Acasa Opinii Supărarea lui King Mazăre

Supărarea lui King Mazăre

scris de Marin Neacșu
607 Afisari

Radu Mazăre, primarul Play Boy, este supărat. După ce circul cu diferitele costumaţii nu mai atrage pe nimeni, după ce beretele roşii au devenit banale, după ce tinerele purtate după el în costume de baie au arătat tot ce puteau arăta, domnul primare încearcă să şocheze politic.

Marin NeacsuUitând că de când este primar a stat mai mult prin cluburi, posturi tv şi prin festivaluri şi insule exotice decât în primărie, domnul primare se supăra tare mult că nu îl mai bagă lumea în seamă şi nu i se ploconesc miniştri. Orgoliul lui de Macho nu suportă refuzul sau nebăgarea în seamă pentru că el crede, de fapt este convins, că toţi trebuie să i se prosterneze şi să îi execute ordinele. Săracul de el, nu e vina lui, s-a molipsit de la costumele pe care le-a tot purtat, se confundă şi identifică singur cu personajele cărora le-a purtat hainele cu diferite ocazii, toate numai personaje autoritare, conducători de oşti, emiri, zei, regi, tot ce înseamnă masculinitate şi impozanţă. Nu s-a găsit nici un psiholog să facă o interpretare a ieşirilor acestui specimen demn de studiat în cărţile de specialitate?

Bazându-se pe dorinţa presei de scandal şi promovare a tot felul de măscărici care fac audienţă şi subiecte de doi bani, ca şi pe aşa zisa notorietate pe care şi-a câştigat-o ca şef PSD de Contanţa, mai mult prin circ decât prin calităţi, mister Kitch apare pe post plângându-se că nu ştiu care ministru sau minister îi cere şpagă. Supărarea lui Don Juan de Constanţa este cauzată de faptul că nu primeşte aprobări pentru proiectele sale  atunci când bate din picior şi insinuează că i s-a cerut spagă. Bineînţeles cuvintele sale nu sunt probate, este la faza şantaj deocamdată, ceva de genul “ deocamdată nu te spun , doar îţi spun că te spun, dar dacă nu îmi dai, te spun lu toa’şa. Cam aşa se traduce la liber declaraţia circarului Mazăre:

„O să vă pun pe masă un scandal mare legat de Mamaia. Păi, nu se poate, stau de trei luni de zile şi aştept aviz de la un minister. Mai aşteptaţi două zile, că după aia vi le arăt şi o să rămâneţi trăsniţi când vedeţi ce hârtie am primit eu de acolo. Adică, pe de o parte, în fiecare zi la televizor se discută că e nevoie de locuri de muncă, că e nevoie de bani, că e nevoie de investiţii şi pe partea cealaltă vedeţi cum nişte funcţionari de la un minister ne chinuie de trei luni de zile şi nu pot să dau drumul nici măcar lucrărilor pe fonduri europene.”

Să ne fie cu iertare dar mie această declaraţie îmi sună a şantaj. În primul rând că nu spune nimic, decât ca nu ştiu care minister nu percutează la ordinele lui şi este nevoit să aştepte demararea unui noi proiect din care aşteaptă probabil oarece profit. În al doilea rând, şantajează indirect pe acel ministru sau ministerul, că dacă nu îi dă în trei zile aprobarea sau avizul, va „spune el ce ştie” şi va pune pe masă un scandal. PĂI DE LA UN CIRCAR, LA CE TE POŢI AŞTEPTA DECÂT LA UN SCANDAL MEDIATIC? Cum nu prea mai era băgat în seamă de presă, s-a gândit el să dea de lucru presei şi să mai iasă odată pe sticlă. Precis va veni iar pe sticlă cu bereta aia, crezându-se Che Guevara, cu o ţinută militară care nu arată altceva decât o dedublare de personalitate şi o frustrare de psihopat.

Deci supărat că nu mai este băgat în seamă, mister Kitch scoate un subiect fierbinte, dar îl prezintă gradual, pentru a da timp presei să pregătească camerele, reporterii, să îşi pregătească reporteriţele dornice de o cafea şi o beretă cadou, iar el să se sulemenească şi fardeze ca o cocotă masculină. Amatorii de can-can sunt gata, peste două zile explodează planeta, vine Mazăre cu o dezvăluire incendiară. Spune domnia sa că îi va spune mai întâi toaşei  ‘nţătoare Ponta, ca un copil cuminte care nu este pârâcios şi nu dă din casă.

Două elemente însă nu mi se par mie tocmai coşer la acest nou circ marca Mazăre:

1.       Dacă are dovada unei cereri de mită  sau şpagă, aşa cum spune, de ce nu s-a dus domnul Mazăre direct la DNA pentru că aşa spune legea. Este obligat de lege ca atunci când are elemente sau dovezi de astfel de fapte să informeze organele abilitate, nu pe primul ministru sau presa. Orice altă încercare sau informare pe orice alte surse poate fi interpretată şi chiar mai mult, dovedită ca încercare de mituire, şantaj, presiune, influenţare, trafic de influenţă. Cazul Voicu este prea recent ca să nu pună pe gânduri orice circar. Domnul Mazăre însă crede că el este califul din Bagdad şi nimeni nu se poate lua de el. Şi totuşi declaraţia sa de presă, sau ce o fi, în loc să îl ajute cu ceva îl incriminează pentru că dacă nu este vorba de şantaj atunci este calomnie, atac la instituţiile statului, în cazul în care nu poate proba cele spuse. Deci domnul Mazăre se află între ciocan şi nicovală: ori are un caz şi atunci trebuia să facă plângere la parchet, nu să şantajeze cu dezvăluiri de presă, ori nu are nimic şi atunci a calomniat şi atacat un demnitar al statului sau o instituţie a guvernului. Aştept să vedem ce măsuri va lua primul ministru Ponta în acest caz şi de asemenea dacă procuratura se sesizează.

2.       Al doilea aspect este o nedumerire. De ce este supărat mister Kitch  că i s-a cerut-dacă i s-a cerut şpagă- pentru că acum două săptămâni se lăuda singur pe post că pleacă undeva prin Madagascar  să obţină nu ştiu ce aprobări de la autorităţile de acolo pentru un teren şi era pregătit cu şpaga sau ciubuc,  un cuţit şi o lanternă. El, însuşi în goana după senzaţional, ca şi acum, s-a autodenunţat că va da şpagă pentru a obţine mai repede aprobări pentru investiţia pe care vrea să o facă acolo. Nici acum şi nici atunci procuratura nu s-a sesizat. E nevoie să le ceară cineva? Întrebarea care se pune este: dacă era obişnuit cu mita şi se laudă că o dă  când pleacă în Madagascar, de ce acum plânge ? I S-AU CERUT DOUĂ CUŢITE ŞI DOUĂ LANTERNE ŞI NU ARE BANI SAU CARE E PROBLEMA ? Deci domnul Kitch ori a minţit atunci, ori a minţit acum, ori nu a minţit nici atunci nici acum şi este un şpăgar care se supăra doar când nu îi convine preţul, dar tot şpăgar este.

Partea proastă este că acest nou circ al panglicarului se va stinge in câteva zile ca subiect de presă, va fi taxat ca o nouă extravaganţă a la Mazăre, toată lumea va zâmbi îngăduitor, ceva gen „ ei, zii Mazăre şi trage apa” şi gata, se va închide subiectul iar el va rămâne cu convingerea că poate face orice, poate declara orice, poate învinui pe oricine fără să i se întâmpla nimic, pentru că el este Mazăre, primarul circar, un fel de „ nebunul regelui” căruia i se permite orice pentru că îl distrează pe rege. Sunt curios ce minister l-a supărat, aş putea paria că aparţine PNL şi singurul efect real al acestui circ va fi doar adâncirea conflictelor dintre PSD şi PNL. Aşa o fi ordin, cine ştie. Oricum ar fi, indiferent cine este vizat de Mazăre, dacă după „dezvăluiri” respectivul ministru nu îl va acţiona în instanţă pe Mazăre pentru grave prejudicii de imagine aduse ministerului şi angajaţilor săi sau cel vinovat că a cerut şpagă nu va fi cercetat de DNA, domnul Ponta se poate lua de mână cu Mazăre, se poate îmbrăca şi el în fustiţă din frunze de palmier,  să treacă la atragerea turiştilor în Mamaia, moşia personală a lui Mazăre. Eu mă ocup cu tipărirea biletelor. Cine vrea să îl vadă pe Ponta cu fustiţă, alături de dame indigene cu belciuge-n nas şi pene, să mă caute.

12 comentarii

Salut 24-04-2013 - 15:25

Marine, da’ pe tine cine te impinge in lupta? Tu esti din orasul ala, mama cinstei, civilizatiei si frumusetii, Craiova parca ii spune. De ce te cobori tu la alde astia din Constanta? La uratenia aia de oras, pentru care locuitorii si-au ales a treia oara – din prima – primarul? Nu mai sunt probleme cosmice de rezolva de geniile din Craiova?

neacsum 24-04-2013 - 18:33

Salut, cumva o sa imi spui dumneata cand si despre cine sau ce sa scriu?Uite ca pana acuma nu s-a gasit nimeni sa ma cenzureze. Poate vorbesti tu cu Mazare sa vorbeasca cu Ponta sa dea o lege o OUG ceva ca sa stim o treaba.

Salut 24-04-2013 - 19:15

Da’ pot sa zic cand un articol e prost? Cand nu are nici cea mai mica substanta? Cand autorul alege sa ignore orice fapte cu relevanta si observa numai aspecte minore di kitch si can-can? Cand rastalmaceste, scoate din context si minte pe de-a dreptul ca sa-i iasa socoteala? Cand articolul pute de-a dreptul a articol comandat sau, mai rau, e rezultatul (frustrarea) unui santaj neizbutit?
Eu pot sa zic toate astea si inca multe altele, sau pui cenzura pe mine?

neacsum 24-04-2013 - 19:47

Poti, daca vii cu argumente. De exemplu, unde e can canul aici ? In ce spun eu ca afce mazare? Dar cancanul si kitch-ul ii apartine. Ce anume am ignorat? Escapadele nocturne, ignoranta, populismul de cartier, opulenta unor averi stranse prin afaceri dubioase? Care sunt faptele cu relevanta, cantina saracilor? Mai e unul care imparte bani cum ar da graunte la porci, si asteapta sa fie filmat. Ce am scos din context? Declaratia privind ciubucul pe care a spus ca il da in madagascar ” pentru ca si aia sunt tot ca noi, trebuie sa ii ungi ”? Cand vii cu acuze, vino si cu exemple. Eu asa fac de fiecare data, vin cu argumente, cu citate care imi sprijina airmatiile sau ideile. Dar asta e greu. Una peste alta, nu ai decat sa il admiri, eu nu am ce admira la acest circar.

Salut 24-04-2013 - 20:17

1) Marine, mai baiete, chiar nu vezi ridicolul? Oamenii l-au ales DE TREI ORI, din prima, pe Mazare (lucru total ignorat de tine!) pentru felul in care administreaza orasul.
Vad ca nu spui nimic despre performantele lui ca primar, dar te roade excentrismul lui, de parca oamenii l-ar fi ales presedinte la Institutul de Bune Maniere.

2) Vad ca toot cuvanti despre „necinstea” lui Mazare. Mai baiete, nu ma pronunt asupra acestui aspect decat astfel: Mazare a avut pe cap procurorii lui Basescu CEL PUTIN 8 ANI DE ZILE. Daca inca e in libertate si inca e primar, inseamna ca prin comparatie cu 90% din clasa politica din Romania e Maica Tereza si vreo doua trepte mai sus. Restul, frustrarile tale despre „opulenta unor averi stranse prin afaceri dubioase”, raman simple frustrari. Desigur, nimeni si nimic nu te opreste sa faci o ancheta jurnalistica (nu pe colaje de ziare) si sa-mi demonstrezi ca n-am dreptare.

3) Reaua ta credinta e dovedita si de modul in care asociezi o activitate sociala cu „cum ar da graunte la porci”. Dar nici un cuvant despre faptul ca, asa „ignorant” cum il numesti tu, Mazare contruieste locuinte sociale cu pretul (pe mp) pe jumatate ca in Bucuresti, spre exemplu. Chiar, poti sa faci o comparatie intre Craiova si Constanta pe subiectul asta; alta tema ziaristica sa rupi gura targului.

4) Deci, ce „argumente” ai adus? Frustrarile personale? In plus, din ce am citit in alte ziare, mai si denaturezi adevarul: Mazare doar a cerut unor functionari publici sa-si faca datoria PENTRU CARE SUNT PLATITI. NU a cerut o rezolutie intr-un sens sau altul -asa cum sugerezi tu-, ci a cerut ca acestia sa se pronunte. E prea mult? E santaj? Pai, in cazul asta, ma autodenunt ca si eu cer functionarilor publici sa-si faca datoria.

5) Mazare, ca si altii, mi-e indiferent. Nu e vorba despre „admiratie” sau ce te mai duce capul pe tine, acolo. Dar in cazul de fata, inca o data, miroase urat articolul tau. Miroase a incercare ratata de santaj.

neacsum 24-04-2013 - 20:45

Salut.
1.Basescu a fost ales de doua ori presedinte,si daca ar fi avut dreptul, castiga si a treia oara. Asta nu il face meruituos. Stii ce spunea Antonie Solomon ot Craiova despre alegerile din 2012? Daca USL desemna candidat un sac de ceapa, sacul de ceapa ajungea senator. Deci chetsia cu ales la al 14-lea congres nu ma convinge.
2.Sunt o gramada de politicieni cu dosare penale care vor iesi la iveala atunci cand va fi nevoie. Si Dobritoiu de ex a avut NUP si acuma este iarasi cercetat, asa ca te rog mult, nu imi vorbi despre justitie. Mai nou se spune ca nu esti politician daca nu ai dosdar penal.
3. despre rautatea mea dovedita, ce sa spun, asa sunt eu rau, poate, dar nu vandut si nici cumparat. Daca ai insa cea maimica informatie ca cineva ma plateste pentru ceea ce scriu te rog mult sa imi spui si mie, sa il dau in judecata ca a promis si nu m/a platit. Construieste locuinte? Si Solomom a facut parcuri, pasaje supraterane, fantani arteziene, a asfaltat dar dupa fiecare proiect mai aparea cate o casa, un sediu, si acuma arae atatea spatii in Craiova incat ofera cabinete senatoriale adversariulor. Deci, nu imi explica mie cum e cu investitiile. Intamplator am si eu niste veri prin Constanta si mai aflu si eu cum e cu investitiile pe acolo si cum si-a cumparat Mazare primele hoteluri . Bineinteles ca nu este nimic ”dovedit” dar , asta inseamna ca nu se cunoaste.
4. Eu nu sunt frustrat, iar declaratiile lui Mazare vizavi de functionarii unui minister, ”nu spui care” le-am auzit , nu le-am inventat. Daca are dovezi, sa le spuna procuorilor de la DNA nu ”procurorului”Ponta. Dar nu are nimic,iar scandalul lui este pur si simplu laintimidare ca sa creeze presiune mediatica si sa obtina mai repede avizele. Din cauza asta a si spus ca va face ”dezvaluiti ” in doua zile. ASTA SE NUMESTE IN ORICE TARA SANTAJ. LA NOI SE NUMESTE CIRC.
5. DACA ITI E INDIFERNT ATUNCI ACCEPTA CA ORI MINTE, ORI SANTAJEAZADAR INAMBELE CAZURI CREEAZA PRESIUNE CA SA OBTINA UN AVANTAJ CEEA CE SE NUMESTE TOT PENAL

Salut 24-04-2013 - 21:13

„Intamplator am si eu niste veri prin Constanta si mai aflu si eu cum e cu investitiile pe acolo si cum si-a cumparat Mazare primele hoteluri . Bineinteles ca nu este nimic ”dovedit” dar , asta inseamna ca nu se cunoaste.”
(Marin Necsu, de pretentie ziarist)
===========
Bine mai Marine, daca zici tu…ai niste veri prin Constanta:
…”cum zici tu, vere, cum zici tu! Muica, ce de Jiii !”

Pa.

neacsum 24-04-2013 - 20:51

DACA VREI SA IL VEZI PE ADEVARATUL MAZARE INTRA AICI : http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/04/24/supararea-lui-king-mazare-3836

Salut 24-04-2013 - 21:16

Te si citezi? Muica….ce de Jiii !

neacsum 24-04-2013 - 21:45

Salut,
Da te-ai gandit tu acuma sa fii ironic. Numai ca stii tu cum se spune, nu stie barbatu, ce stioe tot satu.Iar eu in acest articol nu am pus in discutie nici afecrile nici investitiile lui Mazare ci declaratia lui ci santajul Apropo de cinste, si Solomon este tot negustor cinstit, si Becali, si Băsescu cu flota, si Ritzi, desi a fost dovedita, dar nu condamnata si nici macar judecata, si uite asa, toata clasa politica din Romanie este ca un rahat cu mot, arata ca o biserica dar pute de te trazneste . Nu te-am auzit spunand insa nimic despre gestul in sine al lui Mazare de a ameninta cu dezvaluirile in doua zile. De ce in doua zile si de ce nu acum si ce asteapta sa se intample in doua zile? Sa obtina dovezile cu care sa mearga la procuratura sau sa primeasca promisiunea ca va primi avizul? Daca imi raspunzi la intrebarile astea, si vei da un raspuns corect si eeventual justificat , uite voi spune si eu ca Mazare este eroul copilariei mele.

mircea 24-04-2013 - 18:14

domnuli tovarici Neacsu mai schinmba mana ca s–a dedulcit la mult da pa vremurili cand erai coleg da doctrina cu cu Basescu-PCRisti

neacsum 24-04-2013 - 19:07

Nene Mircea cel mare, asa este ca neavand ce sa spui despre cele scrise, te-ai gandit sa te dai la mine , asa ca sa faci un pic de curent?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS