Care este diferenţa dintre cei contra cărora au ieşit arădenii în stradă în decembrie 1989 şi cei ce conduc astăzi oraşul? Structural cred că nu există nicio diferenţă. Şi unii, şi ceilalţi, s-au raportat la Arad ca la moşia lor, iar la arădeni ca la slugile lor proaste, pe care dacă vor le joacă pe degete, dacă vor le calcă în picioare, dacă vor le scot banii din buzunar, sau se bucură, scandează şi aplaudă la comandă la un semn al stăpânirii. Nesupuşii, rebelii, sunt catalogaţi duşmani ai dezvoltării Aradului şi trataţi, ca atare, cu duşmănie. Asta nu s-a schimbat defel de 21 de ani…
Evenimentele de ieri, când instituţii publice conduse de fruntaşi PDL au sfidat şi chiar au încercat să boicoteze aniversarea a 21 de ani de la revoluţia din decembrie 1989, ridică un mare semn de întrebare: pentru ce şi mai ales pentru cine au ieşit arădenii în stradă cu mai bine de două decenii în urmă?! Atitudinea zeflemitoare, obrăznicia şi afurisenia care guvernează acum Aradul, sfidarea pe faţă a arădenilor şi dispreţul cu care se raportează conducerea la oamenii simpli, mă determină să cred că indivizii pe mâna cărora a încăput oraşul nu ştiu multe. În schimb, au impresia că îşi pot permite orice, de la bătaia de joc la abuz.
Niciuna dintre oficialităţile locale nu a coborât ieri din turnul de fildeş pentru a participa la aniversarea eroilor revoluţiei arădene. În schimb şi-au creionat un program paralel pentru astăzi, ignorând curajul şi determinarea celor care au dat dovadă de un milion de ori mai multă bărbăţie şi bun simţ, în decembrie 1989, decât oricare dintre cei care acum profită de revoluţie şi păstoresc discreţionar Aradul.
Oraşul nostru a fost al doilea din ţară care a ieşit în stradă la revoluţie. Autorităţile arădene, în loc să scoată în evidenţă acest fapt, să se mândrească cu el, să îl promoveze, îl ignoră. Ajustează istoria, considerând că li se cuvine, li se permite orice. Au tăiat anul trecut catargul de la drapelele din jurul monumentelui revoluţiei şi au zvârlit steagurile în beci. Au acoperit cu muzică de la staţia de amplificare a primăriei slujba de pomenire în memoria eroilor revoluţiei. Panourile prin care protestau revoluţionarii împotriva administraţiei locale au fost ascunse, să nu le vadă arădenii. Anul acesta maşina Poliţiei Comunitare a parcat aproape lipită de monument, doar să perturbe manifestarea, acoperind orificiile unde ar fi trebuit arborat drapelul României. Jandarmi, poliţişti, trupe de intervenţie, poliţişti comunitari au fost dirijaţi să observe reacţia oamenilor, să îi filmeze, să îi fotografieze, să fie gata să intervină împotriva revoluţionarilor. Dacă în decembrie 1989 maiorul Bădălan îl soma pe Valentin Voicilă, liderul mulţimii: „Marş de aici, javră, că te împuşc, am depus jurământul pe drapelul cu stemă şi voi aţi smuls stema”, mai-mai că ne aşteptam acum ca vreun obedient din forţele de ordine să adreseze aceeaşi somaţie, dar referindu-se la drapelul portocaliu de partid…
Administraţia locală, prin pârghiile sale, am impresia că a făcut totul să şicaneze urmaşii celor decedaţi în revoluţie, răniţii şi participanţii la evenimentele din decembrie 1989, cu care este în conflict pentru că oamenii şi-au spus de câteva ori părerea tranşant despre grosolăniile şi greşelile celor care ne guvernează la nivel local.
Or, la Arad, ne întoarcem tot mai mult la vremurile când părerile trebuiau reprimate, când se făcea sluj în faţa primului secretar, când nomenclaturiştii din fruntea oraşului şi clientela lor nesimţită şi nesătulă umileau comunitatea, cu pretenţia că aceasta trebuie să le fie recunoscătoare că nu este şi mai batjocorită, că nu o duce chiar mai rău decât atât.
Administraţia locală consideră că martiriul a 24 de arădeni împuşcaţi în revoluţia din decembrie 1989 este mai puţin important decât demonstraţia sa de forţă, şi că ieşirea în stradă a zeci de mii de arădeni pentru răsturnarea regimului comunist sângeros şi represiv nu este suficient de serioasă pentru a fi comemorată la data ce marchează începutul evenimentelor. Conducerea Aradului se plasează, iată, deasupra istoriei, a oamenilor care au murit pentru aceste locuri, pentru libertate. Pentru că îşi permite! Îşi manifestă astfel puterea, autoritatea. În infatuarea sa fără limită, cu o mentalitate defectă de stăpân absolut, are impresia că evenimentele la care nu participă – nu sunt importante, oamenii pe care îi ignoră – nu există, simbolurile pe care nu le binecuvântează – nu au valoare, sărbătorile la care nu participă – nu sunt sărbători. Care este diferenţa dintre cei contra cărora au ieşit arădenii în stradă în decembrie 1989 şi cei ce conduc astăzi oraşul? Structural cred că nu există nicio diferenţă. Şi unii, şi ceilalţi, s-au raportat la Arad ca la moşia lor, iar la arădeni ca la slugile lor proaste, pe care dacă vor le joacă pe degete, dacă vor le calcă în picioare, dacă vor le scot banii din buzunar, sau se bucură, scandează şi aplaudă la comandă la un semn al stăpânirii. Nesupuşii, rebelii, sunt catalogaţi duşmani ai dezvoltării Aradului şi trataţi, ca atare, cu duşmănie. Asta nu s-a schimbat defel de 21 de ani…
P.S.: Pe undeva reacţia autorităţilor arădene faţă de revoluţie este explicabilă. Revoluţia le dă fiori. Dacă se mai găsesc câţiva care nu acceptă să fie călcaţi pe grumaz, să fie manipulaţi, dacă se prinde lumea că e luată de proastă?! Categoric, şi revoluţionarii sunt duşmanii dezvoltării Aradului…
