Rădăcinile doctrinare ale social-democrației | Ziua Veche
Acasa Opinii Rădăcinile doctrinare ale social-democrației din România

Rădăcinile doctrinare ale social-democrației din România

scris de Doru Dragomir
20 afisari

Edilul vechii capitale moldave, un tânăr pesedist cu carismă, cu ținută îngrijită, inteligent, mobilat cu retorică bună și plin de speranțe pentru succesul social democrației românești, a cerut abrogarea ordonanțelor care au scos oamenii în stradă și demiterea ministrului justiției Altăîntrebare, domnul cu „Dreptul la bază”, Florin Iordache.

Primarul flecar și răzlețit a atras atenția că ordonanța tridecafobică (cea cu numărul 13) a fost redactată pe genunchi, iar protestele oamenilor (niciodată ieșenii nu au ieșit în număr așa de mare în Piața păzită de colonelul Cuza) sunt cât se poate de normale pentru că cetățenii au ceva de spus, de transmis puterii recent instalate.

Din datele reieșite din Programul PSD, rezultă că acesta este un partid modern, care promovează valorile si principiile stângii democrate și reformatoare și că s-a născut nu printre deținuții de marcă ai închisorii Doftana, azi o ruină, ci din fuziunea revoluționară dintre PDSR si PSDR. Și nu numai atât. Trebuie s-o știe tot poporul că „ideile, opțiunile si acțiunile politice pentru care militează partidul își are geneza în obiectivele Declarației – Program a F.S.N. din decembrie 1989, document politic care exprima voința majorității covârșitoare a cetățenilor de a fi liberi, de a trăi în democrație, pluralism și bunăstare”.   

Păi dacă este vorba de voință covârșitoare, asta înseamnă că în focul loviturii de stat decembriste, orchestrată de cel acuzat de „Crime împotriva umanității”, tovul Ion Iliescu, a fost pusă pecetea roșie pe destinul pesedeului, ca un partid de mase. Și nu dă bine la poporul revoluționabil.

Ca un sanchi imens, fondatorii comuniști ai PSD, ne aburesc în fraze sforăitoare cum că „în egala măsură”, partidul este exponentul intereselor „clasei salariale”, muncitori, intelectuali, funcționari, al „clasei de mijloc”, proprietari si antreprenori agricoli, întreprinzători mici si mijlocii, precum si al tineretului, al femeilor, al pensionarilor, al grupurilor sociale defavorizate. Ce-i drept, e scris fain.  

În realitate, după cum se vede în teren la primul tur de orizont, partidul se sprijină pe o mare masă de manevră alcătuită din proletari (muncitori cu venituri mici, șomeri pensionari și grupuri defavorizate, adică milioane de asistați sociali, intelectuali și bătrâni oameni de cultură proveniți din „comuniștii de omenie”). Marea masă de proletari este răspândită în sudul și estul țării, în județele cu slabe contribuții la bugetul de stat, dar care primesc, în schimb, sume substanțiale de la buget. Drept răsplată, milioanele de proletari români dau voturile în favoarea social democrației.

Și, într-un final vibrant, ni se mai spune în Program că PSD-ul este continuatorul modern al valorilor si tradițiilor mișcării social-democrate din România precum si a idealurilor Revoluției din decembrie 1989. Fals.

Adevăratul document care ar fi trebuit să stea la baza programelor tuturor partidelor românești înființate după 1990, fie de dreapta fie de stânga, este „Proclamaţia de la Timişoara,, document politic născut din durerile și sângele Revoluției din Decembrie 1989.

Această Proclamație ataca tocmai „democraţia originală” care se instaurase insidios, mincinos, în ascuns sub guvernarea FSN, fructul politic stricat al Declarației – Program a F.S.N. din decembrie 1989. Această Declarație-Program fesenistă a fost virulent contestată atunci, ca și acum (vezi Piața Victoriei a anului 2017). Timișorenii arătau încă de atunci cum la umbra acelei „democrații originale” protestatarii erau supuşi violenţelor, singura televiziune de stat era aservită total puterii feseniste, partidele de opoziţie erau înfierate şi minimalizate, Ion Iliescu era înfăţişat drept erou al revoluţiei şi toţi cei care-l contestau erau acuzaţi că n-ar fi participat la revoluţie sau că nici nu trăiseră în ţară („n-au mâncat salam cu soia”). În guvernul fesenist erau instalate, în fotolii de decizie politică, persoane compromise despre care se știa că participaseră la reprimarea revoluţiei. Majoritatea dintre acești criminali, primesc de la statul român, furat de feseniștii roșii, pensii care întrec orice măsură. Mass-media bucureşteană aservită noi puteri se străduia, și ea, pe atunci, să minimalizeze rolul Timişoarei în izbucnirea Revoluţiei Române și să sublinieze că acest mare eveniment a fost făcută doar de Ion Iliescu,  fondatorul FSN și ulterior potențial infractor politic de anvergură.

Prin urmare, doctrinarii social democrației lui Dragnea, așază, la baza PSD,  Declarația-Program a FSN, documentul cel mai contestat de întreaga suflare românească și, pe deasupra, foarte otrăvitor. O mare bilă neagră fesenistă pentru democrație.

În martie 1990, se înfiera la Timișoara „fascismul roșu”, denumire metaforică pentru național-comunismul ceaușist, în timp ce în Piața Victoriei, 2017, se scanda, la minus 10 grade, „jos cu ciuma roșie”, o altă denumire metaforică ce desemnează social-democrația condamnatului Dragnea, ajuns, prin naivitatea proletarilor săi, președinte de partid.

Ni se ilustrează fără peredea, că ce se naște din pisică șoareci mănâncă.  Înțelepciunea populară îmbracă perfect nu Programul Politic al PSD, ci pe liderii corupți ai momentului, lași și mincinoși. Șmenarii pesediști au furat pentru a doua oară puterea în România. Ei încearcă, printr-un program compilat și falsificat să-și ascundă vinovățiile istorice de gestionare a destinelor României. Programul conține și unele concepte furate din alte doctrine de partid și înserate în pagină prin formula copy – past-ului, tradusă apoi prin termenul „modernizare”, spre a-i atrage pe ignoranții de tipul celor ce demonstrează, pe bani, la Cotroceni.

Comuniștii, topiți în PSD, au uitat cum timișorenii, încă din primul articol al manifestului lor anticomunist, subliniau că adevăratul scop al Revoluţiei Române este  înlăturarea regimului comunist, și nu numai a regimului dictatorial instaurat şi întreţinut de cuplul „veşnic” al Ceauşiştilor.

Aceleași dorinți le repetă tinerii protestatari adunați sub semnul iernii, cu zecile de mii, zile și săptămâni de-a rândul, în Piața Victoriei și în mai toate marile orașe ale țării.

Ce nu cunosc mulți dintre românii boierului penal Dragnea, este adevărata practică a partidului lor, de tip cazon, neînscrisă în Program, ci în ADN-ul politic al liderilor lor, în gândirea și comportamentul lor delirant de prea multă putere, infuzat, la greu, cu deșeurile politice staliniste, recuperate din farmacia bolșevică a lui Iliescu, Brucan și companionii.

Iată mostra:

„Partidul nostru este un partid social democrat. Aceasta înseamnă că el are un program (scopurile imediate și finale ale mișcării) al său propriu, o tactică (metode de luptă) proprie și principii organizatorice (forma de unire) proprii. Unitatea de vederi în chestiunea programului, a tacticii și felului de organizare constituie temelia pe care se pregătește partidul nostru. Numai această unitate de vederi îi poate uni pe membrii partidului într-un singur partid centralizat. De îndată ce se năruie unitatea de vederi, se năruie și partidul.  Prin urmare, poate fi numit membru de partid, numai acela care adoptă în întregime programul partidului, tactica și principiile de organizare ale partidului. Numai acela care a studiat îndeajuns  și a adoptat în întregime vederile partidului nostru, în ceea ce privește programul, tactica și felul de organizare, poate fi în rândurile partidului nostru și, odată cu aceasta, în rândurile conducătorilor armatei proletarilor.

Dar oare este suficient pentru un membru de partid numai să adopte programul partidului, tactica și principiile lui organizatorice? Ar putea fi oare un astfel de om denumit conducător adevărat al armatei proletarilor? Evident că nu! E îndeobște cunoscut, în primul rând, faptul că sunt destui flecari pe lume , care vor adopta cu plăcere programul, tactica și principiile organizatorice ale partidului, dar care nu sunt capabili de altceva decât de flecăreală. A da unui asemenea flecar denumirea de membru de partid (adică de conducător al armatei proletarilor), ar însemna să profanezi tot ce are partidul mai sfânt! Și apoi, doar partidul nostru nu este o școală filozofică sau o sectă religioasă. Nu este oare partidul nostru un partid de luptă?  Și dacă lucrurile stau așa, nu este de la sine înțeles că o adoptare platonică a programului, tacticii și a principiilor organizatorice ale partidului nu e în măsură să satisfacă partidul nostru, că el va pretinde fără îndoială oricărui membru al său realizarea principiilor adoptate? Cine vrea, prin urmare, să ajungă membru al partidului nostru, el trebuie să înceapă să realizeze aceste principii, să le traducă în viață.

Nu în zadar se spune că partidul nostru este o organizație de conducători,  clar că nu poate fi considerat membru al acestui partid, al acestei organizații, decât cel ce activează  în această organizație, cel care, prin urmare, se simte obligat să-și contopească dorințele cu cele ale partidului și să acționeze împreună cu partidul”. (I.V. Stalin, Opere, vol. I, ed. P.M.R.1948, pag. 64-66.)

După modelul doctrinei staliniste, primarul Chirica, a fost repede băgat în boxa acuzaților de către pesediști și pesedistele cu mintea translatată în uter, cu toate că tânărul politician spunea, în apărarea sa, că „vremea măsurilor staliniste a încetat în 1989. Dacă PSD este egal Liviu Dragnea, atunci eu nu mai am nimic de comentat”. Eu ce să zic ? Mă raliez tăceri primarului.

Primarul va fi executat fără milă. El nu merită a fi un conducător de proletari, ci doar cei inițiați, supuși și îndoctrinați iliescian, brucanian, deoarece ieșirile sale „flecare” și atitudinea sa de „răzlețire”, arătate public, au avut ca viză directă partidul și cum PSD este egal Liviu Dragnea, nu mai avem ce trâmbița.

După cum ne anunță, doctrinar, autorii Programului PSD, acesta este un partid social-democrat postrevoluționar, modern, așezat cu fața către viitor, un partid european, cunoscător al realităților naționale, predispus  spre  schimbare si dezvoltare socială, apărător și promotor al democrației, deschis reformei în toate compartimentele societăţii româneşti, aplecat spre cetățenii nevoiași, sindicate și intelectuali, ceea ce este corect. Dar, ce te faci când la tastatura partidului, atât la centru cât și în teritoriu stau boierii de rang înalt și dinupăturicii roșii cu gândire nici măcar ceaușistă, ci pur și simplu stalinistă?

Oricând, acest partid ar putea forma un guvern cu oameni devotați, responsabili, vizionari, integrii, păstrători ai valorilor democrației și statului de drept, cultivați politic, apărători ai neamului românesc. Aceste elite pesediste adevărate nu pot accede la funcții și demnități publice înalte, pentru că actualii lideri, profund corupți, nu au nevoie de caractere și inteligențe înalte, formate în școli apusene, deoarece nu le pot fi dominate și manipulate conștiințele. De aceea, este preferat, la numirea pe funcții de conducere etatice înalte, principiul comunist potrivită căruia, nu contează că ești prost, capeți mintea după post. Priviți marile figuri din guvern și administrația publică și îmi veți da dreptate.

Primarul Iașilor, ca și alți pesediști tineri sau bătrâni, nu vor avea nicio șansă de apărare în procesul execuției lor politice, fiindcă în spatele deciziei de partid stau  personaje grele, masculine și feminine sulemenite, compromise și cu mintea rătăcită. Pentru ca acest partid să dea certitudinea existenței sale după tipare moderne, europene, cu adevărat social democrate, și nu unul care să semene cu o organizație militară, are de făcut trei lucruri fundamentale: instaurarea unei reale democrații de partid, rescrierea fără remușcări a istoriei partidului prin  delimitarea de Ion Iliescu, rejectarea din efectivele partidului a tuturor ticăloșilor, condamnaților, precum și a lichelelor putred de bogate și extrem de influente. Deci, PSD, are nevoie de o profundă reformă în partid, iar această uriașă mișcare ar putea revoluţiona întreaga țară, căci va recâștiga, la modul absolut, încrederea tuturor cetățenilor, foarte mulți dintre ei cu vederi social democrate  autentice.

Dacă nu o face în timpul cel mai scurt, acest mare partid de stânga românesc va dispare de lăcomia propriilor monștri, travestiți în lideri, și nu va mai putea fi recuperat niciodată. Deja străinătatea l-a pus la index.

Se vede foarte limpede că protestatarii nu contestă PSD, ci pe liderii lui și ai aliaților politici, dovediți a fi compromiși, corupți, fără credibilitate, analfabeți și iresponsabili în materie politică, unii dintre ei ducând trădarea națională la rang de virtute. Protestatarii vor un alt guvern și un parlament care să îmbunătățească legislația anticorupție. Vor mai multă democrație, o administrație curată și eficiență. Iar, dacă stai să te gândești, nici nu cer prea mult.

Și ca s-o spunem până la capăt, toate partidele politice românești ar trebui să preia această stare de spirit a protestatarilor, s-o exploateze în operațiunea urgentă de reformare conceptuală a programelor lor, o starea care s-o întrebuințeze ca pe un bisturiu performant în acțiunea de chiuretare a clasei politice, de înnoire a lideranței, de înlocuire rapidă a Vechiului cu oameni de substanță politică nouă, curajoși, responsabili și cu vocație europeană. Românii au prins gustul lecturii Constituției României, legea fundamentală aflată deasupra tuturor puterilor (legislativă, executivă, judecătorească) și nu mai pot fi amăgiți sau mințiți sub nici un motiv.

În profunzimea sa, acest popor are o sănătate civică de invidiat și poate să se recomande străinătății într-o altă ipostază: ca doritor și iubitor de democrație autentică.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult