Scamatorie, magie sau şmecherie cu «ghivent»?

Cristian Gog a câştigat trofeul « Românii au Talent » în ovaţiile mulţimii, care au dovedit incapacitatea acesteia de a desluşi misterul unei scamatorii practicată de mai multe secole. Care este mai degrabă un truc, decât o abilitate bazată pe nebăgarea de seamă a privitorului. Atât în semifinale, cât şi în marea finală, Cristian Gog a folosit aceeaşi scamatorie, care i-a permis să afişeze gândurile unor oameni, despre care pretinde că i-ar fi cunoscut cu mult timp înainte de a se întâlni cu aceştia. Demonstrată faptic, această afirmaţie l-a propulsat pe autorul ei într-un Olimp, pe care îl putem considera şi altfel decât un loc meritat. A fost oare succesul lui Cristian Gog obţinut datorită unei scamatorii geniale sau unui truc de duzină ?

Se poate presupune că demonstraţia cu valenţe supermagice facută de Cristian Gog, ar putea să ascundă în miezul ei, sâmburele unei şarlatanii. Fără niciun dubiu, se poate afirma că acest lucru este posibil. Dacă ne referim la semifinală, atunci când această scamatorie de sorginte mentală a fost folosită pentru a ghici gândurile unor spectatori, în afară de calea admiraţiei fireşti, se poate merge şi pe calea îndoielii. Cu multe secole în urmă, Descartes a impus omenirii necesitatea firească a gândirii conştiente, prin intermediul unei îndoieli pragmatice. Dacă aşa stau lucrurile, de ce nu am putea să ne îndoim şi de autenticitatea scamatoriei lui Cristian Gog? De ce să nu admitem, în cazul acestei scamatorii, faptul că aceasta este doar un truc ordinar? Sau aşa cum se spune în lumea şoferilor, „o şmecherie cu ghivent”? În acest caz, „ghiventul” ar reprezenta o „înţelegere„ prealabilă între scamator şi subiecţii folosiţi de Cristian Gog, pentru a impune un truc simplu drept o genială scamatorie. Este posibilă o astfel de practică pentru realizarea unui truc, care să înşele vigilenţa tuturor privitorilor? Din punct de vedere al supoziţiei teoretice conştiente, evident, răspunsul este afirmativ. Deşi ţine de domeniul incredibilului, pentru prestaţia din finala competiţiei, ar putea să existe un scenariu teoretic care să includă posibilitatea unui „aranjament” aprioric între Cristian Gog şi cei trei membri ai juriului: Mihai Petre, Andra Măruţă şi Andi Moisescu! Nimic nu este imposibil! Mai ales atunci când este vorba de mulţi bani!

Dincolo de prezumţia de nevinovăţie, există totuşi o întrebare care ţine de o anumită îndoială şi care nu se vrea acuzatoare, ci doar iscoditoare: „ Cine garantează faptul că nu ar fi existat un aranjament între Cristian Gog şi membrii juriului”? În sensul că aceştia ar fi trebuit să spună la finalul pretinsei scamatorii, exact aceleaşi cuvinte, pe care le avea concurentul în plicul din diplomat? Cine garantează că acest presupus aranjament nu s-ar fi putut finaliza cu rezultatul: „60.000 euro juriul + 60.000 euro concurentul = Marele Premiu?” Am putea să admitem că în culisele acestui concurs ar fi fost posibilă şi o astfel de înţelegere care să nu fie considerată o utopie, dacă acceptăm adevărul că întotdeauna ”viaţa bate filmul!”. Câteva argumente că totul s-ar fi putut petrece aşa, există. În primul rând, manifestarea unui lobby evident, mult prea făţiş, în favoarea lu Cristian Gog, de către toţi cei trei membri ai juriului, care ar fi putut să determine o îndreptare a voturilor telespectatorilor către acesta. Am putea să definim în acest caz o admiraţie exacerbată sinceră, drept o manipulare mascată a susţinătorilor din public? Manifestarea îndoielii cuprinde şi posibilitatea exercitării acestei manipulări. Cei care nu acordă îndoielii descartiene prea multă importanţă, ar putea să contraargumenteze prin posibilitatea exercitării votului în mod direct, de către telespectatori. Este un argument viabil. Dar, cine a văzut vreodată publicate pe site-ul PRO TV, rezultatele concrete ale votului? Cine garantează că ierarhia aunţată public de către Pavel Bartoş şi Smiley, este cea reală? Tot ceea ce s-a întâmplat cu concurentul Cristian Gog la „Românii au Talent”, poate oricând  să stea sub semnul incertitudinii. Este dreptul fiecărui spectator de a se îndoi, înainte de a diviniza, pentru a fi sigur că nu a fost manipulat. Intangibila libertate de exprimare ne oferă dreptul de a ne îndoi de orice, chiar şi de Papa de la Roma. În aceste condiţii, de restricţie „zero” la dreptul de a gândi conştient, după ce îndoiala a eliminat orice reziduu de neîncredere, de ce nu am avea dreptul de „dubito”, chiar şi pentru organizatorul concursului…..Televiziunea PRO TV?