Regalul academic al lui Mircea Maliţa | Ziua Veche
Acasa Opinii Regalul academic al lui Mircea Maliţa

Regalul academic al lui Mircea Maliţa

scris de Ion Petrescu
2 afisari

După furtună iese soarele? Asta este întrebarea pe care mi-am pus-o la Brăila, în prima zi din noiembrie, într-un cimitir unde o mulţime de oameni conduceau, pe ultimul drum, un  conaţional ce a avut o singură funcţie publică – capacitatea de a fi un excelent comunicator cu semenii săi, simpli cetăţeni, de pe malul Dunării.

Ion PetrescuOmul trecut dincolo de Styx mi-a plăcut pentru cumsecădenia lui, fiind a patra fiinţă dragă, plecată dintre cei vii, în ultimele patru luni. Când ai parte de asemenea lovituri succesive, te uiţi la cer, îl vezi înnorat şi aştepţi să mai vină o nouă tornadă. Ceea ce s-a şi întâmplat, la modul propriu, pe şoseaua spre Bucureşti, dominată de întuneric, rafale de ploaie şi rotocoale de apă stârnite de viteza extremă a marilor TIR-uri, deloc sensibile la autoturismele pe lângă care treceau, cu o indiferenţă notabilă.

Ei bine, acolo, printre crucile ridicate până şi pe foste alei, am primit telefonul, de la directorul Vasile Simileanu, ce mi-a creat şansa, în dimineaţa următoare, de a fi, în Aula Academiei Române, chiar de ziua mea. Un detaliu important, de vreme ce am avut parte de un show academic de zile mari, al cărui moment electrizant este datorat aurului cenuşiu, al lui Mircea Maliţa.

Când s-a ridicat să meargă, de la masa sa de academician, spre tribuna poate prea înaltă, pentru statura sa, oarecum copleşită de cele văzute, în cei 85 de ani de viaţă, privitorii din sală erau mai degrabă curioşi să vadă ce şi cum va spune, decât atenţi la paşii săi înceţi, de om sprijinit în toiagul propriei înţelepciuni.

Din prima secundă a instalării la pupitru, sala a simţit că  era dominată de un  spirit ironic, amical, cald, capabil de incursiuni menite a invita la reflecţii deloc anticipate. Ce căutau, Mircea Maliţa şi atâţia distinşi academicieni şi alţi oameni de bună credinţă, sub cupola Academiei? Într-o manieră inedită marcau, cu propriile alocuţiuni,  15 decenii de diplomaţie românească.

Vocea celui de la tribună a electrizat, de la bun început, conaţionalii din faţa sa: „Ce făcea Cuza, la 1862, când semna actul prin care se crea o instituţie pentru diplomaţie? Ce construcţie realiza Cuza Vodă? Vroia un stat românesc!” !” Dar Alexandru Ioan Cuza ştia că încă nu eram un stat, fiind supuşi atunci turcilor. Însă, la 1862, domnitorul Cuza a pus, în istorie, „ştampila confirmării unei diplomaţii bune, una care exista, la români şi fără stat.”

Din acel moment, oratorul a luat în stăpânire totală sala! El le-a reamintit iubitorilor de adevăr că tocmai cetăţeanul este proprietarul statului.  Statul fiind – afirma Mircea Maliţa – “cea mai splendidă creaţie a omului!” Numai că, avertiza academicianul, românii trăiesc în zona descalificării conceptelor! Iar înaintaşii noştri au trăit drama pierderii războiului, ceea ce a condus la un stat mutilat, apoi captiv unei alianţe generate de cel mai puternic. Un stat care a cunoscut atâtea dictaturi. Un stat furat. De puteri străine. Şi de lideri haini.

Îi priveam mâinile, care se ridicau, succesiv, în aer. Privirile, cu care ridicase spre el până şi ochii academicienilor de aceeaşi vârstă. Acum uşor surâzători, la vederea celui mai dinamic orator, dintre ei. Nu făcea pauză. Ştia să crească tensiunea aşteptării. Anunţa un personaj important. Vorbea despre el. Nu îi rostea numele. Fiecare, din sală, făcea tot felul de presupuneri. Părea că i-a uitat prenumele celui despre care vorbea. Se uita pe hârtii. Căuta. Dar nici vorbă de aşa ceva!

Când a rostit următoarele cuvinte, sala a înţeles instantaneu trimiterea: “Neculai Milescu Spătaru. Cel care, prin tenacitate şi subtilitate a ajuns în China.” El a fost unul dintre diplomaţii temerari, care a desluşit ce se află dincolo de cunoaşterea frustrantă a personajelor politice şi a nuanţelor deciziilor acestora. Apoi, oratorul Mircea Maliţa s-a jucat cu…sala. Uluind-o:”Inteligenţa este mai răspândită, în lume. Înţelepciunea? Mai rar. Inteligenţii au probleme cu justiţia! Înţelepţii? Nu.”

Aplauze la scenă deschisă! El, spiritul tutelar, a pledat pentru evitarea exagerărilor. Asta deoarece, de fiecare dată când s-a exagerat ceva începe…ruşinea. Eşecul. “În lumea asta se exagerează enorm – a ridicat degetul spre tavan, distinsul vorbitor -, existând extremişti de stânga, de dreapta şi chiar de centru. Ce face un extremist, în acest caz? De pildă… criză financiară!  Face o criză economică mondială. Îmbolnăveşte comunitatea umană.” Apoi a reamintit calitatea esenţială a unui diplomat, de-a lungul vremurilor. Nu este un exaltat. Nu sare în sus. Şi l-a citat pe generalul Charles de Gaulle, care ironiza astfel o anumită stare de spirit:”Sare ţapul în sus şi strigă: Europa! Europa!…Şi nu se întâmplă nimic!”

Printr-un salt înapoi, neaşteptat, în istorie, s-a referit ulterior la arta lui Constantin Brâncoveanude a ţine, concomitent, în aer, patru bile.” Fiecare fiind o relaţie. Cu imperiul otoman, cu Rusia ţaristă şi imperialii austrieci, precum şi cu boierii din ţară. Când aceştia l-au trădat şi-a pierdut tronul, familia şi capul. Afirmaţia fiind validată, din decembrie 1989 încoace, de câteva ori, în formule moderne…

Apoi, Mircea Maliţa a folosit bastonul propriu pentru a explica, mai concret, stilurile unor diplomaţii – precum cea rusă şi arabă. Finalul provocând hohotele de râs ale sălii: “Stilul diplomaţiei româneşti? Românul le studiază pe toate celelalte stiluri. Şi le aplică pe rând, când trebuie!” Diplomaţia fiind, în viziunea înţeleptului român, singura alternativă pentru un stat mic, care, în momentele sale, de cotitură istorică, şi-a consfinţit viitorul prin tratatele semnate după conferinţele de pace.

De la ministrul de externe, prezent în sală, la preşedintele Academiei Române, toţi au simţit supremaţia spiritului conaţionalului care a plecat apoi de la tribună, încet, sprijinindu-se în baston, sobru, cu privirile spre măsuţa ce îl aştepta, imun la ropotele de aplauze. El fiind Arhiva Vie a Diplomaţiei Române.

După furtună iese soarele.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult