„Nu vezi tu cum e lumea noastra? Intr-o sotietate, fara moral si fara printip. (…) va sa zica nu le are!” (citat din memorie). Nemuritoarele vorbe ale lui neica Zaharia Trahanache se potrivesc ca o manusa „sotietatii” romanesti de azi, cu precadere in acel segment al ei care ar trebui sa aiba, in cel mai inalt grad, si morala si principii: segmentul politic. Or, se pare ca tocmai aici lipsesc aceste valori fara de care o societate isi pierde iremediabil busola.
Sa luam cazul cel mai recent, mult mediatizat, al senatorului PSD Catalin Voicu. Trec peste fizionomia invinuitului, cu nimic mai prejos decat acelea pe care, nu cu mult timp in urma, le puteam vedea la inmormantarea unui celebru interlop din Craiova, trec si peste limbajul cretinoid (de genul „am vorbit sa…”, da, da’ eu il stiu pe… are intrare la…”) si ma opresc la tariful (fix) pe care-l cerea dl Voicu pentru cutare sau cutare interventie in favoarea cutarui sau cutarui tip care-a calcat pe bec: un miliard de lei vechi. Eu o asemenea suma n-as putea-o avea decat daca, sapand la cartofi in gradina mea din Mogosesti, Maramures, as da peste o comoara comparabila cu cea descoperita de Contele de Monte Cristo. La dl Voicu suma parea o mica atentie, ca o sticla de horinca adusa cadou unui prieten de ziua lui de nastere.
Si am certitudinea ca dl senator nu e decat varful mic al unui gigantic aisberg, plutind nevazut si indestructibil sub apele tulburi ale clasei noastre politice cuprinzand nu numai parlamentari, ci, de-a valma, membri marcanti din Justitie, Politie, Economie etc.
Pare-se ca dl. Voicu a dat de belea; dar este in acelasi timp o belea si pentru toti aceia care s-au lasat prinsi de bratele unei caracatite pe care nici Mama Justitiei nu le mai poate desface. Vorba lui Paul Goma cand a auzit ca generalul bine-mersi la o pensie babana, Plesita, tortionarul sau, a murit: „Da? A murit? Sa fie sanatos!”
