Nu m-aţi văzut prea des la rubrica asta. Alături de Fefe, Anca, Alin, Marius, George, Tudor, Varză, Mihaela şi ceilalţi colaboratori hrănim cu informaţii varianta on-line şi săptămânalul ziuaveche.ro.
Mulţi dintre voi ne faceţi cu ou şi cu oţet în comentariile postate. Puţini sunt aceia care apreciază munca noastră. Gândiţi-vă că tot ce facem este MOCA, adică nu ne plăteşte niciun mogul şi nu luăm bani de la vreun lider politic, sindical sau om de afaceri.
Am plecat la drum în ianuarie 2010 cu convingerea că se poate face presă adevarată şi fără indicaţii sau sfaturi de la moguli sau politicieni. Şi cred în continuare în acest lucru. Dar când constaţi câtă prostie poate fi în anumite instituţii ale statului iţi vine să îţi iei lumea în cap şi să emigrezi în Congo.
Cu vreo două zile în urmă, m-a sunat contabilul de la firmă să îmi zică că a descoperit că au intrat într-unul din conturile de la firma (unde eu dau cu capul şi tot eu centrez, ca sunt şi administrator şi acţionar-n.a. ) care administrează site-ul ziuaveche.ro nişte Euroi. I-am spus că sunt banii de la publicitatea făcută prin intermediul Google (Gogule, probleme? -J ).
Contabilul, omul cu mânecuţe şi cu calcule precise, mi-a zis repede că avem o problemă cu Fiscul: ”Domnu’ Doru, trebuie, musai, să vă înscrieţi în Registrul Operatorilor Intracomunitari, deoarece efectuaţi operaţiuni cu valută !!!! Vai, am zis, păi suma încasată de la domnul Google e mică, mică ! Nu contează, mi-a zis domn’ Valentin (contabilul-n.a.), trebuie să respectăm legea.”
Ok! Zis şi făcut: mă uit pe site-ul Poliţiei Capitalei care sunt condiţiile pentru eliberarea unui certificat judiciar pentru a mă putea înscrie în faimosul Registru, dau print la formular, cumpăr timbrul fiscal, fac plata taxei prin Alo24 Banking şi cu toate hârţoagele în braţe mă duc val-vârtjej pe Calea Victoriei la Biroul de Relaţii cu publicul de la Poliţia Capitalei.
Vai de zilele mele şi ale conţopiştilor-poliţişti de acolo. Vorbe în vânt şi dispreţ faţă de cetăţean: habar nu aveau că nenorocita de hârtie poate fi eliberată de la orice secţie de poliţie de pe teritoriul Bucureştiului. Mai mult: când s-a uitat nenea ăla, care cică era poliţist de la biroul cazier judiciar, pe documentul care atesta faptul că am plătit către bugetul statului o taxă de 10 RON prin telefon, a făcut ochii mari şi a zis că aşa ceva nu e în regulă şi că el nu poate să verifice dacă întradevăr eu am virat banii în conturile Ministerului de Interne. Mai mult, mi-a dat de înţeles că trebuie să mă duc la o secţie de poliţie obişnuită, că sediul Polţtiei Capitalei e un fel de Stat în Stat şi nu se poate ocupa de mica mea problemă.
L-am cam lăsat cu buza umflată pe domn’ poliţist când mi-a zis să mă duc la secţia care mi-a eliberat cartea de identitate şi i-am arătat că plasticul respectiv era eliberat de INEP (Inspectoratul Naţional pentu Evidenţa Populaţiei), care e undeva şi peste Poliţia Capitalei.
Am tăcut şi am înghiţit în sec şi am ieşit spăşit din impozanta clădire de pe Calea Victoriei. Am dat fuga pe Lipscani, la sediul BCR, unde am conturile firmei deschise şi am cerut duduiei care se ocupă de firma mea să îmi dea o hârtie din care să rezulte că am plătit cei 10 lei, ca să pot obţine amărâtul ăla de cazier. Înarmat acum şi cu hârtia de la bancă, am dat fuga la Secţia 10 de Poliţie să îmi rezolv problema.
Ţi-ai găsit. Aici, altă belea. O poliţistă rotofeie şi roşie în obraji nu a vrut nici moartă să îmi elibereze nenorocitul de cazier pentru că am plătit cei 10 lei din contul firmei şi nu din contul meu personal. Degeaba am încercat să-i explic eu că e firma mea, că am nevoie de cazier pentru firmă, că este o cheltuială în interesul firmei. A rămas tare şi mare pe poziţie, ca un Ciocan!
M-am lăsat păgubaş şi am făcut stânga-împrejur, gandidu-mă cum e posibil să vreau să dau bani la Stat iar un funcţionăraş să-i refuze.
A mai trecut o zi şi o noapte şi am zis să văd dacă prostia e la fel de mare peste tot. M-am dus la Secţia 17 Poliţie înarmat cu toate documentele să obţin nenorocitul de cazier.
Vă vine să credeţi sau nu, dar acolo, în mai puţin de 15 minute, am rezolvat problema. Am ieşit victorios din clădire, uitându-mă fascinat la peticul de hârtie pentru care îmi consumasem nervi, timp şi două zile din viaţă!
Dumneavoastră, stimaţi cititori, de câte ori v-aţi confruntat cu funcţionarul de la ghişeu pus să vă rezolve problemele şi nu să vă trimită aiurea pe drumuri, pe banii, timpul şi nervii dumneavoastră?
