Romania ca o crima si Justitia televizata

De douazeci de ani in Romania dreptatea se face la televizor, in spectacole regizate. Totul a inceput cu crima care se afla la temelia Romaniei de dupa 1989. O Romanie construita pe de o parte la televizor, de ochii poporului, dublata de o Romanie tenebroasa, unde se scriu scenariile si se dau sentintele. Romania din fata ecranelor are permanent impresia ca face parte din evenimente, iar sforarii culiselor isi vad de treaba. La mijloc, jurnalistii – unii dintre ei pacaliti de “libertatea cuvantului”, restul platiti bine. De la varful de credibilitate din 1989, dupa 20 de ani de impartire simulata a dreptatii pe ecrane si prin ziare, jurnalistii constata acum cu tristete ca nu prea mai sunt bagati in seama. Insa continua sa imparta dreptatea la televizor.

In decembrie 1989 nu a fost o revolutie – a fost un spectacol televizat. Din 23 de milioane de romani doar cateva zeci de mii au participat direct la evenimente, au iesit in strada “sa moara pentru libertate”. Restul romanilor au vazut revolutia la televizor, cel mai tare reality show posibil, dupa zeci de ani de doua ore de proslavire a partidului si a conducatorului iubit. Romanii si-au facut revolutia din fotolii si canapele. Televizorul a devenit legatura romanilor cu lumea reala – majoritatea nestiind de “Mircea fa-te ca lucrezi!” si “regia de platou”. “Ati minti poporul/ Cu televizorul!” a fost un strigat de disperare care a constatat cu tristete ca oamenii au pierdut legatura cu realitatea. “Prima revolutie televizata in direct” nu ar trebui sa fie un motiv de mandrie, ci o rusine nationala.

De la dictatura carlista incoace din Romania a disparut Justitia. Carol al II lea a venit la putere incalcand legile tarii care ii interziceau sa mai ocupe tronul si si-a intemeiat regimul pe crima, ucigand in afara Justitie sute de oameni. Putina lume vorbeste de acest lucru si de socul suferit de societatea romaneasca in anii ’30, cand legionarii erau impuscati fara judecata si cadavrele lor erau scoase in strada pentru a inspaimanta. Ce garantii ale unui stat de drept mai puteau exista cand vedeai oameni nejudecati zacand in strada cu sangele inchegat scurgandu-li-se din gura? Nimic nu l-ar fi impiedicat pe Carol al II lea sa-i dea pe legionari pe mana Justitiei care sa-i condamne pentru faptele lor conform legii. In Marea Britanie miscarea de extrema dreapta British Union of Fascists a fost scoasa in afara istoriei prin intermediul tribunalelor si al legilor, nu al asasinatelor extrajudiciare dupa modelul leninist. Regimul comunist a venit la putere in Romania la adapostul tancurilor sovietice, ucigand si aruncand in inchisori sute de mii de oameni dupa acelasi sistem extra-judiciar. Modelul a inceput sa implice si presa: scria Silviu Brucan un articol la Scanteia in care demasca oribilele crime taraniste, iar cei pomeniti in ziar infundau puscariile a doua zi. Nu degeaba batea Ceausescu moneda pe “ordinea si legalitatea socialista” – isi amintea perfect de comunisti ca Lucretiu Patrascanu care au zacut ani in sir in puscarii fara sa fie judecati si au murit impuscati in ceafa in urma unui proces inscenat, fara sa aiba parte macar de un pluton de executie.

Romania carlista si Romania comunista au fost cladite pe crime. La fel, Romania de dupa 1989 a fost cladita pe crime si pe sange. Pe sangele celor impuscati fara rost la Revolutie (cine a tras? cine a dat ordinul sa se traga? – nu s-a aflat nici dupa 20 de ani) si pe sangele lui Nicolae si Elena Ceausescu. Sangele celor masacrati in piete a trebuit sa bage spaima in oameni, iar sangele lui Ceausescu a fost necesar pentru a da oamenilor sentimentul ca s-a facut dreptate si a-i lega intre ei pe cei care au participat la complot.

Romanii au vazut la televizor procesul si executia lui Ceausescu si au fost multumiti. Nu au dat nici o importanta faptului ca au vazut o inregistrare si ca procesul a fost regizat in tenebrele unei cazarme. Dreptatea se facuse la televizor. De atunci in permanenta dreptatea se face la televizor. Tribunalele si institutiile statului au devenit simple birouri care plimba hartii. Deciziile se iau departe de ochii lumii, iar parafa “s-a facut dreptate!” este pusa in emisiuni – in direct de data aceasta. Comentatorii de televiziune au devenit judecatori, procurori, avocati – si schimba intre ei aceste haine fara cea mai mica remuscare. Azi procuror pentru un om politic, maine avocat pentru altul – nu conteaza! – totul e sa fii in direct, sa condamni sau sa aperi, dar sa fii in direct. Sentintele televizate curg una dupa cealalta, intr-o infinita repetare a procesului regizat al Ceausestilor si in asteptarea unui vot al poporului care sa confirme justitia televizata. Bineinteles, nu mai curge sange la televizor (desi unii realizatori si-ar dori asa ceva de dragul ratingului) insa Romania in continuare nu este condusa de legi si tribunale, ci de regizori de platou, moderatori, comentatori si papusarii din spatele lor.