Prostănacii | Ziua Veche
Acasa Opinii Prostănacii

Prostănacii

scris de Marin Neacșu
2 afisari

Prostănacul i-a lăsat cu gura deschisă pe gemenii Dalai Lama. A plecat în timp ce ei îşi făceau bagajele şi se bucurau că se vor întâlni cu unchiul Sam. Se şi vedeau stând cuminţi pe genunchii lui în timp ce unchiul le povestea ce frumoasă o să fie România cu ei pe post de preşedinte şi premier, după cum ieşea din căciulă.

Marin NeacsuDeja primiseră lista de cumpărături de la Mihaelele lor şi uite că prostănacul pleacă singur. Cum .. ? Că a plecat şi nu i-a luat cu el nu e de mirare, se aşteptau la asemenea gesturi din partea lui. Întrebarea e cum i-a reuşit fără să afle nimeni? Asta i-a dat peste cap pe cei doi copii ai Usloaicei. Dă-l în spume, a plecat a plecat, dar chiar aşa ne-a dus de nas şi pe noi şi pe cei din Senat , pe toţi ? Ce facem cu informatorii noştri, ce facem cu toate cârtiţele, au mers pe mâna lui, au fost şantajaţi, au fost cumpăraţi sau au fost păcăliţi ? Este posibil să ne fi păcălit pe toţi? El singur? Este imposibil.

La această oră se fac săpături, se pun întrebări, se ridică din umeri. Oricare ar fi răspunsul, nu e deloc încurajator. Singur sau cu ajutorul cuiva, Geoană a demonstrat că sistemul informativ are probleme mari în USL. Şi mai e şi mândria, orgoliul celor doi superorgolioşi. Cum adică, să fie ei păcăliţi, tocmai de Prostănac ? Lasă că vine el. Da, dar, dacă vine cu .. firman de la împărăţie? Vedem noi. Până vine, ciocu mic, fără scandal, că nu se ştie. Ăsta a lucrat pe acolo şi cine ştie, o fi lăsat loc de bună ziua.

Şi ca să scape de ruşine, vor pleca şi gemenii, cu Oprescu, dacă tot au făcut listele de cumpărături, că altfel nu mai scapă de Mihaele. Aşa mai scapă de ruşine şi cine ştie, poate capătă şi ei ceva, măcar condolinţe.

Acum, ţugulanul stă prostit şi se întreabă ce tot caută oamenii ăştia prin statele unite ale SUA, când toată lume ştie că e nasol pe acolo, că sunt gata să se prăbuşească şi mai ales că şi magazinele lor sunt pline de chinezisme. Ce să cumperi de acolo, când găseşti şi aici Tifon sau Tphone, cum s-o scrie, la acelaşi preţ? Mai e un an până la alegeri, până atunci marinarul poate să crape, că şi aşa îi tot cobeşte Tricolorul de câţiva ani că e cu un picior în groapă şi ba are bube în cap, ba i s-a îngălbenit ţuica, ba că nu a mai ieşit de sub masă. Şi dacă matrozul o pune, tot trebuie să se meargă iar să renegocieze, doar că atunci vor merge singuri, fiecare cu capra lui.

Cert este un lucru. Soarta ţării, tot la Înalta Poartă se negociază şi asta de secole, chiar dacă Poarta s-a schimbat. Nu vine nimeni în faţa poporului să spună : „Oameni buni, ăsta sunt eu, asta am, asta vă pot da “. Nu , pentru că nici unul din ei nu crede că poate avea o şansă candidând cinstit. Toţi ştiu că în ultimii 20 de ani au câştigat cei care au avut firman, indiferent ce a vrut poporul. Şi atunci de ce să schimbe tradiţia tocmai acum? Cum să pună preţ pe propriile forţe şi pe dorinţele românilor, când voturile românilor pot fi cărate într-o găleată de plastic şi o sticla de ulei ? Deci, toţi candidaţii se închină la aceleaşi icoane, nu se închină nici unul la alt Dumnezeu. Şi atunci ce îi deosebeşte? Noi de ce mai mergem la vot? De ce mai cheltuim bani pe campaniile electorale? De ce ne facem nervi şi ne înjurăm pe forumuri? Nu e mai cinstit ca odată la patru ani sa îi trimitem pe toţi la cumpărături la Înalta Poartă, fie la un loc, fie separat şi care se întoarce cu firmanul să fie declarat preşedinte ?

