Exista in fiecare judet al Romaniei o sectie DNA la nivel local care, teoretic, ar trebui sa se ocupe de starpirea coruptiei din zona respectiva.
Pana in prezent, procurorii din cadrul DNA judetene au mancat banii degeaba, neavand nicio realizare concreta in procesul de starpire al coruptiei. Au mai scos capul din cand in cand, pe ici, pe colo. Este adevarat ca nici marele DNA de la Bucuresti nu a facut mare branza pana in prezent, pentru a constitui un exemplu pentru filiale. Inexplicabila resuscitare a DNA din ultimul an se pare ca a insuflat curaj si procurorilor locali. La Ploiesti sunt anchetati in prezent cativa mari ‘’granguri’’ acuzati de fapte grave de coruptie. Orice actiune initiata de breasla procurorilor nu multumeste pe deplin ” prostimea”, deoarece in mentalul public persista o intrebare legitima: de ce aceste actiuni ale DNA sunt initiate atat de tarziu, dupa ce s-au furat sume uriase din banul public?
Banuiala incoltita in mintea cetatenilor, legata de activitatea pompieristica a DNA, se adanceste pe zi ce trece. Se contureaza tot mai mult imaginea unui DNA institutional introvertit, care nu actioneaza la cerinta expresa a interesului public, ci, in conformitate cu posibile interese obscure. Ca si celelalte institutii ale statului roman, DNA este beneficiara unei inmagazinari treptate si ascendente de date secrete si compromitatoare, despre oameni si institutii. Abuzul pe care il fac procurorii consta in folosirea discretionara a acestor date si informatii. A circulat si mai circula inca in lumea procurorilor o sintagma ipocrita, prin care, acestia motivau neimplicarea intr-un anumit dosar de coruptie grava, astfel: ”Nu exista un interes pentru anchetarea acestui caz!”
Din partea cui nu exista acest interes, nu se specifica niciodata, pentru ca devoaland acest “vames” de interese, ar fi insemnat ca procurorii sa recunoasca comiterea unui abuz in serviciu, discreditandu-se. In general, considerand aceasta institutie cvasi-perfecta, cadem intr-o gresala ireparabila. DNA nu se identifica niciodata cu imaginea in general pozitiva, existenta in mentalul colectiv, din simplul motiv ca acolo isi desfasoara activitatea, tot niste oameni. Care sunt supusi permanent greselilor, prin insasi natura firii umane. In cv-ul niciunui procuror, nu se mentioneaza daca acesta este bine intentionat sau rau intentionat. In exercitarea actului de stabilire a adevarului procurorul depinde in principal de constiinta lui, de cat de curata este aceasta sau nu. Ne aflam in fata unei lumi impredictibile, ale carei manifestari nu le putem intui niciodata, la adevarata lor intensitate. Faptul ca activitatea procurorilor este practic incontrolabila si de necontestat, le confera acestora o dimensiune in plus fata de ceilalti membri ai societatii, “ dimensiunea procuroriala”, care musteste de ingamfare si egoism, care ii apropie- in mintea lor!- de statutul de semi-zei.
La modul ideal, toate institutiile de forta ale statului ar trebui controlate de catre cetatenii statului respectiv, pentru a nu se ajunge la o exacerbare a puterii. In viata de zi cu zi, acest lucru, nu se intampla niciodata. Celebra expresie check and balance, inventata de americani, ramane in esenta doar o utopie, pentru ca niciodata nu poate exista un echilibru, cel putin satisfacator, intre anumite entitati functionale. Perioada pe care o traversam in prezent este caracterizata de dominatia evidenta a vietii publice de catre DNA. Se spune chiar ca actuala clasa politica din Romania va fii “epurata”, sau chiar inlocuita in parte, prin actiunile acestei institutii. Aceasta tendinta nu este corecta, deoarece, clasa politica ar trebui sa se purifice si sa se schimbe, prin ea insasi. Intodeauna cei care au putere, trag sforile, acestea fiind trase in interesul acestora. Betia puterii este atat de mare, incat, procurorii DNA aflati in slujba adevarului, nu se afla in acelasi timp si in slujba cetatenilor. Acesti oameni nu au reusit sa convinga pana in prezent ca se afla atat in slujba adevarului cat si in slujba cetatenilor. In aer pluteste o banuiala permanenta, cum ca aceasta institutie lucreaza pompieristic, dirijate de forte obscure, din afara institutiei respective.
Acest stil de munca, caracterizat prin inconsecventa si prin rea credinta, sau prin ascunderea adevarului, aproprie DNA de procuratura de tip stalinist, transformand DNA intr-o institutie ermetica si imprevizibila, care poate oricand sa promoveze dosare dupa bunul plac. Ca institutie reprezentativa a poporului, Parlamentul ar putea inlatura aceasta situatie anormala, prin adoptarea unor legi clare, hotarate si functionale. Pentru aceasta ar trebui sa existe o vointa politica reala de a “pune DNA cu botul pe labe!” E greu sa manifesti o astfel de dorinta in conditiile in care exista un numar mare de parlamentari penali si un numar la fel de mare de parlamentari care au dosar in asteptare la DNA. In aceste coditii, in care nici cetatenii, nici Parlamentul nu au puterea de a interveni pentru a crea un cat de cat acceptabil check and balance, s-ar parea ca singura solutie pentru a iesi din acest cosmar este sa devenim cu totii niste tampiti si sa admitem ca putem avea incredere in justitia din Romania. Desi despre expresia ”Am incredere in Jusitia din Romania!” se poate presupune ca este folosita doar de catre cei care au “creierele spalate”, se poate spune ca aceasta reprezinta un trend impus de cei care o folosec. Cine va adopta aceasta expresie va scapa , cel putin pentru o vreme, de dubito si de cogito. Va trai fericit, chiar daca va fi considerat- de catre delatori, bineinteles!- un idiot.
