Acasa Opinii Statul de drepţi

Statul de drepţi

scris de Ziua Veche
0 afisari

Un ascultător a întrebat la Radio Erevan care este diferenţa dintre  un poliţist american şi unul român. Răspunsul crainicului de serviciu a fost prompt şi fără nicio ezitare:”Primul, iniţial arestează infractorii, apoi îi anchetează la secţia de poliţie, secundul parlamentează cu ei pe stradă şi riscă ulterior să ajungă la spital…” Trist, dar adevărat.

 Am discutat zilele trecute cu poliţişti din provincie. Lucizi, cu bun simţ, dar pe gânduri. Sunt conaţionali  care răspund, câte doi, sau trei, de localităţi cu trei-patru mii de cetăţeni. Au parte de cazuri dintre cele mai diverse, dar de satisfacţii ioc. Recent le-au fost tăiate salariile. Şi au copii mici, de crescut, plus rate substanţiale de achitat. Unde să plece?

Alde Silviu Prigoană, reîntors în tabăra guvernamentală – după perioada în care  a încercat o independenţă de tranziţie, despre care singur a spus că i-a fost extrem de greu -, apare ofensiv pe micul ecran invitând pe cei nemulţumiţi de situaţia actuală, inclusiv interlocutori din ministerul de interne, să muncească peste hotare, dacă vor o viaţă mai bună. Doar pentru asta au optat şi şoferii de pe maşinile sale, cu o anumită destinaţie de utilitate urbană. Îţi faci pur şi simplu cruce când auzi o asemenea argumentaţie, darmite când înţelegi lipsa de criterii în compararea unor conaţionali cu evoluţii evident diferite.

O nivelare de acest tip, numai în anii comunismului se mai putea întâlni. Atunci conta – aparent – un singur lucru, originea socială sănătoasă, preferabil muncitorească. Acum pare important să munceşti oricum, oriunde, oricând, fără a mai avea vreo relevanţă studiile, experienţa într-un domeniu, performanţele personale, abilităţile individuale.  Cu excepţia supuşeniei faţă de cel care remunerează o activitate mai mult sau mai puţin lipsită de sens – pentru ocazionalul prestator de serviciu.

Eram în Belgia, când rănirea unui poliţist, într-o operaţiune de anihilare a unui grup de infractori a atras reacţia dură a presei la nivelul ministrului de resort. Acesta a fost obligat de premierul de atunci să iasă în faţa jurnaliştilor nu doar pentru a explica contextul care a dus la spitalizarea  subordonatului, ci şi să anunţe măsurile luate pentru a spori gradul de protecţie a concetăţenilor care poartă o anumită uniformă, ca să apere statul de drept.

 Mai este azi România un stat de drept? A fost aşa ceva, după 1989?

Probabil că răspunsul realist este că acum trăim în statul de… drepţi. În care ordinul venit de sus se execută, nu se discută în interiorul structurilor statale. Consecinţa fiind tragică.

 Majoritatea covârşitoare a conaţionalilor este convinsă că puterea prezidenţială  o ridiculizează pe aceea guvernamentală, o ignoră pe cea parlamentară şi conduce tacit, dar extrem de eficient, atât puterea judecătorească, cât şi aceea întrunită de multiplele servicii de intelligence…

Cât poate ţine o asemenea situaţie? Nu sunt puţini scepticii care afirmă că actuala piramidă a incompetenţei se bazează pe laşitatea naţională. Pe obişnuinţa ca alţii să fie combativi. Pe deprinderea de       ”a mârâi” doar acasă, în faţa micului ecran.

Sunt şi conaţionali care înţeleg că, până la urmă, ineficienţa partidelor de opoziţie şi a sindicatelor, va avea drept efect forţarea unei supape pentru eliberarea nemulţumirii celor loviţi dramatic de măsurile cinice ale unei guvernări mai mult decât mediocre.

Statul de drepţi poate ţine închisă, o vreme, această supapă. Oferind, tot la ordin, circ, nu pâine. Controlând discret ceea ce fac, ce gândesc, ce plănuiesc conaţionali cu impact la opinia publică…        

De câte ori trec cu autoturismul pe podul construit peste liniile de cale ferată privesc şi clădirea înaltă unde, la ultimele etaje, există o aparatură care îi ajută pe unii semeni să ştie tot ce vorbim la telefoanele particulare – “călcâiul lui Ahile”, a fiecărui cetăţean.

Şi de fiecare dată mă întreb, cum este posibil ca într-un stat de drept, pardon, de drepţi, tocmai cei din lumea interlopă să nu aibă nicio temere, iar conaţionalii cinstiţi să se teamă a mai discuta la telefonul mobil?

Radio Erevan ar răspunde:”Interogaţia este retorică…”        

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult