Ne plângem, pe bună dreptate, de tot ce ne exasperează în România. Să vedem însă și partea bună a situației și turnanta extrem de optimistă care se anunță:
1. În ciuda unei guvernări execrabile și vicioase, România a avut creștere economică și șomaj mic. Creșterea continuă. Asta înseamnă că economia nu este integral afectată de politic. Avem cel mai mare PIB din istoria țării – 240 mld $ (în 1992, aveam 20 mld $). Suntem, global, de 12 ori mai bogați decât în primii ani ai tranziției. Ne-am desprins clar de zona estului sovietic (Ucraina, de două ori mai populată, are jumătate din PIB-ul României) și ne apropiem de vecinii din Vest (Ungaria avea PIB-ul mai mare ca noi, acum producem cu 90 mld $ mai mult în fiecare an, cât Cehia, iar creșterea noastră economică este mai mare decât a lor).
2. Partidul Sub-Dezvoltării, PSD, este mai jos ca niciodată și va pierde guvernarea. PSD va fi ratat președinția țării din 2000 până în 2024 și probabil nu o va mai câștiga niciodată. Sunt șanse bune ca pe ruinele vechii politici a tranziției să se ridice o nouă stângă, mai feroce ideologic, dar mai liberală și mai puțin coruptă economic (USR) și o dreaptă a valorilor, a cărei doctrină o generăm constant, pro bono, de aproape un deceniu. România pare ferită de extrema stângă și de extrema dreaptă. Politic, intrăm deci într-un nou ciclu, mai fast.
3. România este la capătul a 74 de ani de pace neîntreruptă, a cunoscut 30 de ani de tranziție democratică de la comunism, și-a atins obiectivul de țară, aderând la lumea liberă și prosperă, UE și NATO. Nu numai atât, dar importanța strategică a României a crescut, grație seriozității cu care am tratat alianța militară cu SUA în Afganistan și în alte locuri. Pe fondul degringoladei totalitare din Rusia și Turcia, România devine tot mai importantă în zonă.
Un joc bun cu SUA, UK și Polonia o va profila și mai mult ca bastion al apărării civilizației euro-atlantice. Niciodată România, deșirată în 1916 și 1940, nu a fost mai sigură.
Suntem deci într-un excelent context, cu perspective de creștere economică, reformă politică și întărire a profilului geo-strategic.
Ceea ce se vede la nivel macro, nu se simte întotdeauna și la nivel micro. Starea de spirit a oamenilor e proastă, respectul de sine e scăzut, identificarea cu destinul națiunii e slabă, iar încrederea în viitorul țării e mică – deși realitatea ne spune că ar trebui să fie taman pe dos.
În acest moment, România are nevoie mai mult decât oricând de încredere și optimism, de creștere demografică, de stoparea hemoragiei emigrației, de întoarcerea creierelor și a brațelor. Acestea nu pot fi obținute artificial, cum cred naționaliștii, prin discursuri și parade, fanfare și Cântarea României, ci trebuie să apară la fel de natural cum s-a instalat depresia. Nu e destul să trâmbițezi mândria de a fi român – aceasta trebuie să vină de la sine.
Firește, cei care au obiceiul de a privi în trecut, remarcă fără dificultate imensul succes istoric, economic, de civilizație și cultural al României, care continuă, deși a fost puternic afectat de comunism și putea fi mai rapid în tranziție. Tocmai fiindcă mă uit în urmă, pot privi înainte cu încredere!
