Acasa Opinii Reţeta a la Simona Halep

Reţeta a la Simona Halep

scris de Marin Neacșu
10 afisari

Simona Halep s-a acoperit din nou de glorie ieşind din turul doi de la Roland Garros. Aşa se întâmplă când faci mai mult reclamă şi mai puţin sport.

Marin-Neacsu-266x300Totul a început în momentul în care Simona a boicotat meciul cu Canada din Fed Cup, pentru a se pregăti pentru Porche-ul lui Ion Ţiriac de la Stuttgart. În echipa Fed Cup nu a jucat, a zis că se pregeste pentru Stuttgard. La Stuttgart a dat-o cu oiştea în gard.
Apoi a spus că se pregăteşte pentru Madrid, un alt turneu al lui Tiriac unde spera să facă plici. A ieşit din turul întâi. După înfrângere, Simona declara plină de sine: “Am pus prea multă presiune pe mine şi de aceea nu am putut controla situaţia şi meciul. M-am gândit prea mult că trebuie să câştig meciul şi să repet performanţa de anul trecut şi am greşit. Acum ştiu cum să gestionez situaţia şi nu vreau să mă întristez pentru că am pierdut. Am învăţat că trebuie să mă relaxez atunci când ştiu că am de apărat puncte importante. Acum, după această înfrângere, nu mai simt nici o presiune. Nu îmi mai pasă de rezultate. Vreau doar să fiu relaxată pe teren şi să mă bucur de tenis.” Ciudată strategie, probabil aşa spune şi Ţiriac, când ratează un mistreţ la Balc: “Relaxează-te Ioane, îţi aduc gonacii altul în bătaia puştii, că doar pentru asta sunt plătiţi.”
Şi ca să arate că turneul nu a avut cine ştie ce miză pentru ea, Simona mai declara: “Nu mă interesează în mod deosebit dacă Maria Şarapova mă va depăşi din nou în clasament. Topul WTA nu este aşa important pentru mine. Cheia este să câştig cât mai multe meciuri şi să mă impun în turneele importante, dacă e posibil.”
Păi, Madrid nu a fost important? Nici Stuttgart? Atunci de ce nu a participat la Fed Cup, că nu mai înţeleg nimic. Atunci care este important?

Ce a învăţat din Madrid, s-a văzut la Roma. Deşi a spus că important este de fapt turneul de la Roma, avanpremiera celui de la Roland Garros, la Roma alte belele. Ajunsă acolo, Simona declară că totul e ok, inclusiv mâncarea. Bine aşa, măcar a mâncat bine fata. Şi a mâncat bine… bătaie. Cu gândul la semifinala de care se temea cu Şarapova, a ieşit din sferturi cu Navarro. C-aşa-i în tenis! Martina Navratilova, un fel de Carla Suarez ieşită la pensie, declara că nu înţelege jocul, atitudinea şi evoluţia lui Halep. „Halep avea nevoie de un antrenor care să fie lângă ea. E deja prea mult! A rămas fără benzină, a jucat cel mai prost tenis la finalul meciului. Emoţional a fost răvăşită. Avea nevoie de un om care să fie lângă ea, asa cum s-a întâmplat în cazul Carlei Suarez Navarro.”
Numai Simona noastră nu îşi făcea probleme, că doar nu i se reziliase contractul cu Dedeman. Merg la mamă la tigaie şi să te ţii antrenamente, că doar „primul turneu acasă l-am câştigat”, şi-a spus probabil Simona, încurajată de Ion. Roland Garros scria pe ea, că doar fusese finalistă în 2014. Numai că socoteală de la tigaie nu se potriveşte cu cea de pe zgură şi uite aşa a ieşit din turul doi, ca să nu se mai întrebe cu cine va ajunge în semifinală.Nu a ştiut bancul cu zgura.  Şi de data asta Simona găseşte explicaţii şi ne asigură că acum totul este ok, să stăm liniştiţi: „Înainte de Roland Garros, am luat o decizie împreună cu staff-ul meu tehnic, pentru a-mi îmbunătăţi jocul. Am încercat la antrenamente să dau mai tare în minge, să am lovituri mai puternice. Acum îmi dau seama că nu e stilul meu, că nu mă caracterizează şi, de aceea, cred că voi reveni la jocul cu care mă simţeam confortabil, adică cel de dinainte”, (dinainte de Ţiriac sau de Hristos?) Bun aşa! Cu aşa staff, să tot cobori de pe locul 2 pe locul 5.
Cum e turcul şi pistolul. Cine a învăţat-o pe ea că înaintea unui turneu de Grand Slam îţi schimbi tactica, loviturile, stilul fără a verifica eventual dacă “te prinde”? Şi când îşi cumpără o pălărie, cred că mai întâi se uită în oglindă să vadă cum îi vine, dar la tenis nu se pune. Nici Ion nu îşi schimbă muniţia aşa, nu ia alice de raţe când pleacă la mistreţi.
Dar nu e nimic nici de data asta, viaţa merge înainte, contractele cu Dedeman la fel şi  după 4 eşecuri de răsunet, Simona spune că „nu e sfârşitul lumii”. Aşa e, nu e sfârşitul, se poate să fie doar începutul. Începutul sfârşitului unei cariere care se anunţa promiţătoare şi aşa era până a intervenit Tiriac cu strategiile lui publicitare, cu fraţii Dedeman şi sfaturile lui de expert. Se pare că nici Roland Garros nu este un turneu important pentru Simona şi staff-ul ei tehnico-ştiinţifico-culinar.
Şi pentru ca cercul să se încheie tot cu Fed Cup, locul de unde i s-au terminat bateriile Simonei, Begu şi Mitu, care au câştigat în Canada, au trecut în turul trei la Roland Garros. Le-a adus Fed Cup „ghinion”. Dacă vor continua să dea dovadă de seriozitate şi se antreneze pe teren, nu la perete, cu racheta nu cu tigaia, cele două nu au nici o şansă să fie remarcate de Ţiriac şi să facă carieră. Treaba lor, eu le-am spus.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult