Acasa Opinii Săptămâna generalilor

Săptămâna generalilor

scris de Marin Neacșu
14 afisari

Poate să spună cine vrea ce vrea, în ciuda ultimului subiect, Brexit, care este considerat subiectul sau evenimentul anului, poate al deceniului, pentru mine săptămâna asta a fost săptămâna generalilor.

Marin-NeacsuTrei generali, trei generații au marcat această săptămână pentru că viața și activitatea lor a marcat, marchează și va marca viața românilor mult mai mult decât presupusa ieșire a Marii Britanii din UE. Nu dezvolt subiectul  acum, o voi face data viitoare. Acuma să vorbim despre generali. Ca să nu se supere nimeni, îi iau în ordine alfabetică:
Iordănescu, generalul icoanelor
Cunoscut sub numele de Nea Puiu, pupătorul de icoane. Nu contest rolul său în victoria istorică a Stelei in finala cu FC Barcelona. Chiar dacă era doar antrenor secund și jucător, chiar dacă a fost introdus în luptă în prelungiri. Toți cei care au văzut meciul atunci știu că introducerea sa a fost o mișcare tactică extraordinară, pentru că adversarii nu știau despre el nimic ca jucător, nu îl analizaseră în această perspectivă, nu au știu nici cum nici cu cine să îl anihileze, iar el, prin atitudinea și tehnicitatea sa, a dat încredere jucătorilor într-un meci în care deja se simțeau depășiți fizic și moral. Iordănescu a fost o gură de oxigen atunci pentru mai tinerii săi colegi. Pentru asta merita statuie în fața clubului Steaua, ca Oblemenco la Craiova. Numai că mai marii zilei i-au dat grade, microbiștii respect iar el s-a șters la fund cu ele. Obținerea gradelor mai târziu, de după 89, sau mai concret după intrarea în politică, nu are nici o legătură cu activitatea sa militară, nici fotbalistică, ci doar cu cea politică, iar astea nu se pun. Atitudinea sa față de fotbal, de cetățeni, de microbiști, înaintea, pe timpul și după participarea la campionatul European din Franța din 2016 nu are la rândul său nici o legătură cu gradul de general, cu activitatea fotbalistică sau cu noțiunea de respect, are legătură doar cu educația politică sau cei 7 ani.

Știind cum a ajuns la cârma naționalei, știind cine îl susține și sprijină, știind că este o ”legendă vie” a fotbalului știind că peste el și partidul lui, în România și fotbal, doar Dumnezeu și DNA-ul  poate decide, a considerat să sfideze pur și simplu nu doar sentimentele, speranțele și visele românilor ci și bunul simț, declarând , după epocala înfrângere în fața Albaniei, că nu are ce să își reproșeze, că jucătorii și-au dorit victoria, că opt dintre ei nu joacă la cluburi, că nu sunt obișnuiți să joace două jocuri pe săptămână, că o înfrângere e o înfrângere și atâta tot. Nu s-a găsit nimeni să îi spună iconarului că de fapt sunt alte 20 de milioane de români care și-au dorit victoria mult mai mult  decât indivizii pe care i-a selecționat el, că există prin școli, copii, care joacă fotbal zilnic și și-ar fi dorit victoria mai mult decât Prepeliță, ca să dau doar un nume, că nu l-a obligat nimeni să selecționeze jucători ieșiți din formă, fără valoare sau nepregătiți fizic, și că știind toate aceste lucruri ERA DE DATORIA LUI SĂ ANULEZE ÎN PERIOADA DE PREGĂTIRE ACESTE NEAJUNSURI, iar dacă nu a făcut-o,  atunci să își dea demisia , nu să aștepte să vadă dacă Burleanu, un alt ”mare” fotbalist numit politic, are pilele mai mari decât el și riscă demiterea lui ca antrenor.

Pe mine nu contraperformanța și Iordănescu mă deranjează, sincer să fiu bănuiam că vom ieși pe ușa din dos, am pus pariu cu un amic că vom pierde în fața Albaniei și acum aștept să îmi aducă vinul. Pe mine cel mai mult m-a scandalizat atitudinea lui și modul în care găsește scuze și se consideră nevinovat. Pentru el incompetența,  blazarea, lipsa de seriozitate, proasta pregătire fizică, constituie nu doar scuze ci chiar contraargumente irefutabile în fața celor ce îi reproșează lipsa de viziune a echipei.

Să îmi fie cu iertare, dar ce a făcut el de când a preluat echipa, adică nimic, puteam să fac și eu, selecționam 22 de jucători după ureche, intervenții, simpatii, patriotism local sau pile, îi declaram jucători ai naționalei, îi plimbam prin turnee cazându-i prin hoteluri de general de armată, apoi mergeam cu ei la Paris , făceam poze cu suporterii și selfi-uri prin stadioane și gata. Nu aveam nevoie de salariu pentru asta, mă mulțumeam cu banii de cazare mâncare și transport. Dar nu, el vrea și prime și mai ales să își mai și bată joc de români spunându-le că nu are ce să își reproșeze.

Partea și mai gravă este că această atitudine nu este numai rezultatul primilor 7 ani ci și a ultimilor 27, este o problemă de educație civică socială, o boală a sistemului, iar de această boală suferă nu numai Iordănescu ci 90 la sută din societatea fotbalistică, politică și, și…cioclopedică. Personal cunosc doar 3 antrenori  români care ar merita să preia naționala, Lucescu Mircea, Dan Petrescu și Olăroiu, dar nici unul nu va accepta să intre în această cloacă. Oricine altcineva, român sau străin,  va veni nu va face nimic pentru că atâta vreme cât acceptă sistemul, și bate palma cu reprezentanții lui, recte FRF. Culmea impertinenței, Mircea Sandu, cancerul fotbalului românesc, prietenul mafiotului Blatter cere schimbări. Ar avea tupeu să candideze din nou. Că doar e condamnat, deci prespălat. Unii din cei care țin la slogane, vor antrenor străin și vehiculează numele lui Zenga. Tare gluma. Păi Zenga este mai român decât Iohannis, că de când antrenează prin România știe toate ușile la care trebuie să bată și ”prețurile” din fotbal, iar în ceea ce privește valoarea, dacă avea ar fi antrenat în Italia nu la noi. Așa că, cu tot scandalul, fotbalul românesc nu se va asana, pentru că face parte din sistem iar Iordănescu este general al sistemului.

Generalul izmenelor

Este prima oară când îl etichetez așa și nu o fac pentru că vreau, ci pentru că așa e cel mai cunoscut. I se mai spune ”fixativ”,” interes național” ,”yes sir”, ”girofar”, dar cei mai mulți îi spun izmană pentru că a fost ofițer de intendență sau poate pentru că, la fel ca renumita izmană, are darul de a se umple de nicotină indiferent ale cui fese le pupă.  Nu intru în amănunte privind cariera și activitatea sa, nu cred că e cineva care să nu îi cunoască ascensiunea, mai puțin cea militară, de la gradul de maior la cea de general, sau activitatea. Cum a ajuns o asemenea nulitate să ajungă doctor, conducător de doctorate, președinte de partid, vice-prim-ministru, omul curtat de toate partidele pentru a forma majoritatea parlamentară, poate fi un mister pentru cineva din afară. Pentru cine trăiește în România e suficient să deschidă ochii și urechile și dacă mai are și un neuron activ pricepe. Numai că unii au crezut că gata, vremea lui a trecut, este cercetat penal, nu mai este șef de partid, gata, e pe tobogan. Surpriza de la locale, sau mai precis proastele manevre  ale lui Iohannis în PNL, proasta conducere a PNL au dus la reîntoacerea izmenarului la putere, pentru că să fie clar, partidul lui nu e condus de cine e președinte de partid ci tot de Oprea,  așa cum nici PNL-ul nu e condus de Milidge și Doig ci de mutu.

Chiar dacă nimeni nu pomenește numele lui în actualele ”negocieri”, el este acolo, cu el se discută prin spatele ușilor înainte de a se contacta presupusul președinte de partid.  Ei bine, așa cum ne-a obișnuit, UNPR-ul urmează politica interesului la nivel național adică face înțelegeri cu cine poate, unde poate, numai să fie la putere. Așa se face că pe de o parte auzim că PNL și UNPR au bătut palma pentru alegerile din toamnă, în timp ce alții se laudă că au aranjat majoritatea în București. Fiecare cum poate, dar ideea este că UNPR-ul va fi din nou la putere indiferent unde, indiferent cu cine,  iar izmenele vor fi la mare preț. Dacă spun că gluma aia cu dezincriminarea abuzului în serviciu  a fost făcută special pentru a-l face scăpat pe Oprea nu voi fi crezut, dar hai să analizăm. În vechea variantă, sintagma ”în mod defectuos” deși lăsa loc la mai multe interpretări, era mult mai ”cuprinzătoare” decât sintagma ”cu încălcarea legii” ceea ce, e adevărat , lăsa mai multă libertate de interpretare procurorilor.

Hai să analizăm pe caz. Oprea e învinuit de abuz în serviciu, mai concret că a folosit mașina cu antemergător în deplasările sale, oficiale sau personale, și că a luat o mașină de la doi și un sfert deci un serviciu subordonat. Am mai spus-o, o repet, nici una din aceste fapte nu constituie o ilegalitate, dar constituie un abuz, o prelungire a drepturilor, dar, repet, NU ÎNCALCĂ NICI O LEGE, DECI NU POATE FI CONDAMNAT în lumina deciziei CCR. În vechea formulă s-ar fi putut, dar acum nu. Deci, OPREA a fost făcut scăpat prin decizia CCR. Dacă cineva crede că i se va pune altceva în spinare, sau se va deschide alt dosar, pentru fapte cu adevărat penale înfăptuite de Oprea se înșeală. Nici măcar doctoratele date pe bandă rulantă după metoda Ponta nu vor fi analizate, deci Oprea va fi scăpat. Drept mulțumire UNPR a bătut palma pentru a ”fuziona” cu PNL pentru alegerile din toamnă. Iar România va merge înainte pe același drum. Un alt general cu tupeu.

Generalul cu piciorul în ghips

Athanasie Stănculescu, Victoraș, fost ministru, fost om de casă al lui Ceaușescu, fost ”terorist”, fost general, fost în viață. Dumnezeu să îi odihnească oasele. Vor trece ani, decenii și, în deja tradiționalul stil românesc nu vom afla adevărul despre intențiile, faptele și jocul lui Stănculescu, deși mai ales acum după moartea lui mulți se vor grăbi să spună că sunt singurii care știu adevărul.

Primul a fost domnul Pricină, fost jurnalist, fost sindicalist, fost subșef prin UNPR, actualmente fost. Nici nu ieșise sufletul din AS Victor  că domnul Pricină se grăbea să afirme că el a văzut renumitele casete ale generalului, că acesta i le-a arătat și i-a spus că le vor viziona împreună, dar nu le-a văzut. Păi cum să spun eu, unele din ele nici nu trebuia să le vadă, că le știa de pe vremea când filmase în Timișoara revoluția. Pricină a uitat să spună la TV că de fapt el fusese în misiune la Timișoara în același timp cu Stănculescu, cu Coman și alții, în același timp cu băieții de la Buzău care știu ei ce misiune au avut. Și ce nu a mai spus Pricină, deși știe, este că și la Timișoara, ca și la București după câteva zile, s-a dat ”lovit” cerând medicului să îi dea ceva să nu se simtă bine și astfel să nu ia parte la luarea deciziilor. Și la Timișoara, ca și la București, Stănculescu a manevrat abil, ferindu-se de a participa direct la măsuri radicale, mai puțin uciderea lui Ceaușescu, dar și atunci el făcea avioane,  i-a lăsat pe alții să se afirme. Toate aceste manevre ale lui Stănculescu arată că știa ce va urma, era la curent cu toată mascarada, știa și că se dorește înlăturarea lui Ceaușescu, știa și cine a organizat-o și cine, și cum va fi dusă la îndeplinire și s-a ferit să se bage în ceva ce i s-ar putea imputa. Mai mult, era parte din complot, și ca și Oprea , a acționat în ”interesul național” neuitând însă să trag spuza pe turta lui. Bineînțeles că și-a luat măsuri de prevedere, că a păstrat dovezi, documente, înregistrări video și audio și nu le-a folosit până acum pentru că asta ar fi însemnat să răstoarne cu fundul în sus tot ce știau și încă mai cred mulți români din cei care se îmbată repede cu apă călâie. Dacă tot ce a pus deoparte Stănculescu ar fi expus publicului, nu se știe ce reacție vor avea românii, dar aproape toți cei ajunși pe cai mari ar avea de suferit pentru că toți sunt profitorii unor acte deloc lăudabile.

Nimeni nu este interesat să răstoarne trocul în care ne scăldăm de 27 de ani pentru că nu mai avem cu ce ne spăla. Așa că eu nu îmi fac probleme cu privire la dezvăluirile și secretele lui Stănculescu, dimpotrivă, mie îmi e teamă că vom continua să ne târâm în aceeași minciună cu aceiași lideri postdecembriști, care mai au și tupeul să dea declarații lacrimogene. Dacă veți vedea pe burtiera câte unei televiziuni că urmează dezvăluiri șocante, incendiare, teribile, nemaivăzute, de pe casetele lui Stănculescu, să dați mai departe, vă veți pierde timpul, acele informații nu se dau cu preaviz, pentru că cel care le va scoate în public își va semna condamnarea la moarte.

Stănculescu nu le-a scos, pentru că ele l-au ținut în viață. Dacă vor apărea cândva, vor apărea în afara granițelor și sub anonimat, fără preaviz. Dar nu cred că ar risca cineva în următorii 50 de ani. Stănculescu Victor Athanasie a făcut pușcărie, în mod cert și în locul altora, a fost o pedeapsă pe care și-a acceptat-o poate și pentru că știa la ce a luat parte și că a păstrat tăcerea asupra unor fapte cu adevărat criminale  comise de cei care îi plângeau acum două zile la căpătâi, dar a fost condamnat pentru cu totul alte fapte. Nu el a făcut ceea ce i s-a pus în spinare, el doar a păstrat tăcerea. Dar a tăcut știind că nu are altă variantă și pentru că știa că dacă va scoate pe piață casetele ar putea începe un nou 89, dar în sens invers. Din cei trei, pentru mine Stănculescu este cel mai curat moral, chiar dacă a dat cu mistria la actuala construcție a societății. A fost părtaș la asasinarea lui Ceaușescu, a sprijinit intervențiile serviciilor secrete în acțiunile din 89, a pus umărul la ridicarea lui Iliescu, dar a făcut-o convins că nu există altă variantă, atâta vreme cât toate puterile și din Est și din Vest, doreau căderea lui Ceaușescu. Nu avea cum să oprească ceea ce toate serviciile secrete din țările vecine, plus MOSSAD-ul și CIA mergeau pe aceeași direcție. Dar  el măcar nu a profitat ca ceilalți, s-a păstrat în umbră cu păcatele, regretele și decența lui.  A murit soldat, pentru că era singurul soldat adevărat dintre cei trei, ceilalți nu au ajuns nici la valoarea unui adevărat soldat.

Acești trei generali merită mai multă atenție decât ieșirea –la nivel declarativ deocamdată –  Marii Britanii din UE, pentru că acțiunile lor au influențat și vor influența în continuare viața românilor.  BREXIT este deocamdată o opinie care are cel puțin 2 ani până să devină realitate, dacă nu cumva va urma un alt referendum care va ieși cum ”trebuie”. Tot ce vine de la UE dacă e vorba să fie în avantajul cetățeanului, durează doi ani până să devină realitate, cum spunea și doamna Prună despre aplicarea directivelor UE privind defilarea cătușelor. E ca în căsătorie, durează 5 minute să semnezi actul de supunere, dar poate dura ani de zile să îl anulezi și e exclus ca până atunci fie să te răzgândești fie să nu mai ai de cine divorța. Interesant este că deși se vorbește despre acest divorț de cel puțin un an, nimeni nu l-a calculat, nimeni nu l-a luat în considerare iar acum toți se dau cu capul de pereți, inclusiv scumpul nostru președinte care a ținut cel mai lung și mai … rapid discurs de când e el, semn că îl inspiră și emoționează tot ce se întâmplă în alte părți, numai ce se întâmplă în România nu. Acum toți sunt surprinși de rezultatul votului, iar românii mai mult decât oricine. Păi  dacă ar fi fost în România, am fi asistat la o răsturnare spectaculoasă de situație spre dimineață, care nu ar fi surprins pe nimeni.  Nu e așa Mihaela?

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult