Toamnă fierbinte în Republica Moldova

 Din pălăria neagră, a scamatoriei politichiei visate de linia dură, din Serviciul Federal de Securitate, al Federaţiei Ruse/FSB – ФСБ/Федеральная служба безопасности Российской Федерации a fost scos un iepuraş, deloc mic, nici drăgălaş: Evgheni Kolesnikov, un politolog ce se recomandă a lucra la Centrul pentru Studii Geopolitice. 

Acesta a publicat, la finele săptămânii trecute, un articol semnal. Este metoda utilizată constant, de tandemul de la Moscova, pentru a semnala opiniei publice, partenerilor şi adversarilor, unele intenţii ale puterii de la răsărit, care tinde, în van, de a ajunge ceea ce era U.R.S.S., în primii 44 de ani, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. 

            Evgheni Kolesnikov recunoaşte în scris două lucruri. Ambele trecute sub tăcere la Chişinău. O iluzie. Şi o necesitate. 

            Iluzia? Este impresia că Al Doilea Stat Românesc ar mai constitui un joc de şah între… superputeri. Ultimul cuvânt indicând clar substituirea unei realităţi de netăgăduit, cu o dorinţă irealizabilă momentan. Rusia de azi nu mai este o superputere. Oricât de mult mizează premierul Vladimir Putin pe programul ambiţios de modernizare a Forţelor Armate Ruse. Iar teritoriul dintre Nistru şi Prut a fost trecut sub protecţia NATO, de la Summitul Alianţei Nord-Atlantice, din Portugalia, unde a fost prezent şi preşedintele Dmitri Medvedev, care a luat act de declaraţia, în acest sens, a secretarului general al Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic, Anders Fogh Rasmussen. Şi nu a protestat. Nici nu a făcut vreo obiecţie. Pe moment. Sau după revenirea la Moscova. Ceea ce înseamnă, aşa cum am mai scris, că frontiera de facto, a NATO, este deja pe Nistru. Neincluzând Transnistria. 

            Necesitatea? Citiţi cu atenţie ce semnalează F.S.B., pardon, politologul Kolesnikov: “se apropie evenimentul principal, fiecare dintre jucători trebuie să facă o mişcare.” La nivel geopolitic – Statele Unite şi Rusia. Cu precizarea că nici preşedintele Barack Obama, nici amicul său, Dmitri Medvedev, nu îşi pot permite un rateu, amândoi contând pe un al doilea mandat la Casa Albă, respectiv la Kremlin.           

            Dacă aşa stau lucrurile, care ar fi soluţia la îndemână? Un cal troian. Nume de cod? Partidul Comuniştilor, din Republica Moldova. La nivelul căruia sunt nominalizaţi, de Evgheni Kolesnikov, doar două personalităţi – Vladimir Voronin şi Mihail Tkaciuk. Primul fiind liderul recunoscut de votanţii comuniştilor, al doilea fiind apreciat pentru capacităţile sale organizatorice şi apetitul pentru linia ideologică specifică „flancului stâng al câmpului politic în Republica Moldova.” A se observa apetenţa politologului rus pentru termeni specifici unei confruntări militare. 

            Ce calităţi ar avea calul troian aflat în arena politică de peste Prut? Susţinerea etatismului. Şi asumarea calităţii de „avocat al poporului moldovenesc.” Asta la prima vedere. La a doua se mai remarcă apetenţa pentru o politică socială tipică sistemului existent anterior în…Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. Ce-ţi doresc ei ţie, dulce Basarabie…

            Apoi, Kolesnikov recurge – evident, la modul figurat – la mitraliera rusească/ Пулемёт Калашникова şi ţinteşte toate minusurile actualului Triumvirat de la Chişinău, etichetând indirect – cu calculată naivitate – pe Filat, Lupu şi Ghimpu drept…unionişti veniţi la putere. Lideri care “ignoră aşteptările reale ale poporului moldovenesc şi fac o ingenioasă manevră între est şi vest.” Fapt ce ar fi divizat societatea, din dreapta Nistrului, în două jumătăţi egale. Ultima afirmaţie fiind contrazisă la recentele alegeri din Basarabia.

            Şi acum iese porumbelul din condeiul politologului rus! Impasul actual din Republica Moldova este datorat faptului că toate cele patru partide parlamentare – PLDM, PDM, PL şi PCRM – vor aderarea la Uniunea Europeană. Ceea ce ar însemna „pierderea statalităţii Republicii Moldova, în următorii 20-30 de ani.” Asta în condiţiile în care “cea mai mare parte a poporului moldovenesc este nostalgic după trecutul său în U.R.S.S.”! 

            Din nou revine F.S.B.-ul, mă scuzaţi, Evgheni Kolesnikov, la „jocul la nivel mondial, unde politicienii moldoveni sunt doar pioni, într-un conflict ireconciliabil, între două civilizaţii.” Unul în care – interesantă anticipare – “România este folosită pentru a sparge Comunitatea Statelor Independente, compusă din fostele republici sovietice şi socialiste.” De ce? Ca să împiedice revigorarea U.R.S.S., prin fortificarea Rusiei de azi, aşa cum doreşte Vova – Vladimir Putin! 

            Cu alte cuvinte, observând efectele crizei economice cu care se confruntă Occidentul, ex-state membre ale Uniunii Sovietice, dornice de stabilitate social-economică „vor reveni, cu siguranţă, la unirea lor anterioară, deoarece aşa vor avea cele mai mari beneficii şi oportunităţi de dezvoltare durabilă…”!

            Dintr-o asemenea perspectivă, Rusia încearcă să aplice, în statul dintre Prut şi Nistru, o strategie şi o tactică bazată pe “un sprijin în rândurile politicienilor locali”. Nimic nou sub soare. Numai că surpriza nedorită a venit de la Voronin şi Tkaciuk, care au respins planul Kozak, de soluţionare a conflictului transnistrean şi au preferat “un curs de integrare cu Occidentul, care implică un conflict între Statele Unite şi Uniunea Europeană”! Ce i-ar mai place asta F.S.B.-ului… 

            Şi acum vine vestea bună. Pentru noi. Enunţată de politologul rus:”În regiunea noastră, Departamentul de Stat a pariat pe România. Desigur, în Moldova nu există Osetia de Sud şi nici Abhazia. Dar există Găgăuzia şi Transnistria.” Ceea ce poate genera conflicte între administraţia de la Chişinău şi enclavele amintite. Mai mult, fabulează F.S.B.-ul, şi România este compusă din zone disparate, cu opinii diferite privind viitorul ţării! Concluzia? SUA şi NATO vor rămâne pe teritoriile celor două state româneşti, pe termen lung, “pentru a menţine ordinea, aşa cum s-a întâmplat în Kosovo…”! Un lucru ce calcă în picioare orgoliul Kremlinului, de a i se recunoaşte interesul său istoric, în această regiune.

            Apoi “sirena” Kolesnikov bate câmpii cu graţie, vorbeşte de  împărţirea României, de revenirea la Moldova istorică – “ca un puternic scut ortodox” menit a se opune vânturilor apusene! Delirium tremens! 

            Pentru a rezolva această problemă, Rusia ar dispune de tot ceea ce îi este necesar, mai puţin de un aliat intern loial Moscovei. Nici comuniştii lui Voronin nu-i permit Kremlinului să materializeze planul schiţat mai sus! Iar “politicienii pro-ruşi Pasat, Tarlev şi Lupu, şi alţii ca ei, care au promis să ajute, să rezolve problema, în Republica Moldova, cu iniţiativele lor personale şi bani primiţi de la ruşi, au eşuat.” Scrie negru pe alb, în acest material, numele prezidentului Lupu? Quod erat demonstrandum.           

            Rusiei nu îi mai rămân decât două alternative – susţine politologul amintit. Fie debarcarea lui Vladimir Voronin, de la conducerea PCRM. Fie crearea unei a treia forţe politice la Chişinău, alta decât aceea a comuniştilor, sau cea a Alianţei pentru Integrare Europeană.  Deznodământul dorit fiind prevăzut pentru toamna anului 2011.  

            Articolul lui Evgheni Kolesnikov încearcă…Marea Neagră, cu degetul unui pitic. Declaraţia secretarului general al NATO, prin care recentele alegeri din Abhazia – teritoriu recunoscut de ONU ca parte a statului Georgia – sunt considerate ilegitime, indică, pentru cine mai bate câmpii cu neimplicarea Alianţei în această parte a lumii, că America nu renunţă la apărarea unor ex-republici sovietice, precum statul georgian sau cel dintre Prut şi Nistru. 

            Aşa cum Vladimir Putin a dat semnalul, pe Volga, că înţelege preferinţa Lumii Libere, pentru continuitatea lui Medvedev la Kremlin, aşa şi în arealul dintre Ucraina şi România, ultima mutare nu va aparţine fantasmagoriilor F.S.B., ci Departamentului de Stat al SUA. A cărui tăcere, în privinţa evoluţiilor vieţii politice de la Chişinău, este mai mult decât semnificativă. Fiind liniştea dinaintea…