Şi totuşi când vom vâna vrăjitoare?

Înainte de căderea Guvernului Boc, păcatele acestuia erau atât de mari, încât Opoziţia, ar fi în stare să declare că fiecare politician al ei are pregătite câte două săbii, cel puţin, pentru a tăia capul balaurului pedelist care aducea atâta mizerie şi nedreptate în viaţa românilor. Se dorea cu precădere a fi retezat capul lui Băsescu, considerat a fi cel mai rău dintre toate. Lupta împotriva corupţiei promovată de PSD devenise cel mai important ţel al vieţii pentru Victor Ponta şi gaşca din USL, clamat de fiecare dată cu frenezie la toate întâlnirile cu Presa sau cu simpatizanţii. După preluarea puterii, Victor Ponta şi ai lui au dovedit prin comportament că de fapt ura înverşunată şoptită în barbă, împotriva liderilor pedelişti a reprezentat o diversiune menită a induce în ochii viitorilor alegători imaginea unor războinici necruţători. Probabil că mulţi dintre naivii cetăţeni agăţaţi încă de speranţă, au şoptit în gând cu admiraţie ascunsă: „Cu Ponta, nu le mai merge la ăştia! Îi termină pe toţi!”

Ura s-a stins brusc a doua zi după învestirea noului Cabinet, atunci când primul-ministru a declarat sec că va exista o relaţie constituţională cu Traian Băsescu, Preşedintele României. Zilele au trecut una după alta şi s-a văzut în mod clar că actualul şef  al Guvernului nu are nicio intenţie de a-i face viaţă grea locatarului de la Cotroceni. Să fi fost oare răul făcut de către Preşedinte românilor, atât de mic, încât să nu mai conteze? Are primul-ministru atât de multe probleme pe cap, încât nu reuşeşte să se mai aplece şi asupra trecutului?

Victor Ponta nu are nicio scuză pentru atitudinea de repliere adoptată faţă de trecutul recent dubios al Guvernului Boc. Se pare că această meteahnă este veche în politica românească, ea dăinuind de la începutul anilor ’90, atunci când primul guvern eliberat din funcţie a fost lăsat să zburde ca nişte iezi pe izlazul înverzit, să pască şi să ajungă din nou la putere. „Corb la corb nu scoate ochii” este proverbul care a încurajat toate generaţiile de miniştri să fure, pentru că nimeni nu îi lua la întrebări după plecarea lor din funcţie. Şi de această dată se pare că acest proverb a funcţionat ireproşabil în favoarea Guvernului Boc care, amintiţi-vă cum era denumit doar în urmă cu o lună: „ cel mai corupt, cel mai incompetent şi cel mai rău-productiv guvern pentru poporul român!”.

După  scurgerea a doar 30 de zile, toate aceste non-calităţi condamnate public au dispărut! Pur şi simplu, tema nu mai este de actualitate! Şi totuşi răul a fost făcut şi este foarte mare!  Incredibila atitudine cinică a politicienilor români „de a nu vâna vrăjitoare”, atunci când ajung la putere, s-a manifestat şi în cazul lui Victor Ponta & Compania, care nu emit nici cea mai mică cârcoteală legată de activitatea predecesorilor acestora. Se pare că se doreşte progresul şi prosperitatea cu orice chip, chiar dacă se înaintează greu prin gropile trecutului. Este evident că într-o anumită situaţie de duritate a opiniei publice, care ar solicita anchete de anvergură în marile cazuri de corupţie, s-ar putea motiva această poziţie pasivă prin necesitatea dedicării timpului fizic pentru progres, în interesul comunităţii şi nu a consumării acestuia pentru efectuarea unor anchete judiciare interminabile. În această situaţie se poate pune o întrebare implacabilă şi în mod fatal retorică pentru societatea românească: se va face oare odată pentru totdeauna dreptate?

Sau ne va prinde în vârtejul lui viitorul şi toate faptele nedemne şi hoţiile trecutului vor rămâne nepedepsite? Acest tip de comportament marcat de duhul blândeţii duce la bănuiala că actualii guvernanţi nu doresc să arunce cu pietre în cei de la care au preluat puterea, gândindu-se probabil la faptul că şi ei vor preda odată şi-odată această putere, situaţie în care ar dori să fie şi ei „uitaţi” şi „exceptaţi” de la chinurile trecerii prin Purgatoriul unor anchete penale. Istoria se repetă, guvernele se rotesc, atitudinile rămân. În jurul nostru roiesc libere, vrăjitoarele.