. Nu îl văd premier sau dacă va fi, va fi doar într-un guvern PSD-PDL-PPDD-UNPR, pentru o scurtă perioadă.

Toate aceste lucruri mie îmi arată că domnul Ponta, “sfântul mucenic Victoraş” cum îl gâdila sub guşă, un suptordonat oltean, ori este rău intenţionat ori are lipsă acea capacitate care diferenţiază oamenii de alte  fiinţe. În orice  caz, nu a dat şi nu dă dovada că  este capabil “să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe baza experienței trecute”.

46 comentarii

CAMY 19-11-2012 - 16:00

Mai, nea neacsule, nu-iasa ca materialul asta l-aiprimit de la seful tau, Dan Diaconescu, ca sa-l publici in ziua (foarte) veche? de ce spun asta, pt. ca acelasi material l-a dat publicitatii Dan Diaconescu cu ceva timp in urma. Faptul ca Ponta este omul lui Basescu, a fost expus de Dan Diaconescu de la numirea lui ca prim ministru.

Limon 20-11-2012 - 01:07

DEH, ASA E CAND ESTI PENSIONAR MILITAR…….

salut 19-11-2012 - 16:34

Bun Marine, care-i solutia ta acum, cu doua saptamani inainte de alegeri? Uimeste natiunea !

salut 19-11-2012 - 16:49

„Vasile Blaga a remintit că în ceea ce priveşte bugetul multianual al UE pentru 2014-2020 poziţia ARD coincide cu cea a preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.”
==============================

Uite Marine, o preluare de la un alt articol. In traducere libera inseamna: „ne pisam pe ea de suveranitate nationala”.

Daca ar face-o un strain cu privire la Romania, as intelege. Daca ar face-o un roman dar pe bani multi, ar fi interpretabil dpdv moral, dar macar ar fi pragmatic.
Dar atunci cand o face „presedintele Romaniei” (ghilimelele se impun!) si e intarit de politicieni din gasca lui, asta se cheama TRADARE NATIONALA.

Iar tu faci ce? Atacand pe cel ce (macar declarativ) nu accepta tradarea nationala, dai castig de cauza MARELUI TRADATOR.

digital 19-11-2012 - 17:09

ea,e o simplă și ordină,khooorvhhhethă,nimic mai mult!

CAMY 19-11-2012 - 17:16

Mai, schizofrenicule, Dan nu da nici un 20 de mii de euro nimanui, el va da un voucher oricarui roman care doreste si este capabils a porneasca o afacere; acei bani nu sunt dedicati mersului la circiuma, schizofrenicule, ci pentru repornirea Romaniei. Daca nu intelegi, citeste programuls i ai sa te dumiresti, panarama ce esti.

salut 19-11-2012 - 17:25

Aaaa, DomDanu da „Vouchere”…Si faptul ca tu crezi ca ar valora mai mult decat hartia pe care sunt scrise te vinteca de schizofrenie, ai?

Cum ramane cu miliardele alea de dolari. Le mai ia DomDanu de la statul roman (prin justitie, hahaha), sau ne da un semn si noua de mila mariei sale?

Zilele trecute spuneai ca vine DomDanu cu sacosile sa dea salariile la Oltchim. S-o fi luat cu vorba cautand-o al 2765-lea episod pe Elodia? Nu cred ca o fi uitat, doar nu e schizofrenic, n’asa?

neacsum 19-11-2012 - 21:35

Si ce sa fac? Sa ma fac ca nu vad ce face Ponta numai pentru ca el spune ca lupta impotriva lui Basescu ? Eu am incercat sa demostrez ca nu e asa cum spune el si ca face intentionat sau nu aceleasi greseli ca si la referendum. Trebuie sa tac , sa bag capul in nsip si sa il las sa plece iarasi in Africa de Sud cand Basescu va numi un premier de la PDL? Sau atunci sa ma revolt si sa ies in strada pentru Ponta ?

neacsum 19-11-2012 - 21:30

Solutia urmeaza. Sper sa fie publicata si aici, daca nu o sa iti recomand alt loc.

digital 19-11-2012 - 17:07

neacsum,situația este deja cristalizată atât din punct de vedere social cât și politic!
antrenamentele astea cu ,o fi și o păți,sau dacă și cu parcă ar fi bine ținute pentru o samă de cretinopați care nici când au comandat friptura la restaurant și aceasta le-a ajuns pe masă,mai strâmbă din nas întrebând pe ce meleaguri și cu ce a fost hrănită vita sau porkul!
fițe din ăstea de doi lei și conexiuni făcute la colț de stradă care să justifice acțiuni sun excelente,dar nu îndeajuns ca să mai schimbi ceva în mentalitatea alegătorului!
oricum va pune botul cineva căruia i te-ai adresat,asta să fie clar!

salut 19-11-2012 - 17:30

„oricum va pune botul cineva căruia i te-ai adresat,asta să fie clar!”
==============================

Adica Bulache?

digital 21-11-2012 - 19:41

posibil,da geme țara de retardați!

ioan vasiliu 19-11-2012 - 17:26

Lumea este plina de aplaudaci de genul neacsu….

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 19-11-2012 - 17:33

Nea Marin a s e s i z a t bine si a formulat e x t r em de r e t i n u t, amanuntul ca micul tetulescu este si mai mult, fiind doar un pigmeu politic fara instinct de conservare! Care nu vede ca Batranul exx.croc, fost carpetar de port il atrage sistematic in cursa ! Pai daca geppeto este atat de destept, nu ar avea nevoie de consilierii victorasului !Nici nu are nevoie, nu il intereseaza mersul Romaniei, dar vrea sa atraga oameni din prejma guvernului, ca sa se poata dispensa fara sa fie observat ca tandemul lolek& bolek nici nu conteaza !Nu aveti strategi de campanie, nu aveti oameni de valoare, aveti doar cativa hamesiti dupa bani si putere. URAT destin pt. ROMANI !

salut 19-11-2012 - 17:57

@Cami

Ei, vezi, d’aia e criza…te uiti la cifre ca pinguinu’ la baliza.

Mai fetita bolnavioara,

In IREALITATEA in care traiesc eu, cifrele alea pe care tu le molfai pe acolo SE PROBEAZA. Cu date, statistici, etc. Chiar as fi curios sa vad de unde vin cifrele alea pe care le vanturi printre buze in realitatea in care traiesti. Dar, ca orice moncatorica de kkt de la DomDanu, sunt convins ca nu poti produce nici o proba.
Sa trecem.
Ceea ce spui tu ca face DomDanu cu „furtul de 40 de miliarde euro” e la fel de probabil ca eu ma duc la Moscova anul viitor si aduc inapoi Tezaurul Romaniei . Inutil de explicat oricarei minti nelovite de boala ca – chiar animat de toate intentiile bune si avand la dispozitie toate resursele posibile – lui DomDanu ii vor trebui decenii sa faca banii aia utilizabili. Adica de vreo zece ori mai mult timp ca orice idiot sa-si dea seama ca DomDanu e un IMPOSTOR.
Asa ca pleaca dreaq de aici; gaseste o casa de nebuni si fa campanie electorala pentru DomDanu – poate aia te mai cred.

salut 19-11-2012 - 18:32

Stii ca singurul sentiment pe care esti capabila sa-l inspiri cuiva e mila (de doua ori pe an, atunci cand faci baie), asa ca nu te iluziona ca „m-as uita la tine”.

Intamplator am ceva timp liber si postez pentru acea categorie de romani care ar putea crede ca promisiunile lui DomDanu sunt altceva decat o sarlatanie a la licitatia pentru Oltchim.

Ca sa fim bine intelesi: faptul ca ma injuri e irelevant. Daca traiesc in Romania sau in alta parte e tot la fel de irelevant in cazul discutiilor despre logica, despre aritmetica…in general in cazul lucrurilor exacte. Stiam ca nu ai de unde sa scoti o proba cu cele „40 de miliarde furate” pentru simplul fapt ca nimeni nu poate proba asta. Dar am incercat sa-i fac pe oameni sa inteleaga: chiar daca e vorba de 5, de 10 sau de 100 de miliarde furate sau pretinse furate, recuperarea lor e o chestie de durata; cineva care isi propune sa foloseasca banii aia in urmatoarele luni de zile e tot atat de serios cat sunt eu daca ma duc sa-mi cumpar un Lamborghini cu viitorul castig la LOTO. Si asa mai departe.

In rest, pentru informarea ta, si de aceasta data NU VOI VOTA. Pentru simplul motiv ca nu platesc taxe in Romania, deci e incorect sa va influentez viata. Dar, cum pari ca te bantuie nestiinta, e complicat sa intelegi ce-s alea principii si pentru ce merita intr-adevar sa lupti.

Pa vitica tatii, pa !

salut 19-11-2012 - 19:36

Vezi, mai vitico, vezi? Ti-am deschis ochii?
Decat sa sustii imbecilitatile lu’ DomDanu, mai bine da fuguta si fa o initiativa cetateneasca ca sa votati numai cei din tara . Sa nu mai fure alde Bakonski mii de voturi.
Ai atata minte? Putin probabil, dar postarile astea le citesc si altii si poate se gandesc de doua ori cum e cand diaspora le intoarce votul.

NATO Officer 19-11-2012 - 18:21

Just. Tocmai a reusit sa ajunga in toate cancelariile lumii alaturi de Basescu, ambii acuzati de lucruri grave de catre propria armata! Si de catre activi si de catre cei in rezerva!

LICA 22-11-2012 - 08:04

CAND O SAI SI DUMNEATA PENSIA TAIATA CU 39%, ADICA 1.200 LEI/LUNAR, DUPA O MUNCA DE O VIATA SI DECIZIE EMISA IN CONFORMITATE CU LEGILE IN VIGOARE ALE STATULUI ROMAN , ATUNCI MAI VORBIM. DACA ERA FALSA CALCULATIA DIN DECIZIA DE PENSIE , DE CE NU A FOST ANULATA DE JUSTITIE???? MULT HAOS INTR-UN STAT STRAMB CA SI PRIVIRILE CHIORULUI.

BULA 22-11-2012 - 10:42

Aveti pensia maricica, la cat ati muncit la viata dumneavoasta. Cum traiesc atatia ingineri si profesori cu o pensie de acelasi nivel, puteti si dvs. sa va duceti zilele. Haine si incaltaminte nu mai va trebuie, ca iesiti rar din casa. Iar cu mancarea sa o dati pe legume, ca nu au colesterol. Si sa nu uitati de aer, cat mai mult aer, ca vine gratis pe fereasctra.

geek-a-contra 22-11-2012 - 11:48

bre (pu)LICA. la o pensie de aproape 1900 cit ai tu ar trebui sa tiii pliscul mic mititel. ai mei, fosti profesori, fiecare peste 30 de ani de munca, fro 20 de ani de ani de naveta prin frig, soare, ploaie, zapada si vint, fara papica moka de la popota si tzoale tot moka de la manutanta dar cu douaj’ de ani de scoala in plus fata de tine, au impreuna cca 2800. asa ca, din nou, SHUT THE FUCK UP!

Salut 22-11-2012 - 12:48

Te credeam mai cu scaun la cap, dar esti tot ata de troglodit ca si Bula. Chiar nu-ti dai seama ca, pentru pensionari „dusmanul” e altul? Ca lupta lor NU ar trebui sa fie cu alti pensionari?
Nu-ti dai seama ca esti un troglodit d’asta de tip nou, bine samponat pe creier, corect politic, nu-i asa?

Apropos, daca esti tot atat de Kur-ajos, zi ceva si despre pensiile armatei americane. Ca si alea sunt mai mari decat ale civililor, ca si acolo un sergent cu elementary 2 ia mai multa pensie decat un profesor cu universitate, ca si acolo sergentu mananca moka la popota, etc, etc. Nu aici pe forum, ci eventual la McDo-ul unde iti iei pranzul.

Ai curaj? Nu. Primesti suturi de te plictisesti in aer.

Pentru ca si acolo, un om normal (frustratii de genul tau si al lui Bula nu se califica in categoria asta) isi da seama ca Armata nu poate fi platita ca la CAP-ul de unde iti tragi gandirea de acord global.

urbos 22-11-2012 - 13:51

Insa e foarte de discutat daca un militar ar trebui platit mai mult ca un profesor(amandoi bugetari), daca pentru o tara e mai bine sa produca asasini sau sa se educe.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 22-11-2012 - 15:21

@ Salut-salut : ULIU -muika,ULIU kalimera totala ! Te trezisi cu Bwullache la JUSTA Valoare si cu phekaloidul by Pogoanele Bu. ZAU in anul MORTII !Daca cineva de aceasta FACTURA devine brusc si instantaneu (cumsecade)e semnul MAYass: DEDLICH !

geek-a-contra 22-11-2012 - 15:42

nu am mult timp asa ca te las sa te documentezi singur:
militari sua; http://myarmybenefits.us.army.mil/Home/Benefit_Library/Federal_Benefits_Page.html

profesori (de la gradinita pina la liceu): http://www.payscale.com/research/US/All_K-12_Teachers/Salary

ai sa vezi ca excaptind ofiterii superiori (care, logic, ar trebui comparati profesorii universitari…) salariile militarilor nu sint cu mult mai mari decit ale profesorilor.

in ce priveste pensiile: calculul pensiilor se face diferit armata fiind platita de la bugetul federal iar profesorii primind si penmsiile de la social security cit si din sist privat (daca au…), oricum ar fi diferentele provin mai degraba din virsta de pensinare decit din valoarea pensiei in sine, dar oricum ar fi nu sint in raportul 2:1 sau chiar mai mare….

cu toate astea, comparatiile dintre Ro su SUA nu au sens in masura in care meletarul american a mers si merge la razboi de adevaratelea pe cind pensionarii militari Ro din ’45 incoace in afara de santiere si aplicatii (in general pe harta)….

Salut 22-11-2012 - 15:46

@ urbos

De acord. „Discutiile” si asezarea sociala trebuie facute inainte. Ca sa fie stabilitate, ar trebui ca legile de genul asta sa aiba majoritati de cel putin 75%. Apropos de „modificarea Constitutiei”.
Si in nici un caz sa se ajunga la situatii de genul.
„Imi pare rau ca nu ai avut norocul sa mori cat ai fost activ. Deh, esti ghinionist si trebuie sa-ti tai pensia. Ca sa aiba Bula” 😉

digital 22-11-2012 - 17:23

băi geeka,degeaba te pretizi evoluat,nu ai reușit să înveți nimic din ceea ce trebuia!
ai rămas tributar ceaușismului,deși zici că ești plecat!
în loc să ceri mai mult pentru ai tăi,,că vorba aia,li se cuvine,ai ajuns să ceri prin atitudinea ta de milog să li se taie altora!
ar trebui să-ți fie rușine,în primul rând ,în fața părinților tăi!

geek-a-contra 22-11-2012 - 17:37

de unde ai tras tu concluzia ca as pretende ca sint evoluat? si ca as fi multumit de nivelul pensiilor sau ca am cerut taierea pensiei cuiva? m-am referit STRICT la raportul injust de marime dintre pensiile din Ro. asta cu atit mai mult in masura in care inainte de ’89 nu a existat un sistem real de cotizatii la fondul de pensie. atit si nimic mai mult.

digital 22-11-2012 - 17:44

conform celor expuse de tine asta reiese,dacă te-ai exprimat greșit sau nu ai intenționat acest lucru e pur problema ta!
cred că ți-ai recitit,postările,dacă nu,fă-o!

Dinu 19-11-2012 - 21:11

Ce iti spune imaginea din oglinda, dimineata cand iti titirisesti ciocul si mustata
cu forfecuta???Nu-ti vine sa te iei la palme?? Ba!! Eu cred ca DA!!Caci mai ai un pic de bun simt, dar stomacul si buzunarul e mai aprope de tine, cand e plin cu marafeti Verzi ( sau mai bine-portocalii)!!!

