De cand ma stiu ma feresc de institutiile publice. Nu imi este frica de batausii de cartier, de tigani sau cotarlele comunitare, cel mai tare ma tem de functionarul public. Slujbasul statului este cea mai mare spaima a mea. Cozile la ghisee, dosarele pe care nu stii cum sa le faci si nimeni nu iti explica clar cum trebuie facute, incarligaturile birocratice, formularul N516 si S666 care trebuie coroborate cu rugaciuni catre Sfantul Nectarie si acatiste la Patriarhie. De cand am devenit major fug de institutiile statului roman. Nu vreau sa am de-a face cu Politia. Nu vreau sa am de-a face cu Justitia. Nu vreau sa am de-a face cu Educatia. Nu vreau sa am de-a face cu Sistemul Public de Sanatate. Imi este frica de politist, de judecator, de profesor, de medic. As face orice sa nu am de-a face cu ei. Ori de cate ori le cad in ghiara trebuie sa scot bani din buzunar ca sa scap. Functionarul de ghiseu este piesa cea mai grea din acest sistem, un fel de calau asiatic care te tortureaza oamenii, incearca sa ii ucida incetul cu incetul, ii asasineaza cu formulare si cereri, chitante si taxe care se platesc la minim 15 km distanta, timbre judiciare care nu mai exista si cate alte metode de ucis timpul si nervii contribuabilului.
Am scris pe blog despre patimile romanului care vrea sa infiinteze un PFA. S-a gasit imediat o cititoare care sa ma sanctioneze: de fapt PFA-ul se face in 30 de minute, mai greu sa-ti aduni actele. Asa este, dureaza pana iti aduni actele. Dar la Registrul Comertului nu dureaza sub nici o forma 30 de minute. La mine au trecut 7 ore si abia am inceput.
Joi la orele 11:00 am ajuns la Registrul Comertului Bucuresti cu dosarul pregatit in mana. Pregatirea dosarului a durat doua saptamani. Sunt curios cati oameni pot intelege cum se inregistreaza un PFA folosind informatiile de pe pagina http://www.onrc.ro/. In sfarsit, traiasca sfantul google… La Registrul Comertului am stat joi 20 de minute la coada la biroul de informatii. De acolo la casierie alte 30 de minute. De la casierie la rezervarea denumirii. O ora si jumatate. De la rezervarea denumirii la ghiseu. Doua ore. La ghiseu domnisoara foarte draguta: dosarul nu este bine facut. Imi trebuie un contract de comodat eu cu mine insumi. Nu scria nicaieri de acest contract absurd, in care imi dau acordul sa muncesc in apartamentul meu. Da, intr-adevar, nu scrie nicaieri, dar doamna directoare respinge dosarele fara contract de comodat… Foarte bine, o sa scriu acum unul, de mana. Nu, nu se poate, trebuie la calculator, reveniti maine!
Am revenit vineri, la orele 11:00. Am stat la coada pana la 14:00 si am urmarit cum functionarele de la Registrul Comertului rezolvau un client pe ora. La orele 14:00 am zarit afisul: Program 9:00 – 16:00. In ritmul de un client pe ora nu mai aveam nici o sansa sa ajung la ghiseu sa mi se verifice din nou dosarul… Am dat fuga la ghiseul de informatii. In ca 20 de minute de asteptare. Poate fi transmis dosarul prin posta? Da, dar va trebui sa veniti inca o data aici pentru verificare… Mai bine asteptati la coada…
Asa ca mai trebuie sa merg o data la Registrul Comertului, de la 9 dimineata de data asta, sa fiu sigur ca pana la 16:00 ajung la ghiseu. Dupa care va trebui sa merg inca o data la Registrul Comertului sa imi iau decizia de inregistrare. Si apoi va trebui sa merg la Administratia Financiara… la Casa de Asigurari de Sanatate… fiecare institutie cu “mersul” ei, cu cozile si ghiseele sale.
Bineinteles, exista varianta “scurta”. Platesc 1.200 de lei si se ocupa de toate povestile astea o firma. Sau varianta “suna un prieten” care stie “scurtaturile”. Sau varianta “la negru” in care imi bag picioarele si nu ma mai inregistrez pe nicaieri. Bineinteles, atunci nu voi mai avea acces la credite, asigurari de sanatate etc. Traiasca bugetarii! Slava lor! Traiasca lucratorii de ghiseu! Mariti-le salariile! Dati-le 20 de salarii pe an! Traiasca bugetarii! Slava lor!
