Acasa Opinii Sărbătoarea, moment al întâlnirii omului cu Dumnezeu

Sărbătoarea, moment al întâlnirii omului cu Dumnezeu

scris de Roland Catalin Pena
8 afisari

În cadrul oricărei religii, relaţiile dintre om şi divinitate sunt definite prin cult care este atât expresia datoriei omului faţă de creatorul său cât şi modalitatea omului de a rămâne în legătură cu acesta.

Paul GhiţiuIniţiativa îi revine divinităţii care se prezintă şi se manifestă omului în diverse moduri şi instituie regulile de bază ale acestei relaţii. Peste acestea, timpul vine şi aşează memoria evoluţiei acestor relaţii astfel încât cultul cuprinde locuri, obiecte şi persoane sacre, timpul liturgic (timpul sacru), acte de cult, prescripţii cultuale. Timpul liturgic este definit şi redefinit pe baza totalităţii sărbătorilor pe care le conţine.

La creştinii ortodocşi, sărbătoarea este unitatea de bază a cultului, şi deci a calendarului liturgic, declararea legăturii nemijlocite a omului cu Dumnezeu, momentul de suspendare a timpului pământesc pentru ca lumea terestră să se unească cu lumea cerească. In „Duhul sărbătorii”, Vasile Băncilă spune: Ideea de sărbătoare e o idee de organizare totală a existenţei. Fiindcă sărbătoarea e o horă gravă de comuniuni cu toată relitatea, cu toate aspectele ei necesare, posibile, imaginabile sau numai bănuite. E o comuniune cu transcendentul; e o comuniune cu natura cosmică; e o comuniune cu societatea; e chiar o comuniune cu lumea animală şi vegetală şi e, în sfârşit o comuniune cu tine însuţi, prin contenirea sau topirea contradicţiilor, decepţiilor, revendicărilor. …Sărbătorile folclorice româneşti au un puternic suflu cosmic şi religios, căci în popor şi profanul devine religios atunci când e adânc, totuşi ceea ce e sărbătoare la români nu s-ar putea înţelege fără suflul doctrinar dat de sărbătorile teologice. Evident, autorul se referea la sărbătorile tradiţionale nu la mai recentele sărbători inventate în scopuri ideologice.

Dacă sărbătoarea populară, plină de suflu sacru este dislocată de civilizaţia contemporană către muzeu, deci către uitare, sărbătoarea religioasă continuă să rămână la fel de vie.

Omul s-a raportat întotdeauna, până la raţionalişti, la o realitate mai profundă, adică mai cuprinzătoare decât cea a lumii simţurilor (lumea materiei = lumea simţurilor căci un om lipsit de acestea şi care nu ar primi nici o informaţie despre lume, nici nu ar fi conştient de ea).

Dumnezeu e mereu alături de noi şi în noi (prin Duhul Sfânt), sunt însă zile în care se întâmplă mai mult: cerurile se deschid, ni se arată şi ne cheamă. Sunt zilele de sărbătoare, ruperi ale timpului, când avem prilejul de a petrece alături de cei de sus, de a participa la sărbătoare lor. Căci creştinismul asta a făcut: a mutat sărbătoarea în cer iar pe noi ne-a făcut părtaşi, duminicile şi în celelalte zile de sărbătoare, la trăirea ei. Atunci omul păşeşte în afara realităţilor personale (simţurile prezintă fiecăruia o altă realitate) şi dincolo de ele în realitatea absolută, una şi aceeaşi pentru toţi dar la care nu au acces decât o parte dintre noi: cei care intuiesc această realitate, o respectă şi doresc să se înscrie în ea – cei care ştiu să trăiască sărbătoarea. Aflăm şi cum este această realitate absolută a lui Dumnezeu: sărbătorească. Împărăţia Lui este sărbătoarea cea mare, unică şi nesfârşită a vieţii. Cine nu o găseşte trăieşte în afara ei, adică în afara luminii, căldurii, fericirii, comuniunii cu cei dragi. Iar acest înafară este tocmai iadul. Şi aceasta este şi marea deosebire, pasul înainte, faţă de sărbătorile iudaice, unicitatea sărbătorii creştine: suntem invitaţi la a participa la sărbătorirea victoriei lui Dumnezeu. Nu avem decât a accepta să luăm parte.

Sărbătoarea cea mare, cea care ritmează tot anul şi dă conţinut tuturor celorlalte sărbători este Paştele, ziua Învierii Domnului Iisus Hristos, tot una cu ziua învierii noastre, împlinită deja prin Maica Sa care a fost ridicată la cer. Şi la această zi şi la sărbătoarea veşnică din cer, suntem chemaţi nu numai în Duminica Paştelui ci la liturghia din fiecare duminică şi de la slujbele sărbătorilor importante.

Deşi rămân şi ele, pentru noi, legate de ritmul timpului şi al pământului, sărbătorile creştine celebrează evenimente care odată împlinite au valoare veşnică. Sărbători ale ciclului anotimpurilor şi ale activităţilor umane, ale intervenţiei lui Dumnezeu sau ale unor semeni de-ai noştri care l-au găsit şi ni l-au arătat şi nouă (că au intrat în Împărăţia lui Dumnezeu ne-o arată însuşi faptul că au devenit sărbătoare, deci parte a realităţii absolute), ale istoriei sau oricare altele, ele sunt, toate, transfigurate de prezenţa lui Iisus.

Anul bisericesc, care începe la 1 septembrie conţine sărbători fixe, marea majoritate, şi sărbători mobile. Sărbătorile cu dată schimbătoare sunt Paştele şi toate cele legat de el. Sărbătorile fixe importante sunt legate de momente premergătoare naşterii lui Hristos, de traseul Lui pe pământ, sau de unele personaje importante pentru construcţia Bisericii Lui. Obiceiul pomenirii unor credincioşi mai importanţi  a apărut chiar din primii ani –  martiri şi episcopi. În acele vremuri, comemorarea acestora se făcea chiar la mormântul lor unde se săvârşea şi Euharistia (actele martirice vorbeau despre moartea martirilor ca despre naşterea lor). Se sărbătoreau tot în comun sfinţirea locaşurilor destinate cultului sau mutarea moaştelor. Mai târziu au apărut şi sărbătorile drepţilor, sfinţilor şi apostolilor din Vechiul şi Noul testament, sărbătorile de cinstire a Maicii Domnului (după Sinodul de le Efes din 431), apoi ale unor călugări şi călugăriţe sau ale unor personaje exemplare apropiate de viaţa Bisericii. Există sărbători comune dar şi sărbători specifice fiecărui neam şi deci fiecărei Biserici Naţionale.

Paulghitiu2009.blogspot.com

6 comentarii

Ciu Huhu 16-04-2011 - 23:09

Sarbatoarea e momentul intilnirii chiorului-chel-betiv-curvar, escroc-hot cu stapinul lui VESNIC, SATANA, ptiu!

mare peneleu 16-04-2011 - 23:54

te rog sa mergi mai pe pozitiv, deci mai putin critica (negativa!) si mai mult cu evidentierea avantajelor de a fi de partea noastra, caci sper ca esti liberal

Ciu Huhu 17-04-2011 - 17:38

Tu esti marele PEDELEU PORTOCALIU nu PENELEU!

un crestin 17-04-2011 - 07:51

Ciuhule,
aici e vorba de Florii, de Saptamana Mare si de Pastele Domnuluui.
Tine-te de subiect !

ps. sa mai vii cu Basescu la Ispas

un crestin 17-04-2011 - 07:45

Domnule Paul Ghitiu ne aduceti aminte de vremurile bune de la Ziua cand aveati in raspundere sectiunea Religie.. Ce vremuri, ce dezbateri, Si mai ales ce comentatori frumosi !

Sarbatori fericite !

Florii la Opera Romana din Cluj:

http://www.youtube.com/watch?v=hQEO9jVYpuU&feature=related

xViorel 18-04-2011 - 15:13

… DOMNUL Isus Hristos este SINGURUL Mijlocitor (aparator la TATAL) , SINGURUL care are putere sa ierte pacatele PE PAMANT…dar nu dupa ce ai murit…
daca ai murit fara ca DOMNUL Isus sa-ti ierte pacatele prin credinta in El, esti pierdut in IAD pentru Vecii Vecilor. NIMENI nu are putere sa te trimita la locuri „de verdeatza”…
asta este apostazie…satanism sub eticheta „crestina”.

… nici o maica si nici un sfant nu poate ierta pacatele nimanui si nici nu poate mijloci pentru pacatele cuiva. Fiecare in dreptul lui TREBUIE sa se pocaiasca de faptele ,
gandurile si viata pacatoasa , apoi sa primeasca pe DOMNUL Isus Hristos ca DOMN si Mantuitor.
Rasplata : iertarea pacatelor, dreptul a de fi copilul Lui DUMNEZEU, Viata Vesnica impreuna cu DUMNEZEU si mostenitor al Imparatiei Lui DUMNEZEU.
Talharul de pe cruce nu a cerut preotilor si invatatilor sa-l ierte si nici mamei lui care era acolo cu Apostolul Ioan , ci DIRECT DOMNULUI Isus sa adresat :

Luca cap.23
42. Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, cand vei veni in Imparatia Ta!”
43. Isus a raspuns: „Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine in rai.”

… SINGURUL care da intrare in Imparatia Cerurilor este Isus Hristos :
Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine. (Ioan.14:6)

… dar ce este cu cei care merg la oase de morti , sfinti si maici ?

Vai de voi, carturari si farisei fatarnici! Pentru ca voi sunteti ca mormintele varuite, care pe din afara se arata frumoase,
iar pe dinauntru sunt pline de OASELE MORTILOR si de orice fel de NECURATIE. (Mat.23:27)

… oasele mortilor sunt necuratie… satan si slugoii lui nenorocesc pe oameni cu invataturi demonice, oameni care invata stricaciuni , oameni care slujesc diavolului.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult