Tacerea mieilor

Nu-mi imaginam vreodata ca fotbalului nostru i se va asocia vreodata epitetul de grotesc. Noptile cand la World Cup din ’94, din SUA, lumea iesea cantand in strada pentru rezultatele generatiei lui Hagi et comp., par mai indepartate ca oricand, iar azi principalii „actanti” nu mai sunt jucatorii, ci patronii de cluburi.

Ciudata specie! Ei par a fi niste mutanti horror aparuti in buimaceala vremurilor postdecembriste. Cu instinctul sangvin al animalelor de prada, au simtit rapid ca fotbalul e un fel de rezervatie africana unde, la discretia lor, pasc mii de ierbivore. Au „investit” aici asa cum leii „investesc” in teritorile Serengeti.

Mi se va spune ca asa e si in Occident, ca si fotbalul italian a fost zguduit de coruptie, ca si acolo patronii taie si spanzura etc. Da si nu. Da, ca fenomen comercial, fotbalul se supune acelorasi reguli de cerere si oferta, acelorasi criterii de performanta (inclusiv financiara), dar un Ferguson, un Arsene Wenger, chiar si mai junele Murinho, chit ca nu castiga nimic intr-un sezon, nu pot fi trimisi la plimbare de nimeni, decat cu mari, imense compensati banesti. Pe cand la noi toti acesti Becali, Copos, Mititelu, Bucsaru, Padureanu, Iancu, Borcea (cu liota de „actionari” de la Dinamo), Porumboiu, Paszkany, Schorsch (sau cam asa ceva, ciumetele care a vandut locul lui FC Baia–Mare in prima divizie), si altii eiusdem farinae, fara a-i pune la socoteala pe tartorii tuturor Mitica Dragomir si pe Mircea Sandu, sunt cei care au adus si aduc, ca pe oi, jucatorii si antrenorii la strunga, ca sa-i mulga cat mai bine. Uitati-va la „mercato”-ul nostru: este mai degraba o piata oraseneasca inainte de Paste, unde se aud tipetele mieilor injunghiati.

Atata doar ca jucatorii si antrenorii nostri, cu infime excepti, sunt niste mielusei care in fata cutitului nu zic nici pas.

(articol aparut in saptamanalul ziuaveche.ro nr. 20)