Se spune ca nu exista colt din lume, unde sa nu gasesti un roman. Desi motivele emigrarii par a fi aparent diverse, inceputul acestui mileniu a relevat o motivatie de necontestat pentru plecarea romanilor spre alte zari ale lumii: saracia. Romanul este nationalist pana la bani. Dincolo de lipsa lor devenim brusc individualisti. Nici nu se putea altfel, pentru ca avem in caracter atitudinea pragmatica a stramosilor nostri latini: ubi bene, ibi patria.
Exodul masiv al romanilor spre Occident din ultimii 20 de ani nu a contrariat profund societatea romaneasca, dimpotriva, orice batranica din satele amarate ale Romaniei fiind capabila sa explice presei fenomenul: „a plecat maica sa castige un ban, ca la noi in tara nu ai unde sa muncesti!”.
Cu numai un secol in urma, traiul din afara tarii era considerat un trai greu de dus. „Mananca si el o paine amara printre straini!”, era deplans cel plecat. Asistam in prezent la adoptarea unei atitudini total diferite de catre romanii din diaspora. Strainatatea nu mai reprezinta locul traiului amar, unde iti petreci cu greu zilele, gandindu-te cu dor la tarisoara ta. Ea a devenit Raiul unde poti sa traiesti fericit, pentru ca ai scapat de griji si de nevoi. Iar tara, nu mai reprezinta iubirea eterna si locul unde iti doresti fierbinte sa te intorci. A existat o perioada de palier, cand cei plecati mai acordau tarii o sansa de redresare, de care era legata o posibila revenire acasa. Perioada de „hranire a sperantei” s-a incheiat odata cu prabusirea ultimilor iluzii despre un bine posibil.
Acum trend-ul este clar pentru toata lumea si evident negativ: in Romania, nu ai de ce sa te intorci! Pentru ca tara ta nu iti poate oferi nimic: nici loc de munca, nici stabilitate sociala, nici sanatate, nici invatamant, nici macar drumuri pe care sa circuli in siguranta!
Si atunci, aceasta tara neospitaliera si trista, nu mai este tara ta! Tara ta este aici, unde este bine, nu acolo unde este rau! Ce patriotism, ce neamul meu cel romanesc, ce dor de tinutul meu natal! Toate acestea palesc pana la disparitie, in fata traiului cu paine mai dulce, castigata intr-adevar printre straini, intr-un trai mai sigur si datator de speranta. Chiar daca uneori viata pe alte meridiane se poate dovedi o Fata Morgana, trend-ul este ireversibil: cel de plecare din tara, de lasare in urma a tuturor nemultumirilor provocate de nivelul de trai insuportabil.
Pe langa miile de medici plecati pana in prezent, alti 4700 se afla in pole-position, asteptand aprobarile pentru parasirea tarii. Mare parte, daca nu toti, vor pleaca, pentru ca dreptul la libera circulatie este un drept fundamental al omului, recunoscut de Uniunea Europeana. Vor pleca si tinerii, chiar daca criza financiara isi arata coltii si in alte parti ale lumii. O mare parte dintre ei sunt deja racolati prin politica de brain-drain.
Romania va deveni o tara de pensionari frustrati si tristi, care nu vor mai avea putere sa iasa in strada, stingandu-se biologic, nedrept si mult prea devreme.
Adriana, o coregrafa din Shanghai, si-a invins dupa ultima vizita in Romania si singura temere: „Vroiam sa ma intorc la batranete acasa pentru ca aici, in China, mortii sunt incinerati din lipsa spatiului de inmormantare. Dupa ce am revazut Romania trista si saraca, am hotarat sa nu ma mai intorc niciodata! Chiar daca voi deveni un pumn de cenusa!” Nici cei aflati in Spania si Italia nu vor sa se intoarca, chiar daca acum le este mult mai greu. Cat despre cei aflati in Canada, SUA sau Australia, „Romania, plai de dor” nu mai exista demult.
Toti acesti oameni stiu ca in tara natala, razboiul este pe cale de a fi pierdut. In fata acestui adevar, patriotismul dispare. El nu mai exista nici ca un simplu cuvant in limbajul curent. Prin incompetenta, inconstienta si hotie s-a pregatit un viitor sumbru generatiei tinere.
Pasaportul pentru acest viitor a fost semnat de catre toti politicienii Romaniei postdecembriste, care nici in fata dezastrului iminent, nu vor sa creada ca istoria ar putea sa raspunda sec la o intrebare despre trecut: „Romania? Da, a fost candva o tara!”.
