Pe la inceputul anilor ’80, in Iasi mai erau inca in circulatie tramvaie din anii ’50. Aveau remorca, geamuri lipsa, scaune din placaj, rupte, faruri defecte, manivela de acceleratie, in loc de pedala, si becuri sparte. Scartaiau jalnic la fiecare curba, luata cu incetinitorul, ca la reluare, si pareau ca se vor descleia la socul urmatorului macaz, schimbat de vatman, manual, cu ranga din dotare, dupa oprirea vehicolului. Cum nu puteau urca dealul Copoului, tramvaiele cu pricina circulau mai ales pe ruta 2, Dacia-Gara-Zona Industriala, pentru taranii veniti la piata, navetisti si muncitori.
Intr-unul din aceste tramvaie, intr-o noapte de vara, pe cand aveam vreo sapte-opt ani si ma intorceam cu familia dintr-o vizita, am zarit, asezat pe un scaun dinspre coada tramvaiului aproape gol, un lautar. Era cuminte, trist, batran si ponosit. Le-am cerut parintilor mei bani si m-am dus si i-am dat o moneda de cinci lei. Omul mi-a multumit si apoi, sculandu-se in picioare, s-a dus pe platforma din coada tramvaiului si a inceput sa cante. Parea ca toarce, din vioara lui scorojita, poemul tramvaiului nostru inaintand poticnit, stroboscopic in intunericul noptii ceausiste. Atunci mi-au dat lacrimile. Mai tarziu am inteles ca intalnisem un om liber.
Episodul mi-a venit in minte citind articolele despre asa-zisa „discriminare” a lui Marian Vanghelie. Ascensiunea lui Marian Vanghelie in PSD ar fi fost oprita, spun gurile si gusile rele, din cauza ca Vanghelie are o, citez, „amprenta puternica de mahala tiganeasca”. Dar, continua ONG-istii cu pricina, in conditiile in care politicienii majoritari fura nepedepsiti, de ce nu ar avea dreptul si politicienii minoritari sa manipuleze dosare, sa fure de la bugetul statului si sa organizeze retele mafiote? De ce masuram cu masura dubla si suntem mai aspri cu minoritarii decat cu majoritarii?
Intrebarea ar fi legitima daca, dupa 1989, ne-am fi propus sa construim un stat mafiot si daca Romania ar fi, prin constitutie, un stat mafiot. Dar nu e. Din punctul de vedere al Constitutiei Romaniei, Romania e, nominal, un stat de drept. Ca atare, cetatenii romani au dreptul de a fi egal aparati de lege, nu egal incurajati la faradelege. Coruptia e, chiar daca reala, ilegala. E o stare de fapt, nu una de drept. E o stare de fapt care submineaza starea de drept. |n esenta, coruptia duce la o disjunctie a fortei de lege si, mai apoi, la o manipulare a legii in folosul fortei. Acest raport inversat de forte avantajeaza hotul, de partea caruia sta forta reala a banului si a retelelor mafiote, si nu omul onest, de partea caruia sta litera moarta a legii. |n aceste conditii, autoritatile statului sau societatea civila nu au a interveni pentru a restabili un raport de forte intre mafiotii minoritari si cei majoritari, ci pentru a restabili domnia legii asupra tuturor.
Altminteri, „egalitatea” despre care vorbesc expertii societatii civile nu e decat egalitatea in fata troacei. Asemenea societatilor neotribale postcoloniale, precum Kenya, in care stabilitatea politica se obtine cu pretul rotatiei triburilor la troaca bugetului de stat, Romania de astazi pare a fi dominata de triburi (majoritare, minoritare, mixte, politice, culturale s.a.m.d.) a caror principala grija e accesul la troaca bugetara. Degeaba cere „societatea civila” ca „minoritarul” sa fie egal cu „majoritarul”, daca amandoi sunt, in viziunea acelorasi activisti ai societatii civile, coborati la nivelul porcilor. Care, desigur, au si ei „drepturi”.
Dupa cum a aratat si cercetatorul american Walter Benn Michaels, singurul rezultat al acestui tip de „egalitate” neoliberala e cooptarea elitelor minoritare de catre elitele majoritare. |n cazul Romaniei, dupa cum ar putea sa sugereze si recentele dezvaluiri privitoare la relatiile dintre Marian Vanghelie si Catalin Voicu, ar putea insemna cooptarea mafiilor minoritare de catre mafia majoritara. Faptul ca avem, la varf, o mafie mai „diversa” nu inseamna ca avem o societate mai justa. Pentru ca si minoritarul si majoritarul de rand raman sa sufere din cauza domniei faradelegii, a politistilor, procurorilor si judecatorilor corupti, a birocratilor lenesi si a unui sistem de sanatate sau de invatamant dezastruos.
Egalitatea secularist-neoliberala nu e o egalitate pentru catei, ci doar o cardasie a celor bogati si corupti impotriva oamenilor onesti pe care ii controleaza cu ajutorul anarho-tiraniei, adica al metodei, puse in practica si de Ceausescu, de a pune presiune pe clasele de mijloc prin incurajarea criminalitatii (de jos) combinata cu sporirea aparatului de supraveghere si control (de sus). In Romania de astazi, acest lucru se traduce prin sporirea numarului serviciilor de supraveghere si control combinata cu legitimarea faradelegii printr-un discurs „antirasist”.
E bine ca societatea civila sa lupte pentru „egalitate”. Dar ar fi si mai bine daca aceasta egalitatea nu ar fi, precum raposata egalitate economica bolsevica, una care ne egalizeaza in jos, ci una crestina, pe verticala demnitatii, libertatii si responsabilitatii umane. Egalitatea comunista ne punea pe toti, in mod egal, la dispozitia statului. Egalitatea neoliberala pare interesata sa mentina aceasta dependenta, doar ca privatizeaza statul. Nu am auzit multi activisti ai societatii civile interesati de renasterea mestesugurilor traditionale ale romilor, de exemplu. Aud insa mereu de dorinta de a burdusi birocratia de stat cu cetateni romani de etnie roma. Dar mi-e teama ca, in acest mod, vom „rezolva” problema rasismului romanesc creand o birocratie de stat diversa etnic dar la fel de omogena in coruptie. Dupa statul socialist multilateral dezvoltat, vom crea statul dadaca multicultural corupt.
Problema combaterii coruptiei in Romania e dependenta de crearea unui stat reprezentativ in Romania, adica si de reducerea birocratiei de stat din Romania. Reducerea coruptiei presupune reducerea bugetarilor. Reducerea bugetarilor presupune incurajarea unei economii a libertatii, a oamenilor care pot sta pe propriile picioare. |n epoca interbelica, unul dintre principalii aparatori ai drepturilor romilor a fost si unul din marii luptatori pentru o economie la scara umana, preotul Constantin Dron, consilier patriarhal, profesor de drept canonic, presedinte al Oficiului national de cooperatie si presedinte de onoare al Asociatiei „Desteptarea Romilor si romitelor din Romania” care isi propunea, printre altele, sa incurajeze organizatiile mestesugaresti ale romilor din Romania.
Dar parintele Dron se uita la romi cu ochi crestini, care descopera in om chipul lui Dumnezeu, nu cu ochi de cameleon panteist, care descopera in semenii sai o variatiune a coropisnitei sau o versiune mai sofisticata a amoebei. O masa biologica pe care sa o foloseasca (anti)rasist. Din punct de vedere biologic, nu exista demnitate sau martiraj. Exista doar selectie naturala. Demnitatea si martirajul sunt atribute ale sfinteniei. Demnitatea lautarului din tramvai il aseza undeva in aceasta zona. Argumentele „societatii civile” il plaseaza pe Marian Vanghelie in zona selectiei naturale. Pacat.