Domnul Băsescu, domnul Geoană, dacă aţi luat firmanul , arătaţi-l , scoateţi-l la vedere, să nu mai plătim drumuri şi pentru delegaţia gemenilor, ca prostănacii. Este totuşi criză.

30 comentarii

salut 04-11-2011 - 16:43

Ce tip de vizita a fost, privata sau oficiala?

Roland Catalin Pena 04-11-2011 - 16:46

ca aia de la moscova din 2009. ..paguboasa:))

salut 04-11-2011 - 16:56

Raspuns tipic de mitic; nu ca m-as fi asteptat la altceva de la tine. Dar un raspuns serios presupunea o minima investigatie jurnalistica, ceea ce nu-i cazul, tu n-ai fost niciodata un jurnalist.

Ma rog, pentru cei care stiu si pot fi seriosi, repet intrebarea: Ce tip de vizita a fost, privata sau oficiala?

Doru Dragomir 04-11-2011 - 17:06

E undeva intre oficiala si privata, deoarece aranjamentele s-au facut si cu sprijinul Senatului si in baza relatiilor personale ale lui Geoana )astea au contat mai mult=

salut 04-11-2011 - 17:25

Daca are si cea mai mica nuanta de vizita oficiala, atunci faptul ca nu s-a stiut de ea reprezinta o problema serioasa, nu la nivelul USL ci la nivelul mai general al democratiei din Romania. Exista foarte putine cazuri in care secretomania asta este acceptabila pentru o asemenea functie. In general, ele se justifica prin nevoia de securitate a vizitatorului si vizeaza locuri si situatii stricte.

Personal, eu am indoieli ca Basescu nu stia; nu numai ca tine in mana serviciile secrete care canta cum vrea el dar si prin prisma faptului ca ar trebui sa existe proceduri clare de anuntare reciproce macar intre primii trei-patru oameni din stat.

Doru Dragomir 04-11-2011 - 17:28

Pai vin si va intreb? cum a fost cu vizita presedintelui Basescu in SUA? Oficiala, de stat,de lucru etc. Revenind la Geoana, nu am zis ca Senatul, ca institutie, s-a implicat in organizarea vizitei, ci ca anumite persoane din aparatul de lucru al presedintelui Senatului au actionat in timpul programului sau in afara programului pentru pregatirea vizitei

Roland Catalin Pena 04-11-2011 - 17:32

La Moscova, undeva langa Kremlin, exista o fundatie CIA-FSB, sau invers. Acolo a fost si Gusa, dupa care a fost dat afara din PD de Basescu. Informatiile mele…:))

urbos 04-11-2011 - 17:36

Mai frate aici nu e dupa pareri.
Vizita lui Basescu a fost de lucru. Ca el s-a dat in cap peste cap sa para altfel pentru ca limbistii lui sa mestece tarata pentru habarnisti, e alta treaba.
Probabil ca Geoana a fost tot in vizita de lucru.

urbos 04-11-2011 - 17:40

Moaaaamaaa, ce tare a fost Base baaa….ce tare! L-a dat afara pe Gusa baaa. Ce tareee. Oaaaaaa.

Apropo, Nastase l-a dat afara mai inainte.

salut 04-11-2011 - 17:49

@Doru Dragomir
Exact ceea ce spuneam: orice vizita a unei oficialitati de un astfel de calibru trebuie facuta cunoscuta printr-un sistem oarecare, in spiritul democratiei. Nu daca vrea Basescu, Geoana sau mai stiu eu cine, ci prin legi, regulamente, proceduri clare si sanctionabile in caz de nerespectare.

Sunt de acord ca Basescu a calcat in picioare Constitutia, legi, reguli si cutume ale democratiei. In multe cazuri, chiar a creat precedente (negative, bineinteles). Dar asta nu-i o justificare pentru altii sa procedeze la fel. Altfel, nu se mai termina niciodata.

Roland Catalin Pena 04-11-2011 - 16:45

Dle Neacsu, tot respectul:) prostanaci au fost, prostanaci sunt inca…Traiasca spa-ul lu neica Vintu

urbos 04-11-2011 - 16:55

Corect, tu esti tare, manaci cacatii unui Jmecher. Cred ca si cand erai mic, tot asa te laudai, “ba, io sug cariciu la cel mai tare din cartier, il cunosteti pe fane?”

Roland Catalin Pena 04-11-2011 - 19:33

Tu n-ai facut cunostinta cu nimeni in ultimrlr crize?:))

Vlashca 04-11-2011 - 18:30

Geoana a mers si la Fox News si a vorbit acolo intr-o engleza superba. Azi, a vorbit, tot in engleza, si putzoiul de Ponta, cu o engleza de Pantelimon, mai mare risul. Acum, prostnac ne prostanac, Geoana e cu trei clase mai mare decit Ponta si Crin legati impreuna, ce naiba? Pai, lasati-i pe cei trei la o reuniune de ambasadori, si sa vedeti cum vor reactiona cei din sala. Cind apare Geoana, toti se duc sa dea mina cu el, pt. ca-l cunoaste toata lumea, pe cind Crin si Ponta, pot fi confudati cu chelnerii! Adevarul e ca nici un partid politic nu se ridica la pretentiile unui politician ca Geoana. Sarmanul prostanac a incercat sa mearga si la liberali, dar cind a inceput sa-l latre Vanghelie sa intors frumusel cu coada intre picioare si incovoiat de spinare in cotetul lui. Rindul trecut, dupa ce s-a dus la rusi in vizita secreta, s-a intors imedial la Vintu sa-i dea raportul. Acum, dupa ce-a venit din SUA, la cine s-a dus?

neacsum 04-11-2011 - 19:27

Vlashca,
Ma faci să rad .Macar mai glumeste cineva pe aici .

Roland Catalin Pena 04-11-2011 - 19:29

Nu stiu unde s-a dus acum…dar stiu sigur ca inainte de congresul din 2005, cand nu era sigur ca va castiga presedintia PSD, negocia de zor sa preia, impreuna cu Tanasescu-FMI sefia PNTCD. Stiu, dar nu spun cine a fost la negocieri din partea PNTCD….la fel cum stiu dar spun ca mama soacra Costea, care cotiza la PNTCD de ani si ani, a aranjat intalnirea……Bine ca n-a iesit combinatia:))

Vlashca 04-11-2011 - 20:25

@Pena
Cind vorbim de Geoana, vorb de fapt de Mihaela, asa cum, cind vorbim de Boc, de fapt vorbim de Basescu. Sa nu uitam ca putin timp inainte de alegerile din 2008, Prostanacul ar fi dorit sa se duca sa lucreze la FMI, de unde primise o oferta babana, mai ales ca-la vea si pe dragutul de cumnatzel cu un salariu de 25000 de euro la Exim bank. Apoi a aparut si scandalul din presa cu vilutza pe care si-o construia familia lui “dragostea mea” in Elevetia aducind niste muncitori de la stat pe care nu-i platea cu nimic, fiind platiti de stat.

urbos 04-11-2011 - 19:59

Cum apare unu, prostanac, comunist, socialist, antireformist etc, care sa para sau chiar sa sufle in panze naparcii securista de la Cotroceni, cum devine in ochii limbistilor un baiat cel putin cu cateva clase mai bun. Hahaha!
Besiti ma viermilor.

neacsum 04-11-2011 - 19:17

Sa moara coana Miţa daca înţeleg de ce se ceartă lumea pe aici .Că a plecat Geaonă : Ca nu i-a luat şi pe copii ? Că a fost vizită oficială? Că nu a ştiut Guvernul ? Că a fost la fel ca la Băsescu sau că nu a fost ? Vă rog să mă iertaţi, chestiile de decor sunt puţin relevante.O minciună şi o explicaţie de conjunctură poate să aducă şi să de oricine. Bun , vizita era programată de mult si se convenise să facă parte din delegaţie şi cei doi copii, care voiau să profite de realşţiile lui Geoană prin zonă, ca să obţină neşte promisiuni. Că Geoană face separatisme e mai putţin importamnt. Că Băsescu şi serviciile ştiau iară nu contează .Ceea ce contează este că toţi politicienii români caută, umblă şi încearcă să obţină firmanul de domnie din afara ţării, şi nu dau doi bani pe alegeri sau pe populaţia care va vota. Dacă au firman , ştiu că pot face orice , pot fura oricît la vort, sub oprice formă, au liber de la împărăţie. Asta ar trebui să ne intereseze nu cine a ştiut şi ce fel de vizită a fost. Băsescu se ducea oricum data trecută, pentru că trebuia să semneze un contract de milioane de dolari, din care lua şi el un comision. A tinut însă cu tot dinandinsul să fie primit şi de împărat ca să mascheze adevăratul scop şi ca să nu se facă de râs că a fost pe colo şi nu a fost băgat în seamă. A discutat uşor tangenţial şi problema alegerilor, dar până la preşedentie mai e. geoană însă s-a dus să îşi roage cunoscuţii să facă lobby pentru el. Repet însă, grav este faptul că aceste vizite sunt o recunoaştere oficială că voturile se numără la Washington nu la Bucureşti. Iar prostovanii suntem noi , toţi care ne înjurăm pe aici , şi le punem palma ba unora ba altora în timp ce ei merg nu la cumpărături ci la vândut.

urbos 04-11-2011 - 20:03

Problema e ca mataluta insuti nu de asta te ocupi, nu asta te freaca, te freaca cum i-a lasat Geoana cu gura cascata pe aia doi, de fapt tot Opozitia nu te lasa pe matale sa dormi. Lua-ti-ar pensia de tot. Cum cine? Regele Mihai ca el e al mai mare nenorocit si tradator.

ValVerde 04-11-2011 - 20:26

Adinc…!!!

Dar cu Coana Mita ce ai?

Ciu Huhu 04-11-2011 - 19:54

Tre’ musai a iesim toti la vot, la anu, pentru ca Basescu si gasca lui de hoti portocalii sa nu mai poata fura voturile, alegerile!

neacsum 04-11-2011 - 20:09

De acord cu tine ciu hu hu.Trebuie sa iesim la vot ca sa nu fure nimeni.

Ciu Huhu 04-11-2011 - 20:14

Corect!

nimeni 04-11-2011 - 20:38

eu nu fur, ca nu poci!

da zi domle clar, ce comision , ce contract, ce srisoare, ce docoment? efuri, bectel cu hi sau fara, care, cat? cu aprox nu la cinci trecute fix.

neacsum 04-11-2011 - 21:50

Bechel e mizilic coane Fanica. Si ala e semnat d emult, s+au papat banii. Dar contractul cu avioanele s-a semnat acuma, iar comisionul e maricel.

ValVerde 05-11-2011 - 05:21

Cume le mai stii tu, Bibicule !!
Da’ pe ce te bazezi?
Ti-au povestit niste iraquieni?

O Sa ma Bin La Den Ali 05-11-2011 - 10:36

Scria pe undeva prin presa romana , dupa venirea lui Base ca a discutat si problema avioanelor, sau cam asa ceva .

Pribeagul 05-11-2011 - 20:40

Ce-i mai place dlui senator Geoana sa faca unele lucruri pe furis.

S-a dus la rusi si noi, “prostanacii”, n-am stiut. De ce, nu prea stim nici acum. S-a dus la Vintu noaptea, sa nu-l vada nimeni; noroc cu dl Presedinte care le stie pe toate si ni le spune si noua.

Rusii si Vintu nu prea i-au purtat noroc, acum se pare ca isi pune sperantele unchiul Sam.

Ce noroc pe unii, ba au un unchi, ba o matusa… Tamara… 🙂

Cind ai pe cine te baza, poti sa fii insistent, sa nu te consideri niciodata infrint, chiar daca esti prostanac sau ai alte asemenea… calitati.

Ciudat, al doilea om in stat sa umble asa hai-hui, fara sa ne spuna si noua de ce.

Ciu Huhu 06-11-2011 - 06:12

A spus la TV de ce, nu ai fost pe faza, atent.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult