Acasa Opinii Premierul României ridică mănuşa aruncată de Paul Dobrescu

Premierul României ridică mănuşa aruncată de Paul Dobrescu

scris de Ion Petrescu
3 afisari

China este gata pentru a deveni următoarea superputere a lumii viitoare? Această întrebare şi-a pus-o Robert Skidelski, membru al Camerei Lorzilor, profesor emerit de economie politică, la Universitatea Warwick, din Marea Britanie, pe 4 iunie, într-un articol publicat – detaliu semnificativ – la Moscova.

Ion Petrescu Cu numai 24 de ore înainte, la Bucureşti, premierul României participa la lansarea volumului păstorit de Paul Dobrescu, o subtilă mănuşă politică aruncată guvernanţilor de ieri şi de azi, de la Bucureşti: Henri Kissinger, DESPRE CHINA. Ce susţinea Robert Skidelski, în materialul lui, intitulat “China nu va fi o superputere în curând?” Reamintea creşterea economică a Chinei, cu mai mult de 8 procente pe an, în timp ce statele aparţinând arealului dezvoltat al lumii rămân împotmolite în recesiune, sau se află foarte aproape de aceasta.

Republica Populară Chineză are deja cea de-a doua mare economie, în lume, care va fi cea mai mare în 2017. Iar creşterea cheltuielilor sale militare nu a făcut decât să confirme decizia Beijingului de a continua ascensiunea sa spre zona dominată, momentan, de Statele Unite. Cum privesc americanii întărirea economică şi militară a Chinei? Ca o provocare existenţială. Cum judecă Skidelski existenţa unei singure superputeri? Ca o stare anormală, cea opusă fiind coexistenţa “uneori paşnică, alteori războinică”, a câtorva mari puteri. Chestiunea sensibilă, în viziunea profesorului britanic, fiind nu dacă locul SUA va fi luat de China, ci dacă această mare ţară va începe să îşi asume atribuţii ale unei puteri mondiale, în mod special responsabilitatea pentru ordinea globală.

Dintr-o asemenea perspectivă, lansarea volumului îngrijit de Paul Dobrescu are un rost clar, mai ales că, după cum susţine editorul: “nu avem de-a face cu o lucrare obişnuită, care să analizeze China şi evoluţia sa în acord cu pattern-urile obişnuite frecventate de autorii numeroaselor volume dedicate ridicării puterii chinezeşti.  Cartea este scrisă pentru a furniza cadrul teoretic, instrumentarul de analiză, care să ne permită să înţelegem ce reprezintă China în plan economic, strategic şi cultural, ce devenire poate cunoaşte această ţară.” Este un punct de vedere mai degrabă academic. Însă, Henry Kissinger a urmărit, în primă instanţă, lămurirea unei surprinzătoare evoluţii în relaţiile Statelor Unite cu China, care nu a fost rodul unei minuni, ci efectul acumulării unor eforturi inteligente, de făurire a unor punţi de dialog solide, în care miza era şi este cooperarea bilaterală. Nu confruntarea.

 Prima calitate a acestei cărţi? Francheţea dialogurilor reproduse de Kissinger. În care elementul inedit nu este discursul american, ci succesiunea replicilor prompte, aidoma picăturilor unui duş rece, ale interlocutorilor chinezi. Poate că titlul mai potrivit al cărţii ar fi fost Despre opţiunile liderilor chinezi, fie şi pentru faptul că paginile cele mai interesante sunt acelea unde autorul redă culisele dialogurilor politice, cu diferiţi conducători de la Beijing. Statisticele aferente fiind mai mult argumente previzibile, ale unei viziuni americane cunoscute deja,  despre multiplele chipuri ale colosului chinez.

Meritul esenţial al “chirurgului geopolitic” Henry Kissinger?  A  reuşit să reconstituie dimensiunea umană a unor lideri, precum Mao, a căror modalitate de manifestare publică indica prea puţin din ceea ce gândeau cu adevărat. Exemplul cel mai elocvent? Poziţia privind Taiwanul:”MAO: Este mai bine să fie în mâinile voastre. Şi dacă ar fi să mi-l daţi acum înapoi, nu l-aş vrea, pentru că nu e de dorit. Sunt o grămadă de contrarevoluţionari acolo. Într-o sută de ani, de acum încolo, o să-l vrem (gesticulând cu mâna) şi vom lupta pentru el.” Sigur, prezenţa premierului României, la lansarea acestei cărţi, este o recunoaştere publică a importanţei mesajului lansat de Paul Dobrescu, în arena politică românească, prin volumul lui Henri Kissinger, DESPRE CHINA.

 Nu a fost însă, cum – furat probabil de peisaj – afirma cineva, un eveniment diplomatic. Ambasadele străine din Bucureşti vor avea o informaţie de maxim interes când vor transmite, propriilor guverne, decizia executivului român de a încheia un acord economic, fără precedent, cu China. Până azi nefiind totuşi clare motivele pentru care autorităţile române postdecembriste nu au întreprins un asemenea demers, mai ales pe timpul mandatelor prezidenţiale ale actualului şef al statului. Căruia i s-a şi făcut, la un moment dat, propunerea de a accepta sprijinul financiar chinez, pentru pararea efectelor recesiunii economice.

Lângă Paul Dobrescu ar fi trebuit invitaţi – alături de premierul de la Bucureşti – şi ambasadorii Statelor Unite şi Chinei. În egală măsură interesaţi de punţi noi de comunicare, nu numai diplomatice. Ce alegere va face executivul român, în viitor – pe planul relaţiilor economice bilaterale cu Beijingul – vom vedea. Ce opţiune va avea China, pe termen lung? Rămâne de văzut. Alternativele fiind fie acceptarea valorilor occidentale, fie izolarea în arealul său asiatic. Pentru cei ce au călătorit deja în China este vizibilă instituirea, tacită, a unor standarde de viaţă occidentale, marcate de caracteristici naţionale. 

Cartea editată de Paul Dobrescu, dar şi realităţile lumii de azi converg spre ideea că Beijingul nu îşi doreşte rolul de superputere, al SUA, ci doar acela de putere respectată pe mapamond. 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult