Pontificarea | Ziua Veche
Acasa Opinii Pontificarea

Pontificarea

scris de Marin Neacșu
8 afisari

Ţara asta a trecut de-a lungul istoriei prin perioade mai uşoare sau mai grele, procese care au marcat-o mai mult sau mai puţin, dar care în mod cert au avut o influenţă în viaţa românilor surprinşi în vâltoarea evenimentelor.

Marin NeacsuAm trecut ca români, ca neam, prin perioadele „romanizării”, turcizării, fanariotă, francofoniei, colectivizării, bolşevizării, înaintării spre comunism, apoi „democratizării” iliesciene, şi a băsismului. Din 2012, dar mai ales 2013, intrăm în perioada Pontificării.

Ca orice marionetă ridicată pe poziţie la care nu spera nici în visele adolescentine, odată văzut cu cuţitul în mână, Pontificatorul a început să creadă, ca şi Băse, că El este deţinătorul adevărului absolut şi trasează sau schimbă direcţii după bunul plac, indiferent de impactul pe care îl au asupra cetăţenilor, indiferent dacă în felul acesta îşi contrazice propriile principii enunţate anterior.

  1. Nici nu se închiseseră urnele şi domnia sa ieşea pe post să arate lumii că degeaba au votat USL, soarta ţării va fi decisă tot de partidele trădătoare şi şantaziste, respectiv UNPR şi UDMR. La presiunea imensă a mediei, a celorlalte partide din USL şi opiniei publice a trebuit să renunţe pe moment la cooptarea UDMR la guvernare, dar nu a uitat să menţioneze că el se ţine de cuvânt iar cu UDMR semnase un acord încă de la alegerile locale, când populaţiei îi spunea să voteze USL ca să scape de şantajul UDMR. Asta da Pontificare;
  2. Nici nu fusese numit premier şi mergea la Cotrocean să semneze un act pe care îl bibilea de două luni, un pact cu diavolul împotriva căruia „ se ridicase” cu toata forţa, cerând românilor să iasă la referendum dacă vor să scape de el. Toate campaniile, cea locală, cea de la referendum şi cea parlamentară s-au bazat pe dorinţa românilor de a scăpa de Băsescu, practic acest deziderat a scos lumea la vot, iar campaniile USL nu au prezentat altceva decât „alternativa„ anti-Băse fără nici un program de guvernare. Oamenii au ieşit la vot, cei care au ieşit, şi au votat „jos Băsescu” pentru că asta s-a strigat la toate mitingurile USL, nimic altceva. Numai că acum Ponta şi „sanitarul” personal, Zgonea încearcă să ne convingă că 60 % din ţară a votat USL. Uită domniile lor că de fapt cei 60% reprezintă nu 60% din populaţia cu drept de vot ci 60% din cei care au ieşit la vot adică abia 4,5 milioane de alegători, exact atâţia cât spuneau domnii Ponta şi Zgonea că ar reprezenta un procent care nu legitimează menţinerea lui Băsescu. Ce mai uită domnii este faptul că chiar şi aceşti 4,5 milioane au votat în mare parte pentru căderea regimului Băsescu, nu neapărat pentru Pontificarea ţării. Amnezie, inconştienţă sau nesimţire?
  3. Nici nu se numise guvernul şi domnul Ponta îl ţinea alături, să vadă toată lumea pe cine se sprijină viitorul guvern, pe”naşul”. Naş de profesie, mai întâi al mafiei lui Năstase, după ce făcuse încălzirea pe lângă Luceafărul Huilei, apoi al lui Băsescu după ce a săltat-o pe madam Udrea până în cabinetele Cotrocene la recomandarea prietenului Cocoş, Naşu Oprea s-a pus naş personal al Pontificatorului din timp, pentru a fi sigur că oricine va fi la putere el va rămâne în picioare. Ponta are nevoie de el pentru că Voicu, veriga ruptă din încrengăturile mafiilor politice era compromis şi nu mai putea fi folosit. Cel care i-a luat locul, Naş Oprea are legături în toate mediile politice pentru că el a făcut afaceri şi împărţit dividende cu toate capetele „luminate” ale conducerilor de partid, deci este cel mai potrivit pentru a monitoriza şi coordona activităţile internelor şi apărării, pentru că au mai rămas multe terenuri ale armatei de vândut şi multe dosare de acoperit. Unul din terenuri aflat de mult pe lista şi în ochii lui Oprea se află chiar în fieful domnului prim, pe undeva pe la Rânca unde armata mai are nişte teren bun de exploatat. Presiunile sunt mari, este fieful domnului Ponta, Baia de Fier, Rînca şi Novacii deţin încă terenuri care au căutare. Oprea va trebui să aranjeze trecerea domeniilor deţinute de armată, lăsate în paragină pentru a „scădea „ preţul şi a „ justifica” vânzarea, din posesia armatei în cea a primăriilor şi din a statului în cea privată. În 4 ani, militarii îşi pot lua adio de la cabana şi terenul din Rînca, pentru că şi aşa, datorită lipsei de fonduri, nu prea mai au loc activităţi de instrucţie deci .. BUN PENTRU VÂNZARE. Nimic nu este întâmplător, nici bugetul care se acordă armatei, nici lăsarea în paragină a cabanelor militare şi nici scoaterea taberelor de instrucţie din planul pregătirii pentru luptă;
  4. Dacă tot vorbim de armată, să nu uităm „mişcările de trupe” de la conducerea ministerului. Cine se aştepta ca Dobriţoiu să fie repus pe funcţia de ministru al apărării după ce scosese la lumină avansările ilegale ale lui Oprea, Naşul lui Ponta şi mai ales după ce făcuse praf Strategia de Apărare a lui Fota şi Băsescu cu care Ponta tocmai semnase actul Marii Trădări Naţionale ori era visător, ori inconştient. Iniţial s-a vehiculat ideea numirii lui Oprea la Apărare, dar, ca şi în cazul UDMR, opoziţia a fost atât de puternică încât Pontificatorul a fost nevoit să renunţe la idee şi a găsit soluţia unui vice „fără portofoliu” ca să nu zică lumea că îi dă prea mare importanţă, dar cu „expertiză” pe interne şi apărare, un fel de coordonator, de fapt ochiul şi timpanul, manevrantul sau naşul mafiilor din cele două ministere. Mai are cineva vre-un dubiu că nu se va face nici o numire la nivel mare în respectivele ministere fără acordul naşului? Ba mai mult, domnul Duşa un adevărat macho, vrând să arate cât antigel are în instalaţie, anunţă linguşitor că nu îşi va lua consilieri la minister. Păi ce să facă, să se bată cu ai lui Oprea sau să facă sluj în faţa acelora? Ca să nu mai fie dubii, domnul Duşa s-a gândit să arate din timp şefului că el se lasă pe mâna „expertului„ Oprea. Câtă expertiză poate avea Oprea la Interne unde a fost numit ministru dar nu a apucat să ministerieze, să spună finu Ponta. Sau câtă expertiză poate avea acelaşi naş la apărare unde cât a fost ministru nu a participat la nici o întâlnire NATO la nivel înalt pentru că în afară de „YES PLESE, TIP PLEASE” nu ştie să spună în engleză, să spună tot finu Ponta. Ciudat este că acelaşi domn Duşa spunea că una din priorităţile armatei este respectarea obligaţiilor Euro-Atlantice. Care obligaţii domnule ministru Duşa? Acelea de a vărsa sângele ostaşilor români pe terenurile Afgane? Că altceva nu putem face din lipsă de fonduri. Singura obligaţie pe care o putem respecta cu fondurile pe care le are apărarea este să ne vărsăm sângele spre slava şi salvarea administraţiei americane. De ce nu mergeţi dumneavoastră, sau domnul Fixativ să vă lăsaţi oasele pe acolo, dacă asta vă e strategia privind apărarea?
  5. Nici nu am mâncat porcul, că acesta ne anunţă că a dat dezlegare la taxe pe care le lasă la latitudinea administraţiilor locale, ca să nu îl înjure lumea pe el şi la „restructurări”, adică la ciolan. Ce mai e de comentat? Domnul Ponta şi-a anunţat „enoriaşii” că pot să-şi numească în funcţii nepoţii, nepoatele, pupilii şi pupilele, unchii, prietenii şi ca să nu moară de foame le arată şi modul în care pot face rost de salarii babane pentru ei. Trăiască Pontificatul Ponta!
  6. Nici nu a trecut bine anul 2012, anul victoriei cum îi spunea domnul Ponta în campania electorală „anul victoriei împotriva lui Băsescu” cu care negocia pe la spate acordul de coabitare un act prenupţial, într-un mariaj al ruşinii, având drept codoaşe pe doamele Merkel şi Clinton nici nu am intrat în anul 2013 şi domnul Ponta ne anunţă noi taxe. De fapt greşesc, nu sunt noi, sunt vechi, scoase pe perioada alegerilor şi campaniilor electorale şi reintroduse după ce românii le-au dat ce au vrut, votul de încredere. Aşa cum ne-a stricat sărbătoarea alegerilor la 5 minute după închiderea urnelor, anunţându-ne dragostea faţă de cei ce doresc federalizarea ţării, tot aşa ne strică sărbătorile de sfârşit de an anunţându-ne că din 2013 se va reintroduce taxa de primă înmatriculare, numită poate altfel, dar de fapt aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Şi mai anunţă cu acelaşi cinism tăierea sporurilor pentru angajaţii din sectorul bugetar. Nici o diferenţă între Boc şi Ponta. Şi unul şi altul nefiind în stare să producă altceva în afară de mătreaţă, se cramponează de singura modalitate de care sunt în stare pentru a scoate bani : taxe şi tăieri de salarii pensii, sporuri, măriri de impozite, creşteri de preţuri. Asta este tot ce pot face guvernele României, indiferent cine le conduce. Dar pot creşte efectivele parlamentului şi ale guvernului, pentru că nu e aşa, ei duc greul în România şi în perioadă de criză, efortul lor este mai mare. Dacă Boc a numit pensiile nesimţite ca să le poată tăia , Ponta a fost mai subtil, el nu a folosit cuvinte jignitoare doar a menţionat limitele cu care este de acord el :” “Nu mi se pare corect să te faci ca lucrezi la stat şi să ai 150 de milioane pentru că stai într-un birou. Cred că lucrul ăsta s-a întâmplat pentru că nimeni nu avea puterea de a face acest lucru. Domnul Boc doar a zis, nu a umblat”. Deci domnul Ponta nu dă voie şi altora să facă ce fac aleşii “poporului” cei ajunşi parlamentari prin redistribuire, adică să se facă că lucrează.Unde eşti Mircea? Mai eşti parlamentar? Dacă nu, ai încurcat-o. Acest drept revine numai parlamentarilor şi guvernanţilor nu şi muritorilor de rând. Pe de altă parte, Boc doar a promis ca va tăia pensii şi salarii, ce va urma acuma este real. Ţineţi-vă bine românilor, îl veţi regreta pe Boc.
  7. Nici nu a luat bine domnul Stroe funcţia de ministru în primire la Interne şi domnul Ponta îi face atmosferă, anunţându-i subordonaţii că îi aşteaptă discriminări. Inteligent lucrat, excelentă strategie. Domnul Ponta ca prim şef, nu îl lasă pe ministrul de interne să vadă cu ce se va confrunta acolo şi ce va găsi, aşa că anunţă el: “Când ai salariu 80 de milioane, nu mai trebuie să îţi dau bani şi de hrană, de echipament”. Deci cu aşa perspective, viaţa şi activitatea ministrului PNL-ist este plimbare pe malurine Senei pe la Interne. Uită însă domnul Ponta că acele sporuri se dau nu ca ajutor social ci ca drepturi pentru specificul activităţii în care dacă respectivii nu s-ar încadra, nu le-ar primi. Şi atunci tăierea acelor sporuri pentru unii angajaţi va fi fie o discriminare faţă de ceilalţi colegi fie – dacă se va scoate sporul tuturor- un abuz şi o măsură Bocalistă. Uită domnul Ponta câte sporuri şi ce pensii au judecătorii pe care i-a mai procopsit şi domnia sa în acest an, ca să le cumpere fidelitatea ?

Toate aceste măsuri şi fapte arată că România a întrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale, vom fi Pontificaţi, că tot se vorbea de sfârşitul lumii, măcar să ne apropiem de Dumnezeu şi legislativ, nu numai spiritual. Apropo, Biserica este bugetară? La sporurile înalt prea sfinţiilor lor, cei care aşa cum spunea Ştefan a Petrei iau şi de la vii şi de la morţi şi mai nou şi de la stat şi de la privat, nu umbla domnul Ponta? Sau îi e frică de afurisenie? Păi acatiste mai putem da şi noi „preasfinte” Victoraş, ca să îl parafrazez pe alt „sanitar” domnul Fifor, şi unii din noi avem o gurăăăăăăăăăăăăăă, Doamne Doamne. Aveţi grijă sfinte Victor, Bastilia au dărâmat-o oamenii, nu sfinţii.

21 comentarii

Istvan 01-01-2013 - 15:07

Vai, vai, vai!
Un nenorocit mincinos care nu va ajunge bine. Parca toti lupii astia hamesiti sunt facuti din aceeasi blana de oaie.
Vai de capul nostru, ca nu mai scapam odata de ei.

Jaj, jaj, jaj!
Egy kibaszott hazug nem fog jobban. Ha mindezeket ragadozó farkasok készült az azonos báránybőr.
Jaj a fejét, hogy nem egyszer, hogy megszabaduljon tőlük.

Huhu Ciu 01-01-2013 - 16:06

Victor Paturica, Elena Paturica, Traian Paturica, Crin Paturica, astia sunt o familie unita, dar e normal sa fie asa, caci profitul e smecher, odata iti si scapa printre degete daca ai dusmani! Dar asa, in familie, ne intelegem noi.
Ponta nu-i decat alta Mărie sub aceeasi palarie, Patura Conducatoare.

Are stofa baiatul, zambeste inca si mai iliescian, de talent la aliante nu mai zic. Fostii mari dregatori de susanele si mici aliante ascunse sunt niste muraturi mucegaite in comparatie cu noua generatie fesenista.

BULA 02-01-2013 - 05:26

Ai facut “lifting” la creier, ca scrii in alt stil de cand ai reaparut pe forum ?
Ma, tu nu esti Huhu Ciu, ci un gurist de la servicii. Huhu o zace prin puscarie, saracutul de el,

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 01-01-2013 - 17:34

LA MULTI ANI, nea MARINE,ca de obicei santezi racordat pe o realitate interna exact la tinta !Dar politica nu se traseaza intocmai de pe malurile dambovitzene, si daca fraulein Merkell si Barroso cu Rompuiul din dotare , si-au dat seama ca au fost indusi in eroare ,chiar de protejatul preferat de pina atunci, au incercat totusi sa dreaga busuiocul si au trimis inca un colac de salvare pentru matrozul care nu se poate salva de el insusi. Pactul Basetrop-Pontov a dat un raspuns si in legatura cu amanuntul deosebit de semnificativ privind optiunea alegatorilor din 2012, in care LOLEK&Bolek nu sant iubirile eterne ale unui popor pe cale de trezire .Daca nu tin cont de oropsitzi europei, de necesitatile populatiei , esafodul subred va disparea cu intreaga clasa de profitori, indiferent de sorginte !

Ghe Plotoaga 01-01-2013 - 21:58

Nea Marine,

LA MULTI ANI! si felicitari pentru articol. Mi-a placut. Incisiv si la obiect ca intotdeauna.
In alta ordine de idei, pentru ca la articolul tov. Petrescu – Anul celui de-Al Doilea Stat Românesc – comentariile sunt inchise te rog sa accepti sa las un mesaj aici pentru sus-numitul. Si anume, atunci cind afirma ceva, sa verifice si veridicitatea continutului pe care il “citeaza” , dintr-o sursa sau mai multe; a inghitit ca pelicanul ce au pus rusii pe situl Kremlinului , citandu-l pe Putin la o ceremonie de avansare a generalilor rusi, referitor la inzestrarea cu un nou tip de tanc, si gata, a si pus-o de o stire bomba- http://eng.news.kremlin.ru/transcripts/4815/print – de fapt este vorba de o varianta modernizata a celebrului T72, anume T-72BM ‘Rogatka’ ……Aratati-i cartonasul galben lu’ tovarasu Petrescu, nu de alta, dar inca are deprinderi, mai estompate, e drept, capatate la facultatea politica a Academiei Militare din anii ’80…….Si e pacat, ar trebui sa se retraga, chiar daca a fost vopsit, benevol obligatoriu pe la niscaiva scoli americane, in perioada post 89…..Eu cel putin, m-am cam saturat de asemenea formatori de opinie care slujesc diferite interese, numai cele romanesti nu…..

neacsum 01-01-2013 - 22:46

Fiecare pasare canta dupas propria partitura. Nu imi pot permite sa dau sfaturi sau indicatii domnului Petrescu, poate va citi domnia sa ce i-ai scris aici. Pana una alta toti suntem supusi greselii , iar cartile din carti se face. Ca citezi pe cineva si nu verifici informatia se mai poate intampla, mai condamnabil ar fi sa iti expui pareri de imprumut. De aceea, eu cu riscul de a supara si stanga si dreapta ma aventurez sa spun ce gandesc eu, nu ce gandesc sau spun altii. Eventual comentez ce fac sau spun altii, dar imi pastrez dreptul la opinie personala oricat ar fi de neplacuta.

BULA 02-01-2013 - 05:22

@ Tov. Plotoaga & Tov. Neacsu

Va ofer un bonus care sa va linisteasca cand primiti pensia ciuntita.
http://www.youtube.com/watch?v=MDgOFoqM-tQ

Dar cand s-a distrus industria nationala n-ati prea macanit, ca pe vremea aia va corupsesera cu mega-pensii. N-ati macanit nici cand s-a scos obligativitatea serviciului militar, respectiv cand s-au desfiintat atatea unitati si centre militare., cand s-a dat la fier vechi (nejustificat) o parte din tehnica militara.

Iar in ce-l priveste pe tov. col. Petrescu, trebuie sa recunoasteti ca va da clasa la lins funduri de americani si de orice ocupant neocolonialist. E profesionist in materie de jigodeala.

Ghe Plotoaga 02-01-2013 - 09:44

Bulache,

”Tovaras’ oi fi fost tu cu cineva, cu mine in nici-un caz’….:)))
Din fericire, mai am mult pina la pensie, si nici nu fac parte din cei cu salarii nesimtite…..Se intampla sa mai cunosc cite ceva despre cineva, iar cind vad ca unul ca tov. activist Petrescu propovaduieste democratia in toate formele ei , dupa ce a fost crescut sugand la tata comunismului, ma cam revolta ……atat tupeu mascat de manipulare ordinara si tehnici de influentare numai la o scoala serioasa de partid si de informatii se putea invata…. Un fapt nefericit dupa 89 este ca foarte multi activisti de partid au considerat ca sunt potriviti pentru activitatea de informatii, printre astia se afla si tov. Petrescu…..
In rest, domnu’Bula numai de bine in Anul Nou si o prezenta activa in continuare pe acest forum…Hai pa

Den Siao Pin 02-01-2013 - 11:58

Citesc toate comentariile si constat cu uimire ca TOATA LUMEA ARE DREPTATE! Este atat de blestemata tara asta incat toti ne simtim stingheri si la petreceri si la necazuri! Daca perspectiva pictata de Dl Neacsu este cat de cat veridica nu mai avem nici o sansa! Nici ca stat nici ca indivizi”particulari”! Daca voi mai trai si dezamagirea intrevazuta si prefigurata de dl Neacsu ma dun in lume, sau imi ascut sulita….Doamne fereste! Bine ai zis Bade George
”Cand nu vom mai putea rabda/ Cand foamea ne va rascula/ Hristosi sa fiti nu veti scapa/ Nici in mormant….

Popescu Aurelian 02-01-2013 - 16:00

Domnule Neacsu, vad ca sunteti omul lui Antonescu. Ce aveti de loviti mereu in Ponta? Ce va promite Antonescu si gasca lui de smecheri de sunteti atat de pornit pe Ponta? Cred ca noi cititorii avem dreptul sa vorbim dupa cum ne taie capul atata timp cat exprimarea este decenta, dar unui ziarist nu i se poate permite. De aceea de cate ori voi vedea articol semnat de persoana Neacsu, fara sa-l citesc il voi da la cosul de gunoi informand si pe ceilalti cititori despre atitudinea necorespunzatoare a autorului articolului. Nu mai continui sa-mi exprim parerea pentru a nu fi in situatia de a fi stropit de noroiul in care va balaciti.

urbos 02-01-2013 - 16:14

Asta-i mostra de cat intelege un idiot. Unde vezi numele lui Antonesu in articol ma idiotule? Minte de idiot.

neacsum 02-01-2013 - 18:23

Domnule Popescu,
Nu sunt omul nimanui, si ca si dumneavoastra am si eu dreptul sa spun ceea ce gandesc atata vreme cat o fac civilizat. Daca gasiti in textele mele cuvinte injurioase sau indecente va rog sa ma anuntati si pe mine. Altfel daca vreti sa cititi ce am spus si despre domnul Antonescu pe care vad ca dumnevoastra ca sustinator al lui Ponta , nu il inghititi, va recomand http://www.in-cuiul-catarii.info/2012/12/18/abp-ul-din-fruntea-romaniei-2322. Asa o sa va convingeti ca sunt omul lui Antonescu. In rest, faceti cum doriti, cititi ce va place, aveti dreptul sa fiti sau nu de acord cu ce spun eu, puteti eventual sa si argumentati parerile dumneavoastra, dar incercati sa cititi inainte de a pune etichete. Un an mai bun .

DXN 02-01-2013 - 19:14

Umple-se-va forumul de nemultumiri adresate in mod romanesc tuturor celor care ne vor scoate din criza si ne vor da lapte si miere!
Mult succes pontificarii si antonescizarii tarii!
Deja a inceput prin pontificarea comments-urilor!
Trebuie neaparat sa facem ceva sa-i ajutam pe cei din buda lui dobre&Co sa-l omoare pe presedinte…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian 02-01-2013 - 19:23

Like’S .DXN! Dar dupa seria cutremerelor din Vrancea pe viermele colorectal va fi mai greutz sa-l mobilizeze alde ca catzi !

DXN 02-01-2013 - 19:36

Sanatate Carpatianule!
Iar lor: “αλϋπϊγϋς”!

ciufulici 03-01-2013 - 00:51

ALLO, ALLO, MEDIATORU, REDACTIA, MINISTERU, INTREAGA TARA !!!

Aici avem doua probleme foarte mari, gigantice putem zice, care cer actiune hotarata si indepartarea raului de la radacina:

1. Cetateanul Marin Neacșu, ca ziarist nu pot sa-i spun, care vine si ne insira 10-15 adevaruri acolo, adica numai evidenta, fara nici o critica cat de mica! Pai ce articol critic mai este si asta? Sa asteptam sa propuna instalarea guvernului Ponta drept zi nationala ca sa ne dam seama ca este un pontolog pesedist fesenist??? Articolul trebuie imediat retras si scris cu culori puternice. Ei, pai ce facem, se poate asa ceva????

2. Avem situatia fosrte scarboasa a pre-limbistului Aurelian, care face fente cat cuprinde, arunca cu noroi, face pe pretiosul dar este imputit, si care zice cu nerusinare “pentru a nu fi in situatia de a fi stropit de noroiul in care va balaciti” si inca gunoiul mentioneazaceilalti cititori. ID-ul lui trebuie sters din baza de date,, si trebuie ca mediatorul sa-i traga niste suturi bune in buzunarul de la spate de la pantaloni.

LICA 03-01-2013 - 18:16

Mai intii a fost cuvintul …
Nu ! Mai intii au fost SPORURI NEMERITATE ( sergentul bula le spune acum “Drepturile SPECIALE”) : indemnizatia de comanda si solda de merit .
A aparut un nou descoperitor al nedreptatilor din militarie si a decretat ca fiind NEMERITATE si Soldele ofiterilor (fata de MM … deoarece au aceeasi “cantitate” de studii).
Acum (in discutie fiind compensarea baneasca a normei de hrana si drepturile de echipament) , sergentul bula , cu sustinerea neprecupetita a celuilalt nemultumit , decreteaza : “Drepturile SPECIALE trebuie sa le primeasca doar cei ce fac munca ,,speciala”-adica OPERATIVII!” …
Deci nemeritate si pe nedrept primite sint (dupa “mintea lor de oaie creata” trebuind a fi eliminate) :
– soldele ofiterilor
– indemnizatiile de comanda
– soldele de merit
– compensarile banesti ale normei de hrana
– drepturile de echipament …
Intr-adevar … o “gindireala” revolutionara pentru sistemul de salarizare a militarilor …
La zicerea : “Când ai salariu 80 milioane poate nu trebuie să îţi mai dau şi bani de hrană şi echipament, îl dau celui care are 10 milioane şi stă în stradă “.
Mai intii presupun (inca PRESUPUN) ca i-a fost “şoptită” de un consilier … ca nu este “productie proprie”…
In anii 70-80 un “conseler dăştept” i-a soptit sefului cum ca alocatie de stat pentru copii treb’e sa primeasca numai cei cu salarii sub un anumit nivel … asta in plin “avint” de crestere a natalitatii prin politici de stat …
Gata ! S-a emis decretul necesar ! Cei cu salariile peste … nu mai primeau alocatia de stat pentru copii …
In armata , in anul aplicarii decretului … tinar plutonier (lt.maj.) cu doi copii . In august … inaintat in grad . Plus la solda 20-40 lei . Minus 300 lei (alocatiile) … Total cu minus !
Chestia n-a tinut prea mult timp … s-a renuntat la ea …
Asa si cu norma de echipament si compensarea in bani a normei de hrana … CINE VA MAI MUNCI PENTRU A FI INAINTAT IN GRAD(PROMOVAT IN FUNCTIE)STIIND CA-I VOR SCADEA VENITURILE ??? COLONIA ROMANIA NE VREA PROSTI CU DUIUMUL. PROSTIA SE PLATESTE GRAS !
Ponta respectă întocmai prevederile acordului de coabitare între președinte și premier, tradus prost din engleza americană în română.
Prima atenționare a fost prinsă chiar în acord , la punctul 4 ”Spaţii de cooperare şi modalitatea de cooperare” unde după elaborarea politicii externe române și a cea din cadru UE sunt înscrise numirile de generali, prioritare ca poziție în text, înaintea numirii de ambasadori și procurorului General, ori procurorul şef al DNA.
Acum doi ani sintagma ”pensii nesimțite”, a cam redus la tăcere miile de pensionari militari.
Aprecierea că cei cu solde de 8.000 de lei nu ar mai trebui să primească bani pentru echipament ori norma de hrană și apropoul cu rubedeniile comandanților se înscrie în același ton de denigrare mediatică doar că acum e vorba de activi și pregătește noul proces de restructurare a armatei.

Salut 03-01-2013 - 18:41

Le facusi varza. Da’ rau, rau de tot. Daca nu amestecai “norme de hrana” cu “alocatii pentru copii”, “avansari de generali” si alti “plutonieri”…poate ca intelegeam ceva din postarea ta. Incearca inca o data. Mai aerisit. Cate un subiect pe postare. Daca vrei sa stransmiti niste mesaje.
Daca nu, nu!

Den Siao Pin 03-01-2013 - 18:50

Domnu’ Alo, daca ti s-ar spune 1+1=2 nu ai intelege oricum.Asa ca o sa-ti spun pre mintiuca ta” unu si cu unu fac doi” ertem?

Pribeagul 04-01-2013 - 19:11

Domnule Neacu,

sa vedem si partea buna a actualei situatii. Ceea ce conteaza este ca suntem in grafic: USL are o repezentare in Parlament de aproape 70%. Primul cistig este ca nu mai vedem in orchestra sinistrele figuri PDListe. Sa ne bucuram deci! Acest lucru s-a facut si cu unele sacrificii, sa le zicem sacrificii. Am speranta ca nu vor conta prea mult in ecuatia guvernarii. Conditia este ca dl prim-ministru Ponta sa gaseasca solutia corecta a acestei ecuatii. Tinind cont de conditiile restrictive existente, rezolvarea ecuatiei este chiar usoara: eliminarea solutiilor “stalucitoare”, care iti iau ochii si care nu rezolva nimic, dimpotriva(de genul: “copiilor sub 2 ani li se acorda acorda gratuit din rezervele statului una punga de lapte praf, indiferent de veniturile parintilor, ca nu cumva handicapatii de la Curtea Handicapatilor sa ne acuze de discriminare” 🙂 ); realizarea unui buget echilibrat, in care fiecare banut sa fie la locul lui ( justificarile de genul: sa mai reparam nedreptatea asta facuta de nemernicii precedenti 🙂 , sunt doar 20 mii de euro, nu-si au locul), si gestionarea corecta a lui; reducerea substantila a coruptiei, a evaziunii fiscale, a economiei subterane, teme preferate in campaniia electorala si antecampanie, si marirea veniturilor bugetare constituie, consider, piatra de incercare a acestui guvern (sa urmarim ce-or reusi sa faca!); reducerea aparatului administrativ cu cca 300 mii de functionari 🙂 (sunt convins ca nici n-o sa se simta in functionarea guvernarii; tare cu ei, tare fara ei!); cit mai putin abrambureala, si alte bunatati d’astea.

Daca vre-un nas ori nasi, ca doar n-o fi doar unul, ratacit 🙂 , sunt pentru contra acestor solutii, afara cu ei!, si adusi in locul lor olimpici. Daca as afla ca olompicii se calca pe piciore la Guvern, n-as avea nici un regret ca palatesc taxe si impozite. 🙂

Am incredere in dorinta de afirmare a acstei echipe, nou nouta. Sper sa faca ceea ce trebuie. Daca nu vor reusi, vai de ei si vai de noi.

Sa ne mai bucauram de sarbatorile acestei perioade a anului, ca mai sunt. 🙂

Daca pe la vreunul dintre dumneavoastra, realizatori, comentatori si cititori, n-a venit inca Mosul, va trimit pe nepotu’ lui 🙂 :

http://groups.yahoo.com/group/cfr90abcde/message/175

La Multi Ani, si toate cele bune in Anul Nou!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult