Se pierde mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria? | Ziua Veche
Acasa Opinii Se pierde mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria?

Se pierde mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria?

scris de Marin Neacșu
2 afisari

Am scris în decembrie 2011 un articol intitulat “Scrisoare deschisă poporului român – mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria.”

Marin NeacsuCând am început să scriu articolul, nu gândeam că va trezi atâtea discuţii, controverse, patimi dar şi minciuni, propagandă, sentimente şi resentimente, gesturi reprobabile (cum este chiar punerea acestui articol în spinarea arhimandritului Iustin Pârvu, sau preluarea de către alţii, ca producţie proprie) invidii, răutăţi sau negări mai mult sau mai puţin susţinute . A apărut chiar şi un articol al unui domn arhitect de pe la Universitatea Babeş Bolyai, legat strict de Tărtăria, care ar fi trebuit să reprezinte o probă de profesionalism, dar este construit tendenţios, prin interpretări personale ale unor date şi informaţii, deci subiectiv.

Ce am dorit prin acel articol cred că este deja cunoscut. Datele prezentate nu reprezintă falsuri.Mulţi din cei care au comentat însă articolul, se referă în mare parte la tăbliţele de la Tărtăria, care atât ca subiect cât şi ca informaţie reprezintă în fapt o metaforă, un îndemn la căutare, la cercetare şi descifrare a valorilor acestui pământ la neuitare , respect şi continuitate. Recunosc fără ruşine că sunt patriot, îmi iubesc neamul, pământul, strămoşii şi istoria. Sunt mândru de istoria şi faptele înaintaşilor, cu bune şi rele, ca şi de ceea ce reprezintă România azi, chiar dacă aşa cum rezultă şi din comentarii – au început să se înmulţească faptele care mă fac să nu mai fiu la fel de mândru. Şi întreb de ce totuşi, noi romanii nu vrem să ne acceptăm istoria şi nu o respectăm, aşa cum este ea? Tăbliţele de la Tărtăria există. Pe ele se afla o scriere care la ora actuală este considerată cea mai veche scriere cunoscută. Că a scris-o un roman, sau un grec, sau un khazar, sau un sumerian, nu poate spune nimeni, dar A FOST GĂSITĂ AICI ŞI NU A FOST ADUSĂ CA SĂ LI SE ARATE LOCUITORILOR ACESTUI PĂMÂNT CUM SCRIU ALŢII PRIN ALTE PĂRŢI, CI A CONŢINUT O INFORMAŢIE. DECI CEI CARE AU AVUT-O FOLOSEAU SCRIEREA ÎN INDIFERENT CARE FORMA. E chiar aşa greu de acceptat acest adevăr ? Contează cum se numeau strămoşii noştri acum 7000 de ani ? SUNT AI NOŞTRI OAMENI BUNII, ŞI SCRIAU. ASTA CONTEAZĂ.Am găsit comentarii pe diferite ziare sau bloguri, care fac praf românismul, idea de popor, istoria şi toată cultura română. Au fost şi comentarii care au exacerbat unele aspecte. Articolul a circulat pe mail, cu sau fără sursă, cu sau fără numele autorului,ba a mai fost şi diseminat prin unele oraşe că manifest. A fost folosit de asociaţii sau organizaţii de dreapta, de stânga, bloguri ortodoxe, sau ale unor sindicate sau asociaţii ale revoluţionarilor. Este un lucru îmbucurător că a circulat, indiferent cum, este însă trist că a fost preluat, pus în mod voit în spinarea altora sau “ înfiat” cu intenţie de către unii, care l-au declarat copilul lor cu neruşinare după ce au scos sau introdus un pasaj sau două de câteva rânduri, exact pasajele în care îşi declarau paternitatea.

Faptul că a produs atâtea vizualizări nu poate decât să mă bucure. Spre exemplu în săptămâna 6-12 Februarie a fost pe primul loc în topul vizionărilor de pe facebook, conform http://pro.facebrands.ro/intro. deşi trecuseră două luni de la prima apariţie. Şi bomba continua să sară. Dar este trist faptul că unii au înţeles să profite de acest fapt, iar unii pur şi simplu legându-se de unele aspecte -e adevărat neclare ale istoriei, dar reale ca probe,- s-au legat de tăbliţe pentru a demonta o idee care în fapt se dorea o întoarcere la valorile culturale şi spirituale ale acestui popor, la acceptarea , însuşirea valorilor respectarea şi propăvăduirea lor, a istoriei, la purificarea moralei acestui popor. A fost uneori distractiv să citesc comentariile unor docţi, care demonstrau cu tărie că nu se poate să fie acesta mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria, că de fapt acestea nu au fost descifrate şi că pe vremea când au fost scrise, nu se ştia de Băsescu. Alţii ceva mai moderaţi susţineau doar că de fapt pe vremea aceea , nu exista un popor român, că acesta s-a format de două mii de ani din Traian şi Decebal. Trecând peste binecunoscuta sintagmă că suntem singurul popor care nu a avut mamă a avut însă doi taţi, de unde şi concluzia că suntem “ băieşi de băieţi “ nu pot să nu constat cât de superficiali putem fi atunci când vrem.Atunci când vrem să ne batem joc de noi înşine. L-aş ruga acuma pe acel comentator să spună cum poate să îmi dovedească că acum 7000 de ani, nu ne numeam România şi de unde ştie el că mesajul acelor tăbliţe nu este “Atenţie popor român, nu îl lăsaţi pe Traian să vă dezbine !”

Mai comenta cineva, pe unul din bloguri, că istoria Ardealului nu este cunoscută de români, şi că de fapt noi nu am învăţat Istoria României ci doar Istoria Românilor. Am analizat mai adânc şi am ajuns la concluzia că aşa este. Îmi convine sau nu, este un adevăr pe care românii trebuie să îl accepte şi trebuie să încerce să cunoască istoria aşa cum este ea, cu bune şi rele, cu toţi eroii pe care i-a avut România, nu numai cei de origine neaoşă. Trebuit să accept că cei de generaţia mea am fost bombardaţi doar cu informaţiile pe care a vrut partidul să le cunoaştem, într-un efort de naţionalism şi patriotism un pic forţat. Nu e rău că ni s-a dezvoltat sentimentul patriotic, este însă râu că nu ni s-a spus nimic şi despre alţi eroi, domnitori ai acestui pământ, tot cu bune şi rele, care au avut ceva de spus sau au influenţat istoria românilor sau a României. În istoria pe care am cunoscut-o şi învăţat-o se sărea prea repede de la o epocă la alta, ca şi când perioadele sărite nu făceau parte tot din istoria noastră. Atunci eram copil, ni se spunea că programa şcolară nu putea acoperi toată istoria, toţi domnitorii, de aceea îi studiem pe cei mai importanţi. Important a fost şi Matei Corvin de exemplu pentru istoria României dar despre el nu am învăţat decât că a fost fiul lui Iancu de Hunedoara şi că a fost regele Ungariei.De altfel, cred că este timpul să ştim că Ardealul nu a însemnat numai Avram Iancu, Şcoala Ardeleană, Horia Cloşca şi Crişan, Bobâlna, Gheorghe Doja , Mihai Viteazu şi atât. Există şi cărturari, domnitori, eroi, oameni de ştiinţă care au trăit în Ardeal şi chiar dacă nu au purtat nume neaoş românesc, au trăit şi realizat ceva pe meleagurile româneşti. Negându-i pe ei şi faptele lor, ne negăm istoria , timpurile şi pământurile. De ce să ştiu cine a fost Traian, care a cucerit Dacia, a transformat-o în provincie romană, i-a luat bogăţiile şi tezaurul, copii, femeile şi bărbaţii şi i-a transformat în sclavi, gladiatori sau mercenari şi să nu ştiu nimic despre Gheorghe Racoczy ?

Când ne vom cunoaşte şi recunoaşte istoria aşa cum a fost, nu aşa cum au vrut sau vor unii şi alţii să ne-o vâre pe gât ?

Atunci când vor dispărea toate datele arheologice, când arhivele vor fi transferate în capitalele fostelor imperii vecine care au ocupat vremelnic părţi din teritoriul ţării, pentru că aşa a dat guvernul Boc legea arhivelor?

Atunci când Tăbliţele de la Tărtăria , Plăcuţele de la Sinaia şi alte artefacte, precum cele din expoziţia Aurul Dacic plecate cu surle şi trâmbiţe în Italia dar uitate cel puţin la nivel mediatic să mai fie menţionate că s-au întors, vor fi dispărut cu totul ?

Atunci când hoţii pe care îi plătim să ne conducă ţara şi destinele vor goli institutele de cercetări de toate dosarele , invenţiile şi inteligenta românească, dându-le pe nimic şi pretinzând că s-au furat fără a găsi însă făptuitorii, aşa cum s-a făcut cu dosare privind cercetarea nucleară de la Piteşti ?

Românilor, cât încă mai există acest nume şi nu va fi înlocuit cu totul de cuvântul rromi cu care tot mai mulţi europeni ne confundă, ridicaţi-vă, deschideţi-vă ochii, deschideţi cărţile, învăţaţi-vă istoria aşa cum a fost ea, până nu o veţi pierde şi odată cu ea dreptul de proprietate asupra acestui pământ, asupra istoriei lui, prin pierderi succesive dar bine regizate de suveranitate, prin europenizarea forţată şi bine ţintită, însuşită de cei ce stau în fruntea statului şi vă vând istoria cui dă mai mult pe ea. Protejaţi-vă şi apăraţi-vă istoria, dovezile şi site-urile arheologice, cărţile, înscrisurile, muzica tradiţională, tradiţiile, Dragobetele, nu Sfinţii Valentin, Ziua Mamei, nu Ziua Recunoştinţei, Crăciunul, nu Hallowenul. Adevărata Sarmisegetuza adevărata cetate a Dacilor stă ascunsă încă sub Grădiştea şi în curând va fi vândută. Ruşii stau cu ochii pe ea prin satelit, iar românii habar nu au pe ce pământ calcă şi ce vând când îşi dau acceptul să se toarne câte o autostradă experimentală.

Ne pierdem ne îndepărtăm de cei ce ne-au dat nume ne rupem de rădăcini, ne lăsăm călcaţi în picioare de vânzători de neam spunând laş, ASTA E . Ne închinăm la sfinţi împrumutaţi şi uităm de Zalmoxe. Ne închinăm la icoane şi uităm de Dumnezeu. Ne acoperim de păcate şi fugim la biserică să ne “spovedim”pentru a fi curaţi şi gata să săvârşim altele şi mai înfricoşătoare, ca într-un târg făcut cu diavolul, sperând că spovedania ne curăţă de păcate, când este mult mai simplu să nu păcătuim.

Ne pierdem, privind cum cad peste noi toate urgiile cerului, şi aşteptăm să vină altcineva, poate armata, poate guvernul, poate străinii, cu ajutoare, cu bani, cu lopeţi, cu saci cu nisip, cu haine, cu elicopterul, să ne salveze, să dea viaţă. De ce ne-ar da alţii ceea ce noi nu respectăm ? De ce ne-ar da alţii ceea ce putem să ne luăm singuri ? De ce să aşteptăm să îşi bage alţii coada, de ce ne târâm la Porţi Străine pentru ceea ce noi singuri putem obţine? DE CE NE LĂSĂM CĂLCAŢI ÎN PICIOARE ?Unde ne este mândria, suntem toţi orbi, surzi, handicapaţi, ologi, fără mâini fără picioare, fără cap? CÂT O SĂ MAI STĂM CU MÂNA ÎNTINSĂ ŞI CU CAPUL PLECAT?

103 comentarii

milosul 24-02-2012 - 17:39

Unde ne este mândria, suntem toţi orbi, surzi, handicapaţi, ologi, fără mâini fără picioare, fără cap?

NEACSU, tu ai mandrie? Aceasta fraza, mai sus mentionata, ti se potriveste de minune. Te caracterizeaza, ‘jurnalistule’!!!!!!!

Gabriel 24-02-2012 - 18:34

Statul roman a tradat, ca in oricare colonie este partas la executarea poporului, fiind “oamenii de substanta ” ai capitalistilor, autohtoni dar in special globalisti. ESTE LEGITIMA TRECEREA LA LUPTA DE REZISTENTA ! Sunt decizii destule ale justitiei ca baza legala pentru satisfacerea legilor si obiceiurilor razboiului ( DIU) si pentru ONU !

ANDREI 24-02-2012 - 18:55

“Am găsit comentarii pe diferite ziare sau bloguri, care fac praf românismul, idea de popor, istoria şi toată cultura română.”

Si cum au aparut ,cu ce scop ?
De ce sunt tolerate ?
Cine sta in spatele acestor bloguri?

“care l-au declarat copilul lor cu neruşinare “…ha,ha …tipic domnule Neacsu,puteam si eu ,ee mare brinza ,specialisti dupa margine, plagiatori, se pricep la toate …

“mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria, că de fapt acestea nu au fost descifrate şi că pe vremea când au fost scrise, nu se ştia de Băsescu.”

Lipsa masurii …de unde pina unde Basescu ?!…
Singura explicatie plauzibila :le sunt afectate privilegiile si averile obtinute fraudulos …asa ca folosesc orice mijloace denigreaza orice fac conexiunii extraterestre pt a nu-si pierde pozitia….si tot Castravetele o leguminoasa din clasa …curcubitaceielor …etc etc .

“Atunci când vrem să ne batem joc de noi înşine”….cum procedati mai jos prin aceasta fraza :”de unde ştie el că mesajul acelor tăbliţe nu este “Atenţie popor român, nu îl lăsaţi pe Traian să vă dezbine !”…Ha,Ha

“De ce să ştiu cine a fost Traian, care a cucerit Dacia, a transformat-o în provincie romană, i-a luat bogăţiile şi tezaurul, copii, femeile şi bărbaţii şi i-a transformat în sclavi, gladiatori sau mercenari şi să nu ştiu nimic despre Gheorghe Racoczy ?2

Simplu, Traian si a-l sau imperiu nu mai sunt,nici nostalgici care sa doreasca refacerea acestui imperiu ,pe cind revizionisti maghiari din belsug,puteti proceda cum doriti Am mai spus legat de rescrierea istoriei ,RO e precum un crap mare ce i se da fir sa nu-l rupa …e “tras usor usor la mal…pina oboseste.”..

“Românilor, cât încă mai există acest nume şi nu va fi înlocuit cu totul de cuvântul rromi cu care tot mai mulţi europeni ne confundă, ridicaţi-vă, deschideţi-vă ochii, deschideţi cărţile, învăţaţi-vă istoria aşa cum a fost ea, până nu o veţi pierde şi odată cu ea dreptul de proprietate asupra acestui pământ, asupra istoriei lui, prin pierderi succesive dar bine regizate de suveranitate, prin europenizarea forţată şi bine ţintită, însuşită de cei ce stau în fruntea statului şi vă vând istoria cui dă mai mult pe ea. Protejaţi-vă şi apăraţi-vă istoria, dovezile şi site-urile arheologice, cărţile, înscrisurile, muzica tradiţională, tradiţiile, Dragobetele, nu Sfinţii Valentin, Ziua Mamei, nu Ziua Recunoştinţei, Crăciunul, nu Hallowenul. Adevărata Sarmisegetuza adevărata cetate a Dacilor stă ascunsă încă sub Grădiştea şi în curând va fi vândută. Ruşii stau cu ochii pe ea prin satelit, iar românii habar nu au pe ce pământ calcă şi ce vând când îşi dau acceptul să se toarne câte o autostradă experimentală..

Poti lupta MENTININD VALORILE FAMILIEI CRESTINE !

“Unde ne este mândria, suntem toţi orbi, surzi, handicapaţi, ologi, fără mâini fără picioare, fără cap? CÂT O SĂ MAI STĂM CU MÂNA ÎNTINSĂ ŞI CU CAPUL PLECAT?…

He,he,he….pai scopul celor prezentate de dvs.mof¡dificarea istoriei rescrierea ei (cind rusii nu renunta nici la trecutul lor ,i-l justifica pe Stalin )au drept scop disparitia mindriei de a fi roman ,orbirea nationala ,surzenia ,dezbinarea (mesajul USL ist )…intr-un cuvinrt la momentul oprtun sa devenim INAPTI SUFLETESTE . nu vedeti lkimbajul, dezbinarea si pe acest forum?—

Suferim de analgesie boala ce te impiedica sa simti durerea.(sufleteasca )

digital 24-02-2012 - 19:11

măi,delirium tremens.pe cine crezi tu că mai îmbârligi cu oboselile tale de neuron bhășit…fă-ți dreq forumu tău și scrie istoria băsiștilor și a neo băsiștilor pe care-i adori atăt de mult încât transformi totul în propagandă electorală…..
vezi că ai greșit,sediul pdl nu e aici….

... 24-02-2012 - 19:22

Ma, schizofrenicule, dar ce-ai fi sa te duci in (..) sa lasi oamenii politicosi sa dialogheze intre ei? Daca nu te simti bine ptrintre intelectuali si oameni politicosi de ce nu te spinzuri sau sa te ascunzi prin vreun canal, ceva, lepadatura ce esti.

digital 24-02-2012 - 19:40

uau,intelekectu-al-ule,a dat politețea peste tine…..fă-ți ordine în grajdul tău….

ANDREI 24-02-2012 - 20:36

Dar tu esti in “grajdul”tau….ma rog .?

Imbirlig ???!!
Pe cine ?
Il invit pe domnul Neacsu sa urmareasca canalele romanesti ,mesajele transmise ,modul in care sunt transmise si va avea explicatia la intrebarea domniei sale “Dece se pierde mesajul tablitelor.”

ps.

Racul, broasca si stiuca

Racul, broasca si o stiuca
Intr-o zi s-au apucat,
De pe mal in iaz s-aduca
Un sac cu grau incarcat.

Si la el toti se inhama
Trag, intind, dar iau de sama,
Ca sacul sta neclintit,
Caci se tragea neunit.

Racul inapoi se da,
Broasca tot in sus salta,
Stiuca foarte se izbea
Si nimic nu ispravea.

Nu stiu cine-i vinovat;
Insa pe cat am aflat,
Sacul in iaz nu l-au tras,
Ci tot pe loc a ramas.

Asa-i si la omenire,
Cand in obsti nu-i unire.
Nici o treaba nu se face
Cu izbanda si cu pace.

Fabula – de Alecu Donici

digital 24-02-2012 - 20:49

ce-mi plac intelectualii care-și fac propagandă singuri….hahaha…
apoi vin și pregătesc terenul propriiilor progenituri,chipurile….sunteți niște kh-kh–ți,măcar recunoașteți,în m.mamilor voastre ce sunteți…eu recunosc și sunt natural dar voi nici măcara tâta bun simț nu aveți în voi…
fiți măcar niște kk-ți naturali,labelor triste….hahaha

Ciu Huhu 24-02-2012 - 20:35

Ma lesinatule si tu si Andrei sinteti slugi ale dictatorului Basescu!

Andrei 24-02-2012 - 20:44

Scurt eseu despre prostie
de Kosta Vianu

………………………………………………………………..
“Prostul e rău. Ai grijă, înţeleptule, tunând şi fulgerând împotriva prostiei, să nu devii rău, câştigându-i astfel prostiei prima medalie, fiindcă răutatea pare, iată, o bună jumătate de prostie.
Prostul e complicat. În subţirimea simplităţii el nu vede nici un avantaj, cum urâte îi sunt, de asemenea, avantajele transparenţei, prin care i s-ar vedea goliciunea minţii. Dă-i prostului o idee simplă, iar el o va îmbârliga aşa de rău, că n-ai s-o mai recunoşti, fiindcă el se scarpină întotdeauna în stânga pe deasupra capului, cu mâna dreaptă. I se pare mai interesant.
Prostul e util. Dacă toţi aţi fi deştepţi, am auzit odată replica unui ţăran, cine v-ar mai trage cismele din picere, mă, intelectualilor ?
Prostul e grav. Să nu cumva să râzi în faţa lui, ar fi o impietate! Strămoşii noştri latini au creat zicala ridendo, castigat mores, crezând sincer că râzând de năravuri, le-ar putea îndrepta. Dar, dacă ai să râzi în faţa prostului, nu vei face altceva decât să-i descoperi alt nărav : prostul e suspicios”
……………………………………………………………….
Ion prostul
De ion Luca Caragiale
Era pe vremea când purtau
Cocoanele niște turnuri
Ș-un malacof piramidal
Și alte multe umpluturi…

Ion Ciornei, un țopârlan,
Un românaș de viță veche,
Purtând suman, purtând ițari
Și-o țurcănească pe ureche,

A fost luat la militari…
Da-n loc să dea de greu și el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.

Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaș, spălătoreasă,
Și vizitiu și bucătar,
Și sofragiu și fată-n casă.

Ion putea fi orișice,
Mă rog, și doică-ar fi putut;
Dar moașa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.

Așa, Ion cu colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.

Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.

Don’Colonelul îl întreabă:
– Ce te-ai holbat așa, țigane?
– Mă mir, trăiți, don’Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;

Cu malacofu-așa umflat
Cum poți s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. – Măi ce prost!
Țigan! când vreau s-o pup, și-l scoate.

– Și-l scoate? a răspuns Ion;
– Așa ți-e vorba?… A-o-leu!
– Așa, trăiți, don’ coronel…
Așa… o pup și eu!

Ciu Huhu 24-02-2012 - 21:04

Las-o balta Andrei sluga josnica de dictator!

Cercul 24-02-2012 - 20:21

Ceea ce intelegi tu prin romanism, popor, si altii ataca, e de fapt ideea de grup.
De-a lungul timpului politicienii au inventat ideea de natiune, etnie, pentru a-si fundamenta ideologic STATUL, si a-si programa spre supunere, persoanele exploatate.
Eu si altii suntem interesati de binele individului nu al grupului. Al fiecarui individ din grup. Ii luam pe rand ii intrebam de sanatate si le rezolvam problemele.
Grupul e insa alceva.Cand tratezi un multime de oameni ca pe un grup le atribui fiecaruia o caracteristica comuna.
Asa ca a te ingriji de grup inseamna a te ingriji de interesele celui ce il pastoreste.
Statul in felul acesta are grupul romanilor, care toti in bloc mananca paine cu ceai toata viata, ia ajutorul miniim garantat si este ingropata cu militia.
Insa fiecare este unic. De aceea fiecare trebuie sa faca pe masura posibilitatilor fapta de a rezolva problemele celorlalti. Si cand zici celorlalti ii nominalizezi chiar daca sunt 2 milioane.

digital 24-02-2012 - 21:03

bă cercopitecule,tu și boul ăsta care se crede andrei frecventați același club de drogați?!
tu răstălmăcești balega lu boul-bălții ăsta?!

Ciu Huhu 24-02-2012 - 21:07

Astia-s retardatii postaci-propagandisti ai dictatorului Basescu!

Ciu Huhu 24-02-2012 - 21:02

ROMANI VENITI in piete, in strazi sa demonstram si sa strigam
JOS BASESCU DICTATORUL!!!!!!

ValVerde cel Voinic 25-02-2012 - 16:07

Ce dracu’ mai Huhule, acuma iti arde de demonstratii?
Tu nu vezi ce frig e afara?

Striga si tu “Jos Basescu Dictatorul !!!” de la tine din bucatarie, dar nu deschide geamul ca se face curent.

viper 25-02-2012 - 14:51

va rog sa militati vehement pt pastrarea arhivelor in tara intrucit in felul asta se incearca stergerea identitatii si istoriei noastre .un popor fara istorie e sortit disparitiei si eu iubesc atit de mult acest pamint unde m-am nascut si nu doresc ca urmasii mei sa nu-si cunoasca radacinile.oricit au incercat unii sa mistifice trecutul eu simt ca aici este locul nostru indiferent de cine a fost vremelnic la putere si de ce straini ne-au cotropit ei au disparut dar am ramas aici

neacsum 25-02-2012 - 15:55

Din pacate, nici opozitia in parlament nu s-a opus acestei legi si imi e teama ca va fi daca nu a si foat adoptata prin asumare tacita si promulgata de un presedinte vanzator de tara.

viper 26-02-2012 - 14:21

dv aveti cunostinte printre istorici si arheologi si puteti incerca sa-i mobilizati si influenta sa ia atitudine mai ferma impotriva guvernantilor.din pacate eu am o virsta si sanatatea precara singurul loc unde pot protesta este internetul si apelul la cei ca dumneavoastra.cred ca asemeni mie mai exista patrioti doar ca le trebuie curaj sa-si exprime opozitia la nemerniciile politicienilor

suspiciosu' 25-02-2012 - 15:40

RTV – AU LIMBILE INFESTATE CU ACELEASI BACTERII!!!!!!!!1

neacsum 25-02-2012 - 15:47

Suspiciosu, sau invidiosu ? Daca imi arati o propozitie in care Neacsu il proslaveste pe Basescu, eu recunosc ca ai dreptate. O singura propozitie din tot ce am scris eu. Altfel voi considera ca de fapt ai vrea tu sa pupi ceva si nu ai loc de altii.Dar promit sa te ajut sa ajungi in fata,

suspiciosu' 25-02-2012 - 15:52

Faptul ca ataci opozitia, pentru mine inseamna, ca dai limbi lui basescu, asa-i? Numai un cretin poate ataca intreaga clasa politica, un pupincurist de cur basist. …………….? Aceasta este strategia basescienilor: suntem dobitoci, dar toti sunt dobitoci……………!!!!!!!!!

neacsum 25-02-2012 - 15:58

Logica dumitale este tipic comunista. Nu mai e nevoie sa comentez altceva, numai o minte limitata poate gandi asa ceva. Avand in vedere limitele dumitale e inutil sa mai incerc sa te conving ca nu ai dreptate.

urbos 25-02-2012 - 17:01

Necsulica, si altii isi dau seama ca esti ori unu ce mesteca ineptiile basiste din prostie, ori esti un ticalos basist cu acte-n regule. Iti si arata si tu tot nu te destepti.
Dar de la unu care prefera puscaria in locul libertatii, n-ai ce pretentii sa ai. Sluga tot sluga, dar si cu coada sus. Sa mori de ras, nu alta.

urbos 25-02-2012 - 17:16

Tataie, vrei sa ti se arate unde il proslavesti pe Basescu. Pai tataie, nu e nevoie sa proslavesti un nemernic ca Basescu, e de ajuns sa NU FACI NIMIC impotriva, intr-o situatie de “ori, ori”! Caci atunci cand vine vorba de un dictator, de un criminal, de un tradator in fruntea tarii, nu mai exista loc de nuantari tampe.
Apoi e de ajuns sa te apuci ca un nemernic sa critici pe altii, ca nuca-n perete, ca si cum ceilalti ar conduce tara, nu canalia pe care o ignori, ca sa echivaleze cu o sustinere pentru nemernic si nemernicia lui.
A te face ca nu vezi cine distruge tara si a face pe impartialul are aceeasi valoare cu laudele limbistilor. De fapt, e o strategie la basisti, tocmai asta, sa faca pe neutrii, sa atace Opozitia, sa atace chiar si pe ziaristii care ataca Puterea, mai nou, dupa demonstratii, fiind imposibil sa se mai albeasca, au gasit-o pasta, sa-i spoiasca pe toti, cum ca cica “toti sint la fel”.
Asa ca lasa ba Neacsule gargara ca esti un penibil.

suspiciosu' 26-02-2012 - 18:28

FELICITARI URBOS!!!!!!!!!!!!

neacsum 25-02-2012 - 16:00

Ia spune dumneata de unde isi ia banii acest ziar ? Daca tot arunci cu noroi, macar arata ca esti documentat, sau este tot o mostra de logica proprie , ceva de genul, daca nu va platim noi inseamna ca va platesc altii ? DACA OPOZITIA SE BAZEAZA PE OAMENI CA DUMNEATA, NU VA CASTIGA NICIODATA ALEGERILE.

suspiciosu' 25-02-2012 - 16:04

Ia spune dumneata de unde isi ia banii acest ziar ?

neacsum 25-02-2012 - 16:17

Bine domnule dumneata xce faci dai cu zarul sau dai la peste ? Pai vii aici si arunci cu bolovani, te dai atoatestiutor, arunci cu noroi ca sunt basist, ca sunt platit de nu stiu cine, dar cand esti intrebat de unde stii si cu ce iti sustii vorbele pui intrebari ? Eu am spus ca raspunsul si principiul conform caruia eu sunt platit de Basescu pentru ca am criticat opozitia, este un principiu comunist. Si asa este. Trebuie sa ai o minte bolnava , ca sa invinuiesti pe cineva fara sa ai nici o dovada. Cum poti sustine ca sunt vandut cuiva cand habar nu ai cine sunt? Dar uite ca sa fii linistit si fericit, iti doresc sa ai atatia bani in buzunar in fiecare zi cat am castiogat eu sau primit de la acest ziar platit de indiferent cine, in ultuimul an . Sper ca acuma sa traiesti fericit, dar nu stiu cat vei rezista .

suspiciosu' 25-02-2012 - 16:10

Neacsu, ai o replica similara cu idolul tau, basescu. Iti amintesti, ceva timp in urma, idolulul tau avea acelasi raspuns catre cineva care i-a pus o intrebare incomoda: esti un mic comunist!!! Toti care ati fost comunisti, asa cum ai fost tu, cand nu va convine o intrebare spuneti: ai o mentalitate de comunist!!! Cati ani ai? Vrau sa stiu cat de comunist esti!!!!!!!

suspiciosu' 25-02-2012 - 16:18

HAI BAI, democratule, raspunde. Cati ani ai s,i ce ai facut inainte de ’89?

neacsum 25-02-2012 - 16:23

La asemenea replici astepti raspuns ? aI O PAREREA PREA BUNA DESPRE TINE . A discuta cu dumneata e pierdere de timp .

suspiciosu' 25-02-2012 - 16:38

HAI BAI, democratule, raspunde. Cati ani ai si, ce ai facut inainte de ’89?

suspiciosu' 25-02-2012 - 16:55

neacsum
25-02-2012 at 16:23
La asemenea replici astepti raspuns ? aI O PAREREA PREA BUNA DESPRE TINE . A discuta cu dumneata e pierdere de timp.

Nu, nu este adevarat. Nu este pierdere de timp. Tu esti neajutorat, in acest schimb de idei!!!!! Nu poti sa dai raspunsuri logice la intrebari. Te-am ‘citit’ de multa vreme. Ce ai facut ianinte de ’89?

suspiciosu' 25-02-2012 - 17:05

NEACSU, DE CE TE-AI PANICAT? CE AI FACUT INAINTE DE ’89?

__||__ 26-02-2012 - 18:59

Da’ tu ce-ai facut, ma, javra, inainte de 89? Mai pune mina pe manualul de limba romana si pe urma vino pe un forum sa-ti versi balele tale veninoase, javra ce esti.

suspiciosu' 26-02-2012 - 19:19

___ | | __ = NEACSU ???????

viper 26-02-2012 - 18:39

ptvalverde: am vorbit asa pt ca de-a lungul istoriei traitorilor pe acest pamint am fost denumiti in multe feluri asta nu schimba cu nimic faptul ca existam de cel putin 7000 de ani .exista nenumarate descoperiri arheologice ce ne comfirma trairea neintrerupta dar ele nu sint facute publice in mod sistematic deoarece deranjam pe multi cu vechimea noastra.vezi tu pe straini interesati sa ne recunoasca faptul ca avem cea maveche scriere atestata de pe pamint???sa-ti amintesc ceva recent cind in centru Clujului s-au gasit urme de locuire straveche cum au sarit ungurii de cur in sus si au cerut astuparea sitului arheologiccu pamint in loc sa fie acoperit cu capac trasparent ca lumea sa vada ca ei nu au venit in pustiu

ValVerde cel Viteaz 26-02-2012 - 19:20

“exista nenumarate descoperiri arheologice ce ne comfirma trairea neintrerupta dar ele nu sint facute publice in mod sistematic deoarece deranjam pe multi cu vechimea noastra.”

Alta conspiratie?
Daca descoperirile arheologice sint tinute secret de forte malefice anti romanesti, tu de unde stii de ele si de unde stii ce contin?
Descoperirile au fost facute de dusmanii romanismului? Au fost facute de romani care s-au vindut sau de romani obligati sa taca?
Daca cunosti amanuntele conspiratiei, de ce nu le impartasesti cu noi?

“vezi tu pe straini interesati sa ne recunoasca faptul ca avem cea mai veche scriere atestata de pe pamint???”

Si de ce ar ascunde comunitatea stiintifica internationala faptul ca cea mai veche scriere s-a descoperit pe teritoriul Romaniei? Ai mania persecutiei?

Asta lasind la o parte faptul ca scrierea respectiva nu ne confera noua romanilor un statut special sub soare. Etnia romana nu exista pe atunci.
Daca vrei sa demonstrezi continuitatea romanilor pe teritoriul actual incepind cu 7000 de ani in urma, trebuie sa dovedesti ca scrierea respectiva a fost inventata de romani, ceea ce e non-sens pentru ca, asa cum am spus, nu existam pe atunci ca natie.
Si chiar daca ai putea face asta, tot nu te ajuta cu nimic in argumentul care incepe peste 5000 ani dupa, cu retragerea romana.

Toate aste sint tiribombe in lupta pentru intietate pe meleagurile transilvene.
Eu as fi mult mai preocupat de viitor si m-as asigura ca oricit de mult ar incerca cineva sa distorsioneze istoria (noi sau ei), posesia face legea. Transilvania este si ar trebui sa ramina romaneasca. Dar asta fiind spuse, ungurii au drepturi absolut legitime pe taritoriul pe care locuiesc de sute de ani.
In loc sa trimbitati lozinci nationaliste asa cum face Neacsu cu trompeta mare, mai bine ati intelege si v-ati pune in pielea celorlalti. De ambele parti exista exaltati care nu fac decit sa impinga dialogul le marginea isteriei patriotarde.

Patriotismul nu ti-l dovedesti racnind in gura mare cit de mult iti iubesti tu tara si strabunii. Patriotismul il dovedesti cind prin atitudinea ta, prin fapte (chiar daca fapta inseamna sa iesi sa votezi) ajuti in masura posibilitatilor, ca tara ta sa fie un pic mai bine azi decit a fost ieri.

___ || ___ 26-02-2012 - 19:31

ZIUA VECHE, un ziar care supravituieste din fonduri oculte. Un ziar plin de pupincuristi de cur basist.

Grigore 27-02-2012 - 15:51

Voi aveti mult timp liber ca sa va certati pe forum!Daca ati munci nu ati mai trancani verzi si uscate… Vedeti-va de ale voastre….

Ciu Hu 27-02-2012 - 17:36

Hai ba, ce nu-ti convine, spune, esti pedelist basist?

1 2

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult