Teribile imagini, pe care nu le-am văzut, bănuiesc reluate, decât acum câteva zile: aflat la nu ştiu ce summit, preşedintele României, Traian Băsescu, dă să-l abordeze, cu o mină veselă, pe preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Cum îl vede pe omologul său carpato-danubiano-pontic, Sarkozy se încruntă şi face gesturi clare, elocvente, de refuz al dialogului. Cu o invizibilă coadă între picioare, preşedintele României se îndepărtează umil şi se apropie de un grup în care e şi Berlusconi. Nici n-apucă să-i spună ceva, că preşedintele Italiei îşi duce arătătorul la tâmplă şi-l răsuceşte de câteva ori, semn care şi pentru eschimoşi înseamnă că cineva e sisi, după care îi întoarce dlui Băsescu spatele, continuîndu-şi cu ceilalţi interlocutori conversaţia.
Nu ştim la cine s-a referit Berlusconi făcând gestul respectiv, dar aceste secvenţe pe mine, ca român, m-au umilit. Preşedintele ţării mele era tratat ca un copil de pripas la masa celor mari, unul nepoftit, care-i deranjează, încurcându-li-se printre picioare. Ehei, unde sunt vremurile când Berlusconi şi Adrian Năstase, glumind, hăpăiau îngheţată pe o stradelă italiană!
Poate că măsura dezastrului actualei administraţii de la Cotroceni o dă mai ales politica externă. Mă-ntreb şi eu: ce important om de stat din Europa, din lume, l-a invitat pe Traian Băsescu să facă o vizită oficială? Ce mari oameni de stat au venit într-o vizită oficială la noi? Angela Merkel a şezut mai mult la Cluj, la dl Andrei Marga, fiindcă la Cotroceni s-a văzut clar că a trecut dintr-un soi de obligaţie neplăcută, precum ne obligau în copilărie părinţii să înghiţim o lingură de untură de peşte.
Repet, ca român, văzând cum e tratat preşedintele ţării mele, m-am simţit umilit, mi-a fost pur şi simplu ruşine. Şi nici măcar preşedintele Azerbaidjanului care pare-se c-a fost la noi (sau Băsescu s-a dus la el?) nu-mi poate şterge acest sentiment.
Altfel, cititorilor ZIUA VECHE Crăciun fericit şi La Mulţi Ani!
