Talpa care nu face masaj, ci striveşte

Acuzat de luare de mită în formă continuată, Antonie Solomon a fost reconfirmat, vineri, în funcţia de preşedinte al PDL Craiova. La Râmnicu Vâlcea, pedeliştii din consiliul local au acordat titlul de cetăţean de onoare fostului primar PDL, Mircia Gutău, condamnat pentru luare de mită la trei ani şi jumătate de închisoare. La Arad, Gheorghe Falcă, trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu este ales prim-vicepreşedinte al PDL şi se face lobby serios pentru a ajunge chiar preşedinte al PDL la nivel naţional.

 Sunt acestea paradoxuri? Nu. Sunt, mai degrabă, consecinţele unei societăţi defecte, dereglată intenţionat de politicieni tocmai pentru ca astfel de situaţii, de genul celor trei enumerate mai devreme, să nu mai surprindă, să nu mai revolte pe nimeni. PDL ne demonstrează că în comunităţi unde sloganul câştigător este “Nu contează dacă a furat, important este că a şi făcut treabă!” nu există contra-argument care să clatine poziţia fruntaşilor politici: nici principiile, nici pertinenţa, nici justiţia.

 Nu mă îndoiesc că şi Solomon, şi Gutău, şi Falcă, sunt nişte modele pentru extrem de mulţi români, pentru că sunt oameni cu susţinere politică, cu bani mulţi câştigaţi în timp scurt, cu o poziţie importantă în societate chiar şi atunci când sunt pe banca acuzaţilor. Solomon, Gutău, Falcă sunt trei exemple de succes într-o Românie modernă, pe cale de a fi reformată de PDL, probabil după chipul şi asemănarea dânşilor. Sunt oamenii noi, oamenii pe care se sprijină PDL, pe care îi aplaudă PDL şi pe mâna cărora este gata să dea statul român, românii.

 Spuneam despre cei trei că sunt modele pentru o seamă de români, exemple pozitive, cum şi-ar dori mulţi să ajungă! Şi cum să nu fie, când ei văd că un primar condamnat pentru că şi-a păgubit oraşul (Gutău) nu numai că nu este blamat public, dar i se şi conferă titlul de cetăţean de onoare! Sau că un alt primar (Solomon) iese după şase luni din arest şi este reales preşedinte de partid. Ori că un al treilea (Falcă), judecat pentru fapte de corupţie, i se adresează ministrului de Interne cu următorul mesaj, în faţa a trei mii de oameni şi a conducerii naţionale a partidului de la guvernare: “Domnule ministru, din partea noastră aveţi mână liberă!” – adică îi dă EL permisiunea ministrului de Interne să îşi facă treaba!

 Într-un stat bazat pe principii corecte, cu instituţii sănătoase, manifestările şi ambiţiile celor trei ar fi stârnit cel puţin hazul public şi erau prilej de bancuri. Într-un stat emergent, bananier dar cu oarecare şanse de dezvoltare, ar fi stârnit derută, pentru că oamenii nu pricepeau ce se întâmplă, cum se poate una ca asta. În România, românul înţelege ceea ce de altfel nici nu poate fi la noi interpretat altminteri: că nu legea dictează faptele importanţilor zilei, ci importanţii zilei stabilesc limitele în care poate acţiona legea. Or, un astfel de exerciţiu de forţă este tentant pentru oricine are intelectul suficient de şubred încât să nu înţeleagă că este de fapt împotriva statului însuşi şi a cetăţenilor săi („Corupţia costă oamenii: banii de mită pentru cei corupţi provin de undeva, şi anume de la oameni, iar asta se reflectă în servicii şi mărfuri mai scumpe. Corupţia ţine departe investiţiile străine, pentru că investitorii, dacă ştiu că vor trebui să plătească mită, nu vor veni” – a declarat Rudolph Giuliani, fostul primar al New Yorkului, într-un interviu pentru cotidianul.ro, în anul 2008).

Dacă este să ne luăm după “Oracolul de la Dămăroaia”, la noi 95% din populaţie priveşte cu admiraţie şi chiar invidie, în loc să se raporteze cu dispreţ şi sfidare, sclipirile politicianiste de genul celor etalate mai devreme.

 Ce se poate face? Care ar fi soluţia miraculoasă pentru schimbarea acestei stări? Mă tem că nu există o astfel de soluţie. Nu pe termen mediu. Politicienii nu au interesul să asaneze moral spaţiul public, pentru că asta ar însemna profesionalizare, legalitate, normalitate. Ar însemna, practic, dispariţia majorităţii celor care ne conduc, iar asta este de neconceput chiar şi pentru cei mai optimişti analişti. Este atât de mare mizeria în care ne-au vârât, conştient, cei care ne conduc, cei care au facilitat crearea sistemelor ticăloşite şi care fac totul pentru a profita de ele, încât o schimbare într-un interval de timp rezonabil este utopică. Rămâne lupta izolată a câtorva idealişti care vor clama în continuare nevoia de schimbare şi vor fi catalogaţi, neîndoios, nebuni sau vânduţi, de către majoritatea nebună şi traficată, dar oarbă, prea nătângă pentru a sesiza că talpa de pe ceafa sa nu face masaj, ci striveşte.

Andrei Ando este Director General al cotidianului Observator Arădean