BULA 20-11-2012 - 06:30

Parca ai lucra la oficiul de acatiste.

mircea 20-11-2012 - 07:38

Pensionatii militari nu au pensii ci pomeni(solde)ce tot ii cainezi pe militarii care au pensii mici,pensia se calculeaza in functie de contributie si stagiu de cotizara.Toti cei care se vaicaresc au trait pe spinarea soldatului in termn(care muncea dei sarea capacele) concentratii care munceau pentru un blid de mancare ca la puscarie si clasei muncitoare care realiza plus valoare O mana de manglitori au facut legi speciale,,JURISTI,MILITARI,SPARLAMENTARI,ca de in fruntea tarii este marele securist activ,care ciordeste cat mai mult.TOTI cei multi si tacuti se vor supara intr-o zi si fuga cu totii la EROPA mama hotilor.

jan dinu 20-11-2012 - 08:29

Doamna CAMY ,faptashu e ortodox ca noi shi daca merge
la preot (ori Calugar ) shi se spovedeste e iertat daca nu
savirseste greseli in mod repetat !…
JD-USA

jan dinu 20-11-2012 - 09:30

–- Ne-au murit invatzatorii –-
Le-au luat loc toti impostorii…
Ce-o mai fi va fi mai rau ….
Parasiti de Dumnezeu ….!
JD-USA

Salut 22-11-2012 - 16:35

@
„geek-a-contra
22-11-2012 at 15:42

nu am mult timp asa ca te las sa te documentezi singur:….”

============================

Te afunzi si mai mult. Nu reusesti sa demonstrezi decat ca esti un soi de Bula aterizat prin America, unul care nu stie nimic despre societatea in care traieste, dar nici nu vrea sa invete, hotarat fiind ca frustrarile lui sunt adevaruri absolute.

Filozofand putin, tu esti chiar mai rau decat Bula; ala macar nu a pus piciorul dincolo de Romania si nu intelege ca se poate si altfel decat ce vede ziua si ce-i spun frustrarile noaptea.

Deci:

– accepti ca , in contra postarii tale tembele si frustrate din capul discutiei, militarii americani – in general sunt mai bine platiti ca profesorii, chiar daca „doar putin”
– accepti ca pensiile militare americane sunt incomparabile cu pensiile profesorilor, desi te apuci sa scrii bazaconii irelevante, cum ca sistemul american de pensionare e diferit (de parca discutia se refera la CUM plateste sistemul federal).
– una peste alta, accepti ca toate frustrarile tale din prima postare au fost tembelisme, dar…

….dar cand e sa tragi concluzia corecta si sa admiti ca ai fost un bou in prima postare si eventual sa te corijezi…

…o tii ca Stan cu Fluierul, pe baza argumentului general „io vreau sa fie bine in Romanika, sa fie ca in SUA, sa se aplice aceleasi principii … da numai asa, in teorie … ca in practica … „armata americana a facut ceva razboaie din ’45 incoace, armata romana, nu”…”

Adica demonstrezi nu numai ca esti un bou mai mare ca Bula, dar si ca esti un bou incorigibil.

ValVerde 22-11-2012 - 16:55

Salut bovis bardus !

De unde a aparut America in conversatie?
Punctul de plecare era comparatia pensiilor profesorilor cu pensiile militarilor IN ROMANIA.

Cine spune ca modul cum platesc americanii pe profesorii si pe militarii lor e model de urmat, sau solutie universala??
De ce ar trebui Romania sa adopte sistemul lor? De ce compari ce se face in Romania cu ce se face in SUA in domeniul asta?

Mai pe intelesul tau de rumegatoare, ce are sula cu prefectura???

digital 22-11-2012 - 17:19

adică măi vitălău împuțit,în traducerea ta bivolească,tu ca român fugit-emigrat ai beneficiat de binefacerile democrației americane nu ca un troglodit,ci ca un cetățean american,get-beget?!
ce aveai tu fugitulle cu sullA americanilor,poți să-mi explici exercițiul tău de logică?!
…te-n ghât de ordinar băsist trădător-nemernic!

ValVerde 22-11-2012 - 17:24

Mai degetel, roaga-l pe Bula sa-ti explice. Nu ai inteles nimic !

digital 22-11-2012 - 17:52

ce o dai cotită mă?!
să-ți explice ție,bulă,cretinule,ce morții mătii te faci că nu înțelegi!
vrei democrație ca în state dar sclavie ca în camerun!
ți-ai însușit bine principiile
!
când ai făcut asta,în timp ce înnotai în ocean sau când îți uscai kiloții la miami,tuți ghâții mătii de ordinar!

digital 22-11-2012 - 17:54

acu faci pe prostul?!
crezi că-ți merge mă rapandullă?!
kameleon ce ești!

ValVerde 22-11-2012 - 18:05

Mai lopatzica, degetel,

democratia inseamna ca fiecare cetatean are dreptul de a-si face opinia auzita si relevanta.

Democratie nu inseamna sa copiezi orbeste tot ce fac altii. Mai inseamna responsabilitate si acceptarea realitatii, nu folosirea sabloanelor drept dovada de eficienta democratica.

digital 22-11-2012 - 18:29

din ce poziție propovăduiești tu democrația?!
din poziția de cetățean american sau de slugă la românia reprezentată de vremelnici băsiști,care oricum,nu-ți mai este țară,decât ca origine și loc de naștere!
zi-i mă pârâtule,tu vorbești de șabloane și tipare,pe care încerci să le impui cu forța,agitând în schimb pancarta cu…DEMOCRACY,DEMOCRACY!
te înșeli amarnic dacă tu ai impresia că cineva mai pune botul la propaganda voastră tipic anilor cinzeci!

Salut 22-11-2012 - 17:34

Mai VacutaVerde, daca citesti postarile, inclusiv raspunsul la postarea lui Urbos, vezi ca eu vorbesc despre PRINCIPII. Daca geek-a-contra traia in Suedia ii dadeam exemple din Suedia.

Pentru ca … Si in SUA si in Suedia si in Germania, principiile pe problemele discutate sunt ACELEASI. Poate nu sunt aceleasi in Somalia sau Coasta de Fildes, dar nu cred ca are relevanta. (in orice caz, ti-am dat o sugestie de cautare pe Internet 😉 )

Deci, repet din raspunsul dat lui Urbos: Nu te poti duce la cineva cu argumente de genul:

„“Imi pare rau ca nu ai avut norocul sa mori cat ai fost activ. Deh, esti ghinionist si trebuie sa-ti tai pensia. Ca sa aiba Bula” ;-)”

ValVerde 22-11-2012 - 18:00

Boul tot bou…

Din nou: ce are tara in care traieste unul sau altul, cu sistemul de pensii din Romania. ???

Fiecare tara (deci societate) isi construieste fortele armate, deci isi defineste filozofia, strategia si relatiile cu militarii in functie de conditiile particulare ale tarii respective.

Sa ti-o dau cu lingurita, ca nu poti asimila mult in timp scurt:

America (singura superputere la momentul actual) atribuie fortelor ei militare un cu totul alt rol decit o face Romania, (membru minor NATO) cu armata ei sau decit Suedia, cu militarii ei…

Acum intelegi, mai leguma, de ce e absolut irelevant sa compari sistemul de pensii din Romania, cu cel din Bangladesh sau cu cel din America, sau cu oricare altul in lume?

Salut 22-11-2012 - 18:10

Iti explic de trei postari ca e vorba despre PRINCIPII…
… tu o tii inainte cu intrebari tampe si total pe langa ce spun eu…ca sa demonstrezi ca esti intr-adevar HANDICAPATA MINTAL.

De altfel, scopul meu nu e sa-ti demonstrez tie ceva…
… ci sa arat altora ca cine e basist astazi, daca nu e direct interesat, trebuie sa aiba un handicap mintal sau sa fie la granita analfabetismului, ca ala care scrie „mi-au” ca pisica…si vorbeste despre….Constitutie.

Sa nu te cracanezi de ras?

Te incurajez sa continui, demonstratia trebuie sa fie fara dubiu !

hammurabi 23-11-2012 - 17:03

Nea Marine, nici matale nu stiu de care parte a baricadei esti. Facand un inventar asa de amanuntit a greselilor reale sau inventate ale lui Ponta, de fapt pe cine sustii in campania electorala? Fii barbat si lauda pe cine-ti place, altfel lasi impresia ca lucrezi sub acoperire.
Asa ne ametii,nu demult, ca Olguta nu are nicio sansa la primarie.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS