Acasa Opinii Un caz – armata, o privire culturală

Un caz – armata, o privire culturală

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Titlul nu-mi aparţine. El este genericul părţii a patra, din cele cinci secţiuni câte are volumul scris de Maria şi Dumitru Iacob, intitulat, cu o fină ironie, „Fondul şi forma/o poveste culturală”, publicat la Editura Tritonic.


Iar aceste rânduri nu sunt un laudatio. Ci semnalarea efortului a doi comunicatori cu audienţă în mediul universitar şi tangenţe cunoscute cu lumea militarilor români.

 

Ei bine, în economia tomului menţionat există fragmente antologice. Cel puţin pentru cei ce se raportează la mediul militar cu atenţie. Nu cu persiflări bulevardiere, sau cu etichetări ministeriale deloc realiste.

Este o pledoarie pentru omenia comunicării. Inclusiv în mediul militar. Doar pentru militari nimic nu este „mai preţios decât sentimentul de a fi împreună cu ceilalţi.” În armată acest lucru fiind “o condiţie fundamentală de existenţă, de existenţă umană şi organizaţională.”

Autorii atrag atenţia că militarii nu pot activa decât alături de cei care le împărtăşesc condiţia, misiunile şi privaţiunile. În echipă.

Aşa se naşte camaraderia militară. Care nu poate fi anulată printr-un “ordin de sus”. Fiind doar condiţia sine qua non a spiritului de corp. Cea mai puternică armă a oricărui organism militar profesionist.

Cum este văzută organizaţia militară, din interior, când comunicarea este deficitară? Maria şi Dumitru Iacob răspund cu sintagme cunoscute, fiecare cu argumentări ireproşabile:”Suntem o adunătură!”, “Suntem o altă lume…!”, “Suntem o castă infailibilă!”

Toate fiind rezultatul unor goluri în comunicare. Care dispar acolo unde liderii comunităţilor militare probează inteligenţă, bunăcredinţă şi capacitatea de a se raporta la semenii în uniformă ca la fiinţe vii, cu trăiri distincte, aşteptări diferite şi o acută nevoie a aprecierii obiective a lucrului bine făcut.

Cum este privită o comunitate militară din exterior, atunci când comunicarea este deficitară?

Autorii nu ezită să formuleze răspunsuri temerare: „Sunt nişte… primitivi!”, ”Sunt o…gaură neagră!” – ca permanentă sursă de cheltuieli, “Sunt carnea de tun, de care…avem nevoie!”.

Şi exemplele ar putea continua. Toate fiind utile oficialilor predispuşi la excese verbale, îndeosebi pe micul ecran.

În esenţă, Maria şi Dumitru Iacob oferă, cu eleganţă, o consiliere gratuită. Una valabilă la toate nivelele societăţii noastre. Sintetizabilă în îndemnul ”Pentru a nu ucide comunicarea, evitaţi tonul ultimativ! Ei, aş…

0 comentariu

Contele Monte Cristo 19-08-2010 - 23:25

Va Fi Atacată România?
Mediatizarea din Rusia pe tema spionului Român e de rău augur!
Demonstrează că Putin urmăreşte ceva. Posbil vrea să se răzbune pe Băsescu pentru că l-a înfruntat în Moldova şi de aceea acum urmăreste amplificarea zâzaniei pentru a urma „modelul” Georgian asemenea. Şi astfel ar începe un al III-lea Razboi Mondial. Biblicii Gog si Magog s-ar putea traduce prin Geţi si MasaGeţi, adică prin Români şi Ruşi care s-ar putea încăiera acum în Moldova-Basarabia. Pentru că armata a 14-a din Transnistria va ataca Republica Moldova, iar România ar interveni în apărearea Moldovei. Astfel războiul ar deveni de neoprit: Putin va înainta din Orgoliu Rusesc, iar românii nu se vor putea retrage şi abandona Moldova ca în 1940… deci conflagraţia s-ar acutiza… Polonia, Georgia, Balticii sunt ţări care ştiu cu cine au de-a face în cazul Rusiei şi nu ar vedea cu ochi buni atacul rusesc, mai ales Georgia păţită… deci, nu trebuie să privim acest scenariu ca „imposibil”, ci ca unul care înca poate fi Prevenit!
http://politicom.moldova.org/news/rusii-fac-scenarii-pentru-dezmembrarea-romaniei-200688-rom.html
http://www.basarabeni.ro/stiri.php?action=read&pagina=239

http://www.youtube.com/watch?v=MvXyGQF2txE

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult