Acasa Opinii SAVALIUC: Cat de rele sunt judecatoarele?

SAVALIUC: Cat de rele sunt judecatoarele?

scris de Ziua Veche
1 afisari

E un subiect pe care mi l-au  ridicat chiar unii barbati judecatori, in discutii particulare purtate ca jurnalist. In cuvinte deloc magulitoare, respectivii domni au deseori multe de carcotit la adresa colegelor lor. Mai ales la calitatea actului de justitie, functie de anumite toane de moment. Semnalate de multi justitiabili care acuza ca in salile de judecata au parte de un tratament ostil si de neinteles din partea unor judecatoare, care ajung sa se otareasca la ei. Nu sunt deloc misogin cand abordez acest subiect delicat, dimpotriva consider ca am fost mereu un admirator al sexului frumos. Dar si mie, ca atator altor justitiabili, mi s-a intamplat sa asist la scene care nu fac cinste autoritatii judecatoresti.

Scene care zdruncina serios increderea in acest serviciu public. Judecatoare care tipa la parti, trantesc cu dosarele, si care, cel mai grav, lasa impresia ca dau solutii functie de toanele pe care le-au avut in respectiva zi. Cum poti sa mai crezi ca esti judecat corect? E drept ca am vazut si barbati procedand similar, dar in proportie incomparabil mai mica.

Anul trecut, intr-un interviu pe care l-am luat presedintelui CSM de atunci, Virgil Andreies, acesta a recunoscut existenta unor probleme de comportament patologic in sistem. Nici nu avea incotro, pentru ca tocmai publicasem o ancheta cu o procuroare de la DNA Timis, care facuse o criza de nervi pentru ca judecatorul din complet nu-i facuse ei pe plac, si-a scos roba si a izbit cu ea de masa in vazul asistentei. Ca s-o calmeze, judecatorul a trebuit sa o avertizeze de cateva ori ca o da afara din sala, daca nu se potoleste. Fostul presedinte al CSM a admis ca asemenea comportamente sunt inadmisibile si afecteaza grav imaginea Justitiei. De altfel, tot in urma unor dezvaluri de presa, CSM a ajuns sa faca apel, in scris, printr-un comunicat, ca judecatorii sa se abtina de la manifestarile comportamentale de natura sa creeze suspiciuni privind impartialitatea lor.

Trei femei la un barbat

Conform statisticilor ce ne-au fost oferite de CSM,  la 1 ianuarie 2010 in sistem functionau 3928 judecatori, din care 2855 femei si 1073 barbati. Aproape trei femei la un barbat – o balanta net in favoarea sexului slab. De la acest raport, intram in tema subiectului.Hai sa va spun ce mi-a zis un fost presedinte de judecatorie din Ardeal, in urma cu mai multi ani, cand inca CSM nu decidea asupra carierei magistratilor si Ministerul Justitiei era cel care facea repartitiile si numirile in sistem. Nu-i dau numele, pentru ca discutia a fost privata. Presedintele instantei respective era exasperat ca nu-si poate face treaba cu judecatoarele ce i se repartizau: “Dl Savaliuc, le spun mereu astora de la minister: nu-mi mai trimiteti domne’ femei, ca n-am ce sa fac cu ele! N-am cu cine sa solutionez dosarele, si ei tot femei imi trimit! Am o gramada de judecatori pe schema, dar de fapt n-am cu cine lucra! Una e in prenatal, alta e in postnatal. Aia a plecat nu stiu unde. Aia e la doctor. Vreau sa o inlocuiesc pe una si alta tipa la mine ca nu poate, ca are are nu stiu ce probleme acasa, se cearta toata ziua una cu alta, aia are draci pe ea, tipa la avocati in sala si vin oamenii la mine sa reclame. E un balamuc aici! N-am domne, n-am cu cine sa fac treaba si le zic mereu celor de la minister sa-mi trimita barbati, si ei numai femei imi trimit!”  Am fost mirat, personal tocmai avusesem un proces de presa, stramutat la respectiva instanta, si eram de-a dreptul incantat de prestatia judecatoarei pe care am avut-o in dosar. Ma ascultase atenta, plina de intelegere, tot ce am obiectat mi s-a admis. Traisem o adevarata revelatie. Si l-am contrazis pe interlocutor. Care mi-a taiat-o scurt:  “Domnu Savaliuc, pai nu stiti, aia si-a gasit un om de afaceri, se marita la sfarsitul saptamanii cu unu plin de bani si  pleaca din sistem!”

De trei ori mai dure

Am mai avut discutii “academice”, pe aceeasi tema, cu alti judecatori de tinuta. Unul de la Curtea de Apel Bucuresti mi-a prezentat un studiu, nu mai retin cine-l realizase, potrivit caruia pedepsele date de judecatoare, comparativ cu cele date de judecatori, pe aceleasi spete, erau de trei ori mai dure. Ca numar de ani de inchisoare. Parerea judecatorului, bazata pe studiul respectiv, era ca femeile, fiind altfel structurate emotional, judeca mult mai aspru decat barbatii si de aceea ajung sa dea condamnari care uneori mai mult distrug oamenii, decat sa-i reeduce. Chiar daca achiesez in parte la acest rationament, personal cred ca judecatoarele constituie coloana vertebrala a justitiei, pentru ca intradevar dau cele mai dure pedepse si mentin astfel ordinea in societate  Cu ele nu prea e de glumit. Nu vreau sa generalizez, dar cred ca marea problema a unora dintre ele este ca in sala de judecata, spre deosebire de barbati, nu reusesc sa mentina un echilibru intre cauza dedusa judecatii si starea emotionala pe care o au in respectiva zi. De aici pleaca suspiciunile ca sunt mai rele. Voi ce credeti?

0 comentariu

nik 08-08-2010 - 05:32

idiotul asta de eurodeputat nu stiu ce are in cap dar ma intreb cum a ajuns dobitocul asta in pe.cand el ar trebui sa fie primul care sa respecte legile unui alt stat european.respectuos si cu niste mergatori in cur poftit la el acasa si instige la rebeliune acolo nu aici

adriana 09-08-2010 - 05:27

cred ca noi,romanii ar trbui sa tratam cu toata seriozitatea acest subiect al secuimii. In orice caz un asemenea limbaj, necontolat , stradal denota o lipsa a stapinirii de sine ; cred ca marii artizani ai Unirii din 1918 au fost departe de un asemenea mod de exprimare. Doresc sa gasim o pozitie care sa continuie intransigenta inaintasilor nostrii

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult