Acasa Opinii Potențialul de război al națiunii române

Potențialul de război al națiunii române

scris de Ziua Veche
855 Afisari

 

Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul pune capăt omenirii”

J.F. Kennedy

La exact o sută de ani de la Congresul de la Viena, anul 1814, care pune capăt șirului de 25 de ani de războaie napoleoniene, izbucnește un război infernal, numit Războiul cel Mare, de fapt cel mai mare din istorie, declanșat în Europa creștină, război care s-a întins pe durata a patru ani, mai precis de la 28 iulie 1914 până pe 11 noiembrie 1918.

Stan PETRESCU

Lumea începutului de secol XX era convinsă că această confruntare de proporții, care a cuprins întreaga lume, are un caracter pur militar și că va fi de scurtă durată, justificată de faptul că războiul se tehnicizase excesiv și că armamentele moderne dispuneau de putere de foc enormă. Ultimul împărat al Imperiului German, Wilhelm al II-lea, încoronat în orașul lui Immanuel Kant, la Königsberg – Kaliningradul de astăzi, considerat principalul vinovat al declanșării acestui dezastros război, a lăsat peste timp o ironică și amară promisiune făcută soldaților săi și anume că de Crăciunul anului 1914 vor fi la casele lor. Într-adevăr, soldații germani au ajuns acasă de Crăciun, puțini însă, adică numai cei ce au supraviețuit măcelului, dar abia în 1918.

Cu toată înzestrarea tehnică deosebită, acest război, socotit de unii că se va termina în câteva săptămâni, s-a transformat într-un război de poziții, de uzură și de lungă durată, cu sute de mii de morți, cu linia frontului demarcată precis și cu fortificații extrem de costisitoare.

Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, războaiele nu mai sunt izolate, iar pe câmpul de bătaie nu se află doar soldați, căci războiul s-a generalizat, angajându-se în confruntare toate forțele materiale, spirituale și morale ale statelor, economia, infrastructura industrială și de transport, cercetarea științifică, resurse financiare lărgite, populația, administrația, resursele diplomatice, teritoriul cu toată geografia sa, toate categoriile de forțe militare terestre, navale, aeriene, cosmice, un război de tip rețea, digitalizat și consumator de resurse uriașe. Însă drama cumplită, pentru umanitate, este aceea că distrugerile sunt catastrofale și că morții războaielor generalizate, într-o proporție uriașă, sunt din rândul populației civile și nu din rândul militarilor.

O mare putere globală și regională, sau o alianță de state cu economii dezvoltate vor avea posibilitatea să reziste într-o confruntare cu un adversar pe măsură, bazându-se pe două capacități naționale esențiale necesare ducerii acțiunilor de luptă moderne: Potențialul de război și Potențialul militar.

Potențialul de război, conform Lexiconului militar, definește totalitatea posibilităților de care dispune un stat la un moment dat și în perspectivă pentru a susține efortul de război. În estimarea sa se au în vedere posibilități și factori de ordin economic, tehnico-științific, demografic, militar, moral și cultural.

Potențialul militar, conform aceluiași Lexicon, se referă la totalitate forțelor și mijloacelor de luptă armată pe care un stat le poate destina purtării războiului. În ducerea acțiunilor militare moderne, Potențialul militar al unei națiuni (efectivele de luptă, calitatea armamentului și tehnicii de luptă, logistica, moralul luptătorilor, calitatea cadrelor de comandă, organizarea eșaloanelor de luptă, coeziunea și disciplina militară, gradul de pregătire pentru luptă, concepția ducerii acțiunilor militare, pregătirea populației și a terenului pentru apărare) a devenit indispensabil și hotărâtor în obținerea victoriei în luptă.

Punând în balanță Potențialul militar, cu scopul politic urmărit de comanditarii săi, la începutul confruntării, acesta, funcție de ritmul luptei, se consumă rapid și el poate fi realimentat și întreținut cu mijloacele de luptă necesare numai prin contribuția masivă a Potențialului de război al țării.

Ciocnirile dintre state, funcție de caracterul războiului, se produc, de fapt, între Potențialele de război ale acestora. Componentele principale nu sunt doar capacitatea industrială, înalta tehnologie și cercetarea științifică, ci și capacitatea statului major economico – administrativ de a gestiona resursele și moralul în totalitatea lor, cum să motiveze întreaga populație pentru a înțelege că ducerea războiului este justă și necesară, cum să direcționeze ponderea economiei naționale către efortul de război în scopul producerii și menținerii la scară înaltă a Puterii militare/de luptă.

Odată cu supertehnicizarea războiului și introducerea înaltei tehnologii în mașinăria de lui dornică de hemocataclism, odată cu amplificarea capacității de cunoaștere a câmpului de luptă datorat intelligence-ului militar modern, odată cu digitalizarea câmpului de luptă și creșterea uriașă a costurilor în pregătirea soldatului modern, conceptul de Potențial de război a căpătat o importanță și o utilitate dusă la extrem.

Potențialul de război, oricât de consistent și puternic ar fi, are totuși nevoie de un timp de gestație destul de lung, chiar în condițiile unei economii moderne, până când acesta poate să susţină cu deplină forță Potențialul militar. În tot acest interval, Potențialul militar național trebuie să dispună de un lanț de aprovizionare, asigurat încă din timp de pace, să purceadă la o alianță puternică militară cu alte state, să aibă resurse diplomatice credibile, susținute, care să facă față până la completa asigurare și valorificare a tuturor resurselor ce alcătuiesc Potențialul de război. În caz contrar, acesta, oricât de mare ar fi, dacă nu este pe deplin organizat și suficient de bine gestionat, riscă să fie capturat de adversar, în dinamica războiului și folosit în contra propriei națiuni.

Dacă pentru o victorie rapidă, în război, Potențialul militar este hotărâtor, pentru războiul de lungă durată cheia succesului o constituie Potențialul de război, așa cum este conceput, reprezentând combustia din care forța militară își trage energia ce poate fi mobilizată în timp de război sau pe timpul stării de tensiune și criză internațională.

Potențialul militar, foarte pe scurt, se poate defini prin cei mai importanți factori ai săi cum ar fi cantitatea de forțe armate, gata pentru luptă, aflate sub drapel, alături rezervele de mobilizare în forță vie, tehnică și materiale aflate în stocuri încă din timp de pace, cultivarea moralului trupei, pregătirea teritoriului național pentru apărare și nu în ultimul rând accederea țării la alianțele politico militare pentru securitate și apărare colectivă.

În ceea ce privește factorii Potențialului de război, pot fi menționați cei mai importanți și anume: factorul demografic, indispensabil și întotdeauna hotărâtor, factorul tehnologico – științific (dirijarea și sprijinul industriilor de război cu prioritate), factorul economico – financiar, factorul geopolitic și moralul națiunii.

În general, națiunile civilizate, au suficientă înțelepciune să se pregătească pentru războaiele viitorului și viitoarele războaie cu mult timp înainte de apariția evenimentului numit război, să promoveze o politică atentă de dotare, pregătire și înzestrare a armatei naționale, de armonizare a tuturor forțelor și resurselor de luptă, să cultive parteneriate strategice solide cu state puternice și să acceadă în alianțe politico – militare defensive. Iar în materie de Potențial militar, conducerea politico – militară strategică a țării trebuie să aibă datoria de onoare sfântă de a înființa comandamente active și capabilități militare operative în măsură să prevină, cu orice sacrificii, încercarea vreunui adversar potențial de a diminua, prin ocupare, patrimoniul nostru național, deoarece orice încălcare a teritoriului național conduce la diminuarea Potențialului de război. Chiar și tentativa trebuie de îndată reprimată.

Apariția bombei atomice, cu aproape trei sferturi de secol în urmă, a constituit arma supremă a Potențialului militar american, descins din cea mai puternică economie de război a lumii, armă care a decis victoria SUA pe câmpul global de luptă, dar care a ridicat și întrebarea dacă această scurtă istorie a ei s-a încheiat sau nu. După utilizarea celor două bombe atomice la Hiroșima și Nagasaki, în zilele de 6 și 8 august, 1945, s-a intrat într-un Război Rece, al cărui sfârșit în anul 1991, a prevestit fizionomia mult așteptatului tip de război al începutului mileniului trei – cel nuclear.

Mijloacele militare moderne de luptă reprezintă și azi acele instrumente prin care națiunile încearcă să soluționeze conflictele internaționale, conflicte care se reduc la apărarea zonelor de influență, unde identificăm, de fapt, punctele de convergență ale unor interese politice, comerciale și economice. Astăzi, puterea fiecărei națiuni se măsoară în termeni de unități de forță cantitative identice, iar puterea unei anumite națiuni fie mare, fie mică o putem estima doar analizând-o în raport de potențialul ei: cel de război și cel militar. Puterea de luptă a unei națiuni va suferi întotdeauna modificării funcție de variațiile pozitive sau negative ale Potențialului său de război.

Dacă există legi şi principii ale luptei armate, considerate a fi puncte de reper importante în înţelegerea fenomenului război, care ajută la planificarea acţiunilor militare, la stabilirea priorităţilor acestora, pentru obținerea victoriei pe câmpul de bătaie, nu există nicio lege. Victoria în războiul modern este un rezultat extrem de complex și de dinamic la care concură o multitudine de factori contributivi direcți sau indirecți, interni și externi. Dacă aceste elemente de forță sunt aplicate cu o adevărată artă și știință militară asupra inamicului, în momente bine alese și locuri potrivite, atunci acestea sunt cele care decid izbânda. Forțele armate angajate în luptă sunt doar „sâmburele” puterii militare a națiunii, „forța de vârf” a Potențialului de război a unei națiuni pregătite pentru acest efort de război al acesteia.

Indiferent cât de mari sunt resursele pe care o națiune beligerantă este capabilă și dispusă să le dedice războiului, cantitatea de putere militară produsă depinde și de capacitatea administrativă cu care aceste resurse sunt organizate și puse la dispoziția factorului de luptă. Competența politico-economico-administrativă pe care o poate comanda o națiune, în timp de război, este, fără îndoială, parte din Potențialul său de război și cu cât acest lanț de comandă și de competență este mai solid, mai mintos, cu atât motivația pentru război crește, cu atât Potențialul de război al țării va fi mai mare și mai bine asigurat.

Pentru a determina structura producției naționale de război, trebuie luate în considerare nu numai produsele finale specifice, ci și materialele logistice de bază care mișcă forța pe câmpul de luptă: combustibilii și alte produse intermediare. În ceea ce privește capacitatea de gestionare a resurselor administrative aceasta este dedicată definirii scopurilor pentru care forța de muncă, mobilizată la război, precum și alte resurse productive ale națiunii urmează să fie întrebuințate.

Planificarea și programarea sunt alte mijloacele prin care oficialii guvernamentali decid asupra producției naționale specifice în timp de război și prin care controlează fluxul factorilor productivi în acest scop.

Atât la pace, cât și la război, capacitatea de a produce cele necesare ducerii războiului, depinde de mărimea, compoziția și calitatea resurselor puse la dispoziția economiei de război. Să mai adăugăm faptul că relațiile comerciale externe cu state de încredere dezvoltate economic fie din NATO, fie din UE, vor avea un aport substanțial asupra Potențialului de război, deoarece influențează atât dimensiunea produselor naționale, cât și structura resurselor productive interne..

Analiza compoziției resurselor României poate arunca o lumină revelatoare asupra potențialului puterii economice în timp de război și dacă avem la îndemână mijloace pe care să le concentrăm pe industria principală de război.

Indiferent de structura resurselor productive ale României, în timp de pace, războiul ne va obliga la o realocare considerabilă a tuturor factorilor productivi într-un singur sens – al obținerii victoriei în interesul național. Viteza și prețul cu care resursele sunt transferate și întrebuințate în industria de război depind în mod clar de capacitatea guvernului de a lucra în atari condiții și de eficiența economicului de a procura resurse pe timp de război. De aceea este imperios necesar de a se constitui un stat major economic încă din timp de pace, care să se definească și să se clarifice semnificația Potențialului de război, să se discute la nivelul CSAT dimensiunea și constituenții lui de lucru cei mai importanți, cei mai capabili și mai pricepuți.

Deocamdată, România, la acest capitol este prinsă pe picior greșit așa cum am fost prinşi și în perioadele de debut ale celor două războaie mondiale din secolul trecut, când românii au fost atrași în război slab pregătiți.

După revoluția furată din decembrie 1989, toți cei care au urcat pe pozițiile înalte ale puterii au domnit și au dormit, timp de trei decenii, participând prin incompetență, necunoaștere, dezinteres, lipsă de instinct statal și proastă guvernare la dezastrul istoric abătut asupra României. Ca să nu mai vorbim de sfidarea interesului național și de actele uriașe de corupție care au îngenunchiat economia și calitatea vieții întregii populații. Toți aleșii și numiții din sinapsele de conducere ale statului, toți oamenii politici perindați prin jilțurile de putere ale statului sunt vinovați de distrugerea economiei naționale, de falimentarea industriei, infrastructurii critice, agriculturii, cercetării științifice, învățământului, sănătății, apărării și securității naționale, culturii, sportului, a tuturor domeniilor vieții sociale. Din cauza acestor mari vinovați ai nației române au plecat în bejanie spre alte zări milioane de români, lăsând țara în părăsire, factorul demografic, unul din cei mai importanți la război, fiind grav afectat, iar moralul populației, atingând nivelul cel mai scăzut din istoria sa.

Iar pentru acest dezastru național, vinovat este și poporul român căci, intrând în conivență cu tiranii nației prin indiferența sa și prin lipsa capacității de reacție, au contribuit la aceste derapaje catastrofice. Românii au ajuns umiliți, insultați, batjocoriți, sărăciți în țara lor și trimiși la coada Europei. Pentru că nu avem o justiție adevărată, nu are cine să împartă dreptate în această țară. Cei nouă magistrați ai CCR sunt unici în justiția din întreaga lume, pentru că și-au judecat propriile interese spre beneficiul lor etern, în sensul că nu a permis niciunei puteri a statului să se atingă de pensiile lor foarte speciale. (Vezi „Nemo iudex in causa sua” – https://www.ziuaveche.ro/opinie/nemo-iudex-in-causa-sua-305473.html).

Giganţii industriali care asigurau locurile de muncă ale milioanelor de români au dispărut sau au fost vânduți pe nimic. S-au prăbușit și dispărut fabricile, uzinele (circa 1256 unități– anonimus.ro), băncile, terenurile agricole cele mai productive, pădurile, aurul, minele, gazele naturale și petrolul, energia electrică, apele etc. La prețuri de nimic a fost dat străinilor aproape totul, pe tavă, iar armata română, atât de prost înzestrată, a fost redusă la 77 de mii de funcții. Pensionarii militari au fost trimiși la stâlpul infamiei și al batjocurii publice de către inși care decid în locul nostru și care nu au absolut nicio legătură cu această țară.

În actualele condiții, România este brutal lipsită de Potențial de război și de Potențialul său militar. Cine poartă întreaga răspundere, pentru această situație echivalentă cu cea mai mare trădare națională din istoria României?

Ca răspuns la agresiunea brutală, fără niciun „Casus Belli”, a Ucrainei de către Federația Rusă, la 24 februarie 2022, spre norocul nostru, Consiliul Nord-Atlantic a desfășurat Forța de răspuns a NATO (NRF), cu capacitate de reacție foarte ridicată, un fel de „forță vârf de lance” în cadrul acesteia, cunoscută sub numele de Very High Readiness Joint Task Force – VJTF, având rol de descurajare și apărare a teritoriilor și populațiilor membre ale Alianței. În acest sens, președintele nostru a informat Parlamentul țării, la 6 februarie 2023, despre decizia NATO, ca urmare „apariției intempestive a premiselor pentru declararea unei crize majore de securitate cu posibile implicații asupra independenței și suveranității naționale a Românei”.

Timpul de reacție la dispoziție pentru ca o asemenea forță să intervină la o situație de criză majoră generată de războiul slavo-slav este de 72 de ore, iar acest timp extrem de scurt, trei zile, l-a determinat pe Comandantul nostru Suprem să ceară aprobarea Parlamentului pentru dislocarea unei asemenea forțe pe teritoriul național. Era datoria constituțională a domniei sale să o facă.

Întrebarea mea retorică ar fi aceasta: cu un asemenea slab Potențial de luptă, ca rezultat al unui asemenea redus Potențial de război, în cele trei zile, dacă România este atacată masiv și prin surprindere, are capacitatea de reacție de a riposta în fața unui colos cum este Rusia? Colos despre care președintele Americii, Donald Trump, spunea că „nimeni nu are putere să învingă Rusia, singura țară care poate lupta până la capăt și care are toate armele necesare apocalipsei, chiar și globale. „

În august 1968, când rușii au invadat Cehoslovacia, România dispunea și de Potențial de război și de Potențial militar, destul de solide, iar moralul populației era atât de ridicat, încât întreaga națiune era hotărâtă să meargă la război și să moară pentru țară. Dacă atunci cehii și slovacii invadați de ruși erau ocupaţi, noi românii acelor vremi eram „preocupați” cum să apărăm țara și nu aproape ocupați, cum sugerau unii agenți de influență filoruși, din păcate, mulți printre noi și azi.

Așa după cum se aranjează astăzi dispozitivele de luptă strategice între Vest și Est, ar fi posibil să fim martorii unui război nuclear de proporții nebănuite. Cine va câștiga în această confruntare a titanilor? Va câștiga probabil acea parte care dispune de un Potențial militar foarte ridicat și de o armă supremă, ca în cazul Americii, la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, când a dispus de bomba nucleară și a folosit-o pentru a pune capăt războiului cu Japonia și a cruța, în acest fel, viața a peste un milion de tineri americani.

Fără îndoială, unei asemenea stări de război de proporții apocaliptice îi urmează ultima etapă – pacificarea, dacă vor mai rămâne diplomați pe pământ. Există, după părerea mea, două ipoteze legate de ultima etapă: posibil ca una din părți să câştige războiul, dar să piardă pacea, sau să piardă războiul și să câștige pacea. Probabil că va câștiga acea parte care va dispune de un Potențial de război foarte ridicat și de lungă durată, precum și de o armă supremă, alta decât cea nucleară, aflată în Potențialul său de luptă.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS