Românii vin acasă și cine-i așteaptă? | Ziua Veche
Acasa Opinii Românii vin acasă și cine-i așteaptă?

Românii vin acasă și cine-i așteaptă?

scris de Doru Dragomir
12 afisari

Până la anul 1877, românii au fost nevoiți să trăiască, din considerente istorice vitrege, risipiți sub trei imperii:  cel turcesc, cel țarist, cel austro-ungar și, drept consecință,  să primească „lumina”  biciului administrației imperiale din trei capitale: Stambul, Sanct Petersburg (mai târziu Moscova roșie) și Viena, să trăiască și să se formeze în trei spații de cultură: cel balcanic, cel slav și cel apusean, obligați să-și închine bisericile patriarhiilor de limbă greacă, rusă și capului bisericii apusene de la Roma, biserică înspre care au migrat, acum, peste patru milioane de români.

Stan Petrescu editorialist Ziua VecheDacă ne aruncăm o privire asupra românilor transilvăneni, bucovineni, bănățeni, valahilor din sudul țării și moldovenilor de dincoace și dincolo de Prut vom constata deosebiri în ale graiului, între biserici, în educație, în mentalități, cultură etc. Aceste diferențe mai mari sau mai mici nu au împietat supra limbii române, asupra conștiinței că toate sufletele acestea aparține aceleiași națiuni, a dorinței extraordinare a unui popor aparținător „Ginții Latine” de a se uni și a avea o singură țară, o singură lege, și un același Dumnezeu.

Anul 1918 a însemnat momentul astral al tuturor românilor de a reveni la vatra lor străbună,  de a se reuni sub o singură voință, sub un singur drapel – sfântul drapel ce poartă culorile curcubeului – sub o singură administrație, sub un singur rege, aproape 18 milioane de ființe românești, recăpătându-și libertatea visată de secole pe un spațiu românesc de aproape 300.000 de km2.

Să ne reamintim că începutul secolul XX pune marile puteri europene ale momentului într-o stare de confruntare, după 100 de ani de pace relativă, adică de la  14 septembrie 1814, când debutează „Congresul dansului de la Viena” și până la izbucnirea Primului Război Mondial, război care atrage „România Mică” în moda „axelor puterilor” europene, puteri care doreau să modifice frontierele Europei, neschimbate timp de o sută de ani. Finele acestui mare război, desfășurat într-un spațiu creștin european, generează condițiile geopolitice favorabile pentru ca toți romanii să se reunească.  Această reușită politică unică și extraordinară din istoria românilor s-a datorat, pe lângă conjunctura istorică favorabilă  la care au achiesat marile forțe europene victorioase și concentrate în jurul Axei Puterilor Centrale,  instinctului național de unire a tuturor  românilor care au reușit să aducă visul lor ancestral la o masă critică favorabilă reîntregirii.

Istoria românilor consemnează faptul că la 1decembrie 1918,  Adunarea Națională de la Alba-Iulia, a proclamat unirea  „tuturor  românilor și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Fără telegraf, fără curse aeriene, fără autobuze și trenuri, fără celulare, fără televiziuni digitale, ci doar cu condeieri inimoși, fotografi fără de hodină și bolnavi de românism, cu tricolorul ascuns în inimi, cu istoria lor în suflet, pe jos, călare, cu căruțe și instinct de luptători adevărați, s-au adunat la Alba Iulia, cu toții, într-un singur glas, cerând simplu de tot: Vrem să ne unim cu țara! Atunci a avut cine-i primi.

La aproape 100 de ani, peste timp, urmași acestui popor eroic s-au strâns la Chișinău și s-au încolonat, purtând în inimi și în brațe, același Tricolor pe care l-au desfășurat înaintașii, au exprimat aceiași dorință istorică de a fi cu toții sub acoperământul aceleiași case strămoşeşti, de această dată, cerând, într-o singură voce românească, să fie primiți acasă. Românii „rătăciți” în istorie și de istorie, urmare blestematul „Tratat Ribbentrop-Molotov”, s-au pornit într-un marș de proporții, să ceară re re întregirea Neamului nostru.  Să sperăm că sorții ne sunt favorabili pentru că ne-am ales  axa favorabilă:  București-Washington, iar americanii, așteptați de către părinții noștri încă de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, în sfârșit, au sosit.

Tinerii fanatici doritori ai reunificării s-au pus în marș, parcurgând fără odihnă cei o sută de kilometrii care despart  Chișinăul de malurile Prutului, râul sfânt pe care basarabenii nu l-au considerat niciodată frontieră între români.

Duminica, 5 iulie, la trei zile după sărbătoarea morții voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt,  mii de români basarabeni au votat, la Chişinău, apelul pentru re re întregirea neamului. Semnalul reunirii, deși s-a transmis, firav, de către presa comercială și aproape deloc de către cea națională, diriguitorilor de la București, celor ai Uniunii Europene și ai lumii, să sperăm că a ajuns și la urechile surde ai celor pe care i-am ales și le-am dat destulă putere pe care s-o folosească doar în interesul țării și românilor reîntregiți. Nu știm dacă nu cumva sindromul trădării de neam și lașitatea de necuprins i-a învăluit, ca un zăbranic negru, pe toți politicienii noștrii, care stau înfipți, pe banii noștri, în fotolii scumpe pe la București, nehotărâți să vină în sprijinul micii „armade civile a reîntregiri”, alcătuită din tinerii patrioți români care, prin marșul lor istoric, doresc să revină acasă.

Tare mă tem că lașii puterii nici nu nu vor da curs și nici nu vor veni în întâmpinarea cererii tinerilor care s-au alcătuit într-o uriașă și superbă porta-voce de aur a Reunirii. Îi aude cineva, oare, în Piața Universității? Vor da năvala parlamentarii de toate culorile politice, vor fi acolo șeful guvernului însoțit de miniștrii săi, vor fi acolo barzii și elitele culturii nației, vor fi acolo ierarhii Bisericii în frunte cu Patriarhul, vor fi acolo toată floarea gazetarilor și toate televiziunilor spre a vesti evenimentul, vor fi acolo bucureștenii spre a ovaționa curajul rătăcitorilor români întorși la București, vor fi acolo reprezentanții interesului național care să confirme deviza lor? Mă tem că nu.  Da, Apostolii Reunirii vor fi auziți de către toți aceia care nu au privilegiul banului și al puterii, de către toți aceia care au ales calea bejaniei în Apus, de către toți aceia care și-au pus tricolorul la icoană, de către toți aceia care gândesc românește fără să țipe acest simțământ prin piețele publice, adică de milioanele de săraci și necunoscuți români risipiți în țara lor furată.

Pentru mine, Președintele, ca votant al său, sper ca să-și țină promisiunile  mărturisite de la înălțimea funcției sale și să-i primească pe tinerii basarabeni la Palatul Cotroceni, să-i asigure, prin viu-grai, de ajutorul său. Pentru că în toate vorbirile sale despre Basarabia ne anunța că va lupta să vadă toate  teritoriile istorice furate să revină acasă. Ultima ieșire, cam fără vlagă, în acest sens, a Președintelui, a fost cea de la Suceava unde omologul său „moldovean” a primit un Honoris Cauza”, televiziunile oferindu-ne imagini în silă.

In Parlamentul României nu există coagulate forțe politice naționale responsabile, mature și dornice, precum tinerii basarabeni aflați în marș, să abordeze pe viu, dosarul reîntregirii naționale. Acolo sunt sicofanții și clienții DNA-ului. Cred că nu vom vedea picior de politician prin piață, pentru că acolo și în asemenea condiții demagogia nu mai are aderenți, pentru că „marea aglomerație a reunificării” nu este legată de alegeri pentru acapararea Bugetului țării, pentru că acolo nu sunt primiți golanii politici.

Un tânăr  focșănean, bolnav de dorul României reîntregite, George Simion, pe care autoritățile moldovenești l-au reținut și expulzat, din poziția de lider al Platformei Unioniste Acțiunea 2012, o mișcare ultra militantă a reunirii Basarabiei cu România, a primit  interdicție de a mai intra pe teritoriul moldovean timp de cinci ani, fără ca autoritățile de la București să reacționeze și și să schițeze un un cât de mic gest de protest, iar serviciile de informaţii, probabil,conform liniei puterii, s-au cantonat într-o tăcere damnabilă în loc să ofere protecție tânărului militant al unirii și, din umbră, să sprijine reunirea.

Ar fi un paradox național al mirării dacă primul ministru șchiop de picior și de minte, gălăgios și mincinos s-ar afla acolo unde sensul istoriei reclamă prezența sa obligatorie, acum la răscrucea timpurilor, spre a ridica moralul acestui popor, spre a forța Unirea.

Nu avem o prea serioasă încredere nici în mass-media, pentru că în cea mai mare parte este antiromânească și  preocupată să transmit toate prostiile derulate în țara Calului Troian, ori alte năzbâtii fără nicio legătură cu evenimentele zilei și, în mod sigur, nu se va transmite mesajul unirii în așa fel încât să fie auzit în toate casele de români.

Duminică, 12 iulie, ora 14,00, după părerea mea, o oră de vis a României, toți bucureștenii, toți românii din toate colțurile țării și toți politicienii care gândesc românește au datoria să susțină, printr-un glas puternic cât să se audă în toată lumea,  inițiativa celor o peste o mie de tineri plecaţi „per pedes apostolorum” spre capitala tuturor românilor, la Bucureşti, cerând unirea, și unde se va vedea, necosmetizat, de câtă temperatură patriotică și  de câtă solidaritate românească vor da dovadă românii gazdă, în clipa când vor primii pe românii înstrăinați și obosiți de-atâta drum.

Cine-i așteaptă?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult