Vineri, 3 februarie 2023, a avut loc în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu din cadrul Bibliotecii Academiei Române, Sesiunea comemorativă închinată marelui om politic, Iuliu Maniu, a cărei continuă carieră politică s-a întins vreme de 56 de ani. Iuliu Maniu s-a numărat printre marii oameni politici și de stat ai ţării noastre, un adevărat vizionar care a militat activ impotriva tendinţelor extremiste și autoritare, reprezentat fiind în politica interbelică drept un adevărat gardian al democrației.
Stan PETRESCU
Sesiunea a fost organizată sub patronajul Academiei Române și a Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului – INST.
Pe 8 ianuarie 2023, s-a împlinit un secol și jumătate de la nașterea marelui vizionar și om politic, Iuliu Maniu, și 70 de ani de la moartea sa, 5 februarie 1953. Ani rotunzi și comemorativi. S-a născut în anul când a trecut la cele veșnice un mare ierarh, cărturar și iluminator ardelean – Mitropolitul Andrei – Baron de Șaguna.
Un adevărat testament politic al ilustrului om de stat l-am descoperită într-o broșură conținând discursul său (62 de pagini), pe care l-a rostit la Vințul de Jos la o sărbătoare restrânsă, unde au venit alegătorii, din fosta circumscripție a Vințului de Jos, precum și alți oameni din câteva sate din jur. A venit acolo o numeroasă pleiadă de intelectuali din tot cuprinsul Banatului și Ardealului, o ceată puternică de tineri, cărturari, țărani și chiar profesori universitari, fapt care i-a adus o mare mângâiere, fiindcă această adunare a dovedit solidaritatea tuturor generațiilor, pentru ideile de libertate și dreptate socială, în jurul partidului național țărănesc.
Această broșură a fost salvată de la ars de către autorul acestor rânduri, în timp ce activa ca profesor universitar la Academia Naţională de Informaţii. Pe coperta textului acestui discurs se vede clar apostila „Consiliul Securităţii Statului. U.M. 0768 Bucureşti – BIBLIOTECA”. Prin această instituţie de învăţământ, Academia Națională de Informații – ANI, au fost trimise la crematoriul tipografiei Serviciului Român de Informații din cartierul Bucureştii Noi, mii de volume şi documente de o inestimabilă valoare istorică. Aceste mărturii, documente istorice și tipărituri au fost furate sau confiscate abuziv din casele românilor arestaţi în timpul prigoanei comuniste, aceștia fiind consideraţi oponenţi periculoși ai regimului comunist. Moştenitoarea securităţii, SRI, prin actul piromanic de proporţii, a dorit să ascundă urmele criminale ale foste Securităţi. La şefia SRI se afla actualul ambasador în Iordania, domnul George Maior, fiu de istoric, precum şi cel îndepărtat pentru abuz de putere, adjunctul său, generalul avansat pe repede înainte, Coldea Florian. Iar dintre istoricii şi profesorii proveniţi dintre cadrele instituţiei nu s-a opus nimeni acestui act criminal, deşi arătam cu degetul arătător la faptele piromanice incredibile petrecute sub ochii noştri, anul 2009. Pentru că m-am opus deschis şi pentru că am fost vocea fermă care s-a împotrivit arderii documentelor confiscate şi furate de fosta Securitate din casele, bibliotecile şi arhivele elitelor româneşti arestate, din ordinul tovului Maior George şi al lacheului său, Coldea Florian, s-a forțat demisia mea din instituţia de învăţământ – ANI, desi eram atunci singurul și unicul deținător al unui doctorat în informații, neplagiat, obținut la Universitatea Națională de Apărare din București, în anul 1999, teza de doctorat fiind publicată în același an sub titlul „Informațiile a patra armă”, Editura Militară, București 1999.
Mai menţionăm faptul că în 1997, Ambasada SUA la București, a făcut o donaţie de carte către SRI, donație care consta într-un număr de circa 30.000 de volume. Capetele bolnave de „securism” din conducerea, la vârf, a SRI au dat ordin să fie scoase din biblioteca ANI şi distruse, în bună parte. Volumele donate au fost împrăştiate, în dispreţul oricărei legi morale prin toate holurile bibliotecii, iar foarte multe dintre acestea au fost luate, fie de către studenți, fie de cadrele didactice, cu toţii având libertatea să ridice, în scop personal, câte volume doreau. Am propus ca aceste volume să fie distribuite la bibliotecile unităţilor SRI din teritoriu, sau să fie expediate la Universitatea Națională de Apărare – UNAP, deoarece, multe dintre ele erau de interes militar. Nimeni dintre cei vinovaţi de asemenea „masacru cultural” nu a dat socoteală pentru nimic. A fost un al doilea „Berevoieşti”, dar nu cu documente operative compromiţătoare, ci cu deocumente istorice şi cărţi rare, irecuperabile. De exemplu, a fost pregătiră pentru ars „România în Războiul Mondial – 1916-1919”, opt volume uriaşe, tipărite la Imprimeria Națională București, prin grija Serviciului Istoric din cadrul Marelui Stat Major. Au fost editate după cele mai exigente reguli ale cercetării ştiinţifice, în perioada 1934-1940. Totodată, am salvat unul dintre cele 25 de volume, câte s-au tipărit în anul 1937, intitulat: „Ştiinţa Militară şi Doctrina Românească”, semnat de căpitan Mircea Tomescu. Dispreţul piromanilor aflaţi în înalte funcţii de demnitate publică faţă de asemenea cărţi şi documente a fost total. De asemena, era pregătită pentru ars și „Enciclopedia României, în 4 volume, 1938-1943 – Dimitrie Gusti”.
La 70 de ani de la moartea sa, pentru oricare dintre iubitorii de biografii ale unor mari oameni politici, este foarte dificil de arătat adevărata viață și activitate politică a lui Iuliu Maniu, care a strălucit așa de puternic în anii interbelici. Acesta a fost preşedinte al Partidului Naţional Român în perioada 1919-1926 și preşedinte al Partidului Național Ţărănesc -PNȚ, între octombrie 1926 – mai 1933. A fost un mare vizionar și adevărat om politic al vremii sale, într-o conjunctură internă și internațională fluidă, dinamică, volatilă și complicată, un context plin de provocări, de schimbări și de contradictorialități.
Odata cu instalarea puterii comuniste în România, primele partide lichidate au fost cel liberal și cel țărănesc. Este arestat după înscenarea de la Tămădău, petrecută la 14 iulie 1947, când cei mai importanți fruntași țărăniști acceptă ocazia de a fugi în străinătate pe calea aerului. La un an după acest incident, PNȚ-ul care rămăsese unica forță organizată a opoziției, a fost desființat. Procesul falsificat și instrumentat de comuniști, pune capăt unei pagini de istorie a vieții politice democratice românești, înlocuită fiind cu un regim totalitar, crud și extrem de represiv, care se va încheia abia într-un decembrie sângeros al anului 1989, culmea, printr-o altă lovitură de stat.
A rămas, peste ani, această declarație a jurnalistului, memorialistului şi cronicarului dramatic Nicolae Carandino: „îmi dădeam seama, odată cu publicul, cum Iuliu Maniu își desăvârșea statuia”.
A urmat calvarul închisorilor comuniste: penitenciarul din Galați și apoi mutat la închisoarea de maximă securitate și distrugere umană de la Sighet. Eroul și făuritorul României Mari, neobositul reformator al politicii interbelice, martirul de la Sighet, se stinge din viață la 5 februarie 1953. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor de la marginea orașului intrat în istorie pentru iadul închisorii arhicunoscute lumii întregi. Nici astăzi rămășițele sale pământești n-au fost găsite, spre a fi înmormântate creștinește.
Iuliu Maniu a susţinut la 28 iunie 1936, la invitaţia alegătorilor săi din Vinţu de Jos – din fostul Comitat Arad, un discurs de rezonanţă istorică maximă.
Încă din anul 1906 este ales deputat în Parlamentul din Budapesta, reprezentând românii din Vinţu de Jos, comitatul Arad. La 22 mai 1906 va ține cel dintâi discurs al său în Dieta de la Budapesta unde face cunoscut programul său pentru atingerea unor obiective românești legate de autonomia Transilvaniei, întrebuințarea limbii române în administrație și în justiție și stoparea procesului de maghiarizare forțată.
La 30 de ani distanță, marele om politic, revine la Vințu, dar ca parlamentar român, unde a inventariat, în cuvinte uşor laudative, realizările Partidului Naţional Ţărănesc, în acelaşi timp, criticându-i pe liberali, adversarii săi politici permanenţi, dar şi pe Regele Carol al II-lea, pe care l-a agreat, străduindu-se să-l reinstaleze pe tron.
Dr. Iuliu Maniu le-a cerut simpatizanţilor prezenţi la acest convingător discurs să îl asculte cu atenţie, să-l înţeleagă şi să-i urmeze sfaturile în toate întreprinderile sale, punându-şi toată încrederea în sufletul românilor din tot Ardealul şi întreg Banatul. Plin de patos şi însufleţire patriotică, Maniu era încrezător că ţărăniştii sunt aceia care au apărat toate drepturile sacre ale românilor ardeleni şi bănăţeni afirmând, răspicat, că în cei doi ani de guvernare ţărănistă au existat alegeri libere la Parlament, judeţ şi comună, au scăzut dările pe pământ, au fost şterse prestaţiile de drum, s-a dat legea care scade camăta cu 10%, realizându-se, apoi, conversiunea datoriilor. În discursul său de o claritate şi conciziune de invidiat, dr. Iulia Maniu a vorbit despre reforma administraţiei centrale şi locale, modificări aduse legii jandarmeriei şi a siguranţei statului, interzicându-se folosirea forţei contra oamenilor paşnici, adoptarea unui nou cadru normativ pentru sănătatea poporului şi acordarea de mai multe fonduri de înzestrare a armatei pentru apărarea ţării. Dar cel mai mult a mişcat inimile auditorului, atunci prezent, când marele om şi orator politic a spus: „Am stors bacşişul şi am stârpit corupţia”, adresând, mai pe urmă, cuvinte acide liberalilor pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor, pentru înflorirea corupţiei, introducerea cenzurii etc. Cu toate că era un fan al regelui şi-l sprijinise să revină pe tron, Iuliu Maniu a spus-o, mai cu blândeţe, că ar trebui să se lepede de „sfătuitorii cei răi”, care uneltesc contra ţării. Le mai spune celor veniţi la Vinţu că naţiunea a căzut într-o amorţeală şi deznădejde sufletească. A reiterat faptul că se declară total contra comunismului, dar mai ales contra dictaturii, regim care, din nefericire, s-a instalat, după ce Carol al II-lea l-a dat jos de la putere.
În ultimile pasaje ale marelui său discurs, dr. Iuliu Maniu arată:
„De aceea, daţi-mi voie să fac încheierea cu o învăţătură. Dacă am ajuns ziua mare de a fi România Mare, aceasta se datoreşte iubitorilor de neam, de lege şi de dreptate. Noi mergem pe urmele lor. Toate popoarele cari s-au scufundat în desfrâu, s-au prăpădit. Aşa a fost cu Egiptenii, Asirienii şi strămoşii noştri Romanii. Noi nu vrem ca Neamul Românesc să se prăpădească şi pentru aceasta trebuie să respecte în veci legea lui Dumnezeu, legea creştină. Nu trebuie să suferim obiceiuri rele. Partidul Naţional Ţărănesc (strigăte: Trăiască!) a scos din iobăgie neamul românesc şi are programul cel mai minunat.
Toat lumea la luptă. Să mergem pe calea bătută de străbunii noştri şi să nu ne lăsăm abătuţi de la ea. Trebuie să condamnăm încălcarea legilor de cei puternici şi să condamnăm violenţele celor de jos. Una ca şi cealaltă compromite renumele şi viitorul ţării. Şi dacă ar veni la dvs. unii, să vă abată, spuneţi-le să vă lase în pace, să vină în tabăra noastră luptătoare, în care au loc toţi aceea cari cinstesc legile lui Dumnezeu, condiţiile bune ale poporului românesc şi se închină măriri veşnice a naţiunii române, iar nu intereselor particulare. (Aplauze frenetice, îndelung repetate. Adunarea ovaţionează însufleţit câteva minute).”
Aici se termină celebrul discurs al lui Iuliu Maniu, rostit la Vințul de Jos, în 1936. Din tot discursul dr. Iuliu Maniu, se poate reţine, cu uşurinţă, întregul său crez politic cu privire la ţara românilor, iar unele pasaje sunt extrem de actuale şi asemănătoare, azi, politicii de la Bucureşti.
Cu voie şi fără voie, marele om şi clarvăzător politic, cu toate umbrele şi luminile gândirii sale politice, a trecut prin trei dictaturi, ultima, cea comunistă, executându-l pe omul care a luptat, alături de alţi mari fruntaşi şi patrioţi unionişti români martirizați, doar pentru că și-au dat ultima suflare pentru realizarea României Mari.
Astăzi, dr. Iuliu Maniu, nu este aşezat în Panteonul marilor bărbaţi de stat ai neamului, ca o recunoştinţă a noastră pentru faptele sale istorice. A fost martirizat, el neavând, de fapt, un mormânt, iar la Bădăcin casa devenise aproape o ruină. Nicio instituţie a statului, nici măcar sălăjenii lui nu au făcut mai nimic pentru salvarea casei memoriale a lui Iuliu Maniu, casă în care marele om politic a trăit şi gândit pentru binele românilor săi ardeleni şi nu numai. Această casă dispărea puţin câte puţin cu fiecare zi, dacă cineva nu întindea măcar un deget. Un preot greco-catolic a readus la viaţă casa în care a trăit Iuliu Maniu. Impresionat de povestea de viaţă a renumitului om politic, părintele Cristian Borz a reuşit salvarea unui capitol important din istoria de 100 de ani a României. Alături i-au fost sute de români, unii chiar din străinătate, care au pus mână de la mână pentru a duce la bun sfârşit iniţiativa remarcabilă a părintelui. Statul român nu s-a implicat, dar a fost un mare câştig, căci sute de donatori români din ţară sau din străinătate au contribuit la refacerea casei „Sfinxului de la Bădăcin”.
