Acasa Opinii Rusia nu vrea o Europă divizată de rachete şi radare

Rusia nu vrea o Europă divizată de rachete şi radare

scris de Ion Petrescu
2 afisari

Ion Iliescu, Petre Roman, – respectiv întâiul preşedinte şi primul premier din perioada postdecembristă -, Iulian  Fota din partea actualei administraţii prezidenţiale,  Daniel Constantin, ministru şi membru al conducerii actualei coaliţii guvernamentale,  Lia Georgia Triff, soţia  Prințului Paul al României au fost câteva dintre personalităţile prezente la recepţia oferită de către Excelenţa Sa, Oleg Malginov, ambasadorul Rusiei, la Bucureşti, cu prilejul celei de-a 67 aniversări a Zilei Victoriei.

Ion PetrescuÎn acest context, diplomatul rus a reamintit faptul că “acum 67 de ani, ţările coaliţiei  antihitleriste au învins fascismul. Naţiunile unite au spus NU răspândirii ideologiei asupririi omului de către om, distrugerii naţiunilor, catastrofei globale. Victoria noastră comună a oferit Europei posibilitatea de a găsi o cale spre pace şi dezvoltare.”

Ambasadorul Malginov a evocat şi perioada Războiului Rece, care, în viziunea sa a despărţit popoarele. El a apreciat că, din păcate, mai sunt încercări de a da uitării lecţiile celui de-Al Doilea Război Mondial şi “de a rescrie istoria lui, de a ridica alte ziduri între noi, pe care am început să le dărâmăm la începutul anilor ‘90.”

În faţa sălii arhipline cu invitaţi, Oleg Malginov a reiterat datoria colectivă pentru a face eforturile cuvenite, astfel încât viitoarele generaţii să aibă parte de o lume în care să fie garantate securitatea, dezvoltarea şi dreptul la viitor “şi nu un continent divizat, brăzdat de rachete şi radare.”

Interesante au fost două afirmaţii aparte ale ambasadorului Rusiei. Prima cu referire la o posibilă repetare a istoriei: “lumea nu îşi permite o miopie politică, ca aceea din anii 30, ai secolului XX.” A doua cu ţinte clare pe mapamond:”nu este permis ca în afacerile internaţionale să domine tendinţele hegemonice, intoleranţa naţională şi rasială.”

De remarcat faptul că, la finalul alocuţiunii sale, diplomatul rus a exprimat “o sinceră recunoştinţă faţă de autorităţile din România, pentru atenţia pe care o acordă mormintelor a peste 65.000 de militari sovietici, căzuţi în luptă, în diferitele judeţe ale ţării”.

Din discuţiile ulterioare, cu alţi amfitrioni şi invitaţi, a reieşit preocuparea Moscovei  pentru viitoarea instalare a scutului american în Europa, interesul pentru relaţia actuală între premierii celor două state româneşti, şi, nu în ultimul rând, modul în care vor dialoga, în viitor, preşedinţii Rusiei şi României.

Soluţia, în toate cele trei chestiuni enumerate este transparenţa, evitarea afirmaţiilor inamicale şi prevenirea acestora printr-un dialog complex, continuu, la nivelele implicate în dezvoltarea pozitivă a relaţiilor bilaterale dintre Bucureşti şi Moscova.

De pildă, este adevărat că Republica Moldova aparţine spaţiului ortodox, dar aceeaşi constatare este valabilă şi în cazul României. Cu specificaţia că populaţia majoritară – din cele două state – aparţine latinităţii, încă viguroase, în spaţiul intra- şi extra-carpatin.

Cultivarea inteligentă, a reperelor politice, istorice, economice şi chiar militare, care au constituit şi pot rămâne elemente de convergenţă europeană, între popoarele rus şi român, constituie calea îndepărtării oricăror prejudecăţi, nedumeriri, suspiciuni şi comparaţii cu clipe mai puţin fericite în relaţia bilaterală, din veacurile trecute.

Un sens posibil? Da, prin viitoarea necesară întâlnire între preşedinţii Vladimir Putin şi Traian Băsescu, care la Summitul NATO, de la Bucureşti, din  2 și 4 aprilie 2008  au avut un dialog firesc.

Rusia nu vrea o Europă divizată de rachete şi radare? Soluţia dezirabilă şi negociabilă este integrarea experţilor ruşi, militari şi civili, în comandamentele mixte, ce vor superviza scutul antirachetă al Alianţei Nord-Atlantice. Echipele formate de partenerii ruşi, cu aliaţii din cadrul NATO, fiind garantele unei conlucrări lipsită de intenţii ascunse, ostile, inamicale.

P.S.: După cum îmi spunea Loşakov Anatoli, secretar al Ambasadei Federaţiei Ruse, ZIUAVECHE.RO este citită pentru atenţia acordată problemelor de interes comun.

4 comentarii

Napoleon Damboviteanu 12-05-2012 - 07:57

Rusia NU VREA o Europă divizată de rachete și radare pentru că nu este pregătită să își exercite „descurajarea strategică” în aceste condiții. Adică, rachetele și radarele sale îndreptate împotriva Europei nu vor mai fi interesante, odată instalat scutul antirachetă NATO.

De aceea, afirmă sus și tare că este împotriva amplasării scutului antirachetă și că acesta este o amenințare directă asupra ei, deși secretarul general NATO i-a răspuns chiar ieri că o asemenea aserțiune este „ridicolă”, în condițiile în care sistemele NATO nu sunt ofensive nici din punct de vedere tehnic, nici politic. Deci, nu pot fi folosite pentru a amenința un teritoriu străin, cum este cel al Rusiei. Desigur, el, scutul, va putea lovi doar rachetele lansate și de pe acel teritoriu, dacă va fi cazul.

Despre cine vorbea domnul ambasador rus, când a spus, în discursul său, că „nu este permis ca în afacerile internaţionale să domine tendinţele hegemonice, intoleranţa naţională şi rasială” ? Oare avea în minte faptul că Rusia este singurul stat european care mai practică invazia ca formă de exercitare a puterii, în secolul acesta, cum este cazul cu Georgia?

Rusia mai are mult până să înțeleagă pe ce lume trăiește, iar ambasadorii ei ar face bine să o reprezinte cât mai aproape de realitate. Cum, adică, este posibil ca, în Țara singurului șef de stat supraviețuitor al evenimentului evocat – sfârșitul războiului, sau, mă rog, victoria – adică Regele Mihai, să te asiguri că resprectiva personaliate nu va veni la recepție și nici nu va trimite un reprezentant, pentru că ai invitat o membră a familiei din partea bastardă!?

Poate personalul ambasadei ar trebui să citească și altceva decât ZiuaVeche.ro

MI-5 13-05-2012 - 18:49

Ai spus tocmai ce aveam de gand sa postez si eu.
Cu exceptia ultimului rand… (daca faci referire la ziare…)

salut 12-05-2012 - 20:47

„…Vladimir Putin şi Traian Băsescu, care la Summitul NATO, de la Bucureşti, din 2 și 4 aprilie 2008… au avut un dialog firesc”

==================

Hehehe, „firesc”. Poate avem conceptii diferite despre sensul acestui cuvant in diplomatie, dar din cate imi amintesc…pana la venirea lui Putin, Basescu (adica gazda summitului, sa fim bine intelesi!) nu mai contenea cu atacuri la adresa lui Putin. Pozitia lui s-a schimbat cu 180 de grade dupa ce a avut intalnirea cu vizirii sultanului de la Washington (pupat papucii si tot tacamul), viziri care probabil i-au amintit ca nu-i decat un licurici. Dupa doua zile de la intalnirea cu vizirii sultanului, Putin a venit, a vorbit NATO, s-a intalnit cu cine a vrut (nemtoaica si francezul) si a plecat. Basescu a ramas cu poza de grup.

Sigur ca da, „dialog firesc” nu-i asa nene analistule?

dxn 12-05-2012 - 20:51

De data asta cu plecaciune:
SA TRAITZ’!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult