Acasa Opinii PARSAN: Sa traiti cat trebuie!

PARSAN: Sa traiti cat trebuie!

scris de Ziua Veche
5 afisari

De o vreme imi tot trece prin cap sa ma las de fumat. Cand, ce sa vezi!?, subit, plamanii mei primira o gura de oxigen. Si de unde crezi? De la insusi Dracu’, sau Seitan, ministrul Muncii, care zisa sa stau linistit in banca mea de contribuabil, ca o sa traiesc de o sa-l vad pe Geoana Presedinte. Imi cazu chistocul in cafea.


Mai exact, candva prin 2030, a subliniat cu mandrie demnitarul, de parca ar fi anuntat o noua realizare a cabinetului Boc, ne va creste speranta de viata pana la pamant, daca mi-am notat eu bine. O sa se albeasca si ciorile de invidie. Atunci sa vezi viata si trai, o sa vedeti cum nu se mai vede pensionarul din pensie, cum nu se distingea pe vremea lui Gica Petrescu „calaretul pe cal” din papusoi!

Sistemul de pensii este in colaps, cum a fost de cand se stie. Daca inainte, pe vremea cand romanul supravietuia numai cat era de bun simt,  bruma de bani colectata de stat se ducea pe canale, metrou si Casa Poporului – si nu facea nimeni scandal -, in ultimii douazeci de ani, care trecura cat ar zice Brucan nici o masa fara peste – alt politolog care a mancat pensie pana la capat – in zilele acestea Guvernul Boc de dat de fundul sacului, cu stupoarea nedisimulata pe care o va afisa Banicoiu la poarta noua a Romexpo.

Fondul de pensii a fost folosit discretionar de cand a fost el inventat, ca pusculita a guvernelor de toate culorile care au bantuit aceasta tara de nebantuit, in functie de nevoile lor electorale, ca doar nu era sa le zic necesitati fiziologice. In functie de conjuctura, cu acesti bani guvernantii timpului au carpit toate gaurile: salariile minerilor ca sa vina sau sa nu vina la Bucuresti, afise electorale cu sau fara Iliescu, salariile compesatorii ale disponibilizatilor – marii producatori de menta – si, nu in ultimul rand, au completat pensiile nesimtitilor de magistrati, militari, parlamnetari, demnitari etc. Pentru politicieni si pentru marii oameni de afaceri, nu exista maine, exista doar azi. Si cand acestia isi aduc aminte de la tribuna si de altii, se refera la soacre. (}in mortis sa subliniez: nu pensia, oricat de mare ar fi ea, este nesimtita; in cardasie naturala cu moartea, ea ramane vesnic „cel mai bun prieten al omului”).

Plecand de la aceasta premiza, si politicienii de dupa 1989 pot fi acuzati de genocid. Acesti mari hoti, cei care au ruinat sistemul de pensii, din prostie, dar mai ales pentru propria osanza, pot fi acuzati la gramada de crima cu premeditare. Pentru ca, bai nesimtitilor!, si ma adresez direct Congresului PSD, pensionarii mor de foame pentru ca le-ati furat banii cu care mai apoi le-ati cumparat voturile. Si, culmea, tot pe saracia lor va constuiti platforma electorala eterna. Nu incalzeste pe nimeni catafalcul de pe care isi va cotcodacii Iliescu principiile curat socialiste intinate de Vanghelie; si pentru pensionari exista azi, si azi arata ca dracu’.

In tot acest balamuc Boc incearca sa taie coada pisicii de la radacina. Ca un pompier zanatec, incearca sa impace principiile contributivitatii cu comanda sociala. Este ca o musca cu sapte capete prinsa in hatisul legilor special tesute de el, colegii lui parlamentari si restul gagautelor istete – de la stanga la dreapta spectrului politic, ca bine suna!- pentru propria si singura propasire. Este evident ce vor face pensionarii de la Inalta Curte de Justitie cu principiile lui. (Exercitiu: incercati sa aruncati cu o piatra nici prea mare, nici prea mica, spre geamurile Parlamentului. O sa vina un politist sa va faca proces verbal pentru ultraj, in baza nu-stiu-carei-legi. Contestati amenda la Curtea Constitutionala pe motiv ca v-au fost incalcate drepturile dobandite la Revolutie, cum ar fi libera exprimare, asa, de curiozitate, sa vedeti ce castigati!) Altfel, tot ceea ce spune premierul suna bine doar pentru pensionarii de viitor. (Pauza de tigara)

Chiar cand ma scufundam mai adanc in hatisurile politicii sociale a cabinetului Boc, s-a auzit un tarait ca de greiere mort de undeva. Am sarit la usa sperand ca este postasul. Nimeni. Intr-un tarziu am descoperit un telefon fix sub un maldar de ziare vechi. De, apucaturi de viitor! „Da?”. „Domnu’ Parsan?”. „Eu, fir-as al …”. „De la Banca x, va deranjam, va reamintim ca ….”. Daca nici asta nu te readuce cu picioarele pe pamant…”N-am!”. „Si noi ce facem?”. Era cat pe-aci s-o indrum, dar m-am inseninat, amintindu-mi de imbarbatarea lui Seitan: „Stai domnisoara in banca ta, ca am de dat mai mult decat poti dumneata incasa”.

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult