Prinţ şi cerşetor

Domnul Băsescu  a ieşit la cerşit. Domnia sa este un individ pregătit şi după cum spunea singur, se gândeşte la toate. Nu există medodă de furt la care să nu se gândească şi pe care să nu o aplice. Plecând de la cumpărări de voturi cu plase şi sticle cu ulei şi zahăr, trecând prin plimbări cu autobuze cu votanţi, schimbări de domiciliu cu vize de flotant ale PDL-iştilor, liste suplimentare, ameninţări, DNA, DIICOT, Procuratură, ANI, Servicii Secrete, ANAF, şantaj, legi adoptate prin frauda parlamentară, guverne instalate ilegal, intimidări la adresa Curţii Constituţionale, nimic, dar nimic nu i-a scăpat acestui individ cu apucături de şef de tură, limbaj de birjar, şi pofte de satrap.

Cu fiecare adversar şi în fiecare situaţie a aplicat metodele care se cereau în funcţie de punctele slabe ale celui în cauză. Unde a fost nevoie de pumn a dat cu pumnul, unde a fost nevoie să strige a strigat, unde a fost nevoie de călcat în picioare a călcat în picioare, nu a iertat nimic şi acum toţi adversarii şi din exterior şi din propriul partid  ştiu că nu e de glumit cu el şi că e în stare să calce peste orice cadavru chiar şi al Elenei Udrea, care brusc a devenit necoaptă pentru domnia sa. După ce  a folosit-o drept tampon, ciocan, mesager, spion, purtător de cuvânt, mână forte, Cenusăreasă, acum o trimite înapoi la cârnaţii de Pleşcoi pentru că vede că nu are nici o şansă la sondaje şi cine pariază pe ea, pariază  pe un cal mort, sau gloabă, spus mai plastic. Şi totuşi ca să  nu o supere prea tare, îi promite un viitor şi ei şi Anastasei, spunând că ele abia acum cresc. Ei bine, dacă şi pupilele lui sunt trimise la păscut să mai crească, se mai poate aştepta cineva la milă din partea lui Băse ? Cea pe care acum câteva luni o vedea noua Margaret Tatcher a României, acum este trimisă la pescuit, pentru că s-a convins că mergând pe mâna ei nu va mai avea orgasm electoral.

Bine bine, cu duşmanii, cu politicienii o reglează din proţap, dar ce face cu votanţii, că la câtă credibilitate mai are în faţa populaţiei, nu mai poate scoate un scor nici dacă va popula secţiile de votare cu toţi hoţii din România. Aici e buba, aici nu mai este prinţ, nu merge cu ameninţări, nu merge cu DNA, cu şantaj. Şi atunci se îmbracă în sac de cânepă, îşi pune cenuşă în cap şi iese la cerşit. Mai întâi anunţă că nu va mai candida şi că după actualul mandat se va retrage din politică. În felul acesta, oamenii se liniştesc, uită de tot ce a făcut şi răsuflă uşuraţi. I s-a spus lui că din punct de vedere psihologic, efectul va fi pozitiv, oamenii mulţumiţi îl vor privi cu mai puţină ură, poate cu condescendenţă, poate chiar cu simpatie. Păi dacă ura dispare,  pe simpatia rămasă se poate construi ceva nu ? Şi uite aşa începe să aşeze cărămizi.

Prima cărămidă a fost cea cu umilirea. Domnule, un preşedinte umilit este un preşedinte care merită compasiunea populaţiei, iar de la compasiune la simpatie nu e mult. Aşa a citit măria sa în informaţiile serviciilor secrete. Îl şi văd pe domn preşedinte îmbrăcat în armură de jandarm, cu piciorul pe gâtul unui protestatar strigând “ vai ce umilit sunt, vai ce umilit mă simt “. Iar poporul privind cu milă la preşedintele umilit îşi îndreaptă nemulţumirile către protestatari, cum ar fi “individa aia “ cu nume de domnitor fanariot, care  apare ca o ciumă în faţa caselor de odihnă numite Ministerul Economiei, Ministerul  Mediului, protestând ba împotriva proiectului Roşia Montana, ba împotriva obţinerii gazelor de şist . Mâine poimâine o să protesteze pentru respectarea Constituţiei, doamne fereşte!

A doua cărămidă a pus-o promiţând reîntregirea .. salariilor. Toată lumea s-a mirat nu de promisiune, deşi cu o lună înainte spusese că nu există sau nu vede de unde ar fi fonduri, ci de termenul folosit. Acum făcând o paranteză, stau şi mă întreb cât de miop să fie domnul preşedinte şi cum poate dânsul să vadă ce se va întâmpla cu România peste 3-4 ani, sau chiar 10, cum poţi să spui cu atâta exactitate că Romania va ajunge pe culmi de civilizaţie şi progres sub înţeleapta sa cârmuire, când nu e în stare să vadă în Ianuarie ce va fi în Februarie. Domnule Băsescu, încă nu au plecat toţi românii din ţară, mai uşor cu aburelile. Revenind la reîntregirea salariilor, termenul nu este folosit întâmplător. Ştie domnia sa foarte bine  că nu se pot face măriri salariale în ajunul alegerilor şi atunci scoate din basca de marinar un termen care nu este conţinut în lege . Domnul Băsescu,  ca şi în cazul articolului 130, arată că ştie să se folosească de termeni şi ştie că supuşii din CCR vor confirma faptul că partid nu este egal cu formaţiune sau alianţă politică şi nici mărire salarială cu reîntregirea salariilor.

A treia cărămidă, tot a umilinţei, este cea prin care individul Băsescu îşi plânge singur de milă, este cel în care ne descrie aproape cu lacrimi în ochi, celebrele lacrimi ale crocodilului Băsescu, cât de rău s-a simţit dânsul acum 2 ani, pe 10 mai, când a trebuit să taie salariile bieţilor români. Mâine ne va spune cât l-a durut de mult când l-a lovit copilul  acela cu faţa şi cu plexul în dosul palmei prezidenţiale. Poimâine ne va spune cât de jignit s-a simţit când ţiganca aia împuţită l-a provocat cu un telefon. Răspoimâine vom afla cât de jignit s-a simţit când a trebuit să spună că militarii au pensii nesimţite şi salarii nemeritate. Şi uite aşa, din umilinţă în  umilinţă, din lacrimă în lacrimă, poporul român va afla toate durerile şi lacrimile crocodilului Băsescu,  îi va ierta păcatele săvârşite cu voie şi fără teamă. Acest individ  a depăşit de mult orice graniţă a bunului simţ şi are impresia că dacă vine în faţa naţiunii şi spune că a plâns când a tăiat drepturile copiilor, medicamentele bolnavilor cronic, pensiile, când a bătut mâna cu şantajiştii din UDMR, când a acceptat implementarea Codex Alimentarius şi transformarea populaţiei în cobaii Europei, când a recomandat otrăvirea mediului prin proiectul Roşia Montana, când a dat ordin să se intervină în forţă în Piaţa Universităţii şi să se rupă picioarele oamenilor şi când a dat ordin să se intercepteze telefoanele oamenilor incomozi şi să li se fabrice dosare, noi o să îi cădem la picioare. Mai întrebam cândva, oare cât de proşti crede mister  Băsescu că ar fi românii încât să creadă în lacrimile sale de crocodil şi să îi mai acorde fie şi un vot de milă? Şi cât de jos poate să mai coboare stând cu mâna întinsă şi cerşind milă, înţelegere, poate iertare, dar în primul rând voturi. Domnule Băsescu, te-ai coborât singur pe cea mai joasă treaptă a speţei umane, cea pentru care domnul Sarcozy  te-a taxat când îi cerşeai un minut cu mâna întinsă precum rudele cumătrului Bercea prin Place Pigalle sau Cartiere Latin.

Nu cred că mai e o ţară al cărui preşedinte să cerşească cu atâta umilinţă voturi. Nu vă simţiţi umilit domnule preşedinte ? Mie, oricât de mult ar plânge domnul Băsescu, nu îmi iese din minte scena de după alegeri când se vedea cu mitraliera în braţe şi ne anunţa că ne-a ciuruit. Probabil şi atunci a plâns … cerşetorul Băsescu. De altfel cine poate să mai creadă în vorbele preşedintelui care afirmă că propunerea cu Ungureanu premier  era din Decembrie, lucru confirmat şi de papagalul Boc, apoi vine şi spune că în Februarie i-a propus lui Ponta să fie premier, el fiind prima opţiune, lucru confirmat de acelaşi papagal Boc. Şi după refuzul lui Ponta, la o oră, l-a nominalizat pe Ungureanu. Păi cum rămâne cu Ponta ? Deci, Ungureanu este in cărţi din Decembrie, Ponta este dorit de Băsescu şi i se propune funcţia, dar este ales tot Ungureanu, la nici o oră de la refuzul lui Ponta. Te încurcaşi în minciuni domnule Băsescu. Iar noi trebuie să credem toate poveştile astea pentru că Băsescu ne crede proşti.

Asta să o creadă cine are timp, eu mă grăbesc. Vin alegerile.